Contactează-ne

Actualitate

Neamţ: 850 de posturi sînt libere în tot judeţul

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ angajatorii au de lucru pentru oricine vrea o slujbă ■ mai bine de jumătate din cererea de personal este de la patroni din Piatra Neamţ şi comunele limitrofe ■

Locuri de muncă sînt cu sutele în fiecare săptămînă, dar, din păcate, nu sînt persoane interesate care să acopere deficitul care pare a nu mai avea sfîrşit. La începtul acestei săptămîni, mediul de afaceri din judeţ anunţă ca fiind libere un număr total de 850 de posturi. Conform Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Neamţ, mai bine de jumătate din locurile vacante sînt de la patroni din Piatra Neamţ şi comunele limitrofe, aceştia avînd nevoie de 456 de noi salariaţi. Şomerii din zona Roman au şi ei de unde alege, acolo fiind disponibile 252 de slujbe în cele mai diverse ocupaţii. De departe, cele mai puţine angajări ar putea avea loc pînă la jumătatea lui Brumărel la Tîrgu Neamţ unde se caută 142 de noi salariaţi. Defalcat, în reşedinţa de judeţ sînt şi cele mai multe cereri pentru personal de înaltă calificare. Mai exact, la Piatra Neamţ ar fi nevoie de doi economişti, cîte un inginer producţie şi un inginer tehnolog, nu este acoperit de mai mult timp un post pentru un inginer specializat în autovehicule rutiere, se mai caută un inginer mecanic, un inginer electrotehnician, iar alte patru locuri sînt pentru ingineri specializaţi în construcţii civile şi industriale. Ar ai fi nevoie de un manager mijloace fixe şi un medic veterinar. Cel mai mult este însă de lucru pentru cei cu studii medii şi patronii ar angaja dacă ar găsi 13 vînzători, 11 spălători vase, 57 necalificaţi şi cîte 9 ospătari şi manipulanţi mărfuri. Şi-ar mai putea găsi de lucru 10 lucrători comerciali, 14 electricieni în construcţii, 15 tapiţeri, 23 de tîmplari universali, precum şi 12 croitori. În multe alte ocupaţii sînt mai puţine strigări şi mai este de lucru pentru cei care pot presta ca şi electrician echipamente electrice şi energetice, electromecanic auto, frezor, gaterist, macaragiu sau magaziner. Lista completă poate fi consultată la sediul Agenţiei locale pentru Ocuparea Forţei de Muncă Piatra Neamţ. La Roman cererea de licenţiaţi este inexistentă. Patronii au nevoie de cîte un analist financiar, analist servicii client şi asistent manager. Cele mai multe locuri disponibile sînt în industrie unde se recrutează 10 confecţioneri articole textile, 70 de operatori – confecţioneri industrie îmbrăcăminte şi 91 de muncitori necalificaţi. La nivel de zonă se mai caută 10 fierari betonişti, 13 necalificaţi pentru alte domenii, 8 dulgheri sau 4 instalatori tehnico-sanitare şi gaz. Ar mai fi nevoie de tractorişti, zidari, sudori, măcelari sau lăcătuş mecanic. La Tîrgu Neamţ sînt doar două cereri pentru cei cu studii superioare şi ar putea găsi de muncă un medic veterinar şi un inginer zootehnist. În rest ar mai fi de lucru pentru 9 muncitori salubrizare, cîte 6 ospătari, bucătari şi ajutor de bucătar, 11 muncitori construcţii, 7 necalificaţi şi tot atîţia preparatori conserve din lapte, sau zidari, tîmplari universali şi manipulanţi.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

„Arsene minte cu privire la situația DGASPC”

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ afirmaţia a fost făcută de deputatul PNL Mara Calista

Mara Calista dă semne că ia foarte în serios postura de candidat al PNL Neamţ pentru un loc în Camera Deputaţilor la alegerile din 6 decembrie 2020. Deputata care la alegerile anterioare a cîştigat un loc în Parlament în fieful lui Liviu Dragnea, îl ia la ţintă pe Ionel Arsene, liderul PSD Neamţ. Pe care îl acuză de minciună în cazul salariaţilor de la Protecţia Copilului Neamţ care nu şi-au primit salariile pe luna septembrie.

„Din păcate, asistăm în ultima perioadă la un mod de a face campanie care nu face cinste niciunui politician: joaca cu veniturile și viața oamenilor, lipsindu-i pe aceștia de sumele necesare pentru traiul zilnic și pentru acoperirea celor de trebuință (credite, medicamente, cumpărături curente etc).

Da, aceasta este situația salariilor reprezentanților Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Neamț. Legea este foarte clară atunci când spune, conform art. 51 alin. (10), că “finanțarea măsurilor de protecție de tip centre de zi și centre rezidențiale pentru persoanele adulte cu handicap se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul direcțiilor generale de asistență socială și protecția copilului sau al autorității administrației publice locale la nivel de municipiu, oraș sau comună, după caz, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată alocate cu această destinație, în proporție de cel mult 90% din necesarul stabilit anual de Ministerul Muncii și protecției sociale”.

Conform art. 127 alin. (1) din legea 272/2004, “finanțarea sistemului de protecție a copilului se asigură din:

  1. Bugetul de statîn limita sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat aprobate cu această destinație;
  2. Bugetul județului, respectiv al municipiului București – în completarea cuantumului prevăzut la lit. a), pentru acoperirea cheltuielilor de organizare și funcționare a serviciilor, din venituri proprii sau sume defalcate”.

Prin Legea bugetului de stat nr. 5/2020, Guvernul României a alocat 50% din sumele necesare finanțării serviciilor sociale din sistemul de protecție socială, respectiv 14.684 mii leiși 12.718 mii lei pentru finanțarea centrelor publice pentru persoane adulte cu handicap.

Ulterior, prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 135/2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat, sumele acordate au ajuns la nivelul de 60% din totalul estimat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, respectiv 22.650 mii lei pentru finanțarea serviciilor sociale din sistemul de protecție a copilului și 31.269 mii lei pentru finanțarea centrelor publice pentru persoane adulte cu handicap.

La momentul prezent, toate sumele care au fost plătite sub formă de salarii angajaților DGASPC Neamț au fost asigurate prin bugetul de stat, bugetul local necontribuind cu sumele cu care era obligat să contribuie pentru acoperirea acestor cheltuieli până la finalul anului.

Acțiunile media de dezinformare cu privire la această situație nu ajută absolut deloc această comunitate de aproximativ 1400 de persoane care nu și-au primit veniturile. Mai mult, declarațiile politice de “salvare eroică” a situației alocând banii de la nivel județean nu sunt decât un dispreț față de salariații DGASPC Neamț care trebuiau să aibă aceste venituri certe din partea Consiliului Județean.

Acesta este motivul pentru care Instituția Prefectului a înaintat în data de 22.10.2020, prin adresa nr. 16077, o solicitare Ministerului de Finanțe în sensul verificării modalității și procedurii de constituire a bugetului pentru fondul de salarii și cheltuieli către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Neamț în sensul respectării prevederilor Legii nr. 500/2002 cu privire la finanțele publice. Totodată, se solicită clarificări cu privire la modalitatea prin care s-au cheltuit banii din bugetul Consiliului Județean Neamț în legătura cu plata salariilor către DGASPC Neamț.

În încheiere, nu pot să nu mă întreb cum președintele Consiliului Județean declara tocmai ieri, 30 Octombrie, la câteva zile după adresa Prefectului județului Neamț adresată Ministerului Finanțelor Publice cu privire la posibile nereguli ale alocărilor financaire la nivelul acestei instituții, că prin metode specifice,  a reușit domnia sa să găsească sumele necesare pentru acoperirea, atenție, a maximum 2 luni privind veniturile angajaților DGASPC Neamț”. Aşteptăm cu interes o eventuală replică din partea lui Ionel Arsene. Una decentă, mult peste cea dată Anei Birchall. Dacă se poate.

Citește știrea

Actualitate

Copil cu arsuri după un incendiu provocat de jarul căzut din sobă

Știre publicată în urmă cu

în data de

Un copil în vârstă de 9 ani a suferit arsuri de gradul II-III pe 70% din suprafaţa corpului după un incendiu izbucnit la o gospodărie din Rocna, provacat de jarul căzut din sobă.

“Prin apel la 112, în jurul orei 18:42, pompierii nemțeni au fost înștiințati despre producerea unui incendiu la o locuință din localitatea Rocna, comuna Icușești. La locul solicitării s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Roman cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD TIM și pompieri voluntari din cadrul SVSU Icușești.

Incendiul se manifesta în interiorul unei camere a unei locuințe, în care se afla un copil. Copilul a fost scos de către cetățeni până la sosirea forțelor de intervenție.

Copilul, un băiat de 9 ani, ce prezenta arsuri de gradul II-III pe 70% din suprafața corpului, a primit îngrijiri medicale de la echipajul SMURD TIM la locul evenimentului după care a fost transportat la CPU Roman.

Forțele de intervenție au localizat și lichidat incendiul în urma căruia au ars  bunurile materiale din interiorul camerei și s-a deteriorat tavanul camerei pe o suprafață de aproximativ 15 mp.

Cauza probabilă de producere a  incendiului a fost stabilită ca fiind jarul căzut din sistemele de încălzire”, au transmis reprezentanţii ISU Neamţ.

FOTO: generica

Citește știrea

Actualitate

Încă o localitate din Neamţ sub “cod roşu” de COVID

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ la Moldoveni, incidenţă 3,45, se închid barurile şi cafenelele

Comuna Moldoveni “intră” şi ea ■ rândul localităţilor din Neamţ în care s-a depăşit rata de infectare de 3 la mia de locuitori, în ultimele 14 zile, motiv pentru care restaurantele, barurile şi cafenelele vor fi închise. Decizia a fost luată vineri, 30 octombrie, de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ. “Se interzice organizarea și desfășurarea activității cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte, se interzice activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, se interzice activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc”, aşa sună principalele interdicţii cu care se vor confrunta locuitorii comunei amintite, conform hotărârii de CJSU.

Cursuri suspendate, cursuri reluate

CJSU Neamţ a mai decis vineri că “Se suspendă, conform propunerii Inspectoratului Școlar Județean Neamț, pentru o perioadă de 14 zile, și trec în regim online, cursurile școlare care presupun prezența „față în față” pentru următoarele unități de învățământ:

  • clasele a VII-a B și a VIII-a B din cadrul Școlii  Profesionale Adjudeni, comuna Tămășeni, în perioada 30.10.2020 – 6.11.2020;

  • clasele a III-a A și a IV-a B din cadrul Școlii  Profesionale Adjudeni, comuna Tămășeni, în perioada 02.11.2020 – 6.11.2020”.

Vor fi reluate cursurile “faţă în faţă” pentru:

  • clasele a II-a B și a V-a C din cadrul Școlii Gimnaziale ”Mihai Eminescu” din municipiul Roman (începând cu data de 02.11.2020);

– clasa a XI-a H – grupa 1 din cadrul Colegiului Tehnic ”Miron Costin” din municipiul Roman (începând cu data de 02.11.2020);

  • clasa a XII-a F din cadrul Colegiului Tehnic ”Petru Poni” din municipiul Roman (începând cu data de 02.11.2020);

  • grupa preșcolari din cadrul Școlii Gimnaziale, comuna Bodești, structura Bodeștii de Jos (începând cu data de 02.11.2020).

Citește știrea

Trending