Contactează-ne

Actualitate

Neamţ: 31 de cazuri de gripă

Știe publicată cu

în data de

■ din fericire, nu sînt cazuri de gripă în şcoli ■ nu vor fi suspendate cursurile ■ s-a cerut suplimentarea stocului de vaccin antigripal ■

31 de cazuri de gripă au fost înregistrate în Neamţ, în săptămîna 21-27 ianuarie, conform informaţiilor oferite de Direcţia de Sănătate Publică Neamţ. Trendul este ascendent, în prima săptămînă din an fiind înregistrat un singur caz de gripă, apoi numărul crescînd constant, la 4, apoi 14, pentru a ajunge în această perioadă să se dubleze. Şi numărul cazurilor de viroză este în creştere, de la 1.067 la începutul anului, la 2.436 în această perioadă. Pe trend ascendent este şi numărul cauzrilor de pneumonie, de la 209 la 573 în intervalul menţionat. În ceea ce priveşte virozele şi pneumoniile, grupele de vîrstă cele mai afectate sînt 0-4 ani şi peste 65 de ani, mai precizează sursa citată. De asemenea reprezentanţii DSP Neamţ au mai comunicat că, începînd cu 28 ianuarie, se raportează zilnic numărul cazurilor de afecţiuni respiratorii/absenteism din unităţile şcolare din judeţ. Astfel, pe 28 ianuarie, au fost înregistraţi 781 elevi absenţi, iar pe 29 ianuarie, numărul absenţilor a crescut la 885, însă din fericire nu a fost înregistrată nicio situaţie deosebită. Reprezentanţii Prefecturii Neamţ au comunicat că nu este confirmat niciun caz de gripă în şcoli pînă în acest moment, ci doar de viroze respiratorii, fapt pentru care nu se impune suspendarea cursurilor. În sezonul gripal 2018-2019 s-au administrat 34.606 doze de vaccin antigripal, iar în acest moment în cabinetele medicilor de familie din Neamţ mai sînt 194 de doze. În acest context, s-au cerut suplimentar de la Ministerul Sănătăţii 3.058 de doze. “S-au notificat unităţile sanitare cu paturi privind măsurile ce se impun (asigurare stocuri antivirale – Tamiflu, asigurarea echipamentului de protecţie, materialelor şi substanţelor dezinfectante, vaccinarea personalului)”, se precizează în comunicatul de presă al DSP Neamţ.

Citește știrea
Advertisement
loading...
Postează comentariu

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Neamţ: Nu scăpăm de furtuni

Știe publicată cu

în data de

Deşi ne-am fi aşteptat ca aria precipitaţiilor să se mai reducă şi să ieşim din seria de avertismente de vreme rea, meteorologii au emis o nouă informare de furtuni şi vijelii. Este vizat întreg teritoriul ţării de miercuri, 22 mai, de la prînz şi pînă joi, 23 mai, la ora 22. În intervalul meţionat ne putem aştepta la cantităţi de apă însemnate din punct de vedere cantitativ şi manifestări de instabilitate atmosferică temporar accentuată. „În vestul, nord-vestul şi centrul ţării, precum şi la munte, cu precădere în zona Carpaţilor Occidentali şi în jumătatea nordică Carpaţilor Orientali, se vor semnala averse ce vor avea caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vîntului ce pot lua aspect de vijelei şi izolat căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 15 – 25 de l/mp şi pe arii restrînse 35 – 40 l/mp“, conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie. În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor ANM va actualize avertizările de vreme severă imediată. Joi, chiar dacă sînt anunţate furtuni nu va fi rece pentru că la amiază sînt aşteptate valori termice de 22 de grade. Nu scăpăm de ploi nici pe parcursul zilei de vineri cînd sînt aşteptate averse în special după amiază. Se mai pierd ceva grade, iar maxima zilei nu mai trece de pragul de 20 grade. Noaptea va fi senină, cu o minimă cantonată la 13 grade. Aceleaşi condiţii meteo sînt valabile cel puţin pînă la finele lunii mai, cu ploi în aversă mai ales după amiază. Dacă prognoza se adevereşte, se face ceva mai cald săptămîna viitoare cînd valorile termice saltă la 23 de grade apoi vor creşte pînă la 25 de grade.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: Comoară găsită de un poliţist

Știe publicată cu

în data de

Mai multe monede, vechi de 2000 de ani, au fost descoperite de un om al legii din judeţul Neamţ. Comoara include 21 de denari, 9 groşi moldoveneşti, numeroase vestigii, fibule dacice şi romane, inele şi sigilii datînd din secolul I. d. Hr., au fost găsite de către un poliţist al Secţiei de Poliţie Ion Creangă, un pasionat căutător de comori. Vestigiile arheologice au fost depistate cu ajutorul unui detector de metale pe un teren de pe raza localităţii Secuieni, iar ulterior au fost predate Direcţiei Judeţene pentru Cultură Neamţ. Poliţistul Andrei Prichici a mai găsit astă iarnă un important sigiliu aparţinînd Episcopului de Bucureşti Alexandru Th. Cisar, 1924 – 1954, iar ultima sa descoperire, cea de monede medievale, a fost în cursul lunii mai 2019. „Ultimele monede, respectiv 9 groşi moldoveneşti, le-am găsit duminică. Cel mai adînc a trebuit să sap la 25 de centimetri sub pămînt, unele dintre acestea fiind găsite la suprafaţă“, a declarat poliţistul. Potrivit acestuia, monedele datează din anul 1517 şi au fost emise de Ştefăniţă Vodă. Poliţistul a înfiinţat la începutul lunii decembrie 2018 un club destinat căutătorilor de comori denumit Metal Detect Roman care pînă în prezent a adunat 13 membri.

Citește știrea

Actualitate

Hoţi reţinuţi

Știe publicată cu

în data de

Oamenii legii din cadrul Poliţiei Tîrgu Neamţ au efectuat cinci percheziţii domiciliare în urma cărora pe parcursul zilei de 21 mai, doi tineri au fost reţinuţi bănuiţi fiind de săvîrşirea infracţiunii de furt calificat. În urma audierilor, un tînăr de 21 de ani, din Vînători Neamţ şi un altul de 23 de ani, din Drăgăneşti, au ajuns după gratii. Totul după ce pe 14 mai oamenii legii au fost sesizaţi de angajaţii unei săli de jocuri de nococ despre faptul că persoane necunoscute au sustras o sumă de bani. S-a întîmplat în noaptea de 13/14 mai cînd cei doi suspecţi ar fi intrat în incinta sălii, aflată la parterul unui bloc din Tîrgu Neamţ, şi au plecat cu aproape 21.000 lei. Cei doi vor fi duşi în faţa unui procuror cu propunere de luare a unei măsuri preventive. La acţiune au participat şi luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul IPJ Neamţ.

Citește știrea

Trending