Contactează-ne

Actualitate

Neamţ: 15 permise „saltate“ doar într-o noapte

Știre publicată în urmă cu

în data de

15 permise reținute și 5 infracțiuni constatate pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, reprezintă bilanţul unei acţiuni desfăşurate de poliţiştii nemţeni în noaptea de 11 spre 12 ianuarie.

„În noaptea de 11/12 ianuarie a.c., în intervalul orar 18.00 – 02.00, polițiștii Serviciului Rutier Neamț alături de cei ai Serviciului de Ordine Publică,  au intensificat acțiunile în trafic, pentru depistarea și sancționarea conducătorilor de autovehicule aflați sub influența băuturilor alcoolice sau a unor substanțe psihoactive.

Acțiunea polițiștilor a vizat reducerea accidentelor rutiere produse pe fondul consumului de alcool și conștientizarea conducătorilor auto cu privire la pericolul la care se expun prin nerespectarea regimului legal de viteză și consumului de alcool sau substanțe psihoactive.

Legislația penală încriminează ’’conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe’’ în articolul 336 alineatul 2 din Codul penal, care prevede pedeapsa cu închisoarea de la unu la 5 ani sau cu amendă.

În cadrul acțiunii, polițiștii au aplicat 91 de sancțiuni contravenționale, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Totodată, au fost reținute 15 permise de conducere, dintre care 8 pentru conducerea unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența alcoolului și 7 pentru nerespectarea altor norme rutiere.

De asemenea, au fost constatate 9 infracțiuni, dintre care 5 pentru conducerea unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența alcoolului și 4 pentru alte infracțiuni.

La data de 11 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Neamț au depistat un bărbat de 41 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe DN 17 B, în localitatea Farcașa.

Conducătorul auto din Farcașa, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de peste 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, acesta a fost condus la unitatea spitalicească, unde i s-au prelevat mostre biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, au comunicat reprezentanţii IPJ Neamţ.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Piatra Neamţ: Personalităţi de altădată ale urbei – profesorul Nicolae Vicol

Știre publicată în urmă cu

în data de

Conform „Amintirilor“ fostului primar de Piatra Neamţ, avocatul Dimitrie Hogea, „unul din cei mai distinşi cetăţeni ai oraşului a fost, fără îndoială, profesorul Nicolae Vicol (1821-1881), care timp de 40 de ani a desfăşurat o activitate bogată, neasemănat de variată în toate domeniile publice, deşi principala sa ocupaţie era aceea de profesor“.

După ce a absolvit seminarul celebru de la Socola, va fi numit profesor la Şcoala Publică din Târgul Piatra (Şcoala nr. 1 de băieţi – azi Muzeul de Artă n.n.), prin Decretul nr. 230 din 7 decembrie 1848 al Epitropiei Învăţăturilor Publice din Principatul Moldovei, care poartă semnătura unor ilustre nume: Gh. Asachi, N. Beldiman, C. Kalimah şi C. Negruzzi.

În anul 1853 va fi ales de obştea târgului de lângă Cozla ca „mădular (consilier) al Eforiei târgului (viitoarea primărie – n.n.), iar la 1835 întărit ca prezident al acestei eforii (funcţie egală cu aceea de primar), funcţie care-l face să-şi ceară concediu de la catedră, la care a fost numit în locu-i Ion Homiceanu.

Urmează apoi funcţia de judecător la Tribunalul Neamţ (1858-1860); membru în comisia de secularizare a averilor mănăstireşti închinate (17/29.12.1863 – n.n.) din patru judeţe; în 1864 confirmat ca preşedinte al municipalităţii oraşului Piatra (primar); acelaşi an numit revizor şcolar al judeţelor Neamţ şi Suceava; din 1866 revizor şcolar pentru judeţele Neamţ, Roman, Bacău, Tecuci, Cahul, Bolgrad şi Ismail.

Din anul 1867 revine la vechea sa catedră ca institutor definitiv clasa 4 şi director al Şcoalei de băieţi nr. 1, unde a stat până la 1 ianuarie 1873, când a cerut şi a fost trecut la pensie. În ziua de 2 august 1881 ilustrul profesor a murit la vârsta de 60 de ani (vezi Cartea Neamului Vicol, întocmită şi publicată în 1931 de fiul acestuia (generalul dr. N. Vicol – n.n.). Cel care a fost văr cu Episcopul Melchisedec, cumnat cu Vasile Alexandrescu Urechia – marele istoric şi profesor universitar, fost ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice pe timpul lui Cuza, prieten şi protector al fostului primar de Iaşi şi ministrul instrucţiei – Dimitrie Gusti, s-a impus în conştiinţa locuitorilor din această parte de ţară datorită studiilor şi culturii sale, relativ superioare pe acele vremuri, indicându-l contemporanilor „ca un element de mare valoare, care s-a impus forurilor conducătoare de atunci“, adăugându-se cinstea şi probitatea sa exemplare. Toate acestea au contribuit în mare măsură la strălucita lui carieră.

Toate acestea nu ar fi fost posibile dacă „el însuşi n-ar fi fost înzestrat de Dumnezeu cu cele mai alese însuşiri“. Spre a învedera înaltele idealuri şi adâncimea sentimentelor lui patriotice, cităm din testamentul său redactat în martie 1881, cu 5 luni înainte de deces (2 august 1881 – n.n.), care cuprinde ultima voinţă a veneratului Nicolae Vicol, următoarele „pasagii“: „Ca creştin şi fiu al bisericii române drept măritoare trec la eternitate, crezând din inimă prescrierile legii în care m-am născut (ortodox – n.n.) şi în spiritul căreia am crescut. Părăsesc lumea aceasta cu inima plină de bucurie, văzând ce a făcut ţara mea din starea în care era când, ca june, am început a o cunoaşte.

Doamne Dumnezeul părinţilor noştri, ocroteşte-o şi păstreaz-o tot prosperând. Virtute, oare te-am practicat? Făcut-am a zecea, a suta sau măcar a mia parte ce datoram lui Dumnezeu, patriei şi semenilor mei? Dixit!“. Această scurtă disertaţie nu o putem încheia fără a aminti că profesorul nostru, ca toţi oamenii cinstiţi, a murit sărac. A avut 6 copii: 2 băieţi şi 4 fete. Prin străduinţa lui şi a demnei şi virtuoasei sale soţii, Julia, născută Alexandrescu Urechia, toţi aceşti copii au căpătat o educaţie aleasă învăţătură înaltă.

Fetele vor deveni profesoare. Fiul cel mare, Nicolae Vicol, doctor în medicină, a ajuns general fiind şeful serviciului sanitar al armatei în timpul războiului nostru de întregire a neamului, mai apoi inspector general balnear; preşedintele Societăţii de Hidrologie şi Climatologie Medicală şi Societăţii de Istorie a Medicinei etc. Opera sa capitală rămâne vasta lucrare Istoria serviciului sanitar militar în România. În sfârşit, fratele său mai mic, Titus, a murit de tânăr la vârsta de 17 ani.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: Ultraj la un poliţist, 2,9 ani de detenţie

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ inculpatul a ieşit la plimbare cu maşina, deşi era băut şi a provocat un accident ■ în momentul reţinerii a lovit un poliţist ■ a ajuns în arest la domiciliu, dar în scurt timp a recidivat, fiind arestat ■

Un pietrean în vîrstă de 29 de ani, care a ieşit la plimbare cu maşina deşi era băut apoi a ultragiat un poliţist care i-a ieşit în drum a fost condamnat cu executare de către magistraţii din cadrul Judecătoriei Piatra Neamţ.

Preda Andrei a primit 2 ani şi 9 luni de închisoare şi a fost obligat să-i achite omului legii pe care l-a lovit daune în valoare de 3.000 de lei.

Poliţistul a cerut mai mult, dar restul pretenţiilor au fost respinse de judecători. Inculpatul mai este bun de plată cu suma de 2.000 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare. Decizia instanţei de fond nu este definitivă şi poate fi atacată la Curtea de Apel Bacău.

Preda a ajuns în arest la domiciliu pe 1 aprilie anul trecut, după ce a condus băut şi a ultragiat un poliţist. Necazul nu i s-a tras de la faptul că a provocat un accident, ci pentru că i-a înjurat şi ameninţat pe poliţiştii veniţi la faţa locului. Cînd oamenii legii au vrut să-l imobilizeze, i-a aplicat unuia dintre ei un picior în faţă.

Din acest motiv a fost reţinut pentru 24 de ore, ulterior fiind în arest la domiciliu. Faptele au avut loc în noaptea de 30 martie 2019, în jurul orei 23.30, cînd s-a petrecut un accident rutier în Piatra Neamţ, la intersecţia străzilor Lămîiţei cu Progresului, un autoturism fiind avariat.

Din acest motiv, cei prezenţi la faţa locului au sunat la numărul unic de urgenţă 112 şi au solicitat sprijinul oamenilor legii. La locul indicat a venit o patrulă din cadrul Poliţiei Piatra Neamţ, care l-a şi găsit pe şofer, dar la un moment dat acesta a încercat să dispară. Cercetările ulterioare au şi stabilit de ce a încercat să fugă, pietreanul fiind sub influenţa băuturilor alcoolice.

A fost găsit în scurt timp, dar oamenii legii au avut de a face cu un individ total necooperant, care a refuzat să se legitimeze. Apoi i-a înjurat şi ameninţat pe poliţiştii care efactuau cercetarea la faţa locului. Avînd în vedere toate aceste considerente, anchetatorii au decis să-l ducă la o autospecială de poliţie pentru a-l audia la sediu. Atunci Andrei Preda a devinit agresiv, fiind încătuşat, iar cînd a fost urcat în dubă a lovit un lucrător de poliţie cu piciorul în faţă.

Agentul a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 2-3 zile de îngrijiri medicale. Nu s-a potolit, a fost prins din nou în culpă şi a fost arestat preventiv. Măsura „detenţiei acasă“ nu i-a priit, ieşind cu maşina la plimbare, din nou băut şi fără permis. S-a întîmplat pe 21 februarie, cînd poliţiştii au intervenit la un accident de circulaţie soldat cu pagube materiale.

Cercetările au stabilit că, în timp ce un bărbat de 29 de ani, conducea un autoturism pe strada Gheorghe Asachi, pe fondul consumului de alcool, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, intrînd într-un imobil. A fost testat alcoolscopic, iar rezultatul a fost de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma verificărilor s-a aflat că avea suspendat dreptul de a conduce vehicule, iar cel în cauză se afla sub măsura preventivă a arestului la domiciliu.

Pentru acuzele de conducerea unui vehicul fără permis şi sub influenţa alcoolului a fost dus la instanţa de judecată cu propunere de arestare preventivă, care a fost însuşită de judecători. „Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lîngă Judecătoria Piatra Neamţ, avînd ca obiect luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul Preda Andrei.

Dispune arestarea preventivă a inculpatului Preda Andrei, cercetat în dosarul 938/P/2020 al Parchetului de pe lîngă Judecătoria Piatra Neamţ, pentru săvîrşirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, în concurs formal şi în stare de recidivă pentru o perioadă de 30 zile“, conform instanţei.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: Incendiu într-o pădure, ore de luptă cu flăcările

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ un puternic incendiu a avut loc la Bicazu Ardelean, suprafaţa afectată fiind de aproximativ 5 hectare ■ au intervenit pompieri militari, poliţişti, jandarmi şi voluntari ■ alte incendii de vegetaţie s- au produs şi în alte localităţi ■ unui nemţean din Bălţăteşti i-a ars casa ■

Un puternic incendiu de vegetaţie întins pe aproximativ 5 hectare de teren şi la stingerea căruia militarii au luptat mai bine de 6 ore a avut loc la începutul acestei săptămîni în localitatea Bistra, din comuna Bicazu Ardelean.

Pompierii au fost chemaţi să intervină pe 6 aprilie 2020, prin apel la numărul unic de urgenţă 112, înregistrat în dispeceratul ISU – Ambulanţă Neamţ în jurul orei 12:31, la drum plecînd forţe de intervenţie din cadrul Detaşamentului Piatra Neamţ. Nu mai puţin de 9 subofiţeri, 11 pompieri voluntari de la SVSU Bicazu Ardelean, 2 cadre de la Poliţia Neamţ şi 2 jandarmi au muncit pentru localizarea şi lichidarea incendiului.

De menţionat este faptul că focul s-a manifestat în interiorul pădurii. „Au ars aproximativ 5 hectare de litieră, iar intervenţia a durat 6 ore. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind focul deschis în spaţii deschise“, conform unui comunicat al ISU Neamţ. Un alt incendiu a avut loc în aceeaşi zi, în jurul orei 15:34, la Tîrgu Neamţ, unde focul s-a manifestat tot în interiorul fondului forestier.

Aici au intervenit militarii de la Detaşamentul de pompieri Tîrgu Neamţ, forţele profesioniste fiind sprijinite de lucrători de la Ocolul Silvic Tîrgu Neamţ şi voluntari de la SVSU din localitatea menţionată.

A ars vegetaţie uscată, frunziş şi lăstăriş de pe o suprafaţă de circa un hectar, cauza fiind aceeaşi ca la cazul anterior. O intervenţie similară a avut loc în jurul orei 13:30, la Poiana Teiului, unde a ars tot vegetaţie uscată. Au intervenit pompierii din localitate, sprijiniţi fiind de voluntari dar şi de lucrători din cadrul Ocolului Silvic Poiana Teiului.

În acest caz au ars ierburi de pe o suprafaţă de circa 1,5 hectare. Şi la Grumăzeşti focul a mistuit 1,5 hectare de vegetaţie uscată. Pompierii au fost solicitaţi în jurul orei 13:10 la un incendiu care se manifesta la bucătăria unui gospodar din localitatea Bălţăteşti.

Militarii au intervenit cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD. La sosirea forţelor incendiul se manifesta generalizat la nivelul acoperişului. Focul deschis în spaţii deschise a mistuit pînă la final aproximativ 40 de metri pătraţi din acoperişul bucătăriei şi bunurile din interior.

Citește știrea

Trending