Contactează-ne

Actualitate

Ne-am emancipat bre: Radarul pe şosele se cheamă mai nou Speed Marathon cu TruCam-ul

Știre publicată în urmă cu

în data de

Poliţiştii nemţeni de la Rutieră au ieşit la vînătoare de vitezomani cu tot “arsenalul” din dotare inclusiv pistolul radar tip TrucCam, în cadrul unei operaţiuni ce se desfăşoară la nivel european. Şi cum sîntem europeni pînă… la genunchiul broaştei, operaţiunea se cheamă Speed Marathon. “Organizația Polițiilor Rutiere din Europa (TISPOL), la care România este parte, continuă acţiunile și în anul 2019 pentru combaterea încălcării normelor legale privind circulația pe drumurile publice. În perioada 01-07.04.2019, la nivelul Serviciului Rutier Neamț se va acționa pentru combaterea evenimentelor rutiere produse pe fondul vitezei excesive și implicit asigurarea respectării limitelor de viteză maximă, legal admise. Totodată, începînd de azi-noapte, ora 00.00, în cadrul acțiunii a debutat Operațiunea Speed Marathon care se va desfășura pînă la ora 24.00, activitate la care poliţiştii rutieri vor acţiona cu toate autospecialele dotate cu radar, inclusiv cu pistolul radar tip TruCam. Obiectivele poliţiştilor sînt reprezentate de reducerea numărului și a consecințelor accidentelor de circulație grave, precum și conștientizarea participanților la trafic cu privire la consecințele nerespectării regimului legal de viteză. Poliţiştii recomandă conducătorilor auto să circule cu prudenţă, cu viteză adaptată carosabilului umed şi să acorde o atenţie sporită pietonilor. Depăşirea limitelor legale de viteză şi viteza neadaptată la condiţiile de trafic reprezintă unele din principalele cauze ale accidentelor rutiere grave produse pe drumurile publice”, se precizează într-un comunicat de presă emis de IPJ Neamţ.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Neamţ: Toamna îşi intră în drepturi

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ în prima parte a săptămînii va fi cald dar în zilele de după temperaturile scad ■ în zona noastră nu vor fi mai mult de 16 grade ziua, iar noaptea vor fi pînă la 7 grade ■ precipitaţiile vor fi rare şi neînsemnate cantitativ ■

Vremea este încă blîndă şi ţine cu noi, dar meteorologii anunţă că de la începutul ultimei decade a lunii septembrie condiţiile meteo se schimbă. Valorile termice intră la apă şi se răceşte binişor, astfel că pe finalul săptămînii abia putem spera la maxime diurne de 16 grade Celsius. Nopţile vor deveni destul de reci iar minimele coboară pînă la vreo 7 grade grade. Seceta persistă şi cel puţin în această sătămînă precipitaţiile vor fi rare şi neînsemnate din punct de vedere cantitav conform informaţiilor publicate pe site-ul Administraţiei Naţionale de Meteorologie. Cea mai caldă zi din întreg intervalul de prognoză pare fi cea de 16 septembrie, cînd cerul nu va fi brăzdat de nici un nor, iar la amiază mercurul din termometre saltă voniceşte pînă la valoarea de 26 de grade. Noaptea va fi liniştită, cu cer degajat iar în zori minima ajunge la 12 grade Celsius. De marţi, 17 septembrie, începe declinul termic. Cerul va fi senin în prima parte a zilei, la prînz se vor înregistra cam 23 de grade, însă după-amiază ar putea veni ceva stropi de ploaie. După lăsarea întunericului va fi mai bine decît în intervalul precedent iar minima saltă la 15 grade. Cer senin este anunţat şi pentru miercuri, 18 septembrie, însă la prînz nu vor fi mai mult de 20 de grade. Noaptea va fi cea mai rece de pînă acum şi nu vor fi mai mult de 10 grade. Ziua de joi, 19 septembrie, aduce din nou soare, nu şi căldură pentru că brusc maxima coboară la 16 grade. Se depreciază şi minima nocturnă care ajunge la 9 grade. Cam la fel va fi şi vineri, 20 septembrie, cînd nu vor fi mai mult de 16 grade, iar după amiază ar putea ploua izolat şi slab. Noaptea va fi deosebit de rece pentru acest moment cu o minmă de doar la 7 grade. Se pare că nu trebuie să ne speriem încă pentru că de sîmbătă, 21 septembrie, începe să se încălzească treptat, maxima diurnă ajunge la 18 grde, iar minima nocturnă va fi de 10 grade. Duminică, 22 septembrie, vor fi cam 20 de grade ziua şi cel mut 12 grade noaptea. Rămîne de văzut cum va evolua vremea în ultima săptămînă a lunii.

Citește știrea

Actualitate

Roman: Primăria strînge rablele din oraş

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

În condiţiile în care tot mai pregnant numărul locurilor de parcare se dovedeşte insuficient, conducerea Primăriei Roman a luat decizia de a debarasa domeniul public de maşinile vechi, abandonate de ani de zile de proprietarii lor. Autovehiculele ridicate urmează a fi duse la platforma primăriei, pe strada Ogoarelor. „În cazul în care nu vor fi revendicate de proprietari, în 30 de zile, aceste autovehicule vechi vor deveni, conform legii, proprietatea municipalităţii şi vor fi, cel mai probabil, valorificate la fier vechi. Deja din prima zi de verificări am găsit patru maşini abandonate, purtînd discuţii cu proprietarii lor de a căuta modalităţi de valorificare. Există şi situaţii în care proprietarii nu pot fi identificaţi. În aceste circumstanţe, autoturismele abadonate pe domeniul public vor fi ridicate de către primărie şi duse pe plaforma de pe strada Ogoarelor. În situaţia în care în termen de o lună nu vor fi revendicate, ele devin proprietatea administraţiei publice locale, care le valorifică, conform normelor legale. Este responsabilitatea noastră, a tuturor, de a încerca să păstrăm curăţenia în oraş şi de a încuraja pe romaşcani să se implice. Faptul că cei care vizitează Romanul apreciază curăţenia şi estetica este un motiv de mîndrie şi satisfacţie pentru fiecare dintre noi“ a declarat primarul Lucian Micu.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: Accident rutier cu patru victime. Copil de 9 ani transportat la spital

Știre publicată în urmă cu

în data de

O coliziune între un autoturism şi o căruţă s-a produs în noaptea de sîmbătă spre duminică, 14 spre 15 septembrie, pe DN 15 B, în comuna Timişeşti. În urma impactului doi bărbaţi, de 28, respectiv 32 de ani, şi un copil de nouă ani au fost transportaţi la spital. “Accident rutier între un autoturism şi o cărutţă cu mai multe persoane în comuna Timişeşti, sat Dumbrava, pe DN 15 B. Au fost transportaţi la la CPU Tîrgu Neamţ: doi adulţi (bărbaţi) de 28 si 32 ani (policontuzionaţi) şi un minor în vîrstă de 9 ani (TCC cu PC)”, au comunicat reprezentanţii ISU Neamţ.

UPDATE – La data de 15 septembrie, polițiștii Serviciului Rutier Neamț au intervenit la un accident rutier, produs în localitatea Timișești, soldat cu rănirea a patru persoane. Din primele cercetări efectuate a reiesit faptul că, în timp ce un bărbat, de 49 de ani, din Tîrgu Neamț, conducea un autoturism pe DN 15B, direcția de mers Tîrgu-Neamț – Cristești, în localitatea Timișești, pe fondul neatenției, ar fi acroșat un atelaj hipo care nu era semnalizat corespunzător și care se deplasa pe același sens de mers. Din evenimentul rutier a rezultat rănirea conducătorului auto de 49 de ani, a conducătorului atelajului hipo, un bărbat de 32 de ani, din Tomești, și a două persoane pasagere în atelaj, un minor, de 9 ani și un tânăr, de 26 de ani, din Tîrgu-Neamț. Atât conducătorul auto cât și conducătorul atelajului hipo au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă –sursa IPJ Neamţ

Citește știrea

Trending