FOTO: Gelu CRACANĂ
Publicitate

■ finalele Campionatului Naţional la sărituri peste obstacole şi trofeul Virgul Bărbuceanu s-au desfăşurat în condiţii aspre de concurs ■ în cele patru zile a plouat non-stop, iar sportivii şi caii au concurat mereu sub ameninţarea intemperiilor ■ Tiberiu Cebotaru a cucerit trofeul Virgil Bărbuceanu la individual, iar perechea Călin Nemeş - Vlad Gruia s-a impus în proba pe echipe ■

Întrecerile ecvestre desfăşurate la Baza Hipică din Piatra Neamţ timp de patru zile (28 iunie – 1 iulie) au fost un adevărat test pentru sportivii şi caii angrenaţi în probele pentru finala Campionatului Naţional de sărituri peste obstacole, respectiv trofeul Virgil Bărbuceanu. „A fost cea mai dificilă competiţie din istoria Bazei Hipice, nu am mai avut probleme cu vremea atît de mari, chiar dacă în alte situaţii a mai plouat o zi sau două. Mă bucur totuşi că nu au fost accidentări şi că întrecerile s-au încheiat cu bine, în condiţiile în care după două zile terenul era deja moale şi greu pentru cai. A plouat în fiecare zi şi am fost nevoiţi să ne reorganizăm în funcţie de vreme. Duminică am început mai repede probele, iar la prînz deja am încheiat competiţiile şi am ţinut şi festivitatea de premiere. Imediat a şi început o ploaie zdravănă, a fost bine că ne-am grăbit“, a declarat Costache Lupu, preşedintele CS Ecvestru Piatra Neamţ. La individual, trofeul Virgil Bărbuceanu (ediţia a XIV-a) a revenit lui Tiberiu Cebotaru (Equester Iaşi), cu calul Clouny S, urmat de Călin Nemeş (U Cluj), cu Bucura, iar pe locul III s-a clasat Aurel Cojocaru (CSA Steaua), cu calul Chessina. Pe locul IV s-a clasat Călin Nemeş cu Quirro. Cei patru sportivi de top au fost premiaţi cu sume cuprinse între 1500 de lei (locul I) şi 750 de lei (locul IV). În proba pe echipe, trofeul ce poartă numele colonelului Virgil Bărbuceanu, a revenit perechii Călin Nemeş – Vlad Gruia (caii Tenee de Line şi Carland), care a scos timpul 93’95”, cîştigătorii încasînd un premiu în valoare de 2200 de lei. Pe locul secund s-a clasat perechea Tiberiu Cebotaru (Equester) – Aurel Cojocariu (CSA Steaua) răsplătiţi cu un premiu de 1840 de lei, timpul realizat cu caii Crusch şi Charming Boy fiind de 108’73”. Aceeaşi formulă (Cebotaru – Cojocariu), dar pe alţi cai (Ritmic – Zuzmo), s-a clasat pe locul III, cu timpul 108’92”, drept pentru care sportivii au mai primit un premiu consistent (1470 de lei). Au fost premiate şi locurile IV şi V pe care s-a clasat aceeaşi echipă: Andrei Budean şi Călin Nemeş (ambii de la U Cluj). În finala Campionatelor Naţionale de sărituri peste obstacole, Aurel Cojocaru s-a impus atît la nivelul B, cît şi C (locurile I şi II). Probele de la nivelul D au fost cîştigate de Sandra Takacs (U Cluj), iar cele de nivel E de Călin Nemeş (U Cluj). La Amatori, locul I a revenit Cristinei Cotea (Equester), cu calul Ritmic. La Copii, pe prima poziţie s-a clasat Alexandru Măluşel (Taraxacum), cu calul Quirro T, iar reprezentanta clubului gazdă (CSE C. Lupu), Diana Aprofirei, s-a clasat pe locul V cu Sonya. În clasamentul de la Debutanţi, pe locul I s-a situat Răzvan Nedelcu (CSM Sibiu), cu calul Vivat la Vida, iar Lucian Aprofirei (CSE C. Lupu) s-a clasat pe locul VII, cu calul Julya. „Mulţumin Consiliului Judeţean Neamţ care ne-a asigurat 50.000 de lei, din totalul de 80.000 de lei pentru organizarea acestor întreceri. Premiile la trofeul Virgil Bărbuceanu şi la finala Campionatului Naţional s-au ridicat la 35.000 de lei, bani de la CJ Neamţ. Ne bucură că autorităţile locale şi judeţene sînt alături şi susţin sportul călare şi sperăm ca toate problemele cu care ne-am confruntat de-a lungul timpului să se rezolve“, a precizat Costache Lupu.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.