Publicitate

Apreciază postarea

Pirotehniştii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ au fost solicitaţia să intervină în oraş unde un localnic a găsit muniţie neexplodată. S-a întîmplat pe 19 aprilie, cînd specialiştii au fost alertaţi prin numărul unic de urgenţă 112. Pitotehniştii au găsit la locaţia de pe strada Busuiocului o lovitură de aruncător calibru 60 mm provenit din Al Doilea Război Mondial. Elementul de muniţie neexplodat a fost descoperit de un bărbat în timp ce efectua lucrări de sezon în curtea proprietate personală. Pentru că între timp se lăsase întunericul, echipa pirotehnică a stabilit zona de pericol şi a pus în siguranţă muniţia, fiind asigurată paza pe timpul nopţii, urmînd ca ieri, 20 aprilie, muniţia să fie ridicată în vederea depozitării şi, ulterior, a distrugerii. Pentru prevenirea accidentelor în cazul descoperirii muniţiilor neexplodate, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ reaminteşte mai multe măsuri de prevenire: să anunţe de urgenţă prin SNUAU 112 despre descoperirea de muniţii neexplodate; să nu mişte de pe loc muniţiile descoperite; să nu dezmembreze sau să predea muniţii neexplodate la operatorii economici care au ca obiect de activitate colectarea deşeurilor metalice; să nu folosească muniţiile descoperite pentru improvizarea diferitelor dispozitive; să nu lovească, să taie sau să demonteze muniţiile neexplodate; să nu aprindă focul în apropierea muniţiilor descoperite neexplodate.

Comentarii Facebook
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.