Publicitate

■ jurnalistul Matei Udrea a analizat prestaţia principalelor forţe ale fotbalului mondial la competiţia desfăşurată în Rusia

De ce a cîştigat Franţa? Franţa n-a câştigat „pentru că a avut noroc“, „pentru că a naturalizat negri“, „pentru că a furat cu arbitrii“ etc. Franţa a câştigat pentru că munceşte de decenii la succesul asta. Sub picioarele jucătorilor care au ridicat trofeul duminică, la Moscova, este o fabrică subterană întinsă pe zeci de etaje, care munceşte non-stop. Franţa s-a prezentat la Mondiale cu o fuziune între individualităţi de primă clasă, un spirit de echipă desăvârşit şi un staff tehnic inteligent, profesionist, cu personalitate. Deschamps a ştiut să alcătuiască, din piesele de lego puse la dispoziţie de fotbalul francez, cea mai interesantă jucărie. Franţa 2018 nu este, poate, la fel de bună precum Franţa 1998. Dar echipa de acum e mai tânără, iar comparaţia ar trebui s-o facem, de fapt, la următorul Mondial. Germania şi Spania au venit la Mondialul rusesc încremenite în proiect. În ambele cazuri a fost un cumul de factori. Nemţii au venit obosiţi, s-a văzut asta. Sătui de fotbal. În aceeaşi situaţie au fost şi alţii, dar unii au reuşit să depăşească blazarea, iar alţii – nu. În cazul campioanei mondiale din 2014, a mai fost ceva: Joachim Low, selecţionerul ultimilor 12 ani, n-a reuşit să aducă nicio noutate în jocul deja cunoscut al Germaniei. Spaniolii, deşi au izbutit, totuşi, să treacă de grupe, sunt deja desueţi. Se fac 10 ani de când practică acelaşi stil fără nici cea mai mică inovaţie. I-a învăţat toată lumea. Pe măsură ce din echipă au ieşit fotbaliştii excepţionali ai generaţiei 2010, stilul a devenit şi mai ineficient. La aceste probleme a contribuit şi criza internă, cu schimbarea de antrenor chiar în buza Mondialului. Pentru iberici, turneul din Rusia ar trebui să însemne mult-amânata resetare a sistemului. Argentina a venit cu Messi, Brazilia cu Neymar. Niciuna n-a avut antrenor. Sampaoli şi Tite sunt profiluri diferite, dar, în fond, nu au anvergura pentru a fi selecţionerii celor mai puternice şcoli de fotbal din America de Sud. Despre Sampaoli – dat afară duminică de federaţia de la Buenos Aires – s-a spus, în timpul Mondialului, că nici măcar nu făcea el echipa. Iar vedetele lăsate pe bancă, la fel ca şi titularizarea lui Mascherano, erau rodul influenţei lui Messi. Brazilia e clar în declin, nu mai are generaţiile din 1982, 1994 sau 2002, ca să nu mai invoc legendara trupă din anii ’50-’70. Dar, chiar şi aşa, rămâne o naţională foarte puternică, împănată cu fotbalişti buni. Tite are altă personalitate decât Sampaoli, îşi ţine jucătorii în frâu, dar asta nu înseamnă, până la urmă, nimic, dacă nu ştii să şi scoţi ce e mai bun din ei. (articolul complet îl găsiţi pe site- ul www.prosport.ro)

Comentarii Facebook
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.