Publicitate

■ preoţii din Protopopiatul Piatra Neamţ s-au întîlnit cu înaltul prelat ■ în cuvîntul de învăţătură, IPS Teofan a subliniat ideea de unitate de credinţă şi neam ■

Parohia Sfîntul Gheorghe din Piatra-Neamţ a găzduit, în prima zi a acestei săptămîni, întîlnirea semestrială a preoţilor din Protopopiatul Piatra Neamţ, eveniment la care a participat şi Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Ziua de luni a început cu săvîrşirea Sfintei Liturghii de către ierarh şi un sobor de clerici iar părintele Ioan Tănăselea de la parohia Hîrţeşti a fost hirotesit de Părintele Mitropolit întru duhovnic. În cuvîntul de învăţătură, IPS Părinte Mitropolit Teofan a subliniat ideea de unitate de credinţă şi neam, care porneşte în primul rînd din noi. „Ne întîlnim cu preoţii din Protopopiatul Piatra-Neamţ încercînd să ne apropiem de taina unităţii în Biserică, în neam, în lume. Şi această întîlnire este ocazionată de împlinirea a 100 de ani de la Unirea din 1918. Se cuvine să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru acel mare moment pe care în parte l-am păstrat, în parte l-am pierdut, nădăjduind în mila Domnului că nu va fi mare întîrzierea pînă cînd şi cealaltă jumătate de Moldovă, cea din stînga Prutului, va fi în cele din urmă reintegrată ţării noastre“, a rostit înaltul prelat. Totodată, ierarhul le-a vorbit preoţilor şi credincioşilor prezenţi despre realitatea unităţii. „Acolo unde este Dumnezeu este pace, deci unde este Hristos este unitate. Dacă încercăm să ne adunăm să împlinim taina unităţii, realitatea unităţii, după propriile noastre gînduri, concepte şi ideologii, lucrurile nu pot avea consistenţă acum, nici durabilitate pentru viitor. Atunci cînd toţi cei care doresc să facă parte din aceeaşi realitate a unităţii îl au în mijlocul lor, ca izvor al acestei unităţi pe Hristos Domnul, atunci această idee se împlineşte. Unitatea din sine formată de puritatea forţelor sufleteşti, se răspîndeşte în familie, în parohii, în oraşe, deci în interiorul unei lumi“, a mai menţionat IPS Teofan. Părintele paroh Gheorghe Ailioaie şi părintele Ion Papuc de la Parohia Sfîntul Gheorghe din Piatra-Neamţ au mulţumit IPS Părinte Teofan pentru faptul că a slujit la acest sfînt locaş şi pentru popasul prilejuit de organizarea întîlnirii semestriale din primăvara acestui an, aceştia dăruindu-i Părintelui Mitropolit din partea comunităţii icoana Maicii Domnului. Părintele Radu Dan Cătălin de la Parohia Bucureni a conferenţiat pe tema Chipuri de ierarhi şi preoţi care au avut un rol important în desăvîrşirea unirii naţionale şi bisericeşti şi reflectarea lucrării lor astăzi, prezentarea fiind urmată de intervenţii ale înaltpreafinţitului Părinte Mitropolit şi ale unora dintre preoţii prezenţi.

Comentarii Facebook
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.