Contactează-ne

Actualitate

Mitropolia Moldovei a stabilit ce va fi de Sfînta Parascheva

Știe publicată cu

în data de

■ pelerinii vor avea parte de patru zile pline de evenimente religioase

Nemţenii care doresc să participe şi anul acesta la evenimentele prilejuite de Hramul Sfintei Parascheva, ocrotitoarea Moldovei, trebuie să ştie că Mitropolia a sabilit programul pentru perioada 11-14 octombrie. Şi în acest an, la Iaşi, alături de Sfintele Moaşte vor fi aduse spre închinare şi moaştele Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina. Pe 11 octombrie, la ora 6. 30, va începe o procesiune cu moaştele Sfintei Parascheva şi depunerea lor pe platoul din faţa Căminului Sfîntul Mare Mucenic Gheorghe pentru închinare. Între ora 7-11. 30 va fi făcută sfinţirea apei şi Sfîntul Maslu (pe platoul din faţa Catedralei Mitropolitane şi sfinţirea la butoaiele cu apă, Utrenia şi Sfînta Liturghie arhierească (în Catedrala Mitropolitană) . În aceeaşi zi va avea loc aducerea moaştelor Sfintei Ecaterina, întîmpinarea la aeroport fiind programată la ora 18. 35. Între ora 16 şi 17 va fi oficiat Paraclisul Sfintei Parascheva, în Catedrala Mitropolitană. De la ora 21 la 1 va fi oficiată slujba de priveghere a Sfîntului Mucenic Gheorghe – Vecernia, Litia şi Utrenia (în Catedrala Mitropolitană) . Vineri, pe 12 octombrie, dimineaţă, vor fi ţinute Miezonoptica, Acatist şi Sfînta Liturghie arhierească (în Catedrala Mitropolitană) , în aceeaşi zi fiind programate Paraclisul Sfintei Parascheva şi Pelerinajul Calea Sfinţilor – Procesiune cu moaştele. Seara, de la ora 21, va avea loc slujba de priveghere – Vecernia, Litia şi Utrenia (în Catedrala Mitropolitană) . Sîmbătă, 13 octombrie, între ora 7-12 vor fi oficiate Miezonoptica, Acatist, Ceasurile şi Sfînta Liturghie arhierească. De la ora 9 va avea loc finţirea bisericii Sfîntul Mucenic Iulian din Tars, din campusul universitar Tudor. După-amiază, vor fi oficiate Paraclisul Sfintei Parascheva, slujba de priveghere, Vecernia, Litia şi Utrenia. În ziua marii sărbători, duminică, 14 octombrie, vor fi celebrate Miezonoptica, Acatistul Sfînta Cuvioasă Parascheva, Ceasurile şi Slavoslovia Mare. Va mai avea loc Sfînta Liturghie arhierească, pe podiumul din Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfînt. Va avea loc şi agapa de hram – la Agora, urmată de Paraclisul Sfintei Parascheva şi Seara Valorilor, o recepţie organizată de Primăria Iaşi.

Citește știrea
Advertisement
loading...
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Inaugurare la Chirurgia Spitalului Tîrgu Neamţ

Știe publicată cu

în data de

Autor

■ a fost dat în folosinţă un salon modernizat cu donaţii din partea aleşilor locali ■ a fost dezvelită şi o lucrare de hartă amplasată pe holul de la intrarea în secţie ■

Secţia Chirurgie a Spitalului Orăşenesc Sf. Dimitrie Tîrgu Neamţ a fost vizitată miercuri, 26 iunie, de membrii echipei de la conducerea primăriei şi de o parte dintre consilierii locali, motivul fiind dat de finalizarea lucrărilor de modernizare a unui salon la care aleşii locali au contribuit cu donaţii. Încăperea a fost complet reabilitată, în interior fiind construită şi o baie pentru pacienţi. Oaspeţii au fost întîmpinaţi de managerul Florin Apostoae, directorul medical Gheorghe Carp, chirurgii Radu Ciobanu şi Caesar Lucachi şi asistenta şefă Eva Ungureanu. S-au purtat discuţii şi despre lucrările ce urmau să înceapă în aceeaşi zi la încă un salon, tot cu sprijin financiar din partea autorităţilor locale. „Povestea a început cu renovarea unui salon în Secţia Chirurgie cu sprijinul financiar al medicilor şi al personalului medical. A fost un pariu între mine şi doctorul Apoastoae. I-am spus că, dacă pot să fac o baie în salon, el să vină cu materialele şi noi să asigurăm manopera. După modernizarea primului salon l-am provocat şi pe doctorul ortoped Pătraşcu, care a făcut şi el un salon. A dat această „provocare“ mai departe consilierilor locali PSD, care ne-au ajutat cu manopera şi materialele pentru acest salon, televizorul fiind donat de doamna Maria Vrînceanu, consilier PNL. Pe mine mă bucură această implicare din partea comunităţii şi a autorităţilor, pentru că pînă la urmă aceste saloane deservesc pacienţii din Tîrgu Neamţ şi din comunele din jur“, a menţionat doctorul Carp, exprimîndu-şi speranţa că în termen de două săptămîni va fi finalizat şi cel de-al doilea salon la care autorităţile locale contribuie cu donaţii. La rîndul său, managerul Florin Apostoae a vorbit despre intenţia de asigurare a dotărilor necesare: „Am reuşit să finalizăm trei saloane cu implicarea factorilor locali, a medicilor, a personalului medical şi încet-încet vrem să trecem şi la celelalte saloane care au rămas nerenovate. Ne bucurăm că spitalul a avut bani pentru finanţarea acestor proiecte, mă refer la partea de infrastructură. Manopera a venit din donaţii şi sponsorizări. În continuare vom încerca să finalizăm toată secţia Chirurgie, care va fi dotată cu paturi şi saltele noi, mobilier şi aparatură nouă“. În prezenţa autorului, artistul Fănică Bălan, a fost dezvelită şi lucrarea de artă cu care a fost decorat peretele holului de la intrarea în Secţia Chirurgie. Tabloul, sub forma unui fragment de fagure, este format din şapte forme hexagonale în care au fost pictate simboluri ale activităţii medicale, toate gravitînd în jurul unei inimi. Despre semnificaţia lucrării a vorbit şi medicul Gheorghe Carp, cel care a avut iniţiativa realizării ei: „De fiecare dată am văzut acest perete ca o pînză. Cu ajutorul artistului Fănică Bălan, acest perete a prins viaţă prin realizarea acestui tablou. Inima, în centru, reprezintă pacientul, în jurul lui fiind tot personalul medical care îi stă la dispoziţie. Fagurele sîntem noi, echipa medicală, o familie unită, care colaborează. Vreau să mulţumesc pe această cale personalului medical din secţia Chirurgie, medici, asistente, infirmiere, pentru sprijinul financiar acordat pentru realizarea lucrării“. A luat cuvîntul şi preotul de la capela spitalului, părintele misionar Emilian Creţu.

Citește știrea

Actualitate

Roman: Măsuri pentru un trafic rutier fluid

Știe publicată cu

în data de

Autor

Comisia de circulaţie de la nivelul municipiului Roman s-a întrunit recent pentru a lua noi decizii care să îmbunătăţească fluidizarea traficului în oraş. Una dintre decizii este legată de schimbarea sensului unic pe strada Ion Ionescu de la Brad, ca urmare a analizei făcute în teren şi a opiniilor conducătorilor auto. Astfel, începînd de joi, 27 iunie, accesul pe strada Ion Ionescu de la Brad se va face din strada Sucedava, iar sensul unic va continua pe strada Vlad Ţepeş şi pînă în Principatele Unite. Pe strada Principatele Unite nu se va mai putea intra direct din strada Sucedava. „Cetăţenii care au noi soluţii pentru îmbunătăţirea traficului din municipiu pot veni cu propuneri către comisia de circulaţie, care le va analiza împreună cu poliţiştii din cadrul Biroului de Circulaţie Rutieră, urmînd a se lua cele mai bune decizii“, anunţă conducerea Primăriei Roman.

Citește știrea

Actualitate

Certitudine: registrul prădătorilor sexuali

Știe publicată cu

în data de

■ legea a fost promulgată de preşedintele Iohannis ■ documentul va include datele persoanelor condamnate pentru infracţiuni sexuale şi are rolul de a preveni recidiva ■ cei înscrişi în registru vor fi verificaţi periodic ■

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat pe 20 iunie legea care permite identificarea rapidă, prin intermediul Registrului naţional automatizat, a persoanelor care au comis infracţiuni sexuale. De acum înainte, infractorii sexuali vor fi înregistraţi într-un registru naţional automatizat fiind avute în vedere persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor. Asta după ce proiectul de lege care prevedea înfiinţarea acestuia a trecut de Camera Deputaţilor, în urmă cu circa o lună, pe 14 mai. Noile norme au drept scop prevenirea şi combatarea infracţiunilor sexuale asupra unor persoane şi a minorilor „ca un mijloc de cunoaştere şi identificare operativă a persoanelor care au comis respectivele contravenţii şi infracţiuni“, conform obiectului legii. Prevederile completează Legea 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare. Legea a fost iniţiată de Oana Bîzgan, deputat independent. „Registrul este un mijloc de cunoaştere, supraveghere şi identificare operativă a persoanelor care au comis fapte precum viol şi agresiune sexuală, act sexual cu un minor şi corupere sexuală a minorilor, trafic de persoane şi trafic de minori, proxenetism şi folosire a prostituţiei infantile, pornografie infantilă, incest, s.a.m.d., avînd scopul de a preveni recidiva, nu de a pedepsi suplimentar infractorul“, a declarat deputaul iniţiator, care a susţinut că „Este un pas extrem de necesar pentru a evita situaţiile prin care copiii noştri sînt puşi în pericol. Primesc nenumărate cazuri de la părinţi care sînt îngrijoraţi pentru siguranţa copiilor lor, pe stradă, la şcoală sau în diferite alte contexte. Astăzi le pot spune că România a făcut un pas spre normalitate. Şi pentru asta vreau să le mulţumesc colegilor din cadrul Poliţiei Române, alături de care am lucrat luni la rînd, pentru ca această lege să fie implementată cît mai eficient”. Registrul va fi gestionat de Ministerul de Interne şi va conţine datele persoanelor judecate şi condamnate pentru infracţiuni de natură sexuală. Cei înscrişi în acest registru vor fi obligaţi să anunţe schimbarea domiciliului sau părăsirea localităţii. Oamenii legii vor avea obligaţia de a-i verifica periodic pe cei înscrişi în registru. Bîzgan a mai arătat faptul că din datele de la Ministerul de Interne, în România au loc 2,5 cazuri de viol zilnic, un minor este abuzat sexual la fiecare 4 zile, iar situaţiile de pornografie infantilă, pedofilie, incest, lipsire de libertate şi trafic de persoane sînt fenomene întîlnite zilnic. Rata de recidivă pentru persoanele condamnate în astfel de cazuri este de 70%. Registrul ar trebui să devină funcţional cu începere de la 1 ianuarie 2020.

Citește știrea

Trending