Contactează-ne

Actualitate

Mirel Rădoi, o misiune grea la naţionala mică

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ noul antrenor al reprezentativei de tineret a României a vorbit despre misunea pe care o are la naţionala U21

Mirel Rădoi a apărut pentru prima dată în faţa reprezentanţilor presei de la numirea sa pe banca tinerilor tricolori. Însoţit la conferinţa organizată vineri, 3 august, la Casa Fotbalului, de Mihai Stoichiţă, directorul tehnic al FRF, Rădoi a declarat: „Este un vis devenit realitate, sînt onorat să mă aflu în această ipostază. Principiul meu este ca indiferent că sîntem la echipa naţională, sau la echipa de club, înainte de toate trebuie să existe respect, un lucru pe care jucătorii trebuie să-l înţeleagă: dacă vrei să fii respectat, înainte trebuie să oferi respect. Celelalte două lucruri pe care le aştept de la jucătorii mei sînt disciplina şi mai ales să înţeleagă importanţa tricoului pe care îl poartă. Funcţia pe care am avut-o pînă acum mă va ajuta foarte mult, întrucît toate datele pe care le avea antrenorul principal le aveam şi eu, astfel că mi-a fost mult mai uşor să cunosc lotul şi jucatorii“, a mai adăugat selecţionerul U21. Stoichiţă a menţionat că a avut o pauză destul de lungă pînă a luat hotărârea de a-l numi pe Rădoi la cîrma naţionalei U21, deoarece s-a dorit să se găsească persoana potrivită. „E o alegere făcută în urma unei analize foarte amănunţite. E o alegere făcută ţinînd cont şi de faptul că reprezentativa U21 se află pe finalul campaniei de calificări, cu reale şanse de a merge la Campionatul European de anul viitor. Astfel, cel mai potrivit a fost să avem o continuitate cu un antrenor care a făcut parte din acest grup şi a ajutat la rezultate. Sper ca Mirel sa aibă parte şi de puţin noroc, pentru că în ceea ce priveşte cunoştinţele sale, nu are rost să discutăm şi să-şi îndeplinească obiectivul stabilit: calificarea la EURO“, a declarat Mihai Stoichiţă. Primul meci pe banca naţionalei U21pentru Radoi va fi cu Portugalia, în 7 septembrie, meci contînd pentru preliminariile CE U21 de anul viitor, găzduit de Italia şi San Marino. Tricolorii U21 sînt neînvinşi şi ocupă poziţia a treia în grupă, de unde se califică direct la turneul final doar prima clasată. Cele mai bune patru din nouă ocupante ale locurilor secunde vor disputa un play-off pentru a stabili încă două selecţionate care merg la EURO. Meciurile rămase de disputat: Portugalia – România, Ţara Galilor – Liechtenstein, Bosnia – Elveţia (07.09.2018); România – Bosnia, Elveţia – Liechtenstein, Ţara Galilor – Portugalia (11.09.2018); Liechtenstein – Portugalia (11.10.2018); România – Ţara Galilor (12.10.2018); România – Liechtenstein, Portugalia – Bosnia, Ţara Galilor – Elveţia (16.10.2018). (frf.ro)

Citește știrea
Advertisement
loading...
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Neamţ: Scandalagiu “cu repetiţie, reţinut pentru încălcarea ordinului de protecţie

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ ulterior a fost dispusă plasarea sub control judiciar

Polițiștii nemţeni au identificat și reținut recent un bărbat în vîrstă de 60 de ani, din Vânători Neamț, sub aspectul comiterii infracțiunii de nerespectarea hotărîrii judecătorești. Bărbatul avea emis pe numele său un ordin de protecţie, fiind obligat să păstreze o distanţă de minim 5 metri faţă de soţia sa, dar l-a înălcat. El mai este cercetat în alte trei cauze penale. “La data de 16 iulie, polițiștii Secției de Poliție Rurală Tîrgu Neamț au fost sesizați de către o femeie de 52 de ani, din localitatea Vânători Neamț, despre faptul că soțul său a încălcat ordinul de protecție. Din investigațiile efectuate a reieșit că, în zilele de 10, 12, respectiv 15 iulie, soțul său, în vîrstă de 60 de ani, din Vânători Neamț, a încălcat ordinul de protecție, a lovit cu pumnii în geamul locuinței, adresîndu-i cuvinte jignitoare. Polițiștii au stabilit faptul că, la data de 12 aprilie, Judecătoria Tîrgu Neamț a emis un ordin de protecție față de acesta, pentru o perioadă de 6 luni, prin care era obligat să păstreze o distanță de minim 5 metri față de soția sa. Din extinderea cercetărilor a reieșit că bărbatul este cercetat în alte trei cauze penale sub aspectul comiterii infracțiunilor de nerespectarea hotărârii judecătorești, lovire sau alte violențe și amenințare. În baza probatoriului administrat, polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Neamț. La data de 17 iulie a.c., față de cel în cauză, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tîrgu-Neamț a dispus plasarea sub control judiciar pentru 60 de zile. Reiterăm faptul că în conformitate cu art. 23 din Legea nr. 217/2003 „persoana a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei poate solicita instanţei ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecţie, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una sau mai multe dintre măsurile, obligaţiile sau interdicţiile indicate expres de lege”, se precizează în comunicatul de presă al IPJ Neamţ.

Citește știrea

Actualitate

Piatra Neamţ: Primarul Chitic, vizită de lucru pe străzile în reparaţie

Știre publicată în urmă cu

în data de

Primarul municipiului Piatra Neamţ, Dragoş Chitic, a realizat, joi, 18 iulie, o vizită de lucru pe străzile din oraş aflate în reparaţie. El a declarat că a fost stabilit şi calendarul lucrărilor ce vor fi efectuate în săptămînile viitoare. Coincidenţă sau nu, tot joi ministrul transporturilor, Răzvan Cuc, a făcut o vizită de lucru pe drumurile aflate în reparaţie din judeţ. “Continuăm lucrările edilitare de sezon din programul stabilit pentru acest an. Astăzi (joi, 18 iulie n.r.) am punctat pe teren, împreună cu directorul societăţii Publiserv stadiul realizării lucrărilor programate pentru această perioadă şi am stabilit calendarul pentru săptămînile următoare. Se lucrează în această perioadă la: reparaţia capitală a străzilor Siliştei, Vînătorului , Eroilor şi Vasile Cîrlova, reparaţii punctuale cu asfalt pe străzile afectate în toate cartierele oraşului, finalizarea amenajării sensului giratoriu de la gară, reparaţia trotuarelor de pe B-dul Decebal, B-dul Traian şi strada Cuejdi, refacerea marcajelor rutiere şi întreţinerea spaţiilor de joacă şi a mobilierului stradal. O echipă specializată desfăşoară lucrări de întreţinere a canalizării pluviale şi a rigolelor de scurgere a apei pentru evitarea problemelor în cazul ploilor abundente”, a declarat Dragoş Chitic.

Citește știrea

Actualitate

Ministrul “Abramburica”, satiră pe ritm de hip-hop

Știre publicată în urmă cu

în data de

“Orice evaluare evaluează pe subiectele pe care examenul le presupune, în evaluarea respectivă” – fraza rostită de ministrul Educației într-o emisiune la TVR 1, în contextul Bacalaureatului, a devenit refrenul melodiei “Iluzii pierdute”, realizată numai cu și de către elevi de clasele a XI-a și a XII-a, de proaspăt absolvenți de liceu și de către profesorul lor de științe sociale, de la un liceu din Tîrgu Frumos.

Citește știrea

Trending