Contactează-ne

Actualitate

Ministrul nemţean de import, demisie cerută de un europarlamentar

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ Siegfried Mureşan i-a cerut demisia ministrului Cuc ■ motivul: nu se poate circula în regim de autostradă pe tronsonul Sibiu - Nădlac ■

Folosește ← → (săgețile) pentru navigare

Ministrului nemţean de import, Răzvan Cuc, i s-a cerut demisia din fruntea Transporturilor de către europarlamentarul PNL Sigfried Mureşan. Motivul? Încă nu se poate circula în regim de autostradă pe tronsonul Sibiu – Nădlac. „Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, trebuie să-şi dea astăzi demisia fiindcă promisiunea pe care a făcut-o luna trecută în faţa oamenilor nu s-a îndeplinit: a trecut luna iulie şi încă nu se poate circula în regim de autostradă pe tronsonul Sibiu – Nădlac. Vor mai trece probabil încă 4 ani pînă la finalizarea întregului tronson Sibiu – Nădlac din cauză că nu au început încă lucrările la ultimele segmente din lotul 2 al tronsonului Lugoj – Deva, care este parte din tronsonul Sibiu – Nădlac. În plus, nu s-au finalizat nici măcar loturile 3 şi 4 din tronsonul Lugoj – Deva, deşi aveau ca termen pentru inaugurare finalul lunii iulie. Ministrul Transporturilor ar fi trebuit să ştie că promisiunea sa este irealizabilă avînd în vedere că, în 28 iunie, Compania Naţională de Autostrăzi şi Infrastructură Rutieră (CNAIR) a transmis spre publicare în cadrul platformei de achiziţii publice anunţul de participare aferent procedurii de atribuire a contractului «Proiectare şi execuţie lucrări pentru obiectivul de investiţii Autostrada Lugoj –Deva (A1), Lot 2: km 27+620 – km 56+220 – Secţiunea E şi finalizare Secţiunea D» în lungime de aproximativ 9,13 km, din care 2,13 km de tunel forat. Valoarea acestui contract este de 296 de milioane de euro fără TVA, iar termenul de depunere a candidaturilor este sfîrşitul lunii august. Acest segment de drum este deosebit de complicat de construit, mai ales că trebuie construiţi 2,13 km de tunel forat, aşa că, în cel mai fericit caz, vom avea lotul 2 complet peste 4 ani. În plus, nici loturile 3 şi 4 din tronsonul Lugoj – Deva, începute acum 5 ani, nu sînt gata, deşi ministrul Transporturilor a promis că vor fi date în folosinţă în luna iulie. Nimic din ceea ce a promis ministrul Transporturilor în acest an nu se îndeplineşte. Pe lîngă minciunile privind Autostrada Nădlac – Sibiu, Răzvan Cuc a mai promis la începutul anului că în 2019 vor fi daţi în folosinţă 180 de kilometri de autostradă. Au trecut deja 7 luni din 2019 şi nu s-a dat inaugurat niciun kilometru. După ce a văzut toată lumea că timpul trece şi nu se dă în folosinţă niciun kilometru nou de autostradă, ministrul Transporturilor şi-a redus săptămîna trecută estimarea la 100 de kilometri pentru 2019. Cu toate acestea, specialiştii din domeniu estimează că vor fi gata anul acesta maximum 40 de kilometri. Răzvan Cuc a inaugurat în 2019 la fel de mulţi kilometri cît ar fi fost inauguraţi fără să avem un ministru al Transporturilor sau un Guvern: ZERO. Lipsa de competenţă a acestui ministru reprezintă un risc pentru infrastructura României şi, de aceea, trebuie să plece din funcţie!”, a declarat Siegfried Mureşan.

Folosește ← → (săgețile) pentru navigare

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Urăturile lui Lupu, lansate la Bibliotecă

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ evenimentul are loc pe 17 decembrie în Sala Cupola ■ cartea include urături personalizate din perioada 2008 - 2018 ■

Folosește ← → (săgețile) pentru navigare

Biblioteca Judeţeană „G.T. Kirileanu“ Neamţ găzduieşte lansarea cărţii „Urături“ de Costache Lupu, apărută recent la Editura Sensul. Evenimentul are loc pe 17 decembrie 2019, de la ora 17:00, în Sala Cupola.

Volumul va fi prezentat de Ion Asavei, Vasile Ouatu, Vasile Pop Silaghi, Traian Socea, iar momentele muzicale vor fi susţinute de Grupul folcloric „Floricică de pe stînca din Şerbeşti“, coordonat de pr.dr. Cătălin Bucur şi Constantin Timofte.

„Volumul cuprinde urături personalizate din perioada 2000-2018, asupra cărora s-a intervenit minimal, înlăturîndu-se, mai întîi, referirile la situaţii perisabile din domeniul politic.

Fotografiile completează atmosfera specifică momentelor trecerii la noul an şi întregesc memoria comunităţii la care participă lucrarea“, se precizează în prefaţa volumului.

Costache Lupu s-a născut la 18 decembrie 1944, în Tescani, judeţul Bacău. În 1970 a absolvit Facultatea de Limba şi Literatura Română Bucureşti. A urmat mai multe cursuri de calificare, printre care cel de actor, în perioada 1967-1969, la Şcoala Populară de Artă Bacău.

A fost profesor suplinitor la Şcoala Generală din comuna Scorţeni, judeţul Bacău (1964-1965), pedagog la Liceul Moineşti – Bacău (1965-1967), pedagog la Liceul Pedagogic Bacău (1967-1970), profesor la Liceul Bicaz (1970-1973), profesor şi director la Casa Pionierilor Bicaz (1973-1976), profesor şi director adjunct la Liceul Bicaz (1976-1983), şef de fermă la I.A.S. Girov (1983-1990), profesor la Liceul Bicaz, director la Casa de Cultură Bicaz (1991-2000), viceprimar la Bicaz (2000-2004).

Din anul 1991 este preşedinte al Clubului Sportiv Ecvestru şi administrator al Bazei Hipice Piatra Neamţ, calitate în care a organizat Concursurile Internaţionale de Sărituri peste Obstacole şi Dresaj, Cupa Volvo, Trofeul Dunhill, Cupa Samsung, precum şi al celor mai importante competiţii ecvestre naţionale desfăşurate la Baza Hipică din Piatra Neamţ.

Are o bogată activitate cultural-artistică şi sportivă: a fost membru în formaţiile artistice de teatru, dansuri populare şi jucător în echipa divizionară de handbal din cadrul Liceului Moineşti (1960-1964), instructor, textier, scenarist al formaţiilor de teatru, dansuri populare, grup satiric, poem dramatic, dans modern, dans tematic, montaj literar-muzical din cadrul Şcolii Generale Scorţeni, Liceului Moineşti şi Liceului Pedagogic Bacău (1965-1970), organizator, coordonator de spectacole şi instructor al formaţiilor artistice din cadrul Liceului, a Casei de Cultură şi a altor unităţi economice din oraşul Bicaz (1970-1983), iniţiator şi organizator de spectacole artistice în cadrul Căminului Cultural din comuna Girov, instructor al formaţiilor de teatru folcloric şi grup satiric în cadrul I.A.S. Girov (1983-1990), iniţiator de activităţi artistice, coordonator şi instructor al formaţiilor de teatru haiducesc, grup satiric, ansamblu de estradă, ansamblu de datini şi obiceiuri pentru sărbătorile de iarnă din cadrul Liceului, Casei de Cultură şi Clubului Cimentiştilor din Bicaz (1991-2004).

Costache Lupu a avut o perioadă de implicare în dezvoltarea presei post-decembriste, fiind director şi redactor al publicaţiilor „Gazeta de Bicaz“ şi „Răcnetul Carpaţilor“. Din anul 2004, este organizator al alaiurilor de datini şi obiceiuri pentru sărbătorile de iarnă în municipiul Piatra Neamţ, oraşele Bicaz şi Roznov, comunele Girov, Ştefan cel Mare şi alte localităţi ale judeţului Neamţ, precum şi organizator şi interpret în cadrul spectacolelor cultural-ecvestre judeţene de evocare istorică a personalităţii domnitorului Ştefan cel Mare. Este membru al trupei de teatru neprofesionist „Teatrul Vostru“, condus de actriţa Draga Olteanu Matei.

Folosește ← → (săgețile) pentru navigare

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: Beat mangă şi fără permis, “parcat” în arest

Știre publicată în urmă cu

în data de

Folosește ← → (săgețile) pentru navigare

Un tînăr de 24 de ani, din Gherăieşti, care s-a urcat la volanul unei maşini deşi băuse bine şi nu avea nici permis de conducere, “a fost parcat” de poliţiştii nemţeni în arestul IPJ.

“La data de 14 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Săbăoani au depistat în trafic un tînăr de 24 de ani, din Gherăiești în timp ce conducea un autoturism pe raza comunei Gherăiești.

În urma verificărilor efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere.

Tînărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de peste 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la unitatea spitalicească în vederea prelevării de probe biologice.

În urma probatoriului administrat, la data de 15 decembrie a.c., tînărul a reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Neamț, urmînd ca, în cursul zilei de astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lîngă Judecătoria Roman cu propunerea de luare a unei măsuri preventive”, se precizează în comunicatul de presă al IPJ Neamţ.

Folosește ← → (săgețile) pentru navigare

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: “Depozit” de petarde, acasă la un tînăr din Gîrcina

Știre publicată în urmă cu

în data de

Folosește ← → (săgețile) pentru navigare

Poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Gîrcina împreună cu poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul I.P.J. Neamţ au efectuat, recent, o percheziţie la domiciliul unui tînăr de 24 de ani, din Gîrcina, unde au găsit un adevărat “depozit” de materiale pirotehnice.

Percheziţia a fost efectuată pe 15 decembrie şi au fost coniscate, în vederea indisponibilizării şi continuării cercetărilor, 918 bucăţi emiţătoare de sunet FS3/JM-BNG3 categoria P1, 825 emiţătoare de sunet CORSAR K0203-FS/YT-P1103 categoria P1, 800 bucăţi emiţătoare de sunet CORSAR K0203-FS/YT-P1103 categoria P1, 6840 bucăţi emiţătoare de sunet PICCOLO CORSAR K0201 categoria P1, 2 baterii artificii HAPPY NIGHT GH15-41d, fiecare de 19 focuri, 25 mm, categoria F2 şi 2 baterii artificii CARNIVAL CLE4033, fiecare de 36 focuri, categoria F2.

“Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracţiunilor de operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept şi comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni”, au comunicat poliţiştii nemţeni.

FOTO generică

Folosește ← → (săgețile) pentru navigare

Citește știrea

Trending