Contactează-ne

Educatie

Ministra decide noi reguli în învăţămînt

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ cel mult 25 de elevi vor fi într-o clasă ■ măsura va fi aplicată din viitorul an şcolar şi are ca scop evitarea aglomerării în clasele de la unele şcoli şi depopularea la altele ■ numele clasei pregătitoare, sau clasa zero, se va schimba în clasa I ■

Ecaterina Andronescu, ministrul Educaţiei, a anunţat noi măsuri care vor fi aplicate în sistemul de învăţămînt odată cu începerea anului şcolar 2010-2021. Printre ele limitarea numărului de elevi într-o clasă la 25 şi schimbarea denumirii clasei pregătitoare. „Şcolile din România se depopulează, este o realitate tristă. Sînt copii din ce în ce mai puţini în şcolile din România. Şi atunci trăim următorul fenomen: şi datorită faptului că şcoala românescă este polarizată, adică sînt şcoli cu performanţe foarte bune, pot intra în orice competiţie fără să ne temem că vom pierde, şi şcoli cu performanţe slabe. Părinţii fac o presiune extraordinară pe şcolile bune. Ceea ce e normal pentru că orice părinte şi-ar da copilul la o şcoală bună. Şi-atunci sîntem în situaţia în care în şcolile care se depopulează să avem puţini elevi şi să avem foarte mulţi elevi, 30- 35 de elevi în clasă, în şcolile foarte bune. Încercăm să găsim soluţii în aşa fel încît să nu mai ajungem aici. Şi-am început de acum pentru că în curînd, vom avea probabil săptămîna aceasta cifra de şcolarizare pentru anul următor aprobată. Sper să nu mai trecem dincolo de 25 de elevi în clasă. Este o măsură care este posibilă în sistemul românesc de învăţămînt şi după părerea mea este absolut necesară“, a declarat Ecaterina Andronescu, la Realitatea Tv. Ministrul a mai susţinut că denumirea clasei pregătitoare se va schimba în clasa I, din 2020, existînd în acest sens o lege în vigoare deja, promulgată de preşedintele Klaus Iohannis. „Mi se pare că nu poţi să trimiţi un copil în clasa zero, ea se numeşte pregătitoare, dar din păcate în mentalul public a intrat drept clasa zero. În acest moment, ciclul primar are cinci ani. Începe cu copilul în clasa pregătitoare şi termina clasa a patra. Clasa pregătitoare plus clasele 1-4 înseamnă cinci ani, nu se schimbă nimic, rămîne la fel, numai că renumerotăm şi clasa aceasta aşa-zisă zero, ca să scăpăm de acest zero o să devină clasa 1. Rămîne cu aceeaşi abordare, ea este o clasă de tranziţie. Din 2020, o să intrăm cu clasa pregătitoare care devine clasa I“, a mai spus oficialul. Tot din toamna anului viitor, învăţămîntul obligatoriu va fi extins. „Învăţământului obligatoriu i se adaugă ultimii doi ani de grădiniţă şi ultimii doi ani de liceu. Adică ultimii doi ani de grădiniţă înseamnă grupa mijlocie şi grupa mare, intră în învăţământul obligatoriu pentru că fac parte din ceea ce se cheamă ultima parte a educaţiei timpurii şi care este extrem de importantă. Şi ultimele două clase de liceu, clasa a XI-a şi clasa a XII-a, pentru fiecare dintre aceste grupe introduse în învăţămîntul obligatoriu, mai degrabă statul vine să-şi asume susţinere financiară suplimentară pentru că, de exemplu, manualele pentru ultimele două clase de liceu, nefiind obligatorii, nu erau acordate gratuit“, a mai anunţat Andronescu. Ministrul a precizat că şi această lege este în vigoare şi va fi o aplicată gradual, începînd din anul 2020, adică din toamna anului viitor.

Se doreşte un catalog virtual la nivel naţional

Notele şi absenţele care se regăsesc în cataloagele şcolare din toată ţara vor fi înregistrate şi în varianta online în urma unui proiect legislativ adoptat deja. El a fost iniţiat de mai mulţi senatori şi deputaţi şi prevede înfiinţarea plaformei şcolare Catalogul Online. care are ca scop facilitarea accesului zilnic al părinţilor la informaţiile privind situaţiile şcolare ale elevilor. Proiectul ar putea intra în vigoare într-un termen de doi ani de la publicarea în Monitorul Oficial. În propunerea legislativă, iniţiatorii susţin că există mai multe astfel de platforme online în ţară care funcţionează, însă nici unul nu se află sub controlul exclusive al unei unităţi de învăţămînt. Recent, ministerul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, anunţa alte schimbări pe care le-a gîndit în sistem, care vizau una din vacanţe şi structura noului an şcolar. Astfel, elevii nu vor mai avea vacanţa intersemestrială de o săptămînă, între 2 şi 10 februarie, cea de iarnă între 21 decembrie 2019 – 12 ianuarie 2020 şi va avea o durată de 3 săptămîni, fiind şi intersemestrială. Decizia a fost argumentată prin aceea că se evită fragmentarea accentuată a anului şcolar. Potrivit structurii anului şcolar 2019-2020, semestrul I va avea 15 săptămîni de cursuri, dispuse în perioada 9 septembrie 2019 – 20 decembrie 2019. În perioada 26 octombrie – 3 noiembrie 2019, clasele din învăţămîntul primar şi grupele preşcolare vor fi în vacanţă. Semestrul II va avea 20 de săptămîni de cursuri, dispuse în perioada 13 ianuarie 2020 – 12 iunie 2020. Vacanţa de primăvară va fi în perioada 4 aprilie 2020 – 21 aprilie, apoi elevii revin la cursuri pe 22 aprilie pînă pe 12 iunie 2020. Pentru clasele finale ale învăţămîntului liceal, anul şcolar va avea 33 de săptămîni de cursuri şi se va încheia pe 29 mai 2020. Pentru clasa a VIII-a, anul şcolar va avea 34 de săptămîni de cursuri şi se va încheia pe 5 iunie 2020.

Teste grilă se doresc la Bac şi la Evaluare

Şi testele grilă la Evaluarea Naţională şi Bacalaureat au revenit în planurile Ministerului Educaţiei pentru examenele din anul 2020. Asta după ce, în noiembrie anul trecut, s-a mai vorbit de o asemenea posibilitate în 2019, dar s-a renunţat la idee în urma unor luări de poziţie a societăţii civile. „În vederea pilotării unei noi structuri posibile a subiectelor pentru Evaluarea Naţională pentru absolvenţii clasei a VIII-a din anul şcolar 2019-2020, variantele de subiecte pentru Simularea Evaluării Naţionale pentru elevii clasei a VII-a în anul şcolar 2018 – 2019 la Matematică vor conţine, în proporţie de minimum 30%, itemi obiectivi“, se arata în proiectul de ordin privind organizarea simulărilor anul acesta, conform edupedu.ro. La fel de sec era şi proiectul de ordin în ceea ce priveşte BAC-ul: „În vederea pilotării unei noi structuri posibile a subiectelor pentru Examenul de Bacalaureat Naţional din anul şcolar 2019-2020, variantele de subiecte pentru Simularea probei scrise la Matematică a examenului de Bacalaureat naţional pentru elevii clasei a XI-a în anul şcolar 2018 – 2019 vor conţine, în proporţie de minimum 30%, itemi obiectivi cu scopul de a se realiza evaluarea în baza unor răspunsuri exacte, neechivoce, specificate în barem, fiind astfel imposibilă alocarea unui punctaj diferit de către evaluatori distincţi“. La Bacalaureat, ar urma să fie extinse testele grilă în proporţie de peste 30% şi la Istorie, de anul următor. Ministerul pregăteşte astfel introducerea testelor grilă la examenul de Matematică de la Evaluarea Naţională de anul viitor, potrivit informaţiilor din proiectul de ordin trimis de guvern către partenerii de dialog social ai ministerului. În noiembrie anul trecut, ministerul anunţa că intenţionează să introducă teste grilă la Bacalaureat şi Evaluarea Naţională în 2019, dar s-a renunţat la idee în urma consultărilor cu reprezentanţii elevilor, ai profesorilor şi părinţilor. Se dorea modificarea structurii subiectelor la examenele de la sfîrşitul acestui an şcolar, astfel încît acestea să conţină 40% întrebări grilă, întrebări cu alegere duală sau întrebări cu răspuns „Adevărat“ sau „Fals“.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Educatie

Neamţ: Evaluare şi BAC, ultimele pregătiri

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ şcolile au fost vizitate de inspectorii teritoriali ■ primarii au asigurat dezinfecţia spaţiilor şcolare ■ în judeţ vor ajunge 390.000 de măşti pentru elevi şi cadre ■ DSP a stabilit măsurile de distanţare din internate ■ elevii din Republica Moldova nu vor fi obligaţi să stea în carantină ■

În şcoli a ajuns ordinul prin care se stabilesc măsurile specifice domeniului, în vederea participării copiilor, supravegheaţi de cadrele didactice, la activităţile de pregătire şi susţinere a examenelor naţionale de Evaluare şi Bacalaureat.

„În şcoli a ajuns ordinul Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi cel al Ministerului Sănătăţii, purtînd numărul 4266, prin care se stabilesc măsuri specifice domeniului de învăţămînt. Noi, ca Inspectorat Şcolar avem obligaţia de a verifica în ce măsură şcolile sînt pregătite pentru cele două activităţi importante, respectiv pregătirea elevilor de clasa a VIII-a pentru Evaluarea Naţională şi a celor de clasa a XII-a pentru Bacalaureat şi, ulterior, prezentarea la examene.

De la Direcţia de Sănătate am primit zilele acestea o adresă prin care ni se fac cunoscute condiţiile de utilizare a internatelor şcolare. Adresa a ajuns în şcoli, unde s-au stabilit măsuri speciale de cazare. Este bine că s-a realizat acest lucru.

Acum se pune problema participării elevilor la pregătire şi apoi la examene. Elevii din Republica Moldova sau din ţările vecine, care învaţă în România. sînt exceptaţi de la carantinarea instituţionalizată sau de la izolare voluntară“, a declarat Mihai Obreja, inspector general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Neamţ.

Fiecare şcoală din teritoriu a fost verificată de inspectorul şcolar teritorial, care a constatat condiţiile existente în unităţi şi faptul că primăriile au igienizat spaţiile şcolare, au procurat toate materiale de dezinfecţie. În şcolile din judeţul Neamţ vor ajunge în perioadă următoare 390.000 de măşti, care vor fi distribuite, gratuit, elevilor şi personalului didactic şi nedidactic, în fiecare zi repartizîndu-se cîte două fiecărui elev, cadru didactic şi personalului nedidactic.

Fiecare persoană va utiliza o mască la intrarea în unitatea şcolară şi o alta la ieşire. Primarii vor trebui să asigure nu doar materialele de dezinfecţie, ci şi un medic, care urmează a asigura triajul epidemiologic, zilnic, al elevilor şi cadrelor didactice.

„Aceasta este o problemă, ţinînd cont de faptul că noi avem încheiate contracte cu medicii de familie, doar pentru triajul semestrial. Medicii au programul lor la cabinete. Nu ştiu cînd vor avea timp să realizeze şi triajul elevilor care se prezintă la examene“, a declarat unul din primarii din zona Roman.

Inspectorul şcolar general, Mihai Obreja, a mai declarat că în cele 12 unităţi şcolare care mai au toaleta în fundul curţii s-au găsit măsuri viabile de asigurare a igienei elevilor, pentru a nu le pune în pericol sănătatea.

Citește știrea

Actualitate

Ministerul Educaţiei, acuzat de comunicare deficitară

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ acuzele sînt formulate de liderul FSLÎ Neamţ, Gabriel Ploscă ■ acesta susţine că luni, 25 mai, ar trebui să înceapă probele de competenţă pentru Bacalaureat, ori pînă sîmbătă, 23 mai, nu se elaborase metodologia ■

Liderul Federaţiei Sindicatului Liber din Învăţământ Neamţ, inginerul Gabriel Ploscă, susţine că în această perioadă, în care procesul de învăţământ a fost suspendat, dar nimeni nu a fost de acord cu îngheţarea anului şcolar, cadrele didactice se străduie să-şi facă datoria, dar se confruntă cu multe situaţii greu de rezolvat.

“Ca sindicat ne-am spus punctul de vedere legat de problemele concrete din învăţămînt. Am spus clar şi s-a ţinut seamă de punctul nostru de vedere, în multe situaţii. Am spus că ar fi o mare greşeală şomajul tehnic în învăţămînt.

Am spus clar că anul şcolar nu trebuie îngheţat, că trebuie finalizat, dar ne-am exprimat rezerve în ceea ce priveşte desfăşurarea clasică a acestuia, pentru că nu se vor putea asigura măsuri de siguranţă a sănătăţii elevilor şi cadrelor didactice. Am avut o întîlnire on-line a Biroului FSLÎ în care am analizat problemele legate de starea specială a învăţămîntului.

Trebuie să spunem că perioada pe care o traversează şcoala românească este o perioadă teribil de grea pentru toată lumea, dar în special pentru unităţile şcolare. Greul acolo este. Este simplu să faci dintr-un birou ministerial recomandări. De multe ori aceste recomandări şi procedurile stabilite, demonstrează că acei care elaborează diverse proceduri habar nu au ce se întîmplă într-o şcoală.

Un exemplu în acest sens, care demonstrează lipsa de profesionalism a celor din Ministerul Educaţiei ar fi cel legat de examenul de Bacalureat. Am să vă dau un singur exemplu. De luni, 25 mai, ar trebui să înceapă probele de competenţă pentru examenul de Bacalaureat. Ori vineri, 22 mai, nu erau ajunse în liceele din Neamţ indicaţiile metodologice de desfăşurare a acestor probe. Cadrele didactice ar trebui să pregătească desfăşurarea acestor probe şi nu e puţin de pregătit, în condiţiile în care trebuie să se asigure securitatea elevilor. Există clar o lipsă de profesionalism”, a declarat Gabriel Ploscă.

Acesta spune că în aceste condiţii este greu de presupus că aceste probe se vor putea desfăşura, conform calendarului, ţinînd cont de faptul că acestea trebuiesc pregătite de către cadrele didactice şi cunoscute de candidaţi, care şi aşa, din cauza situaţiei în sine, sînt extrem de stresaţi.

Citește știrea

Actualitate

Internetul, prieten sau duşman?

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ copiii şi elevii de toate vîrstele folosesc calculatorul atît pentru cursuri, cît şi pentru joacă ■ pot exista şi expuneri la risc ale acestora în mediul on line ■ poliţiştii vin cu recomandări ■

Calculatorul ocupă un loc important în viaţa elevilor şi a copiilor în aceasta perioadă, atît pentru pregătirea pentru şcoală, cît şi pentru a suplini celelalte activităţi de petrecere a timpului liber, aceasta fiind una dintre principalele activităţile recreative atît timp cît nu pot ieşi afară la joacă. În acelaşi timp, accesul la tehnologie este, în multe situaţii, mai facil copiilor decît părinţilor.

Timpul disponibil şi capacitatea de a reţine informaţii constituie factori care favorizează într-o mai mare măsură prezenţa tinerilor pe internet. „În realizarea demersului informativ-preventiv împotriva victimizării tinerilor, sînt vizate două categorii sociale ca public ţintă: copiii şi părinţii. Recomandările preventive adresate minorilor utilizatori de internet trebuie însoţite de sfaturi destinate părinţilor, aceştia fiind cei care stabilesc regulile şi timpul pe care copiii pot să-l aloce utilizării internetului“, anunţă Poliţia Neamţ.

În ce-i priveşte pe părinţi, aceştia trebuie să conştientizeze existenţa riscurilor asociate navigării pe internet şi să cunoască în ce mod pot fi expuşi copiii lor la acestea. Adulţii trebuie să comunice deschis cu copiii lor despre beneficiile şi pericolele existente în lumea virtuală.

Comunicarea trebuie să îmbrace forma unui dialog între părinte şi copil, nu a unui monolog. Copilul trebuie să ştie că poate discuta cu părintii despre orice aspect întîlnit în lumea virtuală. Să stabilească împreună cu copiii reguli de utilizare a internetului şi să urmărească respectarea lor de către aceştia. Să nu restricţioneze excesiv şi nejustificat accesul copiilor la internet. Să le prezinte copiilor riscurile la care se pot expune în mediul online.

Ei trebuie învăţaţi că, deşi utilizarea internetului are o multitudine de efecte benefice, nu este în totalitate lipsită de pericole. Să se asigure că ştiu parola/parolele de acces ale copiilor la contul de email, reţele de socializare etc. şi să fie atenţi la „prieteniile” on line pe care ei le întreţin.

De asemenea, să încerce să cunoască programele şi aplicaţiile folosite de copii pe dispozitivele de accesare a internetului. Există soluţii tehnice de control parental al posibilităţilor de navigare a copilului pe internet: soluţii complete de aplicaţii antivirus actualizate; programe de filtrare care pot bloca automat accesul copiilor către anumite categorii de site-uri; motoare de căutare pentru copii (ex. Google Search Engine for Kids) – acestea filtrează automat rezultatele căutarilor de pe internet, excluzînd paginile inadecvate minorilor.

Semne de recunoaştere a posibilei expuneri la risc în mediul online a copilului – acest subiect este unul extrem de sensibil, mulţi părinţi avînd tendinţa de a-şi „apăra” copiii, refuzînd nejustificat din necunoastere a fenomenului, pudoare excesivă etc.), discuţiile sau acceptarea existenţei unora din aceste semne: copilul petrece perioade foarte mari de timp singur pe internet, în special noaptea; începe să cheltuiască sume de bani mai mari decît cele puse la dispoziţie de părinţi sau, din contră, solicită acestora, în mod nejustificat, astfel de sume; copilul primeşte telefoane de la persoane necunoscute ori sună astfel de persoane şi se fereşte de părinţi cînd vorbeşte; are tendinţe de izolare faţă de familie şi prietenii apropiaţi; foloseşte conturi de internet (mail, reţele de socializare) care nu îi aparţin sau altele decît cele pe care le cunosc părinţii.

Citește știrea

Trending