Contactează-ne

Arhivă 2005-2017

Memoria arhivei. Revolutia, asa cum a fost pe la Piatra Neamt

Știre publicată în urmă cu

în data de

• cu ani în urmã, artistul fotograf Ioan Clopotel a fost de acord sã destãinuie cum a trãit clipele revolutiei din decembrie 1989 la Piatra Neamt • el ne-a oferit si fotografii unicat din acele zile • pietreanul a urmãrit asemeni milioanelor de români începutul revolutiei la televizor • apoi si-a luat aparatul foto pe umãr si a venit însotit de cãtre sotie, în centrul orasului • asa au fost martori la „cucerirea“ sediului partidului •

Pentru cã zilele acestea se împlinesc 28 de ani de la începutul a ceea ce s-a numit Revolutia românã din 1898, redactia Monitorul a considerat cã este potrivit sã republice cele scrise în urmã cu multi ani. Ne-am oprit asupra unui interviu realizat cu artistul fotograf Ioan Clopotel, un pietrean arhicunoscut în urbea de sub Pietricica, unul dintre martorii evenimentelor din acele zile. Tot el ne-a pus la dispozitie niste fotografii unicat. Asadar, acum 28 de ani, pietrenii au intrat si ei în hora revolutionarilor români. Chiar dacã implicarea lor nu a fost la nivelul celei în care au fost prinsi timisorenii sau bucurestenii, nu se poate spune cã la Piatra Neamt nu s-au petrecut lucruri ce nu meritã a fi evocate. Panica generalã, cumulatã cu dorinta de a se manifesta într-un fel sau altul a unora pentru a fi pãrtasi la revolutie, au fãcut ca în oras schimbarea „conducãtorului iubit“ sã fie marcatã prin proteste de stradã, sloganuri preluate prin intermediul televiziunii centrale, cãrti arse, oameni fugãriti, geamuri si tablouri sparte.

Reporter: Domnule Ioan Clopotel, ce vã mai amintiti despre revolutia din ’89, despre ceea ce ati vãzut personal în Piatra Neamt? Ioan Clopotel: Îmi trec multe prin minte, dar cred cã e bine sã începem cu începutul. Surprinzãtor, dar odatã cu trecerea timpului am constatat cã foarte mutle din replicile celebre din teatrul lui Caragiale s-au potrivit ca o mãnusã în evolutia evenimentelor de acum douã decenii. Fierberea din Timisoara tinea cu sufletul la gurã pe toatã lumea. Impartial, ca tot românul, urmãream cu coada ochiului Telejurnalul TVR, dupã care ciuleam urechile la Europa Liberã sau Vocea Americii. Era clar cã valul revolutionar care mãtura Europa în acea toamnã ne va lovi si pe noi. Cu multã emotie am ascultat comentariile asupra cãderii Zidului la Berlin. În copilãrie avusesem ocazia sã vãd cu ochii mei Poarta Brandemburg, Zidul si sã ascult terifiante istorisiri despre nefericitii care si-au gãsit sfîrsitul în încercarea de a trece dincolo. Seara, de pe terasa unui bloc comunist de lîngã Zid, asemãnãtor multor blocuri de pe la noi, priveam fascinati în Berlinul de Vest, o mare de feerice lumini, si-i ascultam contrariati pe ghizii nostri de ocazie, redactori ai unei reviste pentru copii nemti, cum ne vorbeau pe sleau despre crimele regimului lor comunist. Încercau si reuseau sã ne deschidã ochii. Era în 1966. Evenimentele de la Timisoara si reflectarea lor pe unde scurte ne-au sporit nerãbdarea. Faptul cã de la cabinã era extrem de dificil sã vorbesti interurban era o confirmare cã lucrurile scãpaserã de sub control. Un ochi exersat sesiza usor agitatia trepãdusilor sistemului, cãznindu-se sã disperseze grupurile mai mari. Atrocitãtile de la Timisoara ne bulversaserã si, dacã pînã în acel moment fusesem sceptic în legãturã cu posibilitatea unei schimbãri, atunci am înteles cã tãvãlugul pornise. Reporter: Domnule Ioan Clopotel, povestiti-ne despre atmosfera care se gãsea în casele pietrenilor, despre starea lor de spirit si care au fost primele griji ale oamenilor dupã lansarea zvonurilor de panicã! Ioan Clopotel: Dupã împuscãturile transmise în direct de la Bucuresti, în Piatra Neamt, ca la un semn a pornit sarabanda zvonurilor: a fost otrãvitã apa la statia de pompare, teroristii de la Bacãu se îndreaptã spre Piatra, s-au tras focuri de armã pe Pietricica si multe altele. Zîmbeam în coltul gurii ca unul care rãsfoise multã literaturã politistã. Era clar cã începuse rãzboiul psihologic cu o campanie de intoxicare informativã. Piata de la teatru s-a golit în cîteva minute. Nu pentru mult timp. Repede lãmuriti cetãtenii s-au întors la locurile lor. Si Dumnezeu tinea cu lumea – era neobisnuit de cald pentru acea datã. Ne-am adunat mai multi prieteni acasã la unul dintre noi, peste drum de teatru, sã ne uitãm la televizor, sã nu ratãm episoadele magice ale acelei zile. La un moment dat am fugit acasã, am intrat în laborator, am developat filmul din aparat si am pus cîteva imagini pe hîrtie fotograficã. Am zburat cu ele în redactia singurului cotidian de pe atunci. Personalul redactiei era bulversat si oarecum depãsit de situatie. Cotidianul avea sã lipseascã a doua zi de pe piatã. A apãrut abia a treia zi. Pe prima paginã era tipãritã una din fotografiile mele.

Dornici de putere

Reporter: Cît dumneavoastrã developati pozele, ce se întîmpla pe „scena revolutiei“? Ioan Clopotel: Dupã ce am rezolvat cu pozele, m-am întors în piatã. La balcon apãrea din cînd în cînd cîte cineva încercînd sã explice în ce stadiu erau cu preluarea puterii. Jos, publicul pricepea cã proaspãt intratii în politicã, ce se organizau foarte greu, n-ar mai fi fost dispusi sã împartã scaunele cu altii întrucît restrictionaserã intrarea. În definitiv nu te întîlnesti de douã ori în viatã cu sansa de a fi ridicat pe val. La scarã mai micã, la Piatra se derulau aceleasi etape ale emanãrii ca la Bucuresti. Multi dintre anonimii acelor zile, probînd o ascutitã intuitie, au urcat si au rãmas pe diferite trepte ale esichierului politic. Spectacolul continua la televiziune. În ziua aceea (n.r. – 22 decembrie) si în urmãtoarele urma sã fim victime sigure ale bombardamentului mediatic. Încercam starea aceea de rãu pe care trebuie sã o aibã cel ce a trãit jumãtate de viatã în pesterã si, dintr-odatã, este azvîrlit în luminã. Evenimentele ce se derulau pe ecran si se reluau în fata Casei Albe (actualul sediu al CJ si Prefecturii – n.r.) erau simultan patriotice si grotesti. Cuvîntãrile celor ce fãceau o periculoasã echilibristicã sã ajungã la microfon erau pline de candoare si ridicol. Lumea venea, scanda cîteva lozinci, pleca, veneau altii. Pînã spre miezul noptii, alertati de apelurile patetice ale televiziunii, trecuserã prin piatã cîteva zeci de mii de pietreni. Chipurile acestora erau luminoase, o fericire explicabilã plutea în atmosferã.

Zîmbete, fericire si plãcinte fierbinti

Reporter: Si cam cît aveau sã fie pietrenii fericiti, pentru cã, totusi, atrocitãtile se desfãsurau nestingherite în tarã. Ioan Clopotel: În Piatra Neamt fericirea aceea avea sã dãinuiascã si în zilele urmãtoare, în ciuda episoadelor sîngeroase derulate în tarã. Cetãtenii îsi zîmbeau pe stradã, conversatiile se derulau cu spontaneitate, legãturile între oameni se realizau firesc. Frica, aceea care te fãcea sã vezi în fiecare conviv un potential turnãtor, se topea ca un sloi de gheatã expus soarelui neobisnuit de decembrie. Trecerea de la apelativul «tovarãse» la «domnule» s-a fãcut cu dificultate si cu multe poticneli. Poticnelile acestea le-am cunoscut fiecare dintre noi în încercarea de a ne adapta libertãtilor proaspãt dobîndite, libertãti cu care nu stiam ce sã facem. Copiii de atunci si cei nãscuti dupã aceea, cei care nu au în memoria lor date anterioare la care sã se raporteze, sînt singurii capabili a se misca în libertate ca-n haina lor de fiecare zi. Spre miezul noptii, împreunã cu sotia mea si cu un prieten, ne-am retras acasã la acesta. Locuia într-un bloc din Precista, în complexul nou. Amfitrioana, care plecase mai devreme de la manifestatie, culcase copiii si ne astepta cu plãcinte calde. Priveam transmisia maraton de la Bucuresti, comentam cu însufletire evenimentele si înfulecam plãcintele. Reporter: Lumea era multumitã de cãderea comunismului, dumneavoastrã mîncati plãcinte calde si comentati evenimentele din tarã la un pahar de vorbã cu prietenii. Aceeasi stare de multumire domnea si peste oras? Ioan Clopotel: Si da, si nu. Dupã ora douã noaptea ne-am retras de la prieten cãtre casa mea. Drumul cel mai scurt trecea pe lîngã latura esticã a Militiei, acolo unde era sediul Securitãtii. Din curtea institutiei se ridica un foc de zeci de ori mai mare decît cel de dupã amiazã, din fata Casei Albe. Sã nu credeti cã, dacã, teoretic, institutia trecuse sub controlul Armatei, cãtanele îsi vor fi frigînd cîrnatii la pãlãlaia acelui foc. Mirosea a hîrtie arsã, rapoartele, produsul muncii intelectuale de ani de zile al apãrãtorilor valorilor orînduirii care tocmai agoniza, luau drumul vãzduhului, desenînd un fantastic foc de tabãrã. Grea avea sã fie sarcina istoricilor de a reconstitui ultimii ani ai socialismului biruitor. Eram sigur cã documentatia responsabilului cu Sãnãtatea si Cultura prin care ni se punea mie si altora în cîrcã povara transcendentalismului la Piatra se regãsea în fuioarele de fum care, în absenta vîntului, se ridicau spre cer. Peste ani, în dosarul personal de la CNSAS, nici pomenealã de acele demersuri ale Securitãtii împotrivã-ne; quod erat demonstrandum! La cinci minute, în piata Casei Albe, cîteva sute de entuziasti vegheau, apãrînd cuceririle democratice. La adãpostul întunericului, alte cîteve sute îsi curãtau biografiile. Ajunsi acasã am pornit televizorul: democratiile occidentale încurajau revolutia, ca-n Conu’ Leonida: «Bravos natiune! Halal sã-ti fie!»

Si-a venit Crãciunul însîngerat…

Reporter: Cum a decurs perioada urmãtoare în orasul nostru? Ioan Clopotel: În ziua ce-a urmat lumea a trecut în pelerinaj prin piata Casei Albe; s-au depus flori pentru martiri, s-au înãltat rugãciuni colective, s-au fãcut speculatii privind soarta cuplului fugar. Un tanc cu o garoafã-n teavã strãjuia simbolic teatrul. Cei mai multi dintre pietreni ne-am întors la pregãtirile specifice Ajunului. Trãisem cea mai lungã noapte din an, din istoria recentã a neamului si ne bucuram de renasterea Soarelui, de biruinta luminii asupra întunericului. Biruintã ce avea sã fie serios amenintatã în anii care au urmat. În arhiva foto pãstrez imagini care evocã bulversarea socialã produsã de Piata Universitãtii. Pe ziduri erau celebrele înscrisuri, astãzi rîcîite, prin strãdania autoritãtilor: «Dreptate, ochii plînsi vor sã te vadã!», «De Crãciun ne-am luat ratia de Libertate!» În Piatra, undeva pe Paulista am întîlnit o lozincã antologicã, mai tîrzie: «Pentru ceva salam ati votat comunismul în România. Halal!» Genial! Este scris de un pietrean de-al nostru care, ca orice autor de grafitti serios, a rãmas anonim. Am, de asemenea, imagini de la prima vizitã la Piatra din campania din 1992 a lui Iliescu, cînd, încercam sã fotografiez un grup al Aliantei Civice care agita un cîrnat înfipt într-un buchet de trandafiri. Mi-au cãrat dupaci în spate în mod egal atît agitatorii Aliantei, care mã întrebau pentru ce «Serviciu» fotografiez, cît si un distins profesor de socialism, conducãtor al grupului de presiune FSN, care-mi reprosa cã n-am gãsit altceva mai reprezentativ de fotografiat. «M-a furat valul» a gãsit cu cale sã se scuze cînd m-a recunoscut. Experienta aceasta m-a lecuit de jurnalism. Si-apoi, fiecare dintre dumneavoastrã puteti veni cu exemple personale care sã ilustreze neîncetatele atacuri la democratie comise în anii de libertate; asa încît mã vãd nevoit, în încheiere, sã citez din aceeasi piesã a miraculosului Caragiale: «Natiune, fii desteaptã!»

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Arhivă 2005-2017

Proces şi la Curte în cazul fraudelor de la postliceală

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ procurorii au atacat sentinţa prin care s-au aplicat pedepse cu suspendare şi achitări ■ 19 din cei 96 de inculpaţi au uzat de calea de atac ■ 26 de lucrări au fost anulate de instanţa de fond ■ unii elevi nici nu treceau pe la şcoală, fiind plecaţi în străinătate ■ erau promovaţi contra unor sume de 1.000 de lei ■ unii profesorii-medici pătaţi completau în locul candidaţilor testele tip grilă ■

Procesul fraudelor de la postliceala sanitară continuă la Curtea de Apel Bacău după ce sentinţa instanţei de fond a fost atacată. Au declarat apel atît procurorii cît şi parte din inculpaţi, 19 din totalul din 96, profesori care şi-au pătat onoarea la corectarea tezelor, dar şi elevi care au cotizat pentru a deveni asistenţi medicali. Reamintim că Tribunalul Neamţ a aplicat pedepse cu suspendare, iar parte dintre cei deferiţi justiţiei au fost exoneraţi de răspundere penală, fiind achitaţi. 26 de lucrări ale elevilor „cotizanţi“ au fost anulate de instanţă, titularii rămînînd fără diploma care le atesta studiile. Acuzele de dare şi luare de mită nu au putut fi dovedite nici din probatoriu, nici din interceptări şi confruntări, astfel încît profesorii şi cei din comisia de examinare au fost inculpaţi numai pentru abuz în serviciu şi fals material în înscrisuri oficiale. În ceea ce priveşte alţi acuzaţi, ei au fost trimişi în judecată pentru comiterea infracţiunilor de trafic de influenţă, iar cursanţii şcolii postliceale fiind inculpaţi pentru cumpărare de influenţă. Cele două părţi vătămate din dosar, Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ şi Şcoala Posliceală Sanitară Piatra Neamţ, nu s-au constituit părţi civile în procesul penal. Curtea de Apel Bacău va da în cauză o sentinţă definitivă. Conform actelor de urmărire penală, lanţul neregulilor pleca încă de intrarea în şcoală şi se termina la finele studiilor, cu examenul de certificare, unul care era de cele mai multe ori măsluit grosolan. Oamenii legii s-au sesizat despre nereguli în 2013, iar cercetările au durat aproape doi ani. Au ajuns în faţa judecătorilor membrii comisiilor de certificare a studiilor, diriginţii celor trei clase din Piatra Neamţ care au absolvit în 2013, secretarul unei postliceale din Roman, care în anul 2013 a scos ultima promoţie, apoi şi-a închis porţile, precum şi de mulţi din cei care au cumpărat bunăvoinţa profesorilor şi a medicilor şi au cumpărat o diplomă de asistent medical, deşi în unele cazuri chiar cei din comisia de examinare se minunau cît de neinstruiţi erau candidaţii. Acheta a relevat faptul că la postliceala din Roman succesul examenului era asigurat contra sumei de 1.000 de lei de persoană. În mod normal, taxa legal instituită era de 170 de lei, iar diferenţa pînă la 1.000 de lei însemna cumpărarea indulgenţei profesorilor examinatori. De toate demersurile s-a ocupat secretara unităţii, cea care strîngea banii de la cotizanţi, le spunea că această practică este valabilă de ani de zile şi că pentru cei care dau bani, poate rezolva problema examenului la Piatra Neamţ. Tot ea făcea drumurile la „judeţ“, unde era centru de examinare şi rezolva problema. Femeia le-a spus oamenilor legii că această taxă ilegală era de cînd lumea, că iniţial a fost mai modestă, dar că din 2009 rămăsese la pragul de 1.000 de lei. Din cei 34 de elevi înscrişi în promoţia 2010 – 2013, au venit la examenul de certificare numai 24, dar instanţa le-a anulat lucrările. Pentru unii, cursurile din cei trei ani au fost opţionale, nici măcar nu au trecut pe la şcoală fiind plecaţi la muncă în străinătate. Pentru majoritatea candidaţilor secretara le-a făcut rost şi de proiecte pe care le avea de la promoţiile anterioare. La Piatra Neamţ examenul de final costa mai puţin, cam 500 de lei. Ca orice examen şi cel de la postliceala sanitară era monitorizat audio şi video, aşa că anchetatorilor nu le-a trebuit decît niţică răbdare pentru a studia înregistrările. Aşa a ieşit la iveală că acolo unde toată comisia era „cumpărată“, medicii au muncit pe brînci, şi- au scos din poşete mai multe pixuri, au stabilit care este mai aproape de culoarea cu care s-a scris teza şi au trecut la treabă. La testele tip grilă erau întrebări care aveau unul, două sau chiar trei răspunsuri corecte. Corectorii au completat tot ce trebuia pentru note cît mai mari. Totuşi, mediciii care nu s-au lăsat cumpăraţi au rămas uimiţi de neştiinţa candidaţilor, catalogînd promoţia 2013 ca fiind cea mai slabă din istoria şcolii. La examenul din 2013 au fost un număr total de 212 candidaţi care au avut de susţinut proba scrisă şi proiectul. Dacă la cea de-a doua probă toţi au trecut cu brio, la teza scrisă, şapte candidaţi nu au reuşit să obţină minim nota 5. Din cei care au trecut însă, mulţi s-au bucurat de sprijinul comisiei de corectare, în unele cazuri modificările fiind evidente. În aceste condiţii, a fost dispusă o expertiză grafologică în urma căreia a ieşit la iveală că din totalul de 212 de teze, un număr de 113 prezintă modificări ale substanţei cu care s-a scris, dar nu s-a putut stabili dacă au făcut menţiunile pe foaie una, sau două persoane.

Citește știrea

Arhivă 2005-2017

REABILITAREA SI INTEGRAREA TURISTICĂ A MONUMENTULUI ISTORIC: BISERICA SF. GHEORGHE

Știre publicată în urmă cu

în data de

Citește știrea

Arhivă 2005-2017

Releul Pietricica

Știre publicată în urmă cu

în data de

Fluturi, bufnite si nuduri deasupra cartierului Precista

1. Petru Diaconu, un boem total, fãrã mamã, fãrã tatã, nãscut de o mãtusã, rudã de sânge, totusi, cu Henri-Julien-Felix Rousseau (cunoscut ca le Dournier, Vamesul) a dat sfoarã-n Piatra si si-a adunat prietenii la un vernisaj, pe un deal, la Sestri Art Gallery, deasupra cartierului Precista. Acolo, împreunã cu mai tânãrul sãu camarad Bogdan Enache au pus-o de o expozitie de picturã, fiindcã ei asta stiu si asta fac: picteazã. În plus, omul acesta cu ochi limpezi de viezure tânãr, de o generozitate elegantã, cum rar mai întâlnesti în ziua de azi, se dovedeste de o consecventã înspãimântãtoare. El picteazã bufnite, frunze, nuduri, fructe tãiate în douã, ca sã li se vadã semintele, fântâni, puturi de fântânã în care se vede cerul si în care se vãd frunze, nuduri, seminte din fructe tãiate în douã, bufnite, poate si câte o oalã de lut preistoricã, devenind astfel mai împãmântenit decât ne putem imagina noi, care îl vedem doar un pictor recunoscut ca pictor fiindcã asa a vrut el: sã fie pictor. Fiecare lucrare a sa este de o minutiozitate exemplarã. Rousseau Vamesul opunea impresionismului arta naivã, visarea, fantezia, fiind definit drept un pictor neoprimitv genial. La fel e si Petricã Diaconu, un pictor absolut fascinant, de o energie debordantã si cu o fantezie care-l duce în visãrile lui pe pânzã. E unic, fiindcã e prea destept, prea citit ca sã fie pus în categoria pictorilor naivi, motiv pentru care cautã si titluri de expozitii, cautã cuvinte, cautã motive care sã-l desprindã de un fel de etichetã care, habar n-are el, s-a desprins de mult de lucrãrile sale. Si-a intitulat expozitia: Cãlãtorie în imaginar, iar tablourile sale au nume ca niste versuri. Nu le-am vãzut, dar a promis sau chiar a fãcut niste tablouri mari, gen Visul (1910 Museum of Modern Art, New York), Vamesul, o fi în stare. El îmi aduce aminte, mereu, de ce a spus cândva Janis Lyn Joplin: Nu sunt cea mai bunã, dar sunt unicã. 2. Si fiindcã vreau sã mã pãstrez în aceastã rubricã a Monitorului: pot fi invidiat pentru ziua de marti. Din marea cea mare a majoritãtii care si-a petrecut ziua de marti la televizor, privind si ascultând ineptiile zilei, care, desigur, au fost deja uitate, am avut sansa de a merge acolo, unde televizoarele erau oprite si unde oamenii se întâlneau, se salutau, unii se îmbrãtisau si se uitau pe pereti, la tablouri. Am stat la un pahar cu vin, am vorbit, am râs, l-am ascultat pe cel care a fãcut, elegant si scurt, vernisajul, cu multe glume, cu imaginatie, apoi iar am stat la taclale, am mai bãut un pahar cu vin, oameni frumosi, femei si bãrbati de toate vârstele, îmbrãcati îngrijit, civilizati, atenti la cei de lângã ei, distinsi. Pietreni distinsi. Oameni cu grijã de ei si de cei de lângã ei, oameni inteligenti, fãrã ifose, aflati într-un loc unde se simteau bine si, care, din când în când, se uitau si la motivul acelei întâlniri de searã: pe pereti. La tablouri. Un motiv absolut normal. A fost o searã frumoasã, în care nimeni nu a simtit nevoia sã se de-a balenã în apã micã. N-am vãzut politicieni. Singurul ales, Petru, nu mai termina sã se autoironizeze si avea si un fular alb în jurul gâtului. Totul a fost atât de firesc, de normal, cu oameni normali, încât pãrea anormal. Între timp, din balconul locantei, iluminat de Crãciun, începeau sã zboare pe deasupra cartierului Precista fantasmagoriile pictate de Petru Diaconu. Bufnitele si nudurile lui, frunzele si fluturii lui, în culori de normalitate. Un artist, iar acea punere în scenã, acea mise-en-scene, pãrea cã va putea fi reluatã si mâine, si poimâine. M-a cuprins o stare de bine. Coborând scãrile de la stadion, intram într-un oras frumos, iar pe cer… ce sã vã mai spun?! Acasã am gresit si am dat drumul la televizor, la stiri. Se vorbea despre scandalul, despre circul din Parlament. Am închis si am preferat sã scriu aceste gânduri. Ies pe balcon sã mã uit la cer, poate mai vãd ceva urme de culoare.

Citește știrea

Trending