Contactează-ne

Actualitate

Meciuri internaţionale pe stadionul Ceahlăul

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ noua echipă naţională de fotbal U15 a României va juca două partide de pregătire la Piatra Neamţ ■ pe 23 şi 25 octombrie vor fi teste cu naţionala Republicii Moldova ■ din lotul tricolorilor ar putea face parte şi un jucător de la CSM Ceahlăul, Alexandru Anton ■

Federaţia Română de Fotbal a anunţat zilele trecute că stadionul Municipal Ceahlăul va fi gazdă pentru două jocuri de pregătire ale Naţionalei Under 15 a României. Pe 23 şi 25 octombrie, la Piatra Neamţ, tinerii fotbalişti vor evolua în faţa selecţionatei similare a Republicii Moldova, acestea fiind primele meciuri internaţionale ale generaţiei formate din jucatori născuţi începînd cu 1 ianuarie 2004. Vestea a fost primită cu satisfacţie şi de reprezentanţii clubului CSM Ceahlăul, grupare reprezentată în acţiunea de la Centrul Naţional de Fotbal Buftea de mijlocaşul Alexandru Anton (14 ani, component al echipei de Juniori B, calificată în Liga Elitelor). „CSM Ceahlăul are bucuria de a anunţa publicul iubitor de fotbal că în zilele de 23 şi 25 octombrie 2018, pe Stadionul Municipal Ceahlăul din Piatra Neamţ vor putea fi văzuţi la lucru componenţii noii echipe naţionale de fotbal a României, categoria de vîrstă U15. Micii tricolori vor înfrunta în cele două dispute selecţionata similară a Republicii Moldova, conform celor anunţate de Federaţia Română de Fotbal. Între jucătorii convocaţi pentru dubla din octombrie s-ar putea afla şi jucătorul nostru Alexandru Anton. Acesta a participat în perioada 17-22 septembrie 2018 la un cantonament la Buftea“, au anunţat reprezentanţii CSM Ceahlăul. Administraţia pietreană a salutat alegerea municipiului pentru a fi gazda celor două meciuri, primarul Dragoş Chitic afirmînd că susţine astfel de competiţii care pun în valoare oraşul: „Piatra Neamţ va găzdui două meciuri de fotbal internaţionale amicale. Vreau să mulţumesc Federaţiei Române de Fotbal că a ales Piatra Neamţ pentru cele două meciuri şi să îmi exprim încă odată deschiderea şi susţinerea pentru organizarea de competiţii sportive importante la Piatra Neamţ“. Reprezentativa Under 15 a României, formată în urma unui an de selecţii, în cadrul Turneului Speranţelor 2017-2018, a trialurilor interne şi a celor externe, s-a reunit între 17 şi 22 septembrie la Centrul Naţional de Fotbal Buftea pentru un cantonament, în care tinerii jucători s-au pregătit sub stricta supraveghere a unor experţi UEFA. Lotul de 45 de jucători convocat pentru această acţiune a beneficiat de un staff format din patru tehnicieni: Iulian Cojocaru, Mihai Ianovschi jr., Răzvan Rotaru şi Valentin Sinescu, doi antrenori cu portarii, Dumitru Moraru şi Eugen Anghel şi doi preparatori fizici, Horaţiu Baciu şi Bogdan Ungureanu. Pe durata stagiului, alături de tinerii tricolori s-au aflat şi managerul departamentului de scouting, Ion Geolgău, directorul tehnic FRF, Mihai Stoichiţă, ceilalţi antrenori de la loturile naţionale de juniori, dar şi de tineret, împreună cu Lucian Sânmărtean, managerul sportiv al loturilor naţionale de juniori. În prima parte a stagiului, juniorii au efectuat testele medicale şi, sub îndrumarea lui Jean-François Domergue, fost campion european cu naţionala Franţei şi manager dezvoltare UEFA pentru juniori şi a lui Loïc Borie, preparator fizic UEFA, au participat la testul Vameval prin care le-a fost evaluată capacitatea aerobă. „Domnul Domergue a fost mulţumit de cum lucrăm la acest nivel, cum am format staff-ul care îi pregăteşte pe juniori. Se va întoarce în România la începutul anului viitor pentru a monitoriza activitatea noastră”, a declarat Mihai Stoichiţă, directorul tenhnic al FRF. Cantonamentul s-a încheiat cu patru jocuri de verificare între echipe formate din jucătorii convocaţi.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Amenzi de infarct

Știre publicată în urmă cu

în data de

Două infracţiuni constatate şi sancţiuni contravenţionale de peste 330.000 de lei au fost aplicate de poliţiştii nemţeni în urma unei acţiuni ce a avut ca scop prevenirea şi combaterea ilegalităţilor în domeniul exploatării agregatelor minerale.

Totul a avut loc în perioada 16 – 17 octombrie 2020, sub coordonarea Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, cînd poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice – I.P.J. Neamţ, împreună cu lucrători din cadrul Administraţiei Naţionale Apele Române, Gărzii Naţionale de Mediu şi Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, au verificat perimetrele de exploatare deţinute de 10 societăţi comerciale.

În urma acţiunilor de control, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice s-au sesizat din oficiu cu privire la săvîrşirea unui număr de două infracţiuni prevăzute de Legea nr. 107/1996 şi Legea 85/2003, totodată fiind aplicate un număr de 5 sancţiuni contravenţionale la Legea 107/1996, în valoare totală de 111.500 de lei.

De asemenea, reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu au aplicat 2 sancţiuni contravenţionale la Legea nr. 211/2001 şi 2 la O.U.G. 195/2005, în valoare totală de 180.000 de lei. Şi cei de la Apele Române au aplicat o sancţiune contravenţională la Legea nr. 17/1996, în valoare totală de 40.000 de lei.

Citește știrea

Actualitate

Coronavirus: Neamţ – 21 de cazuri noi. Naţional – 2.466 cazuri noi

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ la Neamţ numărul total de cazuri este de 4.846, cu o incidenţă de 1.63 la mia de locuitori

Până pe 19 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 182.854 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

132.082 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.466 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 322 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 5.931 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 18.10.2020 (10:00) – 19.10.2020 (10:00) au fost raportate 59 de decese (26 bărbați și 33 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Brăila, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Iași, Maramureș, Neamț, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.

Dintre acestea, 2 decese a fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 6 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 18 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 22 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 11 decese la categoria de peste 80 de ani.

Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 10.296. Dintre acestea, 757 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.860.226 de  teste. Dintre acestea, 8.040 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 5.681 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 2.359 la cerere.

Pe teritoriul României, 20.968 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 9.678 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 47.407 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 48 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.227 de apeluri la numărul unic de urgență 112.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 7.084 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.497.210  lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 12 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 6.829 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.917 în Italia, 1.253 în Spania, 124 în Franța, 3.013 în Germania, 159 în Marea Britanie, 36 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA,  122 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 8 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 93 în Grecia, 9 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 7 în Emiratele Arabe Unite și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Brazilia, Bulgaria, Kazakhstan, Suedia, Republica Congo, Qatar, Vatican și Portugalia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 126 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo și unul în Grecia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 797 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Citește știrea

Actualitate

Angajări la Jandarmerie

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ se recrutează personal din sursă externă ■ dosarul trebuie depus pînă la data de 8 noiembrie ■ contractul este pe durată determinată ■

Jandarmeria Neamţ anunţă recrutări personal din sursă externă. Este vorba de un număr de 11 posturi, despre care doritorii trebuie să ştie de la bun început că sînt pe perioadă determinată.

„Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Neamţ organizează selecţie pentru încadrarea temporară, fără concurs a 11 posturi de execuţie vacante de subofiţer, pe o durată determinată, ce nu poate depăşi 30 de zile de la data încetării stării de alertă“, anunţă Jandarmeria Neamţ.

Este vorba de 3 posturi de subofiţer operativ principal la Detaşamentul 1 Jandarmi Mobil Piatra Neamţ, iar alte 3 posturi sînt la Detaşamentul 3 Jandarmi Bicaz, respectiv subofiţer operativ principal, subofiţer operativ principal (şi conducător auto) şi subofiţer operativ principal (specializarea veterinar).

Încă 4 posturi libere sînt la Detaşamentul 4 Jandarmi Roman. Este vorba de 2 locuri de subofiţer operativ principal (şi conducător auto) şi alte 2 locuri de subofiţer operativ principal. Un alt post similar este la Detaşamentul 5 Jandarmi Tîrgu Neamţ – Postul de Jandarmi staţiunea balneoclimaterică Bălţăteşti. Pentru a participa la procedura de selecţie, candidaţii trebuie să îndeplinească cumulativ condiţiile legale, criteriile specifice şi cerinţele pentru ocuparea posturilor vacante. Nu se admit derogări de la nici una dintre condiţiile de participare prevăzute în anunţurile publicate la adresa: http://www.jandarmerianeamt.ro/category/cariera/angajari-din- sursa-externa/.

Candidaţii care solicită înscrierea la selecţie vor transmite dosarul de recrutare, în format electronic (scanat, în format pdf, într-un singur e-mail), pînă la data de 8 noiembrie 2020, ora 12:00, la adresa de e-mail : selectie.det1@jandarmerianeamt.ro – pentru posturile vacante din cadrul structurii Detaşamentul 1 Jandarmi Mobil: selectie.det3@jandarmerianeamt.ro – pentru posturile vacante din cadrul structurii Detaşamentul 3 Jandarmi Bicaz; selectie.det4@jandarmerianeamt.ro – pentru posturile vacante din cadrul structurii Detaşamentul 4 Jandarmi Roman; selectie.det5@jandarmerianeamt.ro – pentru posturile vacante din cadrul structurii Detaşamentul 5 Jandarmi Tîrgu-Neamţ – Postul de Jandarmi Staţiune Balneoclimaterică Bălţăteşti.

În cazul în care dimensiunea ataşamentelor depăşeşte 15 MB vor fi transmise mai multe e-mailuri succesive, numerotate crescător. Candidaţii care îndeplinesc condiţiile de participare şi ale căror dosare de recrutare sînt complete şi corect întocmite, vor fi planificaţi la interviu. Interviul se va desfăşura la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Neamţ, conform graficului activităţilor, în baza planificării ce va fi afişată pe site-ul unităţii.

Interviul va fi înregistrat audio- video. Candidaţii selecţionaţi trebuie să fie apţi din punct de vedere medical, fizic şi psihologic. Aptitudinea se constată de structurile de specialitate ale M.A.I., printr-o examinare medicală şi evaluare psihologică, potrivit reglementărilor specifice în domeniu. Candidaţii selecţionaţi vor fi încadraţi pentru o perioadă determinată, ce nu poate depăşi 30 zile de la data încetării stării de alertă, iar la expirarea termenului pentru care au fost încadraţi vor fi trecuţi în rezervă de drept.

Relaţii suplimentare pot fi obţinute de la Serviciul Resurse Umane al Jandarmeriei Neamţ, telefon: 0233/230391, interior 24407/ 24535, luni-vineri, între orele 08:00 – 16:00.

Citește știrea

Trending