Contactează-ne

Actualitate

Manifestările lunii octombrie la Casa Culturii Ion Creangă

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ în spaţiile instituţiei se vor organiza diferite spectacole, concursuri, repetiţii pentru balurile bobocilor şi altele ■ Cupa Federaţiei & Trofeul Steel Man va fi pe 12 oactombrie, pe 18 e Bursa locurilor de muncă, iar pe pe 24 octombrie, va fi pusă în scenă de artiştii Teatrullui Mihai Eminescu din Botoşani „O noapte furtunoasă“ ■

Casa Culturii Ion Creangă din Tîrgu Neamţ a anunţat programul activităţilor ce vor fi organizate în octombrie. Astfel, antepenultima lună din acest an a debutat cu o reprezentaţiei teatrală, fiind vorba despre o piesă pentru copii, iar în intervalul 7-9 octombrie a fost găzduită o expoziţie intitulată „Galeria Eroilor“, manifestare care a fost organizată de instituţia de cultură din oraşul de sub Cetatea Neamţ în colaborare cu Asociaţia Obştească de Binefacere De la Inimă la inimă, care funcţionează în capitala Republicii Moldova, Chişinău. Pe 9 octombrie s-au derulat activităţi de comemorare a Holocaustului, cu implicarea elevilor şi cadrelor didactice ale Colegiului Ştefan cel Mare, iar pe 10 este planificată o consfătuire a cadrelor didactice, educatori şi învăţători. Pe data de 11 octombrie va avea loc o conferinţă organizată de Sanitas, sindicatul cadrelor medicale. Pe 12 octombrie este programată a se desfăşura Cupa Federaţiei & Trofeul Steel Man, o competiţie sportivă aflată la a zecea ediţie, iniţiată de Clubul Sportiv Steel Man Tîrgu Neamţ. Şomerii şi alte persoane care vor să se reorienteze în carieră sînt aşteptaţi pe 18 octombrie la Bursa locurilor de muncă. Spre finalul perioadei, pe 24 octombrie, va fi pusă în scenă „O noapte furtunoasă“, o adaptare a piesei scrise de Ioan Luca Caragiale de artiştii Teatrullui Mihai Eminescu din Botoşani. Zile următoare, pe data de 26 şi 27 octombrie se va desfăşura Festivalul Internaţional „Magia dansului“ organizat de Casa Culturii Ion Creangă, în colaborare cu Asociaţia Magia Copilăriei Tîrgu Neamţ. Pe parcursul lunii vor avea loc şi alte activităţi, cum ar fi cursuri de canto popular şi dans sportiv, repetiţiile ansamblurilor folclorice Ozana şi Ţinutul Zimbrului, ale coralei Bazil Anastescu, dar şi repetiţii ale spectacolelor organizate de liceele oraşului pentru apropiatele baluri ale bobocilor. Programul anunţat de Casa Culturii mai poate fi completat cu manifestări şi activităţi culturale ocazionale sau pot surveni modificări ale acţiunilor programate, au precizat reprezentanţii instituţiei.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Un „ştab“de la minister, judecat în Neamţ

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ un fost director general din Ministerul Pădurilor şi Mediului a recunoscut că a luat spagă ■ Gheorghe Tuluc, care a mai fost consultant şi consultant superior, este acuzat de DNA de trei infracţiuni de luare de mită ■ suma primită este de aprape 1,3 miliona ron, sau altfel spus 13 miliarde de lei vechi ■ în dosar, pentru aceeaşi acuzaţie, mai sînt judecate două persoane ■

Procesul a trei persoane, dintre care una a deţinut funcţii importante în cadrul Ministerului Apelor, Pădurilor şi Mediului, va fi soluţionat la Tribunalul Neamţ, după ce Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul teritorial Bacău a sesizat instanţa cu acorduri de recunoaştere a vinovăţiei.

Este vorba despre Gheorghe Tuluc, din Sibiu, la data faptelor consultant, dar el a mai deţinut şi funcţia de consilier superior şi director general adjunct în Ministerul Apelor, Pădurilor şi Mediului, care este acuzat că ar fi primit drept mită o sumă extrem de mare, 1,3 milioane de lei.

Practic, magistraţii de la instanţa din Neamţ vor trebui să decidă dacă „acordul“ cu procurorii DNA poate fi admis, dacă pedepsele propuse sunt conforme şi dacă obligaţiile reţinute în cazul inculpaţilor sunt suficiente.

Tribunalul poate decide şi ca urmărirea penală să fie continuată, lucru care înseamnă trimiterea în judecată şi, posibil, în caz de constatare a vinovăţiilor, pedepse mult mai mari decît cele convenite cu procurorii anticorupţie. În ce-l priveşte pe Tuluc, el a deţinut şi o dregătorie locală, fiind viceprimar al municipiului Sibiu.

A mai condus filiala judeţeneană sibiană a formaţiunii al cărui lider era cîndva Dan Voiculescu – Partidul Conservator şi director general adjunct în minister până prin 2018, în vremea guvernării pesediste. În dosar, anchetatorii anticorupţie îl acuză pe Gheorghe Tuluc de trei infracţiuni de luare de mită în formă continuată, iar pe ceilaţi doi, al căror nume nu a fost menţionat, specificându-se doar „persoană fizică“, tot de trei spăgi, respectiv una.

„În perioada 2011-2012, în contextul realizării proiectelor Acumulare nepermanentă Corbeşti, jud. Bihor, Creşterea siguranţei în exploatare a barajului şi lacului de acumulare Dridu, judeţul Ialomiţa şi Servicii pentru pregătirea şi execuţia designului sistemului de monitorizare, verificare, procurare, pregătire, instalare, activare şi testare pentru 2 locaţii Sinaia şi Săcele, inculpatul Tuluc Gheorghe ar fi primit de la trei oameni de afaceri suma totală de 1.293.900 lei, în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu“, se arată în comunicatul Direcţiei Naţionale Anticorupţie Bacău emis marţi, 7 iulie 2020.

Cum erau disimulate luările de mită şi ce avere are fostul director

Procurorii mai arată că atribuţiile consultantului din minister vizau verificarea şi promovarea documentaţiilor tehnico-economice ale obiectivelor de investiţii ce erau finanţate din bugetul de stat sau credite externe şi supervizarea calitativă şi cantitativă a lucrărilor realizate. Şi se precizează că Gheorghe Tuluc a favorizat societatea „unuia dintre oamenii de afaceri cu ocazia organizării unei licitaţii, în sensul că i-a pus la dispoziţie caietul de sarcini anterior publicării anunţului de participare“.

Sumele de bani ar fi fost primite prin intermediul unor firme controlate de rude ale inculpatului (printre care şi ceilalţi doi inculpaţi) în baza unor contracte fictive de consultanţă şi asistenţă tehnică în construcţii sau închirieri utilaje, încheiate cu oamenii de afaceri. „În prezenţa avocaţilor, cei trei inculpaţi au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reţinute în sarcina lor, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi sunt de acord cu felul şi cuantumul pedepselor aplicate, precum şi cu forma de executare a acestora“, se specifică în comunicatul procurorilor anticorupţie.

În cazul lui Tuluc s-a propus o pedeapsă de 3 ani închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 6 ani şi interzicerea pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale, a unor drepturi. Acestea sunt de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi de a ocupa o funcţie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit inculpatul pentru săvârşirea infracţiunilor.

Pentru celelalte două persoane din dosar, care sînt acuzate de comiterea unor infracţiuni de corupţie, pedepsele sînt de 2 ani şi 4 luni închisoare, cu suspendare, pe durata unui termen de încercare de 5 ani şi 2 ani şi 2 luni închisoare, cu suspendare, cu termen de încercare de 4 ani şi 2 luni. La fel ca în cazul fostului director din Ministerul Apelor, Pădurilor şi Mediului, „persoanelor fizice“ li s-au interzis, pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei principale, a unor drepturi cetăţeneşti.

Cât îl priveşte de Tuluc, conform unei declaraţii de avere din 2018, el nu se putea plânge că-i sărac lipit. Avea, împreună cu soţia, Elena, terenuri agricole – circa 55.000 de metri pătraţi, o livadă – 57.000 mp, un apartament de 63 de metri pătraţi şi o vilă imensă de 618 mp şi două autoturisme, un Hyndai Santa Fe şi un Wolswagen. Mai deţinea aproximativ 180.000 de acţiuni la o bancă, OMV Petrom şi la SIF- urile Banat, Moldova, Muntenia şi Oltenia şi bijuterii de 10.000 de euro. Împrumuturile la bănci, două la număr, totalizau 180.000 de lei şi sunt scadente în acest an.

Citește știrea

Actualitate

”Minciunile PSD, desființate de datele oficiale ale Institutului Național de Statistică”

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ susţine senatorul PNL de Neamţ Eugen Țapu-Nazare

“Datele Institutului Național de Statistică desființează toate minciunile aruncate în spațiul public de PSD cu singurul scop de a discredita guvernarea PNL și de a panica populația”, afirmă senatorul PNL de Neamţ, Eugen Ţapu Nazare într-un comunicat de presă emis recent.

“Astfel, conform datelor statistice, doar în primele șase luni ale acestui an, peste 16,1 miliarde de lei au fost folosite pentru investiții, cea mai mare sumă din ultimii 10 ani alocată acestui sector. Pentru Guvernul PNL, o creștere economică sănătoasă, stabilă, care să genereze locuri de muncă bine plătite în sectorul privat o reprezintă investițiile și nu politicile falimentare ale PSD, bazate pe consum.

Datele oficiale mai arată și că inflația a scăzut semnificativ, la 1,8%, de aproape trei ori mai mică față de luna mai a anului 2019, când procentul era de 4,4%. Și costurile cu plata dobânzilor au fost mai mici în luna iunie a acestui an, ceea ce demonstrează o creștere a încrederii investitorilor în măsurile economice aplicate de Guvernul Orban.

În ceea ce privește comerțul cu amănuntul cifra de afaceri din acest sector a crescut semnificativ, iar puterea de cumpărare a românilor nu a fost afectată. Doar în luna mai a acestui an, volumul cifrei de afaceri din acest sector a crescut cu 18,5% față de luna aprilie, singurul sector în care nu s-au înregistrat creșteri semnificative fiind comerțul cu autovehicule și motociclete.

Institutul Național de Statistică a reconfirmat și creșterea economică înregistrată în primul trimestru al acestui an, cu un Produs Intern Brut mai mare cu 0,3%, comparativ cu trimestrul patru al anului trecut.

Datele oficiale furnizate confirmă progresele care s-au făcut în economie, viziunea pozitivă, de dezvoltare a României pe termen mediu și lung a Guvernului PNL”, mai afirmă Eugen Țapu-Nazare, viceliderul Grupului PNL din Senatul României.

Citește știrea

Actualitate

Coronavirus: Neamţ – opt cazuri noi. Naţional – 555 de cazuri noi

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ la nivel naţional au fost confirmate 30.175 de cazuri, 1.817 decese şi 20.799 vindecări ■ la Neamţ în total au fost confirmate 989 cazuri ■

Până astăzi, 8 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 30.175 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 22.284 au fost externate, dintre care 20.799 de pacienți vindecați și 1.485 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare. Până astăzi, 1.817 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 07.07.2020 (10:00) – 08.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 18 decese (6 bărbați și 12 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Brașov, Dâmbovița, Galați, București, Prahova, Sălaj, Suceava și Vâlcea.

Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 6 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 3 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 7 decese la persoane de peste 80 de ani.

Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 555 de noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 237 de pacienți.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 796.484 de teste.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 406 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.023 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 912 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 111.550 de lei.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 5.095   de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.885 în Italia,  561 în Spania, 107 în Franța, 2.275 în Germania, 97 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA,  105 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus  și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia, India, Bulgaria, Kazakhstan, Ucraina, Grecia și Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 122 de cetățeni români aflați în  străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 9 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA și unul în Brazilia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 72 au fost declarați vindecați: 50 în Germania, 10 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia. Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor și este valabilă pentru apelurile naționale, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20. Până la data de 7 iulie 2020, au fost raportate 1 558 868 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andorra. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Regatul Unit, Spania, Italia, Franţa și Germania.

Citește știrea

Trending