Publicitate

■ cei de la PSD şi ALDE s-au abţinut ■ ei ar fi vrut amînarea votării proiectului ■

Consilierii pietreni au avut de decis, în şedinţa extraordinară din 17 mai, şi ce mandat dau reprezentantului consiliului local în Adunarea Generală a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Aqua Neamţ, în şedinţa în care se va decide asupra majorării tarifelor la apă şi canal. Concret, aleşii locali trebuiau să decidă dacă mandatul reprezentantului lor este de a vota pentru majorări sau împotriva acestora. La începutul şedinţei extraordinare, social democraţii au dorit ca iniţiatorul acestui proiect de hotărîre, respectiv primarul Dragoş Chitic, să îl retragă motivînd că ar fi nevoie de consultări, discuţii şi chiar informaţii suplimentare privind majorarea solicitată. Şi repunerea proiectului pe ordinea de zi a viitoarei şedinţe ordinare. Primarul Chitic le-a declinat cererea, motivînd că şedinţa ordinară va avea loc tocmai pe 30 mai şi în aceeaşi zi este şi adunarea generală de la Aqua Neamţ. Pînă atunci, reprezentantul consiliului local trebuia să aibă un mandat aşa că s-a trecut la vot. Cînd a fost de votat pentru majorare, toţi consilierii s-au abţinut, cînd a fost de votat împotriva majorării, cei de la PNL şi PMP au votat pentru, iar cei de la PSD şi ALDE s-au abţinut. La şedinţa de CL Piatra Neamţ din 17 mai au fost prezenţi 19 consilieri, iar voturile celor de la PNL şi PMP au fost în număr de 11, suficiente pentru ca proiectul să treacă. Aşadar, reprezentantul CL în Adunarea Generală a Aqua Neamţ a primit mandat să voteze împotriva scumpirii apei şi canalului, aşa cum anticipam într-un articol anterior. Cît priveşte majorarea de tarife pe care şi-ar fi dorit-o Apa Serv, aceasta este de de 8% la apă, de la 3,56 la 3,84 lei, iar la canal de 15%, de la 3,04 la 3,85 lei, preţurile fiind fără TVA. Ceea ce ar fi urcat judeţul pe locul 8 într-un top naţional al tarifelor la apă şi canal, în condiţiile în care cu actualele preţuri sîntem undeva pe locul 24. Rămîne de văzut ce se va întîmpla în Adunarea Generală din 30 mai, însă cel mai probabil majorarea de tarife va rămîne doar la stadiul de dorinţă a companiei judeţene de apă. Mai ales că motivele invocate, spun unii, ar fi cam “subţiri” – cheltuieli mari, încasări mici – şi ar putea fi rezolvate şi prin reducerea cheltuielilor şi un management financiar mai “economicos” din partea conducerii Apa Serv. Primarul municipiului Piatra Neamţ, Dragoş Chitic, a mers chiar mai departe şi a declarat că va iniţia discuţii cu compania care furnizează apă în judeţul vecin, Iaşi. “Sînt în total dezacord cu solicitarea Companiei Judeţene Apa Serv de majorare a preţului la apă. Preţul apei furnizate în judeţul Neamţ a fost intens dezbătut în ultimii ani fiind un motiv de nemulţumire pentru cetăţeni. Din aceste considerente colegii mei liberali din Consiliul Local au mandatat astăzi reprezentantul Primăriei Piatra Neamţ în ADI AQUA NEAMŢ să voteze împotriva majorării preţului la apa furnizată pietrenilor. Nu voi ezita niciun moment să caut soluţii alternative pentru oraşul Piatra Neamţ astfel încît pietrenii să beneficieze de un preţ corect şi suportabil pentru apa potabilă. În acest sens voi iniţia discuţii cu societatea APA VITAL Iaşi, aflata deja în negocieri cu Primăria Roman, pentru a vedea în ce măsură este posibilă furnizarea apei în Piatra Neamţ de către această societate. A început să apară concurenţa şi consider că APA SERV trebuie să găsească soluţii pentru a oferi populaţiei un preţ la apă competitiv şi servicii de calitate, altfel riscă să-şi piardă clienţii. Consider de asemenea că măsura sistării furnizării apei la unele asociaţii de proprietari din Piatra Neamţ este una neprofesionistă şi solicit companiei judeţene furnizoare de apă să găsească soluţii care să nu afecteze consumatorii bun-platnici. Dacă instituţiile şi societăţile subordonate Primăriei şi Consiliului Local se străduiesc să ofere pietrenilor servicii de calitate vreau ca şi instituţiile şi societăţile subordonate Consiliului Judeţean sau Guvernului României să procedeze la fel în privinţa calităţii serviciilor oferite pietrenilor şi tarifelor percepute”, a declarat Dragoş Chitic.

Comentarii Facebook
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.