Contactează-ne

Actualitate

Mai multe cabinete de medicina familiei

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ preşedintele a promulgat un proiect de lege care permite înfiinţarea a cel mult două puncte de lucru în localităţile în care nu există medici de familie ■ în Neamţ există un deficit 73 medici de familie ■

Deficitul de medici de familie, din ce în ce mai accentuat, a determinat autorităţile să găsească soluţii pentru acordarea asistenţei medicale în zonele deficitare. În acest sens, a fost elaborat proiectul de lege pentru modificarea articolului 75 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, prin care se permite medicilor de familie să-şi deschidă puncte secundare de lucru în anumite localităţi. Actul normativ a fost promulgat spre sfîrşitul lunii trecute de preşedintele ţării, Klaus Iohannis şi va permite accesul mai multor români, mai ales din zonele rurale, la acest tip de servicii medicale. De asemenea, proiectul de lege va permite unui medic de familie deschiderea a maxim încă două puncte de lucru secundare, pe lîngă cabinetul principal. O altă condiţie este cea legată de inexistenţa unui alt cabinet de medicină de familie pe raza localităţii respective, dar şi a obligativităţii de a asigura, la aceste puncte secundare de lucru, un program, fracţionat, de minim zece ore pe săptămînă, în norma lui de bază, medicul respectiv fiind obligat să acorde la punctul secundar de lucru, minim 40 ore de consultaţie, lunar. Iniţiatorii acestui act normativ speră că în felul acesta va scădea numărul de localităţi din mediul rural, care nu dispun de serviciu de medicină de familie, cel puţin 10 ore pe săptămînă. Conform unei analize efectuate de reprezentanţii Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Neamţ, cei ai Direcţiei de Sănătate Publică Neamţ şi de Colegiul Medicilor Neamţ rezultă că, în 2018, după numărul de locuitori din fiecare localitate, ar fi nevoie de 321 medici de familie, în timp ce la data analizei, Casa de Asigurări de Sănătate avea contract cu 248 doctori, fiind 73 de posturi neocupate. S-a stabilit atunci că pe lista unui medic de familie numărul optim de persoane este de 1.800, iar numărul minim de 500. Numărul medicilor de familie s-a micşorat şi în Neamţ, din cauza pensionărilor, transferurilor din zona rurală în cea urbană sau pur şi simplu prin decese, iar găsirea unui înlocuitor este o misiune dificilă. Rămîne de văzut dacă măsura prezentată mai sus va rezolva problema de bază a lipsei de medici de familie. De reţinut şi faptul că aceeaşi categorie de medici sînt şi cei care acordă consultaţii în unul sau mai multe centre de permanenţă.

Citește știrea
Advertisement
loading...
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Neamţ: Percheziţii la hoţi din maşini

Știre publicată în urmă cu

în data de

Poliţiştii nemţeni au efectuat o serie de percheziţii, pe 16 iulie, la persoane bănuite că au furat dintr-un autoturism. “La data de 16 iulie, polițiștii de investigații criminale sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lîngă Judecătoria Roman, au efectuat trei percheziții domicilare la persoane bănuite de comiterea infracțiunii de furt calificat. Din investigații a reieșit că, în noaptea de 30 iunie/1 iulie, trei persoane cu vîrste cuprinse între 22 și 47 de ani, din Roman, ar fi sustras din interiorul unui autoturism staționat pe o stradă din Roman, autoturism ce aparține unui bărbat de 31 de ani, din Bacău, o stație de emisie-recepție și o antenă. Prejudiciul creat prin activitatea infracțională este estimat la 500 de lei. În urma perchezițiilor, un bărbat în vîrstă de 47 de ani a fost condus la sediul poliției, în vederea continuării cercetărilor. În baza probatoriului administrat, polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat. Astăzi, acesta urmează să fie prezentat Parchetului de pe lîngă Judecătoria Roman, cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Activitatea a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul I.P.J. Neamț. Cercetările continuă în vederea despistării și documentării întregii activități infracționale a celor implicați”, au comunicat reprezentanţii IPJ Neamţ.

Citește știrea

Actualitate

Piatra Neamţ: Proiectele cu bani europeni, în pericol

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ “dezinteresul, amatorismul şi intervenţia politicienilor din arcul guvernamental au bulversat finanţarea proiectelor”, a declarat primarul Chitic ■ în municipiu, trei proiecte majore, printre care modernizarea transportului public, sînt în pericol ■

România e din nou repetentă la atragerea de fonduri europene. Cel puţin aşa susţine primarul municipiului Piatra Neamţ, Dragoş Chitic, într-o luare de poziţie publică făcută miercuri, 17 iulie. El susţine că sînt mai multe proiecte majore pentru Piatra Neamţ, printre care şi cel privind modernizarea transportului public, care sînt în pericol să nu mai primească finanţare. Vinovaţi, în opinia primarului de Piatra, sînt guvernanţii care au dat dovadăd e amatorism şi dezinteres. “Proiecte importante de dezvoltare pregătite de autorităţile locale din întreaga ţară sînt în risc major de a nu mai putea fi finanţate acum din fonduri europene din cauza incapacităţii actualilor guvernanţi în gestionarea banilor alocaţi de Uniunea Europeană. Dezinteresul, amatorismul şi intervenţia politicienilor din arcul guvernamental au bulversat finanţarea proiectelor europene din cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020. După ce au întîrziat finalizarea ghidurilor de finanţare, după ce timp de aproape doi ani ni s-a comunicat să scriem proiecte garantîndu-ne că vor fi suficienţi bani pentru finanţare, acum ni se spune că o parte dintre ele, dacă mai vrem să le realizăm, să le suportăm din bugetele locale. Ce proiecte europene mai pot fi acestea dacă se solicită a fi plătite din fondurile proprii ale comunităţilor? În urma haosului generat de actualii politicieni aflaţi la guvernare în gestionarea alocărilor financiare europene pentru România se anunţă şi o foarte probabilă demisie la vîrful conducerii AM POR , cea mai importantă autoritate guvernamentală prin intermediul căreia se gestionează banii europeni destinaţi autorităţilor locale. Presiunile partidului aflat la guvernare pentru schimbarea pe considerente politice a condiţiilor de finanţare, mutarea unor fonduri alocate autorităţilor locale către programe mai puţin importante pentru comunităţi au făcut să se ajungă acum în această situaţie alarmantă. Riscăm să fim şi în acest exerciţiu financiar ţara cu cele mai puţine fonduri europene atrase! Am tratat la nivelul Primăriei Piatra Neamţ cu toată seriozitatea realizarea şi depunerea în termen a proiectelor pentru atragerea de fonduri europene iar acum ni se transmite că o parte dintre ele nu vor mai fi finanţate pentru că nu mai sînt suficienţi bani. Şi alte primării din ţară se confruntă cu această problemă, am avut discuţii cu primari de municipii indignaţi de această situaţie urmînd să luăm atitudine şi prin Asociaţia Municipiilor. Concret, pentru Piatra Neamţ din motivele prezentate, ni s-a comunicat că nu mai sînt acum suficienţi bani europeni pentru: Reabilitarea şi modernizarea transportului public de persoane (prin care urmau să fie achiziţionate 20 de autobuze electrice şi realizată infrastructura necesară operării acestora), Reabilitarea, modernizarea şi dotarea Colegiului tehnic de Transporturi din Piatra Neamţ, Reabilitarea , modernizarea şi dotarea Grădiniţei cu program prelungit nr. 6. Tot din aceste motive contribuţia proprie pentru reabilitarea cinematografului Cozla creşte de la 2% la 18%. Pentru că am gîndit şi depus pentru finanţare europeană proiecte complementare, există riscul ca unele dintre proiectele pentru care există fonduri să nu-şi mai poată atinge indicatorii luaţi în calcul in stabilirea eligibilităţii. Voi lupta cu toate mijloacele pe care le am la dipoziţie pentru a implementa proiectele europene pregătite pentru Piatra Neamţ. Solicit Guvernului României ca măcar î ceasul al doisprezecelea sătrateze cu responsabilitate gestionarea banilor europeni destinaţ autorităţor locale şi să corecteze erorile care au generat această situaţie pentru că au pîrghiile necesare să o facă. Doar să se vrea!”, a declarat primarul municipiului Piatra Neamţ, Dragoş Chitic.

Citește știrea

Actualitate

Neamț: Stîlp de electricitate, rupt de o macara

Știre publicată în urmă cu

în data de

Un stîlp de electricitate a fost rupt de o macara, marți, 16 iulie, la Grințieș. „Stîlpul a fost rupt de brațul unei macarale. Susținea o linie electrică aeriană cu conductori neizolati. Echipajul de pompieri de la Garda Poiana Teiului a asigurat măsurile PSI, cât timp echipa specializată a luat măsurile de repunere în funcțiune a alimentării cu energie electrică”,au comunicat reprezentanții ISU Neamț.

Citește știrea

Trending