Contactează-ne

Eveniment

Mafia licitaţiilor trucate, “ramificaţii” şi la Neamţ

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ prejudiciul în acest dosar penal este de peste 2,2 milioane de lei ■ în cauză sînt acuze de deturnarea licitaţiilor publice, evaziune fiscală, spălare de bani şi fals ■ faptele au avut loc în perioada 2016 - 2018 ■ 11 persoane au fost reţinute ■

Anchetatorii au declanşat o oparaţiune de amploare şi au avut loc nu mai puţin de 94 de percheziţii în mai multe judeţe, inclusiv în Neamţ, într-un dosar penal cu un prejudiciu care depăşeşte suma de 2,2 milioane de lei. Cauza este instrumentată de anchetatorii din Mureş. Poliţiştii de investigare a criminalităţii economice, cu suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române, sub coordonarea Parchetului de pe lîngă Tribunalul Mureş, au efectuat percheziţiile la domiciliile unor persoane bănuite de comiterea infracţiunilor de deturnarea licitaţiilor publice, evaziune fiscală în formă continuată, spălarea banilor, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals. Prejudiciul cauzat este de peste 2,2 milioane lei, iar în cauză 11 persoane au fost reţinute. „Percheziţiile au avut loc în datele de 18 octombrie, respectiv 13 noiembrie a.c., în 11 judeţe (Mureş, Alba, Argeş, Arad, Bistriţa-Năsăud, Bacău, Cluj, Ilfov, Iaşi, Mehedinţi şi Neamţ), sub coordonarea Parchetului de pe lîngă Tribunalul Mureş, beneficiind de sprijinul Serviciului Judeţean Anticorupţie Mureş“, conform Poliţiei Române. Din cercetări a reieşit că, în perioada 2016 – 2018, reprezentanţii unei societăţi comerciale din Mureş, avînd ca obiect de activitate servicii de pază, ar fi procedat la înfiinţarea unor societăţi comerciale, cu specific pază şi protecţie, dar şi alte obiecte de activitate, pe numele unor persoane interpuse. Ulterior, entităţile comerciale ar fi participat la licitaţii privind prestarea de servicii de pază în favoarea unor instituţii publice şi private, pe baza unor înţelegeri anterioare legate de preţul oferit, astfel încît licitaţia să fie adjudecată de o firmă controlată de către membri grupului. De asemenea, pentru îndeplinirea condiţiilor cerute pentru participarea la licitaţii, aceştia ar fi procedat la falsificarea unor documente. Pentru a eluda plata impozitului pe profit şi a tva, în perioada 2011 – 2016, membrii societăţilor ar fi înregistrat în actele contabile facturi fiscale de la 12 societăţi cu comportament fiscal neadecvat, reprezentînd bunuri specifice activităţilor de pază, monitorizare şi dispecerat, care, în realitate, nu ar fi fost livrate, nefiind identificate în urma activităţilor procedurale. De asemenea, în perioada 2017 – 2018, persoanele implicate ar importat autoturisme din spaţiul intracomunitar, prin intermediul societăţilor comerciale controlate şi, ulterior, acestea ar fi fost revîndute către persoane fizice, fără a fi colectat tva-ul de plată la bugetul statului. „La data de 19 noiembrie 2018 un număr de 11 persoane au fost reţinute pentru 24 de ore, cercetările fiind continuate sub aspectul săvîrşirii infracţiunilor de deturnarea licitaţiilor publice, evaziune fiscală în formă continuată, spălarea banilor, fals în înscrisuri sub semnătură ă şi uz de fals. Persoanele în cauză urmează a fi prezentate instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă“, se mai arată în acelaşi comunicat.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Eveniment

Neamţ: Autoturism răsturnat. Patru victime

Știre publicată în urmă cu

în data de

Patru persoane care au rămas blocate în interiorul unui autoturism răsturnat, miercuri, 26 februarie, au fost scoase de pompieri din autovehicul. Cele patru persoane au primit îngrijiri medicale.

“Pompierii de la Detașamentul Tîrgu Neamț au fost solicitați, prin apel la 112, să intervină la un accident rutier în zona Mănăstirii Agapia. Un autoturism s-a răsturnat pe o parte iar 4 persoane au rămas în interior. Pompierii au scos persoanele din autoturism. Acestea au primit asistență medicală de la un echipaj SAJ, la locul evenimentului”, au transmis reprezentanţii ISU Neamţ.

Vom reveni.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: S-a aruncat în faţa maşinii. A fost accidentat mortal

Știre publicată în urmă cu

în data de

Un accident mortal, produs în condiţii mai puţin obişnuite, a avut loc, miercuri, 26 februarie, în localitatea Săcăluşeşti. Conform informaţiilor oferite de poliţişti, un bărbat de 55 de ani s-a aruncat în faţa unei autoutilitare ce mergea pe DN 15 C, fiind accidentat mortal.

“Din primele cercetări efectuate de polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Tîrgu Neamț a reieșit faptul că, în timp ce un bărbat de 34 de ani, din Răucești, conducea o autoutilitară pe DN 15 C, din direcția Tîrgu Neamț – Piatra Neamț, în localitatea Săcălușești, un bărbat de 55 de ani, din Agapia, s-ar fi aruncat în fața vehiculului, fiind accidentat mortal.

Corpul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Neamț, în vederea efectuării necropsiei. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă  (moarte suspectă)”, au transmis reprezentanţii IPJ Neamţ.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: Prevenire pentru „ţepe“ prin metoda Accidentul

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ acţiunea oamenilor legii s-a desfăşurat în localitatea Brusturi ■ poliţiştii vin cu sfaturi şi recomandări utile ■

Oamenii legii din cadrul Postului de Poliţie Brusturi i-au informat pe cetăţeni cu privire la modalităţile de prevenire a înşelăciunilor, pornind de la premisa că există situaţii care pot favoriza producerea unei infracţiuni şi prin conduită preventivă acestea pot fi evitate.

Activităţile circumscrise iniţiativei de pe 23 februarie au vizat transmiterea de recomandări cu caracter preventiv prin distribuirea unor materiale informativ-preventive. Pentru a nu deveni victimă a acestui tip de înşelăciune, poliţiştii recomandă să fiţi prudenţi atunci cînd sînteţi apelaţi telefonic de persoane necunoscute. În astfel de cazuri, suspecţii utilizează calităţi false (avocat, procuror, poliţist, medic etc) şi solicită telefonic diferite sume de bani persoanelor alese la întîmplare.

„Dacă sînteţi contactat de către cineva care vă apelează în numele unei rude apropiate, solicitaţi-i acestuia o întîlnire directă şi anunţaţi poliţia la numărul de urgenţă 112, pentru a vă acorda sprijin, şi nu mergeţi la aceste întîlniri decît însoţiţi de reprezentanţii poliţiei“, se arată într-un comunicat al Poliţiei Neamţ. Nu oferiţi bani persoanelor necunoscute, oricare ar fi pretextul invocat de acestea. De regulă banii sînt ceruţi sub pretextul că rude apropiate au fost victimele unor accidente de circulaţie şi au nevoie de bani pentru intervenţii urgente medicale sau au fost reţinute de poliţişti pentru săvîrşirea unor astfel de fapte grave (cu victime decedate), iar sumele de bani sînt necesare pentru acoperirea pagubelor produse cu ocazia accidentelor de circulaţie. Nu vă bazaţi pe cele relatate de un necunoscut.

Escrocii mizează tocmai pe reacţia emoţională puternică de moment. Întrerupeţi imediat convorbirea şi sunaţi ruda pînă răspunde. Cîteva minute în plus nu pun pe nimeni în pericol. Chiar dacă cel care vă sună „vă recomandă” să fiţi discret sau vă spune că nu puteţi lua legătura direct cu ruda dumneavoastră, deoarece autorităţile i-au ridicat telefonul, nu vă încredeţi în el. Trebuie să ştiţi că telefoanele mobile ale celor implicaţi în accidente rutiere nu se confiscă. Accidentele de circulatie „nu se rezolvă” la telefon.

În cazul unui accident, nu există noţiunea de plată a unor despăgubiri, decît ca urmare a unei hotărîri judecătoreşti în acest sens sau prin societăţile de asigurări. Orice accident de circulaţie se soluţionează sau prin depunerea unei plîngeri la unitatea de politie, sau în cazul unor accidente soldate numai cu pagube materiale, înţelegerea amiabilă a părţilor, ceea ce presupune repararea daunelor folosind poliţa de asigurare auto obligatorie. Oricine poate fi victima unui accident, dar, într-un moment critic ca acesta, singura urgenţă este cea medicală şi nicidecum aspectul financiar. Atît victima, cît şi autorul unui accident nu au nevoie de bani că să primească îngrijiri medicale.

Citește știrea

Trending