Contactează-ne

Actualitate

Maestrului Tudor Gheorghe, cu mulţumiri

Știre publicată în urmă cu

în data de

Doina RUSU, Piatra Neamţ

Prin 1969, un tînăr actor care se autodefinea ca fiind „menestrel la curţile dorului“, îşi uimea publicul prin ineditul spectacolului pe care îl prezenta – era Tudor Gheorghe. Subţire ca o trestie, purtînd cu eleganţă princiară o superbă cămaşă oltenească de tulpan brodată cu rîuri, Tudor Gheorghe şi chitara sa şocau. Şoca, în primul rînd, felul său unic, absolut neacademic de a cînta. Vocea sa inconfundabilă, curată ca izvorul ce ţîşneşte victorios din stîncă, hăulea, se tînguia, dezmierda şi se răzvrătea pătimaş, urmînd doar poruncile sufletului. Şoca şi modul original de preluare a melosului popular tradiţional, scoţînd la iveală nebănuita strălucire a unor străvechi cîntece olteneşti demult uitate. Surprinzătoarea alternanţă dintre baladele populare şi poemele lui Ion Barbu, pe care Tudor Gheorghe le recita cu veneraţia unui sacerdot ce oficiază o slujbă de taină, reuşea să dea spectatorilor impresia participării la un ritual magic, dominat de descîntecul purificator al copilăriei: „melc, melc, cotobelc, plouă soare…“.

Se pare că simpatia comună pentru Ion Barbu a fost un prim pas în colaborarea benefică dintre novatorul Tudor Gheorghe şi Romulus Vulpescu, care a fost şi va rămâne în memoria iubitorilor de literatură, ca fiind omul de aleasă cultură, subtilul tălmăcitor de versuri, dramaturgul şi poetul profund, recitatorul împătimit, dăruit cu nedezminţit har actoricesc. Spectacolele lor au fost puţine şi anevoie digerate de către culturnicii vremii, dar se transformau de fiecare dată în adevărate lecţii de muzică şi poezie, cei doi reuşind ceea ce nu au reuşit şi nu vor reuşi să facă nicicînd criticii literari sau profesorii de limba română – sensibilizarea conştiinţei colective faţă de adevăratele valori ale poeziei româneşti.

A urmat mai mult de un deceniu în care Tudor Gheorghe a fost obligat să înlocuiască chitara cu cobza, dar nu s-a lăsat înfrînt. După 1989, a revenit în forţă, mai puternic, mai vibrant şi parcă mai dornic de a ne face părtaşi ai respectului său pentru valorile autentice ale poeziei. Cu răbdarea unui artizan, ne-a reapropiat prin cîntec de Alecsandri, de Coşbuc, de Goga, de Arghezi şi ni l-a redat, învăţîndu-ne să-l iubim, pe Lucian Blaga. Datorită lui, am descoperit că, în taină, etern ironicul Păstorel Teodoreanu a scris versuri de mare sensibilitate şi de o excepţională muzicalitate, că Nicolae Labiş are cu totul alte dimensiuni decît cele ştiute din manualele şcolare şi că preceptele filozofice ale cronicarului şi marelui logofăt al Moldovei, Miron Costin, pot fi transmise peste generaţii cîntînd. Prin spectacolele, discurile şi CD-urile sale, Tudor Gheorghe l-a readus în actualitate şi l-a aşezat la locul de cinste ce i se cuvenea pe unul dintre marii noştri poeţi, nedreptăţit, bagatelizat cu nepermisă uşurinţă şi ameninţat cu uitarea – Alexandru Macedonski.

Începînd din 1999, memorabila serie de spectacole numită Anotimpurile poeziei româneşti a fost rodul unei fructuoase colaborări cu Filarmonica Oltenia, respectiv cu mai tînărul şi talentatul dirijor Marius Hristescu, muzician complex, cu o ţinută artistică impecabilă. Cei doi formează în continuare un tandem perfect, se înţeleg din priviri, ba, uneori, au şi cîntat în duet, spre deliciul unor săli mereu arhipline.

Au trecut mai bine de două decenii de cînd Tudor Gheorghe, figură emblematică a culturii noastre, concertează aproape anual la Piatra Neamţ. Mai întâi în sala Casei de Cultură a Sindicatelor, pentru ca, în ultimii ani, să poată fi găzduit doar într-un cinematograf. Sistemele moderne de sonorizare reuşesc să suplinească într-o oarecare măsură lipsa acusticii corespunzătoare a sălii, dar scena este improprie – ecranul îi taie adîncimea şi permite doar prezenţa unui număr limitat de persoane. Spaţiul insuficient a dus la dispariţia grupurilor corale care îl însoţeau cu ani în urmă pe Tudor Gheorghe şi confereau compoziţiilor sale amploarea sonoră a unei gale concertistice impresionante. Deocamdată, maestrul Tudor Gheorghe şi-a „recalibrat“ numărul colaboratorilor, a optat în mod inspirat pentru instrumentiştii excepţionali ai formaţiei Concertino din Chişinău, adaptîndu-se astfel condiţiilor scenice modeste oferite de oraşul nostru. A venit şi acum, în octombrie, cu aceeaşi dragoste de oameni, de cîntec şi de poezie. Alţii ne cam ocolesc. Şi asta pentru că, în loc să fie modernizată, sala Casei de Cultură a Sindicatelor a fost lăsată cu totală nepăsare să se degradeze, devenind inutilizabilă. În aceste condiţii, statornicia cu care acest actor, compozitor şi cîntăreţ unic prin talent şi originalitate ne bucură sufletele, merită cu prisosinţă nu doar admiraţia, ci şi profunda noastră recunoştinţă. Mulţumim Tudor Gheorghe!

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Surse: Candidatura lui Micu, respinsă

Știre publicată în urmă cu

în data de


Informaţie pe surse: candidatura lui Lucian Micu a fost respinsă de biroul electoral de circumscripţie, vineri, 14 august.

Hotărârea nu a fost încă redactată. Decizia poate fi oricum atacată. Lucian Micu, fostul primar de Roman şi actual candidat “de stânga”, plecat de la PNL şi lansat în candidatură de şeful PSD Neamţ, Ionel Arsene, pare a avea probleme cu candidatura după ce şi pe site-ul ANI a apărut zilele trecute informaţia că are “interdicţie” pe trei ani.

“Povestea” candidaturii lui Micu aici: http://monitorulneamt.ro/ani-zice-ca-micu-are-interdictie-trei-ani/. Rămâne de văzut care va fi decizia finală în cazul candidaturii fostului primar de Roman, declarat incompatibil prin decizie definitivă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Vom reveni.

UPDATE: Redactarea şi ulterior publicarea hotărârii biroului electoral privind candidatura lui Lucian Micu pentru funcţia de primar de Roman rămâne… pe mâine, sâmbătă, 15 august. Motivul? S-a terminat programul biroului. Aşteptăm cu interes hotărârea, în continuare informaţia pe surse este că a fost respinsă/invalidată candidatura, şi de asemenea soluţionarea unei contestaţii previzibile.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: Accidente produse la interval de câteva minute, cinci victime

Știre publicată în urmă cu

în data de

Cinci victime este bilanţul nedorit înregistrat în urma a două accidente rutiere produse vineri, 14 august, la interval de doar câteva minute unul faţă de celălalt. Primul accident s-a produs la Bodeşti şi a fost vorba de o coliziune între două autoturisme şi soldată cu trei victime transportate la spital.

“Ca urmare a unui apel la 112, din jurul orei 13:05, pompierii pietreni au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs pe raza comunei Bodești. Pompierii din cadrul Detașamentului Piatra Neamț au intervenit cu o autospecială pentru stingere cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD TIM.

În urma accidentului rutier produs între două autoturisme au rezultat trei victime.

Pompierii au intervenit cu ajutorul echipamentelor pentru descarcerare și au scos dintr-un autoturism trei victime, conștiente.

Echipajul SMURD a preluat și transportat la spital un barbat de 63 de ani, cu multiple traumatisme.

Conducătorul auto și un pasager au fost preluați și transportați la spital de catre echipaje de la SAJ.

Militarii au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor și vor sabla căile rutiere”, au transmis reprezentanţii ISU Neamţ.

Al doilea accident a avut loc la Săbăoani, fiind vorba tot despre o coliziune între două autoturisme, din care unul s-a răsturnat. Două persoane au fost transportate la spital

“Ca urmare a unui apel la 112, din jurul orei 13:08, pompierii romașcani au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs pe raza comunei Săbăoani. Pompierii din cadrul Detașamentului Roman au intervenit cu o autospecială pentru stingere cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD TIM.

În urma accidentului rutier produs între două autoturisme un autoturism s-a răsturnat, rezultând două victime, conștiente.

Echipajul SMURD a preluat și transportat la spital un bărbat de 41 de ani. Un echipaj de la SAJ a preluat o victimă și a transportat-o la spital.

Militarii au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor și vor sabla căile rutiere”, au mai transmis reprezentanţii ISU Neamţ.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: Două accidente cu victime, la interval de câteva minute

Știre publicată în urmă cu

în data de

Salvatorii nemţeni intervin în aceste momente, vineri, 14 august, la două accidente rutiere, soldate cu victime, produse la interval de doar câteva minute. În cazul primului accident pentru care s-a dat alarma la ISU Neamţ este vorba despre o persoană încarcerată, accidentul producându-se în satul Bodeşti. Al doilea accident, de asemenea soldat cu victime, s-a produs în localitatea Traian.

 

Vom reveni.

Citește știrea

Trending