Publicitate

■ sala de lupte este deschisă copiilor pentru antrenamente gratuite

Luptătoarele de la Clubul Atletic Roman se pregătesc pentru a participa astăzi, 21 iulie, la un turneu amical organizat în judeţul Bacău. Este vorba despre Cupa Asău, unde vor fi prezente grupări sportive din zona Moldovei. Scopul întrecerii este de pregătire pentru finalele programate în toamnă. „Vom face deplasarea cu un lot de 16 copii, atît fete, cît şi băieţi. E bine că avem parte de un nou turneu, în condiţiile în care, de la 1 august, le vom da componenţilor lotului o binemeritată vacanţă. Vom avea o concurenţă serioasă, din partea tinerilor prezenţi la Asău, însă scopul nostru principal e de a ne menţine în formă“, a declarat antrenorul emerit Dumitru Artene. Acesta speră că oficialii ministerului nu vor omite CA în ceea ce priveşte susţinerea financiară în această vară, pentru organizarea unui cantonament pe litoral. „Ar fi bine dacă s-ar găsi bani pentru susţinerea acestei tabere, care ar putea fi considerată, pînă la urmă, un soi de cantonament. La final de august vor avea loc, în zona Mangalia, întrecerile pe nisip la cadeţi, juniorii mari şi seniori. Am avea şanse la noi medalii, dar totul depinde de bani. Anul acesta a fost destul de bun pentru noi pînă acum şi sperăm să îl încheiem în aceeaşi notă“, a mai menţionat tehnicianul. De precizat faptul că părinţii care doresc să îşi dea odraslele să facă mişcare, pentru sănătate, o dezvoltare armonioasă şi, de ce nu, pentru performanţă, se pot adresa antrenorilor de la CA. Nu sînt percepute nici un fel de taxe pentru înscriere sau antrenamente. „Sîntem la dispoziţia oricărui copil care doreşte să ni se alăture la antrenamente. Singura problemă e că toţi cei care vor să îşi înscrie copiii să o facă pînă pe 1 august, pentru că atunci vom lua şi noi vacanţă. Ne preocupă grupele mici de vîrstă, atît de la Roman, cît şi de la Ion Creangă sau Săbăoani. În această din urmă localitate, profesoara Cătălian Pătraşcu e pe final de concediu de creştere a copilului şi, din cîte se pare va reveni din toamnă, deci sperăm la un nou reviriment al luptelor. Anul acesta nu a fost pe măsura sezoanelor anterioare, dar nici pe departe nu a fost unul rău“, a mai spus antrenorul.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.