Publicitate

■ Energia Pîngăraţi a urcat pe locul III, profitînd de pasul fals al tunarilor de la Arsenal Văleni, învinşi în deplasare la Brusturi ■ Vulturul Costişa a cîştigat la masa verde şi s-a apropiat la patru puncte de liderul Bravo Bodeşti, care a remizat pe teren propriu ■

Două etape au mai rămas de disputat în Liga 5 de fotbal, al doilea eşalon judeţean şi duelul pentru podium rămîne încă deschis pentru şase competitoare. După disputarea rundei a 28-a, duminică, 10 iunie, nici Bravo Bodeşti nu mai pare sigură de clasarea pe locul I la finalul întrecerii, în condiţiile în care Vulturul Costişa s-a apropiat la patru puncte. Totuşi, cu o victorie în etapa viitoare, penultima, cînd va evolua tot pe teren propriu, gruparea din Bodeşti poate deveni şi matematic campioana ediţiei 2017-2018 a Ligii 5 Neamţ. Revenind la etapa trecută, trebuie menţionat că formaţia din Costişa a cîştigat cele trei puncte în urma unei decizii luate la masa verde în jocul disputat la Voinţa Bozieni. Pe teren, după 90 de minte, scorul a fost egal, 2-2, însă gazdele au pierdut partida în urma unei greşeli grave de organizare, respectiv au folosit un jucător, pe Iulian Vasile Manea, care era suspendat în urma cumulării a şapte cartonaşe galbene. Tot pe 10 iunie, Arsenal Văleni a pierdut locul III în urma înfrîngerii cu 3-4 suferite în deplasare la Brusturi, în cel mai spectaculos joc al rundei, cu trei răsturnări de scor. La pauză, gazdele conduceau cu 2-1, după ce tunarii deschiseseră scorul în minutul 20 prin atacantul Sergiu Gugoaşă. În partea secundă, oaspeţii au revenit, au egalat şi apoi au preluat conducerea prin dubla lui Andrei Cojocea (min. 52 şi 69) , însă finalul a aparţinut tot gazdelor de la Brusturi care au obţinut cele trei puncte după reuşitele lui Cosmin Macovei, autor al unui hattrick (goluri în minutele 45, 81 şi 83) . De acest rezultat a profitat Energia Pîngăraţi, care a urcat pe locul III după ce s-a impus cu 2-1 pe teren propriu într-un derby al zonei cu Pinii Tarcău. Formaţia din Pîngăraţi a reuşit astfel să confirme forma bună pe care o traversează pe acest final de sezon, după ce, în runda anterioară, cîştigase chiar pe terenul rivalei la podium, Arsenal Văleni. Rezulatele complete ale etapei a 28-a: Flacăra Brusturi – Arsenal Văleni 4-3 ; Voinţa Bozieni – Vulturul Costişa 0-3 (rezultat omologat la „masa verde“) ; Moldova II Cordun – Voinţa Dochia 5-1 ; Ozana Timişeşti – Bravo Bodeşti 1-1 ; Voinţa Valea Ursului – Siretul Doljeşti 2-2 ; Viitorul Podoleni – Stejarul Ţibucani 2-3 ; Energia Pîngăraţi – Pinii Tarcau 2-1 ; Stejarul Stăniţa – a stat. Penultima rundă a Ligii 5 Neamţ programează duminica viitoare, 17 iunie, de la ora 11. 00, următoarele partide: Flacăra Brusturi – Voinţa Bozieni; Vulturul Costişa – Moldova II Cordun; Voinţa Dochia – Ozana Timişeşti; Bravo Bodeşti – Voinţa Valea Ursului; Siretul Doljeşti – Viitorul Podoleni; Stejarul Ţibucani – Stejarul Stăniţa; Energia Pîngăraţi – stă; Arsenal Văleni – Pinii Tarcău.

Clasament Liga 5

# Nume echipa M V E I G P A
1 Bravo Bodesti 26 20 3 3 88-28 63p +24
2 Vulturul Costisa 26 18 5 3 85-36 59p +20
3 Energia Pingarati 27 17 3 7 87-38 54p +15
4 Arsenal Valeni 26 17 2 7 96-45 53p +14
5 Ozana Timisesti 26 16 4 6 71-42 52p +13
6 Siretul Doljesti 26 16 3 7 60-46 51p +12
7 Pinii Tarcau 27 10 5 12 49-63 35p -7
8 Stejarul Stanita 26 10 4 12 79-69 34p -5
9 Flacara Brusturi 26 10 4 12 61-67 34p -5
10 Vointa Dochia 26 8 2 16 62-87 26p -13
11 Vointa Bozieni 26 6 6 14 36-70 24p -15
12 Viitorul Podoleni 26 5 8 13 45-84 23p -16
13 Vointa Valea Ursului 26 5 6 15 64-79 21p -18
14 Stejarul Tibucani 26 4 3 19 42-110 15p -24
15 Moldova II Cordun 26 4 2 20 49-110 14p -25
Comentarii Facebook
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.