Publicitate

■ Ionuţ Dughir a cîştigat în instanţă şi a fost invitat la companie pentru a fi director tehnic ■ “voi înceta activitatea prin acordul părţilor şi voi rămîne la RAJA Constanţa”, a declarat Dughir ■ el trebuie să primească salarii restante pe aproape un an de zile ■

Fostul director general al companiei judeţene Apa Serv, Ionuţ Dughir, a obţinut recent o victorie în instanţă împotriva societăţii pe care a condus-o. În conformitate cu decizia judecătorilor nemţeni, el ar trebui să ocupe funcţia de director tehnic, motiv pentru care, joi 10 ianuarie, a fost invitat la sediul societăţii pentru a-şi relua activitatea. Numai că planurile de viitor ale lui Dughir sînt altele: “După ce am cîştigat în instanţă procesul privind ocuparea funcţiei de director tehnic al Apa Serv, am fost invitat la sediul companiei pentru a relua activitatea. Zilele acestea, mîine cel mai probabil (vineri, 11 ianuarie n.r.) voi cere încetarea activităţii cu acordul părţilor şi voi continua să activez la SC RAJA SA Constanţa, cel mai mare operator de apă din ţară, unde am lucrat după ce am plecat de la Apa Serv. Sigur, trebuie să primesc salariile restante pentru perioada în cauză, din februarie 2017 pînă la sfîrşitul anului. Cînd am fost dat afară din funcţia de director general, am cerut să fiu încadrat pe funcţia deţinută anterior sau similară. Era vorba despre postul de director tehnic. Însă noul director general de atunci, abuziv consider eu, a dat o dispoziţie prin care să nu fiu încadrat pe funcţia respectivă. Pentru acest aspect m-am adresat judecătorilor şi am avut cîştig în primă instanţă. Nu am calculat suma pe care trebuie să o primesc, urmează să fac acest lucru”, a declarat Ionuţ Dughir. Reamintim că “despărţirea” dintre fostul director general şi compania de apă a fost una cu scandal. Dughir a afirmat public, răspunzînd întrebărilor jurnaliştilor, că s-ar fi făcut presiuni de către politicieni pentru a fi acordate preferenţial contracte clientelei politice sau pentru a fi luate decizii în companie în favoarea aceleiaşi clientele. Ba chiar s-a vorbit şi de o plîngere penală. Cert este că pînă la urmă Dughir a părăsit scaunul de director general, dar la vremea respectivă ar fi dorit o altă poziţie de conducere în companie. I s-a refuzat acest lucru şi a început războiul în instanţă. ŞI acesta este doar unul dintre numeroasele procese dintre Dughir şi compania pe care a condus-o, în unele cazuri fiind vorba şi de sume deloc neglijabile. Rămîne de văzut cum se vor finaliza aceste procese şi dacă vreodată vreo instituţie a statului va clarifica şi aspectele legate de presiunile politice invocate la un moment dat. Deocamdată, dacă sentinţa recentă nu va fi schimbată în urma formulării unei căi de atac, compania de apă va trebui să plătească salariile restante, iar suma nu este una de neglijat. Banii, evident (!?), vor fi daţi din bugetul companiei, adică din buzunarele noastre ale tuturor, deşi vina este la fel de evident că nu aparţine consumatorilor. Însă este puţin probabil că va fi căutat adevăratul responsabil şi îi vor fi lui imputaţi banii. Şi asta dintr-un motiv extrem de “simplu”: în România, cînd vreun şef plătit din bani publici greşeşte, tot noi trebuie să-i plătim greşeala. C-aşa-i la noi.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.