Contactează-ne

Handbal

Liderul le-a închis poarta pietrencelor

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ handbalistele de la HCF Piatra Neamţ au pierdut la două goluri diferenţă în jocul de pe teren propriu cu AHCM Slobozia, scor 23-25 (11-13) ■ „Portăriţa lor ne-a închis poarta în situaţia de unu la unu de mai multe ori. Acolo s-a făcut diferenţa“, a declarat antrenorul Dan Valentin ■

Primele două clasate din seria A a eşalonului secund feminin (A2) au obţinut victorii în partidele disputate duminică, 20 ianuarie, în cadrul etapei a XII-a. Duelul cel mai echilibrat al rundei a avut loc la Piatra Neamţ, unde gazdele de la HCF au primit vizita liderului detaşat al clasamentului, AHCM Slobozia. Oaspetele s-au impus după un joc echilibrat în primele 40 de minute, cu scorul de 25-23, la pauză, tot ialomiţencele fiind la conducere cu două goluri (13-11). În ciuda înfrîngerii, handbalistele pietrene au făcut un joc bun, mult peste prestaţia din etapa precedentă, cînd au pierdut la codaşa clasamentului, Ştiinţa Bacău, un rezultat surpriză în serie. „Am avut un meci bun, Slobozia are o echipă cu straniere şi nu am ştiu să-i dăm gol portăriţei ucrainiene (Savko – n.r.), un portar de valoare, de Ligă. Ne-a închis poarta în situaţia de unu la unu de mai multe ori, s-au mai produs nişte greşeli de pasare şi poarta lor a făcut diferenţa. Poarta noastră a fost mai tînără, a luat nişte goluri mai uşoare. La plusuri putem nota revenirea lui Oancea şi per ansamblu nu am jucat rău, mult peste ce am jucat la Bacău, în prima etapă“, a analizat jocul de duminică, 20 ianuarie, Dan Valentin, antrenorul echipei HCF Piatra Neamţ. În jocul cu Slobozia, profesorul emerit a trimis în teren jucătoarele: Fârţescu, Munteanu – Oancea (8 goluri), Roşca (4), Creangă (4), Dorneanu (3), Dâda (2), Miron (1), Boloca (1). De partea cealaltă, Gheorghe Covaciu, fostul tehnician al echipei CSM Roman, a optat la Piatra Neamţ pentru următoarele jucătoare: Savko, Aron – Toma (6), Georgescu (5), Vartic (4), Sava (4), Obedeanu (2), Naumenko (2), Ivan (2). „Eu încerc în continuare să formez o echipă, sîntem «subţiri» pe anumite posturi, sînt probleme de selecţie, nu mai zic de lipsurile financiare. Important este că sîntem acolo, în handbalul de senioare, încercăm să ţinem steagul sus. O să avem un meci frumos în Cupa României, cu Rîmnicu Vîlcea, pe 17 februarie, la Piatra Neamţ“, a mai adăugat profesorul Dan Valentin. Federaţia de specialitate a confirmat că meciul de Cupă HCF Piatra Neamţ – SCM Rîmnicu Vîlcea va avea loc duminică, 17 februarie, la Sala Polivalentă, deşi au fost cîteva discuţii ca jocul să se dispute cu o zi mai devreme, sîmbătă, 16 februarie. Revenind la etapa din week-end-ul trecut, în celălalt joc CSU Neptun Constanţa a cîştigat fără probleme pe teren propriu, cu UAIC CNOT Iaşi, scor 36-29 (19-11), desprinzîndu-se la şase puncte de gruparea pietreană, cele două formaţii de pe podium urmînd a se înfrunta în joc direct, peste două săptămîni, la Polivalenta de pe Calea Romanului. În deschiderea rundei, joi, CS Ştiinţa Bacău a pierdut în faţa echipei HC Dunărea Brăila cu 19-22 (11-11). Etapa a XIII-a programează duminică, 27 ianuarie, partidele: HC Dunărea Brăila – HCF Piatra Neamţ; HCM Slobozia – CSU Neptun Constanţa şi ACS UAIC CNOT Iaşi – CS Ştiinţa Bacău.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Handbal

HCF, învingătoare la finalul primului tur

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ handbalistele pietrence au învins pe Dunărea Brăila cu 24-22 şi încheie pe podium primul sfert de sezon ■ CSM Roman a fost aproape de o mare surpriză în meciul cu Ştiinţa Bacău ■

HCF Piatra Neamţ a încheiat pe locul 3 primul din cele două tururi de campionat ale ligii secunde feminine de handbal (Divizia A, Seria A), în urma victoriei obţinute sîmbătă, 12 octombrie, pe teren propriu. Elevele profesorului Dan Valentin au înfruntat echipa a doua a clubului Dunărea Brăila şi, după ce au condus ostilităţile de la un capăt la altul al meciului, HCF s-a impus cu scorul de 24-22. De menţionat că la pauză, pietrencele conduceau cu cinci goluri pe tabela de scor (13-8), iar singuta dată cînd „satelitul“ grupării brăilene de primă ligă a fost egala gazdelor s-a consemnat în minutul 47. În jocul de sîmbătă, antrenorul Dan Valentin a foslosit următoarele jucătoare: Lujerdean, Bejenaru (portari) – Dorneanu (9 goluri), Mazilu (5), Miron (3), Creangă (3), Nica (3), Roşca (1), Iştoc şi Petrariu. Pentru Brăila, cele mai eficiente jucătoare au fost Ichim (8 goluri) şi Gaşpar (6), pe lista marcatorilor fiind şi Sandu (4), Terciu, Gheorghe, Coteţ şi Iordache (fiecare cîte un gol). Tot sîmbătă s-a mai disputat un singur joc din cadrul ultimei etape a primului tur din eşalonul secund feminin, cea de-a treia (CSM Galaţi – Naţional Braşov) fiind reprogramată pentru marţi, 15 octombrie, după amiază. La Roman, în faţa tinerei echipe locale CSM, Ştiinţa Bacău a avut viaţă extrem de grea. Cu portarul Iustina Popa în formă de zile mari, echipa romaşcană, pregătită de cuplul de antrenori Viorel şi Vasilica Lăzar a fost la un pas să obţina primele puncte din acest sezon, dar nu a mai reuşit să înscrie în ultimele 4 minute. Pentru gruparea din Bacău, experimentata Ioana Manoilă a înscris jumătate din goluri. La final, scorul a fost 22-23, însă la pauză CSM Roman avea un avans de două goluri pe tabelă (12- 10). Pentru echipa din Roman au evoluat: Popa – Neamţu (9 goluri), Adin (5), Roşu (3), Văduva (3), Apopuţoaei (2), Crîşnuţă şi Creţulescu. După cele cinci jocuri ale turului I, lider este CSM Galaţi, urmată de Ştiinţa Bacău şi, la 3 puncte diferenţă, podiumul este completat de HCF Piatra Neamţ. Campionatul Diviziei A nu se întrerupe ci va continua în week-end, cu prima etapă a returului. Sîmbătă, 19 octombrie, elevele profesorului Dan Valentin vor înfrunta la Sala Polivalentă chiar liderul seriei, pe CSM Galaţi, într- un meci extrem de complicat. Tot pe teren propriu vor evolua şi romaşcancele care vor primi vizita grupării HC Dunărea Brăila, un meci care le oferă gazdelor încă un prilej de a sparge gheaţa şi de a puncta pentru prima oară în clasament, acolo unde CSM Roman este pe ultimul loc.

Citește știrea

Handbal

HCF, înfrîngere la Bacău după un meci cu scîntei

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ handbalistele pietrence au pierdut cu 20-26 (10-10) în faţa Ştiinţei, în etapa a IV-a a eşalonului secund ■ chiar dacă au avut două jucătoare eliminate, nemţencele au ţinut piept grupării gazdă pînă aproape de final ■

Ştiinţa Bacău – HCF Piatra Neamţ a fost din nou un meci al orgoliilor sîmbătă, 5 octombrie, în etapa a IV-a a Diviziei A feminine de handbal. Cele două formaţii aveau ca obiectiv victoria, pentru a ţine trena liderului din Galaţi, iar disputa începută crispat, cu ambiţia dusă pe alocuri dincolo de limitele regulamentului, s-a desfăşurat în întregime pe aceste coordonate. Dorinţa acerbă de victorie a handbalistelor celor două formaţii şi-a pus amprenta din plin asupra partidei, iar nervii au izbucnit în minutul 10, cînd, pe atacul gazdelor, Rebeca Roşca a a faultat-o pe Iulia Faig, de la Ştiinţa, iar cele două jucătoare au intrat într-un clinci fizic şi verbal pe care arbitrii l-au tranşat împărţind cartonaşe roşii în ambele tabere. A fost unul din momentele cheie ale partidei mai ales pentru gruparea oaspete, după cum a recunoscut profesorul Dan Valentin, antrenorul echipei HCF Piatra Neamţ: „N-am fost noi pregătiţi de aşa ceva, A fost o provocare din partea unei jucătoare de la Ştiinţa, la care răspunsul a fost verbal din partea Rebecăi, a fost un impuls. Şi-au reproşat una alteia ceva. Ele sînt colege de facultate, Rebeca fiind la master la Bacău. Cred că a fost o strategie transmisă de la gazde ca să ne pună pe noi într-o situaţie, iar jucătoarea noastră a căzut în capcană“. Chiar şi fără aportul căpitanului, pietrencele au ţinut aproape de gazde, iar la pauză scorul era egal, 10-10. Revenite de la vestiare, băcăuancele s-au desprins la 20-15 în minutul 50 şi au crezut ca meciul e rezolvat. N-a fost deloc aşa, nemţencele revenind cu 4 goluri consecutive în următoarele 3 minute, deşi o pierdusera şi pe cea mai buna marcatoare a lor, Mazilu, descalificată în minutul 46 pentru un fault stupid, pe semicerc, în postura de ultimă apărătoare, asupra unei adversare ce scăpase pe contraatac. În aceste condiţii, şi cu încurajările suporterilor, gazdele de la Ştiinţa au dominat finalul de meci, impunîndu-se la o diferenţă prea mare faţă de ceea ce s-a întîmplat pe teren. „A venit şi eliminarea lui Mazilu, o altă jucătoare titulară, care, deşi nu are nici 17 ani, va avea un viitor frumos în handbal. Astfel, ne-au «rupt» echipa, şi a trebuit să jucăm cu o formulă puţin improvizată. Dar şi în situaţia asta, scorul s-a menţinut egal pînă în utimele minute, cînd poarta lor a făcut diferenţa. Am ratat patru situaţii de unu la unu şi nu am gestionat bine un 6 contra 4, şi poate că aşa nu ajungeam la mîna portarului. Dar cu echipa noastră completă nu aveau cum să ne bată. Ne vom mai întîlni însă cu Ştiinţa Bacău de trei ori în acest campionat, de două ori la noi acasă, la Piatra Neamţ“, s-a consolat antrenorul Dan Valentin care a folosit următoarea formulă: Lujerdean, Bejenaru – Mazilu (6 goluri), Dorneanu (6), Miron (4), Petrariu (3), Creangă (1), Iştoc, Dâdă, Nica, Roşca. Cu aceasta victorie, Ştiinţa Bacau a urcat pe locul al doilea în serie, cu 9 puncte, în timp ce HCF Piatra Neamţ a coborît pe locul 4, cu 6 puncte. Într-un alt joc disputat sîmbata în seria A, CSM Galaţi a cîştigat pe terenul „satelitului“ Dunării Brăila. Echipa gălăţeană conduce în clasamentul seriei, cu maximum de puncte, 12, în timp ce Brăila ocupă locul 3, cu 6 puncte. Luni, 7 octombrie, în cel de-al treila joc al seriei, Naţional Braşov a învins pe CSM Roman cu 32-28 (15-13). Etapa viitoare programează sîmbătă, 12 octombrie, ultimele jocuri ale turului I de campionat: HCF Piatra Neamţ – HC Dunărea II Brăila; CSM Roman – CS Ştiinţa Bacău şi CSM Galaţi – Naţional Braşov.

FOTO: handbalmania.ro

Citește știrea

Handbal

HCF Piatra, victorie în derby-ul judeţean

Știre publicată în urmă cu

în data de

Echipa feminină de handbal HCF Piatra Neamţ a reuşit să lege două victorii în debutul campionatului Diviziei A. Sîmbăta trecută, elevele profesorului Dan Valentin au primit vizita celeilalte grupări nemţene din Seria A, CSM Roman, în cadrul etapei a III-a. Gazdele au controlat partida şi s-au impus cu 28-23 (11-9). În runda anterioară, HCF a cîştigat în deplasare la Naţional Braşov (33-26). În schimb, CSM Roman nu a reuşit încă să spargă gheaţa în acest campionat, înfrîngerea din week-end-ul trecut fiind a treia. Pentru HCF Piatra Neamţ au evoluat jucătoare: Lujerdean, Bejenaru (portari) – Miron (5 goluri), Nica (5), Dorneanu (5),Mazilu (4), Roşca (4), Creangă (3), Iştoc (1), Petrariu (1). CSM Roman, pregătită de cuplul Viorel şi Vasilica Lazăr, a evoluat cu următoarele: Popa – Neamţu (7 goluri), Adin (6), Văduva (3), Roşu (3), Creţulescu (3), Apopuţoaei (1). Tot sîmbătă, favorita seriei, CSM Galaţi, a învins pe teren propriu pe Ştiinţa Bacău, 40-15 (23-6). În uvertura etapei a III- a, pe 19 septembrie, Dunărea Brăila II a învins pe Naţional Braşov, scor 30-14 (17-6). În clasament, CSM Galaţi conduce cu 9 puncte, fiind urmată de trei echipe cu cîte 6 puncte: Dunărea II, HCF Piatra Neamţ şi Ştiinţa Bacău. Etapa viitoare, pe 5 octombrie, HCF va juca la Ştiinţa Bacău, iar CSM Roman va evolua pe terenul ultimei clasate, Naţional Braşov.

Citește știrea

Trending