Contactează-ne

Actualitate

Libertate nesperată într-un caz cu droguri

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ doi dintre inculpaţi au scăpat de arest şi au fost plasaţi sub control judiciar ■ al treilea este în arest la domiciliu ■ au fost confiscate 100 doze cu substanţe susceptibile de a avea efect psihoactiv, 30 grame de substanţă din aceeaşi categorie, bani, telefoane şi un cîntar ■

Doi nemţeni judecaţi în stare de arest preventiv într-un dosar cu acuze de trafic de droguri au avut un succes nesperat după ce au contestat măsura privativă de libertate la Curtea de Apel Bacău.

Deşi Tribunalul Neamţ îi păstrase după gratii, au uzat de calea de atac, iar magistraţii din judeţul vecin i-au scos din arest şi au aplicat cea mai blîndă măsură preventivă, controlul judiciar. În cauză este vorba de Cristian Căldăraru şi Bogdan Andrei Burlacu, decizia Curţii de Apel Bacău în ce-i priveşte fiind definitivă.

Un al treilea inculpat nu a avut acelaşi noroc. Alexandru Daniel Bobu a contestat şi el la Curte arestul la domiciliu dar acţiunea a fost respinsă ca nefondată astfel că a rămas arestat casnic. Cei trei au „căzut“ în urma unei acţiuni organizată de procurorii şi poliţiştii de la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Neamţ şi Iaşi.

Misiunea a fost pusă în aplicare în noaptea de 14/15 noiembrie 2019, cînd au fost efectuate trei percheziţii domiciliare pe raza judeţului Neamţ, la cinci persoane bănuite de deţinere şi comercializare ilicită de droguri şi substanţe interzise. În urma descinderilor au fost ridicate, în vederea confiscării, 100 doze cu substanţe susceptibile de a avea efect psihoactiv, 30 grame de substanţă din aceeaşi categorie, 8.000 de lei, 50 de euro, cinci telefoane, patru cartele SIM şi un cîntar.

„La Iaşi, două persoane au fost depistate în flagrant delict în timp ce aveau asupra lor aproximativ 5 grame de substanţă cannabis, destinată comercializării. Cinci persoane au fost conduse la sediul DIICOT – Biroul Teritorial Neamţ, în vederea audierii. În baza probatoriului administrat, faţă de doi bărbaţi de 32, respectiv 42 de ani, din Neamţ şi faţă de un bărbat de 31 de ani, din Iaşi, Tribunalul Neamţ a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile“, se arăta într-un comunicat al Poliţiei Neamţ.

Activităţile din această acţiune au beneficiat de sprijinul cadrelor de la Poliţia Neamţ şi Inspectoratul de Jandarmi. La inculpare magistraţii Tribunalului Neamţ au păstrat cătuşele pentru doi dintre acuzaţi, în timp ce Bobu a fost menţinut în arest la domiciliu, măsură sub care se află şi acum, în timp ce amicii lui au libertate mai mare fiind sub control judiciar.

Actualitate

Cu şi fără executare pentru trafic de droguri

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ din cei patru inculpaţi doi au pedepse cu executare, iar alţi doi, cu suspendare ■ stupefiantele erau aduse din străinătate şi comercializate în Piatra Neamţ şi Bicaz ■ la cantităţi mai mari se făceau reduceri ■

Magistraţii din cadrul Tribunalului Neamţ s-au pronunţat într-un dosar de trafic de droguri şi au aplicat atît pedepse cu executare cît şi cu suspendare.

Cea mai mare sancţiune, de 4 ani şi 4 luni de detenţie, a primit-o Emanuel David, în timp ce alt inculpat, Nicolae Covas a fost condamnat la 3 ani şi 9 luni de detenţie. În acelaşi dosar, Florin Alin Enea are o sancţiune de 2 ani, 6 luni şi 10 zile de detenţie, pentru care s-a dispus suspendarea sub supraveghere. Instanţa l-a mai obligat să presteze 60 de zile de muncă în folosul comunităţii.

Singura femeie din grup, Ana Maria Enea, a primit şi ea o pedeapsă cu suspendare, 2 ani şi 8 luni de închisoare, plus 60 de zile de muncă voluntară. Judecătorii au mai decis confiscarea de la Emanuel David a sumei de 1.700 de lei, iar fiecare dintre inculpaţi trebuie să achite cheltuieli judiciare în valoare de 4.000 de lei.

Decizia instanţei de fond nu este definitivă şi poate fi atacată, de oricare dintre părţile interesate, la Curtea de Apel Bacău. Inculpaţii au vîrste între 20 şi 31 de ani, fiind de loc din Stejaru, Bicaz şi Tarcău. În cauză au fost acuze de săvîrşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi mare risc, în forma continuată, introducere în ţară de droguri de risc şi mare risc, deţinere fără drept de droguri de risc şi mare risc, în vederea consumului propriu.

Anchetatorii se sesizaseră de mai mult timp că în zona Piatra Neamţ şi Bicaz se distribuie droguri, iar cercetările efectuate în cauză au confirmat suspiciunile. S-a aflat că doi dintre inculpaţi, Emanuel David şi Florin Alin Enea ar fi vîndut stupefiante, cannabis şi ecstasy în reşedinţa de judeţ, Bicaz şi comunele învecinate, drogurile fiind aduse din străinătate.

De aprovizionare se ocupa Covas, care le trimitea din străinătate, prin servicii de coletărie. Pentru siguranţă, coletele erau dosite la Ana Maria Enea. Afacerea ilicită era cumva în familie pentru că femeia era mătuşa primilor doi inculpaţi, Emanuel David şi Florin Alin Enea, aceştia doi fiind veri. Legătura dintre grupul infracţional şi doritorii de stupefiante era asigurată de David.

Aceştia îl contactau şi disimulat îl întrebau dacă pot obţine cannabis sau ecstasy. La rîndul lor clienţii erau întrebaţi ce drog vor şi în ce cantitate. În cazul în care cantităile pe care le deţinea nu erau suficiente, David îl contacta pe Covas. Îi solicita tipul de drog şi cantitatea de stupefiante necesară, iar Covas îl trimitea să ridice marfa ilicită de la femeie. Ancheta a stabilit că ultimele vînzări au avut loc în perioada 26 noiembrie – 4 decembrie 2019 cînd au ajuns pe piaţă atat cannabis cît şi ecstasy în diverse cantităţi.

De menţionat este faptul că un gram de drog sau un comprimat de ecstasy aveau acelaşi preţ, de 80 de lei, însă pentru cantităţi mai mari doritorii obţineau reduceri de preţ. Pe 4 decembrie 2019, David şi Florin Alin Enea au fost depistaţi în trafic, în timp ce se deplasau cu maşina la un cumpărător pentru a vinde 100 de grame de cannabis şi 20 de comprimate de ecstasy.

Ulterior la domiciliile celor patru inculpaţi au avut loc percheziţii domiciliare iar anchetatorii au mai găsit 300 de grame de cannabis.

FOTO: generica

Citește știrea

Actualitate

Toamna ţine cu noi

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ după temperaturi de 21 de grade, în week-end sînt anunţate ploi ■ săptămîna viitoare vor fi maxime cuprinse între 14 şi 16 grade ■ minimele sînt confortabile, între 8 şi cel mult 10 grade ■

Toamna aceasta a fost timp relativ bun, care a ţinut cu noi, şi numai în ultimele zile s-a întîmplat ca în zona noastră să fie minime spre limita îngheţului, care au scăzut pînă la vreo 2 grade Celsius. Şi de acum înainte va fi vreme bună, spectaculos de caldă pentru acest moment al anului şi, de exemplu pe 23 octombrie, ne vom bucura de o maximă de pînă la 21 de grade.

De sîmbătă, se mai răcoreşte şi sînt aşteptate precipitaţii. Termic stăm bine şi pînă la începutul lunii viitoare vom avea parte de maxime plăcute ce vor fi cuprinse între 18 grade, la începutul intervalului şi cam 14 grade pe la final de octombrie. Şi minimele nocturne vor fi plăcute şi în general se vor situa între 10 grade şi 8 grade la început de Brumar. Aşa stînd lucrurile trebuie spus că pe 23 octombrie, va fi o zi superbă de toamnă tîrzie, cu soare, ce va sălta mercurul din termometre pînă la valoarea de 21 de grade.

Cu toate acestea minima nocturnă va fi încă destul de scăzută, nu mai mult de 6 grade. De sîmbătă, vremea se răceşte şi se anunţă ploi. Maxima zilei nu mai trece de 18 grade, pe fondul unui cer acoperit tot intervalul. Va fi mai bine după lăsarea întunericului cînd se vor înregistra 10 grade. Şi mai rece va fi duminică, 25 octombrie, cînd nu vor fi mai mult de 14 grade în cel mai cald moment.

Ne vor sîcîi ploi mărunte de toamnă care se vor opri undeva după lăsarea întunericului, iar minima nocturnă rămîne cantonată la 10 grade. Se pare că nu scăpăm de precipitaţii nici la începutul săptămînii viitoare. Meteorologii dau asigurări că va ploua şi luni, 26 noiembrie, în schimb se face niţel mai cald şi maxima diurnă saltă la valoarea de 16 grade.

Peste noapte nu sînt schimbări esenţiale în aspectul vremii, iar, dacă meteorologii au dreptate vor fi din nou 10 grade. Cu începere de marţi, 27 octombrie, revine timpul frumos şi nu mai plouă. Vedem soarele, dar nu prea are vlagă, astfel că din nou maxima va fi de 16 grade. Noaptea aduce cer senin şi tot 10 grade.

Miercuri, 28 noiembrie, se anunţă cer variabil cu soare, nu mai mult de 14 grade în cel mai cald moment al zilei şi 10 grade după lăsarea întunericului. De joi, 29 noiembrie, norii se cantonează în zona noastră, dar nu aduc şi precipitaţii. Termic rămînem la valori confortabile pentru final de Brumărel, 15 grade ziua şi tot 10 grade peste noapte. Nu sînt schimbări importante în aspectul vremii nici vineri, 30 octombrie.

Va fi cer acoperit, nu şi ploi, o maximă diurnă de 14 grade şi o minimă nocturnă în scădere uşoară pînă la 9 grade. Week-end-ul nu aduce nici o noutate din punct de vedere meteo. În perioada 31 octombrie – 1 noiembrie cerul rămîne acoperit şi maxima rămîne cantonată la 14 grade. Noaptea va fi puţin mai rece, cu o minimă de 8 grade.

Citește știrea

Actualitate

Plăţi în avans către fermierii nemţeni

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ 21.116 fermieri nemţeni vor primi plata subvenţiilor în avans ■ pînă la această dată au fost autorizaţi un număr de 19.500 fermieri ■ plăţile efective au început din 16 octombrie ■

Centrul Judeţean APIA Neamţ a demarat plăţile în avans pentru cei peste 21.116 fermieri, care există în evidenţele instituţiei. Banii au fost alocaţi prin hotărâre de guvern şi plăţile se fac din conturile centrale ale instituţiei. Prima zi de plată a avansului la subvenţii a fost 16 octombrie, dată de la care fermierii nemţeni au început să primească banii în conturi.

”APIA Neamţ a demarat plăţile în avans, aferente cererilor depuse în acest an. Pînă la această dată au fost autorizaţi un număr de 19.500 fermieri, dintr-un total eligibil de 21.116  fermieri. Banii au fost alocaţi prin Hotărîrea de Guvern 819 din 17 octombrie. Plăţile către fermieri se fac on-line de către structura centrală, de aşa manieră încîn în cîteva zile banii vor ajunge în conturile tuturor  fermierilor”, a precizat Mihai Dorneanu, director executiv al APIA Neamţ.

Plăţile în avans pentru subvenţiile acordate fermierilor nemţeni se fac în perioada 13 octombrie – 30 noiembrie, după 1 decembrie urmând a se face plăţile finale către fermieri.

Citește știrea

Trending