Contactează-ne

Actualitate

Liberalii pietreni vor ca taxele şi impozitele să nu fie majorate

Știe publicată cu

în data de

Consilierii locali liberali din Piatra Neamţ au propus în CL ca taxele şi impozitele pentru anul 2019 să nu fie majorate. ”Vor fi aprobate în Consiliul Local taxele şi impozitele pentru anul 2019. Chiar dacă primăria nu stă foarte bine financiar din cauza creditelor contractate în urmă cu 11-12 ani şi a modificării aberante a legislaţiei fiscale la nivel naţional de către actualii guvernanţi, consider că povara fiscală nu trebuie transferată pe umerii populaţiei”, a declarat Romel Bîrjoveanu, liderul de grup PNL din Consiliul Local Piatra Neamţ, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la sfîrşitul săptămînii trecute. Un alt proiect al echipei liberale de la Piatra-Neamţ este ca din 2019 să fie extinse gratuităţile la transport în municipiu pentru elevi , pensionari şi alte categorii de persoane cu venituri reduse. ”Am văzut că Urbtrans , asociaţia care gestionează transportul public de persoane în Piatra Neamţ şi zona limitrofă a majorat tariful la transport. M-aş fi bucurat dacă ar fi explicat această majorare că să înţelegem şi noi de ce a fost necesar acest lucru. Vă reamintesc că datorită faptului că există Asociaţia de Dezvoltarea Intercomunitară Urbtrans tarifele de transport nu mai sînt stabilite de fiecare primărie în parte ci de majoritatea membrilor asociaţiei care astăzi este formată din reprezentanţi ai PSD. Reprezentantul Primăriei Piatra Neamţ în ADI Urbtrans nu a votat proiectul de majorare tarifelor de transport. Pentru a veni în sprijinul populaţiei vulnerabile echipa liberală de la Piatra neamţ va propune şi susţine ca pentru anul viitor să extindem gratuităţile la transport în municipiu pentru elevi , pensionari şi alte categorii de persoane cu venituri reduse. Am cerut deja o analiză pe cifre pentru a determina nivelul veniturilor pentru care vom acorda această facilitate”, a adăugat Romel Bîrjoveanu. În aceeaşi conferinţă de presă a mai fost prezentat un proiect al echipei liberale, prin care patru locuinţe de serviciu vor fi puse la dispoziţia medicilor de la Spitalul Judeţean Piatra Neamţ. ”Prin intermediul societăţii Locativ Serv, am demarat o acţiune de verificare a locuinţelor de serviciu pe care primăria le-a dat unor instituţii publice din Piatra Neamţ pentru ca salariaţii acestora să poată locui în ele. La o primă verificare în teren dar şi la instituţiile publice, am identificat un număr de 4 locuinţe, două în cartierul Precista, una în Dărmăneşti şi încă una în cartierul Mărăţei, care, prin intermediul unei hotărîri de consiliu local, vor fi retrase şi redistribuite. Ne gîndim că aceste locuinţe de serviciu ar prinde foarte bine medicilor din Spitalul Judeţean Piatra Neamţ”, a mai spus Romel Bîrjoveanu.

Citește știrea
Advertisement
loading...
Un comentariu

Un comentariu

  1. Diogene

    27 noiembrie 2018 at 10:29 AM

    De un an de zile cei de la taxe si impozite nu ne mai dau dataliat pt fiecare cladire in parte cat platim…Chitantele sunt pe coduri,la pachet,asa ca noi nici nu mai stim ce si cat platim…

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

UPDATE Neamţ: Bărbat decedat după ce a căzut într-o rîpă

Știe publicată cu

în data de

Pompierii nemţeni intervin în aceste momente, vineri, 24 mai, pentru a salva un bărbat care a căzut într-o rîpă de la marginea unui drum forestier din comuna Grinţieş. Conform primelor informaţii oferite de salvatorii nemţeni, bărbatul este în stare de inconştienţă. “Misiune degajare persoană (bărbat) inconştientă căzută într-o rîpă la marginea unui drum forestier din comuna Grinţieş, zona Grasu Mare. La locul evenimentului s-a deplasat un echipaj de pompieri militari cu o autospecială de intervenție din cadrul Gărzii II Poiana Teiului şi un echipaj medical din cadrul SAJ. A fost anunţat și Serviciul Public Salvamont Neamț”, au comunicat reprezentanţii ISU Neamţ.

Vom reveni.

UPDATE 12.42 Este vorba de un bărbat de aproximativ 71 de ani. Echipajul medical al Serviciului de Ambulanță Județean Neamț efectuează manevre de resuscitare –sursa ISU Neamţ

Update 13.30 – “Din nefericire, efortul comun depus de forțele participante la această misiune a fost în zadar, fiind declarat decesul bărbatului de către personalul medical din cadrul SAJ Neamț” – sursa ISU Neamţ.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: Scandalagiu încătuşat

Știe publicată cu

în data de

Un pietrean cu chef de scandal a reţinut de poliţişti pentru 24 de ore, fiind bănuit de comiterea infracţiunilor de violare de domiciliu, lovire sau alte violenţe şi distrugere. Totul s-a întîmplat pe 22 mai, cînd oamenii legii din cadrul Poliţiei municipiului Piatra Neamţ au fost sesizaţi despre faptul că pe o stradă din reşedinţa de judeţ a izbucnit un conflict între mai multe persoane. Din cercetări a reieşit că pe fondul unor neînţelegeri, un bărbat de 42 de ani a pătruns în locuinţa unei femei de 45 de ani, unde ar fi lovit cu pumnii şi picioarele un tînăr de 19 ani. De asemenea, acesta ar fi distrus obiecte de mobilier şi bunuri electrocasnice din locuinţă, prejudiciul fiind de 3.000 de lei. În baza probatoriului administrat, acesta a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore, fiind introdus în Arestul de la IPJ Neamţ. Scandalagiul urmează a fi prezentat în faţa unui procuror de la Parchetul de pe lîngă Judecătoria Piatra Neamţ cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

Citește știrea

Actualitate

România a ratat obiectivul la europenele de canotaj

Știe publicată cu

în data de

■ la competiţia rezervată juniorilor de la Essen, România s-a întors fără medalie, ceea ce reprezintă un eşec ■ în proba de 4 rame pentru tricolore a evoluat Laura Pal, sportiva nr. 1 a judeţului Neamţ în 2018 ■

România a fost reprezentată în perioada 17-19 mai în Germania, la Essen, de lotul tricolor deplasat pentru participarea la Campionatul European de Canotaj pentru juniori. Echipa naţională, din care a făcut parte şi sportiva nemţeană Laura Pal, avea ca obiectiv cîştigarea a două sau trei medalii la aceasta întrecere, fapt nerealizat. De aceea, Federaţia Română de Canotaj urmează să analizeze într-o şedinţă prestaţia echipajelor româneşti şi de ce s-a ajuns la asemenea rezultat. „România s-a întors de la această ediţie a europenelor fără medalie cîştigată, ceea ce reprezintă un eşec. Este per total un rezultat foarte, foarte slab. Va fi o şedinţă la federaţie şi vom vedea cauzele acestei nereuşite şi modul cum putem repara situaţia. Laura Pal ramîne în pregătire cu lotul şi va munci pentru a ajunge la mondialele din acest an rezervate juniorilor, din luna august, din Japonia“, a declarat Valentin Gavril, director CS Ceahlăul Piatra Neamţ, grupare sportivă pe care Laura o reprezintă în competiţiile intercluburi alături de LPS Piatra Neamţ. Sportiva numărul 1 a judeţului Neamţ în 2018 şi colegele sale din barca de 4 rame, Gabriela Paraschiv, Liliana Balauca şi Alexandra Ungureanu, nu au reuşit în competiţia continentală decît o clasare pe locul 5 în finala probei. Timpul lor a fost de 6 minute, 54 de secunde, şi 64 sutimi, în timp ce învingătoarea, Germania, a încheiat proba de 2000 de metri cu timpul de 6 minute, 45 secunde şi 45 sutimi. Italiencele au cîştigat argintul cu un timp mai slab ca al campioanelor europene cu aproape două secunde, în timp ce danezele au luat bronz cu 6 minute, 48 secunde şi 21 sutimi. Cu un timp mai bun ca al României cu ceva mai bine de doua secunde Turcia a terminat pe 4. În finală a mai concurat şi echipajul Poloniei. „Încep prin a spune că sînt mîndră de mine şi de echipa mea! Nu sînt dezamăgită de acest concurs, ba mai mult sînt încurajată să devin mai bună şi să- mi doresc mai mult. Aşa că las în urmă ce a fost şi privesc înainte“, a declarat Laura Pal după finala de la Essen. Nici rezultatele băieţilor nu au fost mai bune, barca tricoloră de 4 rame ocupînd locul 11, iar cea de opt plus unu, locul 8.

Citește știrea

Trending