Contactează-ne

Administrație

Liberalii pietreni promit: “Componenta politică va continua să se îmbine eficient cu activitatea administrativă”

Știre publicată în urmă cu

în data de

n cel puţin aşa au susţinut aleşii locali liberali într-o conferinţă de presă n ei au prezentat planurile şi proiectele pentru 2019 n

Primarul liberal al municipiului Piatra Neamţ, Dragoş Chitic, alături de o parte din echipa PNL, a susţinut o conferinţă de presă, vineri, 1 februarie, în care a prezentat planurile şi proiectele pentru 2019. Din start, Chitic a ţinut să asigure pietrenii că, în 2019, “componenta politică va continua să se îmbine eficient cu activitatea administrativă de la nivelul Primăriei Piatra Neamţ şi a Consiliului Local pentru a pune în practică programul prezentat cetăţenilor la alegerile locale din anul 2016. O foarte bună administrare a oraşului, creşterea calităţii serviciilor publice oferite cetăţenilor, atragerea de fonduri europene pentru investiţii care să dezvolte oraşul şi să crească gradul de confort al pietrenilor, dialogul permanent cu cetăţenii prin audienţe, dar şi deplasări pe teren sînt cîteva dintre obiectivele principale ale activităţii echipei liberale de la Piatra Neamţ”, a declarat Dragoş Chitic. Alte două subiecte abordate de acesta au fost legate de Alianţa “Moldova se Dezvoltă “şi proiectul privind Zona Metropolitană Piatra Neamţ. ”În luna decembrie am lansat împreună cu şase colegi primari de municipii din Moldova, la Suceava, decizia de a constitui o alianţă în Moldova prin intermediul căreia să dezvoltăm regiunea în care trăim. A urmat o a doua întîlnire în 23 ianuarie, la Iaşi, în care am finalizat statutul şi actul constitutiv al Asociaţiei “Moldova se Dezvoltă”, urmînd că în perioada următoare fiecare municipiu fondator să aprobe aceste documente în Consiliul Local. Am datoria ca primar al acestui oraş să găsesc orice mijloace legale pentru a dezvolta localitatea pe care o conduc, pentru a contribui la dezvoltarea regiunii, la reducerea decalajului existent între regiunile istorice ale ţării precum şi între regiunile Uniunii Europene. Astăzi cînd vorbim Moldova este una dintre cele mai sărace regiuni ale Uniunii Europene şi nu putem să rămînem impasibili faţă de acest aspect. Este nevoie de o autostradă care să lege Moldova de Ardeal şi de vestul Europei, este nevoie de o dezvoltare integrate a regiunii noastre”, a adăugat primarul Dragoş Chitic.
Cît priveşte dorita zonă metropolitană pentru a atrage fonduri de la Banca Mondială, edilul a declarat: “Consultînd proiectele cuprinse în Strategia de Dezvoltare Locală a municipiului Piatra Neamţ, a judeţului Neamţ şi cele cuprinse în Planul de Dezvoltare Regională Nord-Est, Banca Mondială a sugerat şi pentru viitoarea Zonă Metropolitană Piatra Neamţ o serie de proiecte care ar putea să fie finanţate. Banca Mondială acordă finanţare în cadrul „Programului România Metropolitană” doar zonelor metropolitane constituite şi finanţează proiecte cu valoarea de minimum 5,1 milioane de euro fiecare. Primăria Piatra Neamţ a întocmit o listă de 7 proiecte care ar îndeplini condiţiile impuse pentru finanţare, care cuprinde şi proiecte propuse de Consiliul Judeţean situate în aria viitoarei zone metropolitane. În această perioadă am lansat în dezbatere publică prioritizarea celor şapte proiecte:
– Drumul expres Piatra Neamţ – Bacău (în asociere cu zona metropolitană Bacău)
– Construirea unei variante ocolitoare pentru municipiul Piatra Neamţ pe relaţia Bacău-Bicaz în zona masivului Cernegura, cu poduri peste rîul Bistriţa
– Amenajare spaţii de parcare subterane sau supraterane în zone aglomerate
– Reabilitare/modernizare/dezvoltare zonă turistică muntele Cozla pentru asigurarea atractivităţii turistice pe tot parcursul anului
– Managementul apelor din zone montane, respectiv regularizarea cursurilor de apă montane pentru prevenirea inundaţiilor şi protecţia mediului, precum şi valorificarea apelor minerale sau cu potenţial balnear
– Reabilitarea şi modernizarea secţiei exterioare Neguleşti a Spitalului Judeţean de Urgentă Piatra-Neamţ
– Realizarea unui centru de echitaţie-agrement şi terapie”. Dragoş Chitic care a mai menţionat că deja aleşii locali din Gîrcina au votat pentru constituirea zonei metropolitane. Proiectele pe care liberalii le au în vedere pentru oraşul Piatra Neamţ au fost detaliate de consilierul local Romel Bîrjoveanu. “La capitolul investiţii aş aminti de un proiect foarte drag nouă, acela de a amplasa în faţa Hotelului Ceahlău, în sensul giratoriu, un catarg înalt de 25 metri cu un tricolor impresionant, de aproximativ 200 metri pătraţi. Cred că va fi cel mai mare tricolor din Moldova şi va lăsa o amprentă frumoasă peste oraşul nostru”, a declarat Romel Bîrjoveanu.
Pentru creşterea gradului de atractivitate turistică a zonei, echipa liberală vine cu o propunere care ar transforma Dealul Cozla într-un punct de atracţie pe tot parcursul anului: un carusel montan. “Am văzut cu cîtă bucurie s-a primit deschiderea pîrtiei de ski, lucru care a dovedit încă o dată că avem un dar de la Dumnezeu care se cheamă cadrul natural, iar dezvoltarea turistică şi de agrement trebuie să reprezinte în anii următori o prioritate. Trebuie să-i dăm utilitate dealului Cozla şi pe timp de vară, nu doar iarna. De aceea, amplasarea unui carusel montan, asemeni celui de lîngă Miercurea Ciuc este una din investiţiile publice sau private spre care trebuie să ne orientăm. Am mers personal la acel parc de distracţii de două ori, am vorbit cu investitorul, mi-a oferit toate informaţiile referitoare la investiţie, construcţie, proiectare şi sînt pe deplin convins că acest proiect s-ar bucura de un mare interes la Piatra Neamţ. Ca fapt divers, vă pot spune că am stat două ore la un rînd de peste 7-800 de persoane pentru a urca în acel carusel. În acea zi, între 2.500 şi 3.000 de persoane au venit să îşi petreacă timpul liber acolo. Revenind la valoarea investiţiei, pentru că aceasta va fi undeva între unu şi două milioane de euro şi pentru că astăzi bugetul local nu dispune de această sumă, căutăm variante de finanţare ori prin intermediul Ministerul Turismului cu care am luat deja legătura, ori printr-un parteneriat public-privat. Această investiţie va aduce turişti din toate judeţe Moldovei care ar veni la noi pentru a petrece o zi pe dealurile din jur. Pîrtia de ski funcţionează doar cîteva luni pe an. De aceea Dealul Cozla şi Pietricica au nevoie de investiţii în turism, agrement, petrecerea timpului liber, parcuri de distracţii, aventura-park, popasuri, restaurante, etc”, a adăugat Romel Bîrjoveanu.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Mugur Cozmanciuc: Vom construi în judeţul Neamţ un Centru Naţional de Sănătate

Știre publicată în urmă cu

în data de

n „pentru sănătatea nemţenilor avem la dispoziţie 100 milioane de euro”, a declarat Mugur Cozmanciuc

Spitalul Judeţean din Piatra Neamţ nu mai corespunde nevoilor momentului. Degeaba oamenii dau zilnic dovadă de dedicare în munca dificilă pe care o fac, dacă dotările, echipamentele şi chiar clădirea în sine sunt neconforme cu un act medical de calitate.

Cazuistica din Neamţ depăşeşte cu mult parametrii medii de la nivel naţional pe oncologie, afecţiuni hepatice, afecţiuni cardio-vasculare (fiecare este cu circa o treime mai mare) şi obezitate (cu 60% mai mare). Numărul de paturi disponibile în unităţile spitaliceşti este cu 22% mai mic decât media regiunii de Nord-Est, iar numărul de contracte pentru servicii ambulatorii este cu 40% mai mici decât media regiunii.Aceste lucruri indică faptul că este nevoie de reconfigurarea completă a serviciilor de sănătate în sistem public din Neamţ.

 

 În planul de guvernare locală al lui Mugur Cozmanciuc, candidatul PNL pentru preşedinţia Consiliului Judeţean, elementul central de la capitolul referitor la sănătate este înfiinţarea unui Centrul Naţional de Sănătate în Neamţ. Acest centru este un proiect integrat format din:


– un Complex Spitalicesc multidisciplinar la Piatra Neam
ţ

– un Institut de Boli Cardiace la Roman

– centre balneoclimaterice de tratament şi recuperare la Neguleşti, Bălţăteşti, Oglinzi, Târgu Neamţ şi Ceahlău

– centre de îngrijire a vârstnicilor în multiple localităţi din judeţ

 

“Centrul este practic proiectul care va însemna, pe de o parte, construcţia unui spital nou, care să fie funcţional şi adaptat cerinţelor actuale, de partea cealaltă va însemna clar, folosirea tuturor resurselor pe care le are judeţul Neamţ din punct de vedere al spaţiului geografic în care se află. Mă refer aici la un complex integrat, care să folosească resursele naturale aferente zonelor Neguleşti, Bălţăteşti, Oglinzi. Nu în ultimul rând, acest Centru Naţional de Sănătate va însemna o gândire unitară, o gândire care să aibă clar o singură idee în dezvoltarea sănătăţii în judeţul Neamţ, susţinerea sănătăţii în judeţul Neamţ, prin dezvoltarea unor investiţii în spitalul municipal Roman, Bicaz şi spitalul judeţean. În felul acesta încercăm să venim complementar şi să integrăm proiectul de sănătate cu o coordonare directă pe care ministerul o are pentru a construi un spital în judeţul Iaşi”, a declarat Mugur Cozmanciuc.

 

Construirea unui spital privat în judeţul Neamţ, sub egida Mitropoliei

 

Un alt proiect pe care îl are în vedere Mugur Cozmanciuc  este construirea unui spital privat la Piatra Neamţ, sub egida Mitropoliei. Acest proiect a prins deja contur şi Mugur Cozmanciuc alături de Mihai Archip şi Marius Apopei, candidaţii PNL pe lista consilierilor judeţeni, au primit binecuvântarea de la Înalt Preasfinţitul Teofan pentru a-l pune în practică.

”Va fi un spital de paleaţie, cu două secţii: îngrijiri paleativeşi recuperare, iniţial cu 110 paturi şi 25 de specialităţi în ambulatoriu, cu medici gata pregătiţi să vină şi să-şidesfăşare activitatea şi la Neamţ. Am primit binecuvântare de la Mitropolitul Teofan să atragem resursele necesare. Am identificat terenul unde va fi amplasat: pe fostul stadion Relonul. Acest spital va avea o componentă socială generoasă, chiar dacă este un spital privat. În momentul de faţă, se află la faza de studiu de fezabilitate. Resursele financiare sunt prin Compania Naţională de Investiţii, fonduri europene şi cine va vrea va putea face donaţii”, a declarat candidatul PNL la preşedinţia CJ Neamţ.

 

Spitalul Regional de la Iaşi va fi cel mai modern şi mai bine dotat spital din regiunea Moldovei, dar el nu va prelua funcţiile altor unităţi sanitare din zonă. Spitalul de la Iaşi va oferi tratamente care necesită un grad de complexitate ridicat, pentru care în prezent pacienţii sunt trimişi în zone îndepărtate, precum la Bucureşti sau chiar peste hotare. Gama largă de patologii care vor fi acoperite de mega-spitalul din Iaşi nu reprezintă o oprire a altor investiţii în spitale din judeţele Moldovei, o spune chiar ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru: “noi trebuie să înţelegem că dezvoltarea unui spital la nivel de regiune nu ne-am oprit cu dezvoltarea în fiecare judeţ în parte. Rămâne, conceptual, o prognoză medicală pe care trebuie să o desfăşurăm şi în judeţul Neamţ. Ne referim la un nou spital de urgenţă nou, la acest centru de sănătate, la reabilitarea a tot ce înseamnă spitalul din Bicaz, la o reaşezare a spitalului din Roman şi să nu uităm reevaluarea şi capacitatea de adaptare la necesarul de activitate medicală şi a celui din Târgu Neamţ”.

Faţă de nivelul scăzut la care se află acum sănătatea din judeţ, proiectul chiar este unul ambiţios. În prezent, sistemul medical din Neamţ este unul deficitar, de o calitate scăzută, cu echipamente învechite, iar pentru un caz care necesită tratament mai aparte, pacientul trebuie să se ducă în alte oraşe, în care poate găsi ceea ce are nevoie. Acest lucru l-a subliniat şi Andrei Carabelea, candidatul PNL pentru primăria Piatra Neamţ: “Judeţul Neamţ oferă servicii medicale precare, trebuie să schimbăm acest lucru. Cauza nu este dată de cadrele medicale, nu este vina doctorilor, asistenţilor de la Spitalul Judeţean Neamţ pentru felul în care sunt trataţi pacienţii din Piatra Neamţ şi Neamţ. Este vina unui sistem de management deficitar condus cu bocancul de un baron local, care a condus iresponsabil şi nu are niciodată în vedere sănătatea oamenilor, ci doar buzunarele cumetrilor. Spitalul Judeţean Neamţ este unul bolnav, avem nevoie de însănătoşirea acestui sistem”. Iar de la acest nivel de subzistenţă medicală, putem ajunge la a fi o forţă medicală, adică să avem în judeţ turism medical.

Turismul medical este compus nu doar din oferirea de servicii medicale turiştilor aflaţi în vizită într-o regiune, ci se referă la călători atraşi tocmai de serviciile medicale oferite de un anumit oraş. Românii se duc de regulă în turism medical la Viena sau la Istanbul, unde pot primi îngrijiri de calitate, cu echipamente de ultimă generaţie. România este o ţară din care oamenii pleacă în alte ţări pentru servicii medicale de calitate, chiar dacă la preţuri mai mari. Iată că există planuri care să ne poată transforma într-o ţară în care pacienţi străini să vină la tratament. Este posibil, dacă există facilităţile pe care turismul internaţional de profil le necesită: spitale bine dotate care să ofere servicii de calitate. Sigur că turismul medical este doar o ramură a turismului, aşa că turistul medical se poate transforma în zilele pe care le are la dispoziţie într-un turist-vizitator, lucru care va creşte industria de profil. Doar că, pentru un turism funcţional (indiferent de care ar fi) este nevoie de o infrastructură de transport. Soluţia stă în dezvoltarea judeţului, iar asta se află tot în planul de guvernare locală a lui Mugur Cozmanciuc, la capitolul referitor la transporturi: avem nevoie de autostrăzi, de drumuri expres, de drumuri judeţene de calitate. Iar pentru lărgirea ariei de deservire a noului spital judeţean, este nevoie de heliporturi pentru urgenţe. De asemenea, obiectivele turistice pe care judeţul le oferă, trebuie să fie reabilitate, frumos prezentate şi uşor de găsit.

Impactul acestui Centru Naţional de Sănătate va fi unul major pentru domeniul medical din Neamţ. În primul rând se vor acoperi necesităţile medicale existente în judeţ, pentru care nemţenii pleacă la tratament în alte oraşe (sau, cei cu dare de mână: în alte ţări). Apoi, apariţia personalului medical performant şi a tehnologiei de ultimă generaţie. Pacienţii vor avea astfel acces la servicii medicale gratuite de înaltă calitate, va creşte calitatea şi speranţa de viaţă.

Dar, toate aceste lucruri costă, iar Neamţ nu este tocmai cel mai bogat judeţ din ţară. Nu doar că suntem unul dintre judeţele subdezvoltate, dar stăm şi prost la absorbţia fondurilor europene, singurii bani gratis pe care cineva ni-i dă ca să ne dezvoltăm, iar actuala conducere a CJ nu este capabilă să îi acceseze. Banii, aşadar, există, dar trebuie accesaţi cu cap. “Vă asigur că sunt finanţări de la nivel european, după cum şi finanţări de la nivel guvernamental. Proiectul Centrul Naţional de Sănătate Neamţ va putea să atragă în judeţ finanţări de 100 milioane de euro pentru modernizarea spitalelor existente şi pentru a dezvolta pentru cele care, în momentul de faţă sunt nefuncţionale complexe balneoclimaterice sau centre de îngrijire a persoanelor vârstnice. Acest lucru se poate face şi în parteneriat cu mediul privat. În acest mod încercăm şi suntem alături de cetăţean şi pe domeniul sănătăţii. CJ şi primăria vor avea în vedere ca în perioada 2020-2024, judeţul Neamţ să fie un pol de dezvoltare a turismului medical în judeţul Neamţ”, a declarat Mugur Cozmanciuc.

Referitor la finanţarea acestui proiect, ministrul Sănătăţii Nelu Tătaru a precizat: “Susţinerea Ministerului Sănătăţii, atât ca implicare, ca partener, cât şi ca implicare în consilierea în atragerea de fonduri europene pe care le avem la dispoziţie. Avem un program operaţional de sănătate care are în acest moment 4 miliarde la dispoziţie, haideţi să ne asumăm şi să implementăm nişte proiecte care să poată dezvolta viaţa medicală din judeţul Neamţ”.

Planuri sunt, bani există dar trebuie accesaţi, mai este nevoie doar de un factor politic aflat în poziţia care trebuie. Asta face ca realizarea acestui proiect să nu stea în niciuna dinte aceste considerente – oricât de relevante ar fi – ci în votul nostru. Contează pe cine punem în scaunul de preşedinte al Consiliului Judeţean şi ce partid va avea majoritatea în CJ. Astfel, stă în puterea noastră să punem lucrurile în mişcare, alegând încă patru ani de stagnare per total, iar pe sănătate aceleaşi servicii mai proaste ca în lumea a treia, sau alegem patru ani de dezvoltare, iar pe sănătate să avem parte de servicii de calitate.

Citește știrea

Actualitate

Primăria Piatra-Neamț – finanțare europeană pentru reabilitarea și modernizarea Cinematografului Cozla

Știre publicată în urmă cu

în data de

Unul dintre proiectele europene importante pregătite de către municipalitatea pietreană se referă la reabilitarea și modernizarea cinematografului Cozla din cartierul Dărmănești și transformarea lui  într-un centru multifuncțional. Contractul de finanțare pentru acest proiect a fost semnat, în acest moment derulându-se procedurile de licitație. Valoarea investiției este de 1.650.000 euro, iar finanțarea este asigurată din fonduri europene în proporție de 98%.

Proiectul referitor la clădirea fostului cinematograf Cozla, construit în 1979, își propune reabilitarea imobilului cu o suprafață utilă de 1200 mp  și realizarea unui  centru multifuncțional în care se vor derula  activități social-culturale. Lucrările care urmează să se efectueze prevăd: reabilitarea structurală a întregii clădiri, amenajarea  a două săli moderne pentru proiecție film cu sisteme de climatizare-ventilare, refacerea instalațiilor sanitare, investiții în eficiența energetică a clădirii, realizarea unui sistem de încălzire centralizată, precum și dotarea cu mobilierul și echipamentele necesare funcționării.

Sala mare se va amenaja ca sală de cinema pentru difuzare film, cu o capacitate 240 de locuri, iar sala mică se va amenaja ca sală multifuncțională. Aceasta se va împărți pe verticală, astfel încât să se asigure la etajul nou format spații destinate centrului multifuncțional. Se va recompartimenta imobilul astfel încât să se poată desfășura în condiții optime activități cultural-educative și sociale.

Cinematograful Cozla este o clădire emblematică a cartierului Dărmănești din Piatra-Neamț, iar acest obiectiv cultural important pentru orașul nostru va fi readus la viață cu fonduri europene.

Citește știrea

Actualitate

Iluminatul public din Piatra-Neamț va fi modernizat cu fonduri europene. Lucrările vor începe în primavara anului viitor.

Știre publicată în urmă cu

în data de

Peste 2 milioane de euro însumează cele două proiecte europene dedicate extinderii şi modernizării iluminatului public în Piatra-Neamţ. În cazul unui proiect a fost deja semnat contractul de proiectare şi execuţie, iar în ceea ce îl priveşte pe cel de-al doilea este pe final procedura pentru proiectare şi execuţie.

Municipiul Piatra-Neamț va avea un sistem de iluminat public modern și eficient, cu tehnologie LED și telegestiune. Aceste proiecte fac parte dintr-un program amplu de modernizare a întregului sistem de iluminat public din municipiul Piatra-Neamț, iar prin implementarea lor se va realiza o economie de minim 40% din valoarea facturilor actuale la energie electrică, se va îmbunăți semnificativ calitatea iluminatului public; sistemul de telegestiune va permite reglarea intensității luminoase în funcție de  necesități precum și identificarea instantanee a oricărui defect apărut în rețea.

Prin implementarea proiectelor se va realiza înlocuirea corpurilor de iluminat existente cu corpuri de iluminat cu tehnologie LED, echiparea cu controlere de telegestiune a corpurilor LED de iluminat public, montarea de concentratoare de date la nivelul punctelor de aprindere și realizarea unui dispecerat de telegestiune pentru sistemul de iluminat public; extinderea sistemului de iluminat public în zonele în care se impune acest lucru, cu realizarea unor puncte de aprindere noi, rețea nouă subterană/ aeriană, stâlpi metalici, corpuri de iluminat tehnologie LED, controler telegestiune local care permite comanda pornit-oprit și dimming pentru corpul de iluminat. Executantul se obligă să proiecteze, să asigure asistenţă tehnică, să execute, să testeze, să finalizeze lucrările și să remedieze orice defecte rezultate în urma executării contractelor şi se are în plan și realizarea a patru stații de încărcare pentru autovehicule electrice și echiparea a 50 de treceri de pietoni cu dispozitive moderne pentru persoanele cu dizabilități .

Citește știrea

Trending