Publicitate

■ la acţiunile de ecologizare au participat sute de voluntari din Tîrgu Neamţ şi Bicaz ■ s-au adunat sute de saci cu deşeuri aruncate aiurea ■

Ziua Naţională a Curăţeniei a fost marcată şi în oraşele Tîrgu Neamţ şi Bicaz, unde cîteva sute de voluntari au răspuns apelurilor administraţiilor locale şi ONG-uri. În oraşul de sub cetatea Neamţ, majoritatea participanţilor s-au adunat, dimineaţă, în faţa sediului instituţiei, unde au primit mănuşi şi saci menajeri. Printre voluntari s- au numărat elevi şi cadre didactice de la şcolile din oraş, persoane de la Centrul de Îngrijre şi Asistenţă, membrii Ansamblului Folcloric Ţinutul Zimbrului şi alţi cetăţeni cu simţ civic. Au fost prezenţi şi beneficiari de ajutor social, care au avut ocazia să-şi mai efectueze astfel din orele de muncă, precum şi angajaţii firmelor de salubritate Eurosal şi Rossal. Pentru elevi, punctul de întîlnire a fost curtea unităţii lor de învăţămînt. Echipele s-au deplasat în mod organizat spre locaţiile stabilite, respectiv malurile rîului Ozana, în amonte şi aval şi traseele prin pădure spre Cetate, Monumentul Vînătorilor de Munte, Staţiunea Băile Oglinzi şi cartierul Condreni. La finalul acţiunii, desfăşurată sub coordonarea viceprimarului Vasile Apopei, sute de saci de gunoi au ajuns la staţia de sortare. Acţiunea Let’s Do It, România, 2018, ce a avut loc sîmbătă, 15 septembrie, s-a materializat la Bicaz prin participarea elevilor şcolilor 1 Mărceni şi 2 Dodeni şi de la Liceul Carol I, la igienizarea spaţiilor verzi din cartierele Dodeni, Mărceni, Centru, a albiilor Bistriţei şi Bicazului, precum şi a zonei Baicu din Izvoru Alb. Activitatea a fost sprijinită logistic de către primărie, în calitate de partener, care prin serviciul de salubrizate s-a ocupat şi de strîngerea sacilor cu deşeuri şi transportarea lor la centrul de colectare şi depozitare a gunoiului. Prin cele întreprinse, copiii şi tinerii au dat opiniei publice locale o lecţie de educaţie civică. Înarmaţi cu saci din plastic şi mănuşi, cei aproximativ 100 de copii, conduşi de către profesorii Ionuţ Rădeanu, Roxana Leahu, Marinela Humă, Violeta Panţîr, Mihai Apopei, Magda Ursuţ, Elena Fodor, Mihaela Scurtu şi Alina Suciu au luat la „puricat“ fiecare palmă de pămînt din cartierele Bicazului, Mărceni, Centru şi Dodeni, pentru a aduna mizeria de pe spaţiile verzi şi albiile rîurilor Bistriţa şi Bicaz. Liceenilor le-a aparţinut zona Baicu, un loc situat pe malul stîng al Lacului Izvoru Muntelui, o zonă amenajată turistic, unde din nefericire cei ce doresc să petreacă în weekend cîteva ceasur în mijlocul naturii uită să-şi ia la plecare şi propria mizerie. Împărţiţi pe sectoare, pe parcursul a cîtorva ore de muncă, n-a scăpat acţiunii de igienizare nici un colţişor de stradă, alee, spaţiu verde şi albie de rîu. Bilanţul acţiunii a fost cuantificat în peste 240 de saci cu deşeuri, care au luat calea centrului de colectare. „Am rezolvat două treburi de-odată. Am igienizat oraşul şi am realizat cu elevii o acţiune practică, încercînd să consolidăm cunoştinţele teoretice privind protecţia mediului. A fost o activitate interesantă şi deosebit de eficientă. Cei 250 de saci pe care i-am umplut cu pet-uri şi alte deşeuri au fost ridicaţi de către primărie şi transportaţi la staţia de colectare. Ne pare rău că cei maturi nu ni s- au alăturat, deşi acţiunea a fost mediatizată în presa locală şi naţională cu multe zile înainte. Poate în viitor. Oricum, trebuie remarcat că de la an la an oraşul arată tot mai curat. Asta, dat fiind faptul că, salubrizarea Bicazului este în atenţia celor ce se ocupă de gospodărirea urbei şi chiar aş dori să fac cunoscut numele şefului de serviciu, Petruţ Popovici“, a declarat profesorul Mihai Apopei, cel care alături de colegele sale s-a ocupat de conducerea şi îndrumarea activităţii prestate de tinerii oraşului. Ar mai fi de adăugat că tinerii Bicazului au participat şi la alte acţiuni de curăţare a Lacului Izvoru Muntelui de pet-uri, în sarcina lor intrînd zona Baraj – Baicu, Izvoru Alb.

Despre Let’s Do It, România!

Mobilizarea împotriva deşeurilor care poluează mediul înconjurător a avut loc în cadrul campaniei Let’s Do It, România!. Aceasta este, potrivit iniţiatorilor, cea mai mare mişcare socială din ţara noastră, cu peste 1.400.000 de voluntari implicaţi în anii de activitate. „Am început în 2009, cînd un grup de voluntari pasionaţi, animaţi de o idee nebunească, şi-a propus să cureţe România într-o singură zi. Pe parcursul unui an de pregătire, această idee ne-a însufleţit şi ne- a dat bucurie şi puterea să continuăm. România a fost cea de-a patra ţară din comunitatea Let’s Do It, World! care a avut curajul să organizeze o astfel de acţiune şi este şi astăzi o referinţă pentru alte ţări de pe întreaga planetă“, se precizează pe pagina de internet a organizaţiei. Un bilanţ arată că voluntarii au reuşit să strîngă, în perioada 2010-2017, peste două milioane şi jumătate de saci de deşeuri, cîntărind în total 25.000 de tone. Mişcarea Let’s Do It, World! a luat naştere în 2008, cînd Estonia a organizat prima Zi de Curăţenie Naţională şi a reuşit să mobilizeze 50.000 de voluntari într-o singură zi. Comunitatea s-a dezvoltat în ultimii zece ani, astfel că pe 15 septembrie 2018 milioane de voluntari din 150 de ţări vor lupta împotriva unei dintre cele mai presante probleme de mediu, deşeurile. Obiectivul World Cleanup Day este de a mobiliza 5% din populaţia planetei pentru a produce o schimbare reală de comportament.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.