Publicitate

■ coriştii romaşcani au evoluat pe scena Festivalului Internaţional de Muzică Religioasă Kolozhky Blagovest din Belarus ■ în urmă cu 10 ani, de la o competiţie similară corul s-a întors cu distincţia supremă, Diploma Laureata ■

Corul Laudamus, apaţinînd Liceului Teologic Ortodox Melchisedec Ştefănescu, după invitaţia primită în noiembrie anul trecut de către dirijorul Gheorghe Cozara, a participat, în perioada 20 – 25 februarie, la Festivalul Internaţional de Muzică Religioasă Kolozhky Blagovest 2019. La manifestarea de prestigiu, desfăşurat la Grodno, în Belarus, corul romaşcan a reprezentat ţara şi şcoala teologică românească. Conform site-ului Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului: „Festivalul Kolozhky Blagovest 2019 constituie un eveniment pe parcursul căruia tinerii interpreţi de muzică religioasă îşi pot extinde orizontul, întîlnind coruri din toată lumea, într-un spaţiu în care duhul Ortodoxiei slave poate fi în sine sursa unei revelaţii pentru un aspirant la preoţie. De altfel, corul seminariştilor romaşcani a mai participat la un eveniment similar, în urmă cu 10 ani, tot în Republica Belarus, de unde s-a întors cu distincţia supremă, Diploma Laureata. Aşa precum odinioară ierarhul nepereche al Romanului, Melchisedec Ştefănescu, a găsit în mistica pravoslavnică inspiraţie şi cunoaştere, năzuim că seminariştii noştri vor avea prilejul de a găsi merinde duhovniceşti educative într-o astfel de experienţă, în care, pe lîngă exerciţiul doxologic ce aduce împlinire, participînd ai o binecuvîntată ocazie de a cunoaşte alţi semeni aducători de slavă Tatălui Ceresc prin intermediul muzicii. De altfel, muzica religioasă intonată într-un cor polifonic reprezintă o veritabilă mostră de eclesiologie practică“, menţionează sursa citată. Deplasarea lafestivalul internaţional de muzică corală religioasă a primit binecuvîntarea Înalt Preasfinţitului Ioachim şi a fost posibilă datorită sprijinului financiar al mai multor parohii din Arhiepiscopie, dar şi al unor societăţi sau persoane fizice din judeţele Neamţ şi Bacău. Corul Laudamus are un palmares de invidiat, de-a lungul timpului obţinînd numeroase premii la olimpiadele şcolare de profil şi la alte competiţii interne şi internaţionale.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.