Contactează-ne

Fotbal

La Piatra Neamţ, România învinsă din nou, dar a şi înscris

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ după ce în primul meci au cedat cu 2-0, tricolorii au fost învinşi şi în jocul revanşă de marţi seară, cu 2-4 ■ publicul şi-a susţinut favoriţii în cele două partide de verificare de la Sala Polivalentă ■

Duelul de fotbal în sală dintre naţionalele României şi Italiei a oferit publicului pietrean două partide spectaculoase fanilor prezenţi luni şi marţi la Sala Polivalentă. Învinşi în primul joc cu 2-0, tricolorii au fost mai montaţi în cel de-al doilea test, de marţi seară. Portarul tricolorilor, Toniţa a avut cinci intervenţii senzaţionale, iar România a condus cu 1-0 după reuşita lui Laszlo Szocs. Jucătorii au intrat însă la cabine la egalitate, 1-1, după ce oaspeţii au egalat prin Julio de Oliveira în urma unei lovituri de la 10 metri contestată de întreaga bancă tricoloră. Chiar la pauză, Adrian Pânzaru a văzut direct cartonaşul roşu pentru proteste, astfel că repriza secundă a început cu echipa noastră cu un om în minus pentru două minute. Italienii au profitat şi au preluat conducerea prin golul lui Diego Cavinato. A urmat o luptă de urmărire a oamenilor conduşi de Robert Lupu, iar egalarea a venit după autogolul căpitanului italian, Marco Ercolesi. Pe final, italienii au fost mai lucizi şi au marcat în două rînduri, prin Ercolesi şi Cavinato, iar eforturile tricolorilor din final nu au avut finalitate. „Ne-am dorit foarte mult să cîştigăm, să facem o surpriză, ştim că adversarul este de un calibru mare, mondial. Ne-am motivat foarte mult, am dorit să demonstrăm că indiferent că sîntem România şi toată lumea ne percepe ca o ţară mică şi care nu poate, vrem să ajungem acolo la Campionatul Mondial şi trebuie să ne luptăm cu echipele acestea mari. Astăzi (marţi – n.r.), cu cele două decizii de arbitraj, au fost două goluri şi cred că, oarecum, fără ele, scorul ar fi fost 2-2. Noi încercăm să construim un joc, nu să ne agăţăm de alte lucruri, iar jocul în sine a fost unul foarte bun şi asta mă bucură că avem o echipă unită, care constructiv este pe drumul cel bun“, a concluzionat selecţionerul Robert Lupu. De partea celalaltă, aflat la început de drum pe banca tehnică a Italiei, antrenorul Alessio Musti a declarat: „A fost un meci spectaculos, mai alert decît cel de ieri (luni, n.r.), dar şi mai agresiv. România îşi dorea revanşa pentru meciul de ieri, aşa că a jucat cu forţă, iar noi pentru a face faţă a trebuit să ridicam nivelul. A fost un meci frumos pînă la sfîrşit, iar noi am fost norocoşi şi am reuşit să fructificăm ocaziile. Diferenţa de două goluri ne-a oferit un confort, dar meciul a fost echilibrat. Apărarea noatră a fost mai puternică, astăzi (marţi – n.r.) am resimţit mai mult atacurile României, dar am fost mai buni în ofensivă. Organizarea, publicul, totul a fost foarte frumos, pentru mine a fost o experienţă plăcută“. În drumul spre CM 2020, România va fi prezentă într-una dintre grupele rundei principale, ale cărei meciuri la va găzdui. În urma tragerii la sorţi, tricolorii au aflat un singur adversar, Kazahstan, ceilalţi doi urmînd a fi stabiliţi în urma disputării meciurilor din runda preliminară, favorite fiind Olanda şi Macedonia. Runda principală se va disputa în perioada 22-27 octombrie 2019, dar preliminariile mai conţin două faze. Din runda principală se va califica mai departe, în Elite Round (28 ianuarie – 2 februarie 2020), primele două clasate, iar acolo se vor forma din nou patru grupe de cîte 4. Cele 4 cîştigătoare se vor califica la Cupa Mondială, în timp ce echipele de pe locurile secunde vor disputa un baraj în dubla manşă (9-12 aprilie 2020) pentru ultimele două locuri alocate Europei la turneul final. Cupa Mondială va fi găzduită de Lituania între 12 septembrie şi 4 octombrie 2020.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fotbal

Ceahlăul, pe 2, după depunctarea Oţelului

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ clubul gălăţean a pierdut 4 puncte şi a căzut două locuri în clasament, după ce oficialii federali au dat dreptate foştilor jucători Neagu şi Cristea ■ cei doi reclamaseră că nu au fost plătiţi în returul sezonului trecut ■ oţelarii au atacat decizia, dar în clasamentul provizoriu Ceahlăul a urcat pe locul 2 ■ sîmbătă, pietrenii vor juca în deplasare la Huşi, iar Ozana a deschis etapa vineri, cu CSM Bacău ■

Lovitură grea primită în această săptămînă de una din echipele care se luptă pentru promovarea în Seria I a Ligii 3 de fotbal: Suporter Club Oţelul Galaţi a fost sancţionată de Comisia de Disciplină şi Etică, din cadrul FRF cu o depunctare ce trimite clubul două locuri mai jos în clasament (pînă pe 4), iar principala beneficiară este CSM Ceahlăul, care urcă de pe locul 3, pe 2, la aceeaşi distanţă de liderul Aerostar Bacău (6 puncte). Anunţul care modifică clasamentul seriei în zona fruntaşelor a fost făcut public miercuri, 16 octombrie, la o zi după ce deciziile luate de membrii comisiei amintite. Clubul gălăţean a fost sancţionat după ce li s-a dat dreptate celor doi jucători (Cosmin Neagu şi Călin Cristea) care au depus memorii prin care au arătat că nu şi-au mai primit drepturile contractuale din returul sezonului trecut. Cei doi jucători fuseseră achizitionaţi în iarna trecută de Oţelul pentru obiectivul promovării (ratat în vară), şi, între timp au părăsit echipa găsindu-şi angajamente la echipe de Liga 2 (Concordia Chiajna, respectiv CSM Reşiţa). Conducerea grupării gălăţene speră să reuşească însă anularea depunctării, după cum a declarat noul manager executiv al clubului, Cristian Munteanu: „Avem acorduri cu cei doi jucători de amînare a plăţilor, o să facem recurs şi credem că avem şanse de rezolvare favorabilă”. Dată fiind această decizie de ultimă oră, CSM Ceahlăul va intra în etapa a IX-a, programată în acest week-end de pe locul 2. După victoria entuziasmantă din runda trecută, cu Foresta Suceava (scor 5-1), pe galben-negrii îi aşteaptă sîmbătă, 19 octombrie, de la ora 15.00, un joc deplasare. Adversarii pietrenilor vor fi Huşana Huşi, o formaţie care nu stă deloc bine în clasament (locul 11), şi care anul trecut evolua în Liga 4. Numai că, aşa cum antrenorul nemţenilor avertiza, echipa vasluiană are o evoluţie mai consistentă atunci cînd joacă pe teren propriu, şi nu vor fi uşor de cîştigat toate cele trei puncte. „Echipa din Huşi are numai 7 puncte, dar eu am tot spus, e o serie foarte, foarte dificilă. Huşana joacă foarte bine pe teren propriu, e o echipă care aleargă mult, se zbate. O să avem un meci foarte greu, ţinînd cont că în ultimele jocuri noi am reuşit victorii şi unele chiar cu scoruri mari, spectaculoase şi nu o să ne aştepte cu prăjituri acolo. Eu cred că Huşana este puţin mai periculoasă decît Universitatea Dunărea de Jos Galaţi, joacă într-un 4-4-2 clasic şi chiar fac pressing. E o echipă agresivă, iar dacă au aşa de puţine puncte, eu cred că e şi din cauză că au venit dintr-o categorie inferioară, dar ultimele etape chiar au arătat că sînt o echipă puternică. Noi sîntem mîndria oraşului, aşa cum am spus din prima zi cînd am venit aici, şi trebuie să cîştigăm în fiecare sîmbătă“, a declarat, în preziua meciului, antrenorul echipei CSM Ceahlăul, Ştefan Stoica. Runda din acest week-end a fost deschisă vineri, de la ora 15.00, de partida de la Bacău, unde s-au înfruntat două echipe nou-promovate: gazdele, de la CSM au primit replica tîrgnemţenilor de la FC Ozana. În afară de jocul de la Huşi, programul rundei a IX-a pentru sîmbătă, 19 octombrie mai cuprinde meciurile: ACS Universitatea Dunărea de Jos Galaţi – Aerostar Bacău; Foresta Suceava – CSM Paşcani; ACS Şomuz Fălticeni – AFC Botoşani II; CSM Bucovina Rădăuţi – CSM Focşani 2007; CS Sporting Lieşti – CS Ştiinţa Miroslava; ACS KSE Tîrgu Secuiesc – ACS Suporter Club Oţelul Galaţi.

Citește știrea

Fotbal

Futsal Ceahlăul: Înfrîngere grea şi neaşteptată

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ Futsal Ceahlăul - Futsal Poli Iaşi 1-6 (1-3) în etapa a IV-a a Ligii 2 ■ suporterii din Piatra Neamţ sînt invitaţi miercuri seară la o întîlnire cu jucătorii naţionalei de futsal a României ■

Ultima evoluţie a echipei Futsal Ceahlăul în campionatul Ligii 2 a fost una nefericită. Sîmbătă, 12 octombrie, în cadrul etapei a 4-a, elevii lui Gabi Bucur au întîlnit pe Futsal Poli Iaşi, o echipă care anul trecut evolua în primul eşalon. Partida, disputată în sala mică de la Polivalentă, a fost cîştigată de oaspeţi cu scorul de 6-1 (3-1), golul de onoare al nemţenilor fiind înscris de Robert Grigoriţă. „Chiar dacă jucam în faţa unei echipe cu state vechi în Liga 1 de futsal, eram extrem de încrezători într-un rezultat pozitiv. Din păcate, însă, echipa oaspete a reprezentat o formaţie extrem de pragmatică şi experimentată, care a ştiut să fructifice ocaziile avute. Băieţii noştri au ratat mult prea multe oportunităţi, lipsa de concentrare în faţa porţii spunîndu-şi cuvîntul“, au precizat reprezentanţii echipei pietrene. În celălt joc al rundei, duminică, 13 octombrie, Fortius 2014 Buzău – Luceafărul Buzău 4-13. Pentru Ceahlăul urmează o deplasare grea pe terenul liderului, Luceafărul Buzău, echipă garnisită cu cîţiva internaţionali din naţionala de minifotbal. În altă ordine de idei, lotul naţionalei de futsal a României a ajuns la Piatra Neamţ duminică, 13 octombrie, pentru a pregăti meciurile de calificare la CM 2020, programate în perioada 23-26 octombrie, la Polivalentă. Jucătorii tricolori, în frunte cu selecţionerul Robert Lupu, îi aşteaptă pe suporteri la o întîlnire cu multe surprize frumoase miercuri seară, la Funtastic Bowling, spaţiul de distracţie şi relaxare din incinta Galleria Mall. „Vino să te întîlneşti cu echipa naţională de futsal la Funtastic Bowling, în data de 16 octombrie, de la orele 18.00! Fanii sînt aşteptaţi pentru poze, autografe şi alte surprize“, se arată în anunţul postat de oficialii FRF. Reamintim că în Grupa 5 de calificare, România va înfrunta la Polivalentă echipele Olandei, Albaniei şi Kazahstanului. Doar primele două formaţii vor obţine calificarea în Elite Tour, penultimul pas înainte de Mondialul din Lituania (septembrie-octombrie 2020). Programul jocurilor de la Polivalentă este următorul: miercuri, 23 octombrie, ora 16.30 Kazahstan – Albania, ora 19.00: România – Olanda. Joi, 24 octombrie, ora 16.30: Kazahstan – Olanda, ora 19.00: România – Albania. Sîmbătă, 26 octombrie, ora 16.30: Olanda – Albania, ora 19.00, România – Kazahstan.

Citește știrea

Fotbal

Bradu s-a impus în derbiul cu Speranţa

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ echipa de pe Valea Muntelui a învins cu 3-1 şi s-a desprins în fruntea Ligii 4, Seria A ■ gruparea din Răuceşti a suferit prima înfrîngere din sezon ■ în Seria B, Moldova Cordun şi Victoria Horia mărşăluiesc fără greşeală, iar duminică se vor duela în meci direct ■

Meciul etapei a VII-a din Liga 4 Neamţ de fotbal s-a disputat duminică, 13 octombrie, la Mădei, unde s-au înfruntat singurele echipe din Seria A cu maxim de puncte. La capătul unui meci în care au fost mai buni, jucătorii echipei gazdă, Bradu Borca, s-au impus în faţa celor de la Speranţa Răuceşti cu scorul de 3-1 (1-1), prin golurile înscrise de Gorea, Pisică şi Ciobanu, reuşita oaspeţilor aparţinînd lui Matei. Cu o formulă matură, cu jucători cu experienţă în care vioara I a fost (ca şi în multe alte partide importante) Marius Onofraş, Bradu Borca a reuşit să-şi mulţumească suporterii şi, după victoria conturată în repriza a II-a, a rămas lider al seriei, la trei puncte distanţă de Speranţa Răuceşti. În aceeaşi grupă, un joc (AS Grumăzeşti – Energia Pîngăraţi) s-a decis la masa verde, iar Bravo Bodeşti, echipa care închide podiumul, şi-a reglat tirul în atac împotriva celor de la Zorile Urecheni, în pregătirea meciului complicat de runda viitoare, pe terenul viceliderului din Răuceşti. Ar mai fi de notat că nici în această etapă, codaşa seriei, Voinţa Dochia, nu a reuşit să spargă gheaţa şi a rămas singura formaţie fără nici un punct din ambele grupe ale Ligii 4 Neamţ. Iată rezultatele complete înregistrate în Seria A din etapa disputată pe 13 octombrie: Bradu Borca – Speranţa Răuceşti 3-1 (1-1); Bravo Bodeşti – Zorile Urecheni 5-1 (1-1); AS Grumăzeşti – Energia Pîngăraţi 0-3 (meci omologat la „masa verde“); ASF Girov – Flacăra Brusturi 0-1 (0-0); Voinţa Dochia – Ozana Timişeşti 1-4 (1-3); Viitorul Podoleni – Stejarul Ţibucani 2-1 (2-0). În seria B, alcătuită din echipe situate în zona de est a judeţului, runda a VII-a nu a produs mari surprize, Moldova Cordun şi Victoria Horia reuşind să mai adauge puncte în clasament după jocuri cîştigate la scor. Dacă liderul (graţie golaverajului) din Cordun şi-a făcut viaţa uşoară încă din prima repriză a meciului de pe teren propriu cu Unirea Trifeşti, gruparea din Horia s-a dezlănţuit abia în actul secund al partidei de la Gîdinţi. La pauză, Cetatea (Gîdinţi) a fost greu de cucerit, scorul după 45 de minute fiind unul suprinzător, 1-1. Etapa viitoare va aduce faţă în faţă cele două echipe care conduc seria B, într-un derby programat duminică, 20 octombrie, de la ora 11.00, pe terenul grupării din Horia. „Cu Unirea Trifeşti a fost un meci frumos, cu goluri multe şi cu realizări personale de excepţie, marcatorii fiind Sergiu Gugoaşă (4), Andrei Paraschiv (2), Ovidiu Tălmăcel şi Cătălin Cobzaru, dar deja ne gîndim serios şi ne pregătim pentru meciul de duminica viitoare, cînd ne vom deplasa la Horia încrezători în forţele noastre şi sperăm să cîştigăm toate cele trei puncte puse în joc“, a declarat Cristi Cocea, purtătorul de cuvînt al liderului seriei B, Moldova Cordun. Podiumul acestei serii este completat de Voinţa Valea Ursului, formaţie care are o singură înfrîngere iar în runda de pe 13 octombrie a înregistrat a 6-a victorie, în faţa celor echipei din comuna Ion Creangă. Iată rezultatele complete înregistrate în etapa a VII-a a Seriei B: Siretul Doljeşti – AS WST Oniceni 1-1 (1-1); Moldova Pildeşti – Stejarul Stăniţa 1-5 (1-3); Moldova Cordun – Unirea Trifeşti 8-0 (5-0); Cetatea Gîdinţi – Victoria Horia 1-8 (1-2); Vulturul Costişa – Voinţa Bozieni 2-3 (1-1); Voinţa Valea Ursului – Voinţa Ion Creangă 3-0 (0- 0).

Citește știrea

Trending