Publicitate

■ echipele de seniori şi de juniori ale clubului Futsal Ceahlăul au evoluat în week-end ultimele meciuri oficiale din anul 2018 ■ în deplasarea de la Tîrgu Secuiesc, colegii i-au transmis căpitanului Grigoriţă un mesaj cu ocazia venirii pe lume a fiicei sale ■

Jucătorii clubului Futsal Ceahlăul au încheiat week-end-ul trecut jocurile oficiale din acest an, cu două deplasări în competiţii diferite. Sîmbătă, echipa de juniori (U19) a evoluat la Iaşi în jocul de Cupa României în compania celor de la Poli şi s-au impus cu 7-0 (3-0), obţinînd calificarea în runda a III-a. „A fost un joc relativ echilibrat pînă în minutul 18 cînd băieţii au reuşit să marcheze de trei ori în interval de 60 secunde, iar după pauză de încă patru ori. Prin acest rezultat, ne-am asigurat calificarea în faza următoare a Cupei României, care se va desfăşura în februarie 2019. Pentru echipa noastră au marcat Codrin Babii (4), Radu Dumitru, George Ungureanu şi Darius Roca“, a declarat managerul Futsal Ceahlăul, Cristi Vornicu. Luni, 10 decembrie, s-au disputat ultimele trei jocuri din faza a II-a a Cupei: CN Nicu Gane Fălticeni – Sporting Darabani 7-6; Muncitorul Reşiţa – West Deva 4-8 şi SCM Gloria Buzău – CS United Galaţi 1-13. Alături de Futsal Ceahlăul, celelalte echipe care au obţinut calificarea în etapa a III-a a Cupei României sînt: Korondy Junior 2017 Corund; CSM Tîrgu Mureş; Liceul Tehnologic Auto Craiova; Viitorul Băleasa; Forţa Oltenia Craiova; Viitorul 2010 Buzău; Futsal Klub Odorheiu Secuiesc; Olimpia Rîmnicu Sărat; Bukovina Vicov; C.S. KSE Tîrgu Secuiesc; CN Nicu Gane Fălticeni; West Deva şi CS United Galaţi. Echipa de seniori a clubului nemţean a jucat tot în deplasare în week-end-ul precedent, dar în altă competiţie, Liga 2. În etapa a IX- a (ultima a turului), elevii lui Gabi Bucur au evoluat la Tîrgu Secuiesc în compania fostei echipe de Liga 1, KSE, iar pietrenii au pierdut cu 6-7 (1-3) în urma unei evoluţii dramatice pe final de joc. Prima repriză a fost dominată de gazde, care au marcat de trei ori, în timp ce pieternii au punctat o dată. „După pauză am reuşit să echilibrăm jocul şi chiar să trecem la timona partidei, întorcînd rezultatul la 4-3 în favoarea noastră în minutul 27. Pînă la final s-a mers cap la cap, iar cu mai puţin de 1 minut înainte de final, tabela arăta un scor favorabil nouă: 6-5 pentru Ceahlăul. Gazdele au atacat în cinci jucători, înlocuind portarul cu un jucător de cîmp. Tactica a dat roade, reuşind să marcheze două goluri în ultimul minut. Pentru echipa noastră au marcat: Alex Bordeanu (4), Andrei Apostol şi Vlad Avram“, au relatat oficialii echipei Ceahlăul. Un moment deosebit al fost gestul jucătorilor pietreni care au ţinut să transmită un mesaj pentru căpitanul Robert Grigoriţă (absent la joc) cu ocazia venirii pe lume a fiicei sale, Natalia. Campionatul ligii secunde se va relua la sfîrşit de ianuarie 2019, cînd nemţenii vor evolua în deplasare la liderul CSM Tîrgu Mureş. Celelate rezultate ale etapei a IX-a: duminică, 9 decembrie: CSM Tîrgu Mureş – Fortius Buzău 6-2; AS Inter Gheorgheni – Kereszthegy Remetea (se va disputa pe 15 decembrie); United 2 Galaţi şi Pro Tineret Sighişoara au stat.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.