Publicitate

În ziua de 7 februarie, s-au împlinit 5 ani, de când K.W. Iohannis, ca primar al Sibiului, a fost propus de Crin Antonescu pentru funcţia de vicepremier şi ministru de Interne, în Guvernul Ponta. Tot în aceeaşi zi, s-au împlinit 80 de zile, de când Lia Olguţa Vasilescu, ca ministru al Muncii, a fost propusă de PSD pentru funcţia de vicepremier şi ministru al Dezvoltării şi Administraţiei publice, în guvernul Dăncilă. Nici unul nu a ajuns în funcţia dorită, fiecare având destinul său implacabil. Dacă lui Klaus Iohannis i s-a oferit imediat, în compensaţie, scaunul şefiei PNL, pentru a sări apoi în scaunul Cotroceniului în timp record, trimiţându-l în bejenie pe Crin Antonescu, e firesc să ne întrebăm ce compensaţii o aşteaptă pe Olguţa Vasilescu. Destinul implacabil a aranjat ca pe 7 februarie Klaus să o refuze pentru a treia oară consecutiv pe Olguţa, să-i jure cu mâna pe Biblie şi Constituţie pentru funcţiile de vicepremier şi ministru al Dezvoltării. Dacă primele refuzuri au fost axate pe probleme de legalitate şi nu de oportunitate, ultimul refuz s-a axat pe oportunitate şi nu pe legalitate, Iohannis fentând astfel Curtea Constituţională. Conform Constituţiei, singura obligaţie a preşedintelui în nominalizarea unui ministru este să vegheze asupra legalităţii şi oportunităţii acestei numiri. Urmărind legalitatea numirii, preşedintele poate respinge de câte ori aceasta se justifică. În ce priveşte oportunitatea, având în vedere subiectivismul acestei cerinţe, precum şi faptul că nu este definită în nici o lege, preşedintelui nu i se permite constituţional decât un singur refuz la prima propunere a unei persoane, dar la a doua propunere pentru aceeaşi persoană, preşedintele este obligat să o nominalizeze, indiferent cât de mult îi displace persoana. Toate motivele acestui ultim refuz ţin exclusiv de oportunitate, respectiv de latura subiectivismului prezidenţial, cuprins între misoginism şi datul cu părerea. Partizanii prezidenţiali, care aplaudă la scenă deschisă toate moţocurile, considerând că preşedintele are drepturi nelimitate, până la datul cu părerea, ar trebui să pună mâna să citească Constituţia României înainte de a deschide gura, pentru a afla că orice eşec al activităţii guvernamentale este decontat integral de primul ministru şi nu de preşedinte. Este de aşteptat ca preşedintele Iohannis să nu-şi mai aroge prerogative pe care nu le are, aşa cum Traian Băsescu şi-a trecut cu de la sine putere în fişa postului prerogativa de preşedinte jucător, nenorocind România timp de 10 ani. Prost exemplu de urmat şi-a ales Klaus Iohannis. Să înţelegem de aici grija deosebită a lui Klaus Iohannis faţă de Vioricăi Dăncilă, ca aceasta să nu-şi şifoneze imaginea în plus, după ce i-a cerut până acum de 7 ori demisia? Klaus Iohannis îi reproşează Olguţei că a atacat public şi a făcut presiuni asupra justiţiei. Cred că eu aş fi făcut mai urât, dacă aş fi fost hărţuit precum ea, cu dosare penale, cu arestări, cu cătuşe, cu imaginea maculată, toate finalizate cu clasare de dosare şi fără scuze din partea DNA. Când Iohannis a ridicat în slăvi DNA-ul şi pe Kovesi, atunci s-a declarat implicit părtaş la abuzurile şi măgăriile acestora, iar acum lasă să se înţeleagă că orice atac asupra justiţiei este şi un atac la persoana sa. Iohannis îi reproşează fostului primar al Craiovei că nu are pregătirea necesară pentru ministerul Dezvoltării şi Administraţiei. Dar bulumacii pe care i-a numit el în Guvernul Zero al lui Cioloş, aveau pregătirea necesară? Guvernul Zero a căzut penibil şi pe Iohannis nu l-a tras nimeni la răspundere, fapt ce demonstrează că numirile sale sunt mai mult formale. Dar el Iohannis, avea pregătirea necesară în 2014 când a fost propus pentru funcţiile de vicepremier şi ministru de Interne? Sunt partizanul ideii ca fiecare ministru să fie specializat în domeniul condus, dar nu sunt adeptul teoriei „guvernului tehnocrat“, pentru a cărui rateuri nu răspunde nimeni. Guvernul PSD – ALDE este esenţialmente politic şi răspunderea în acest caz este exclusiv a primului ministru şi a coaliţiei politice care l-a susţinut, nu a lui Klaus Iohannis. Prin refuzurile sale multiple, preşedintele României nu face decât să preia abuziv din atribuţiile premierului Guvernului, referitoare la calitatea miniştrilor pe care şi-i alege în Cabinet, pentru care este răspunzător din toate punctele de vedere. Preşedintele nostru, din frustrarea provocată de faptul că nu conduce o republică prezidenţială, în care ar putea dizolva Parlamentul sau ar putea pune el Guvernul, încearcă să compenseze băgându-se în seamă, strecurând băţul în roatele guvernului politic.

După eşecul proiectului „Guvernul Meu”, Klaus Iohannis lansează un nou proiect „România Mea”

Scopul lui Iohannis nu a fost să ajungă vreodată preşedintele tuturor românilor. Traseul său prezidenţial nu a avut niciodată o astfel de traiectorie. Ajuns la prima haltă, după numire, a îmbrăcat la întâmplare o geacă roşie şi a coborât din tren.Văzând că acolo aşteptau românii Lui, acolo a rămas. Trenul a trecut gol prin celelalte halte, unde îl aşteptau degeaba ceilalţi români. România lui Iohannis este mult mai mică decât România care i-a încredinţat Constituţia să i-o apere cu respect. Constituţia României lui Iohannis este o altă Constituţie, nescrisă încă şi nevalidată de vreun Referendum. Iohannis are oroare de referendumuri, pentru care Dragnea s-a ales cu dosar penal, când a vrut, împreună cu 8 milioane de români, să-l debarce pe preşedintele jucător Traian Băsescu. Când a plecat de la Cotroceni în 2014, Băsescu i-a lăsat lui Iohannis fobia de referendum. De abia aştept voturile de anul acesta şi de anul viitor, să se aleagă odată ce fel de Românie vrem şi ce fel de clasă politică merităm. Abia după vot o să vedem dacă îşi va mai permite cineva să joace ţonţoroiul pe Constituţie, fie la Cotroceni, fie în stradă. România abandonată de Klaus Iohannis este în mare suferinţă. Această Românie este condusă de un Guvern fără toţi miniştrii, Armata Română nu are şef de Stat Major, Procuratura generală şi DNA nu au conducere, nu există ambasadori în 14 state, printre care Israel şi Canada şi această Românie nu are un preşedinte ca la Constituţie. Singurul referendum agreat de Klaus Iohannis este cel din stradă, din Piaţa Victoriei, luminiţele acestuia fiindu-i singura Constituţie. Bineînţeles că toţi năzuim să trăim într-o Românie unică, cu oameni normali, educaţi şi cinstiţi. Ieşitul în stradă, pentru a susţine astfel de năzuinţe, nu este de criticat, dacă aceste năzuinţe nu sunt decât pretexte. Este grav însă că se doreşte a se acredita ideea că democraţia urnelor este falimentară şi că se impune reinstalarea anticei agore în locul Parlamentului, ca formă reprezentativă de conduce a unei naţiuni. Se ignoră riscul unui război civil între partizanii ieşitului la urne şi partizanii ieşitului în stradă. Franţa ne dă un exemplu de ceea ce înseamnă înlocuirea democraţiei reprezentative cu democraţia străzii. Acolo, mişcarea „vestelor galbene“ a impus ca reacţie apariţia mişcării „fularelor roşii“. Lipseşte doar scânteia. Nu aceasta este România pe care aşteptăm s-o lase în urma lor, Traian Băsescu şi Klaus Iohannis.

Ţopăiala lui Iohannis provoacă doar cutremure în propria tabără de susţinători

Pe 2 februarie, cu 5 zile înainte de ultimul refuz al lui Klaus Iohannis, s-au întâlnit Dacian Cioloş şi USR, parafând „Alianţa 2020 USR – PLUS“. La ieşire, Cioloş a declarat bombastic că „s-a născut principala forţă a opoziţiei“, trăgând preşul de sub tălpile PNL-ului, care se credea principala forţă până atunci. În ultima vreme suntem inundaţi de o revărsare a unor partiduleţe înfiinţate pe bandă rulantă, cu care se încearcă sucirea minţilor electoratului român confuz. Aceste partiduleţe sunt văzute de către Klaus Iohannis ca un ocean din care va răsări Noua clasă politică a României, când în realitate oceanul nu este decât o biată baltă, care va seca la primul scrutin, sub razele arzătoare ale pragului electoral. De când s-a devoalat faptul că partiduleţul PLUS este doar mărul otrăvit pe care „statul paralel“ l-a oferit Scufiţei roşii – Cioloş, acesta s-a retras, precum cucul, sub poalele USR-ului, pentru a i se cloci oule proiectului de viitor. Un USR care şi-a aruncat singur propriile ouă din cuibar, aşezându-le cu grijă de cloşcă pe cele ale lui Cioloş, din care musai trebuie să iasă puii noii clase politice. PNL, partidul de suflet vitreg al lui Iohannis, ţinut ca ruda săracă pe la poarta Cotroceniului, se mai menţine ca partid vechi şi cu ştaif, doar plimbându-se prin târg cu moaştele Brătienilor, amăgindu-se cu speranţa că liberalismul este contagios. Sunt semne că Cioloş – cucul îşi va depune oule şi în cuibarul PNL-ului, din care vor ieşi pui antiiohanesienni. Klaus Iohannis a devenit victima propriului proiect, situându-se între un Cioloş, ca fost premier al unui guvern tehnocrat numit „Guvernul Meu“ şi un Cioloş, ca actual contracandidat pentru scaunul de la Cotroceni. Îngrijorarea lui Iohannis se pare că este cu atât mai mare, cu cât se dovedeşte că în spatele proiectelor politice de globalizare ale lui Cioloş se întrezăreşte imaginea unor multinaţionale germane, datoare acestuia încă de pe vremea când cucul era comisar european. Într-o astfel de ipostază, Klaus se vede silit să abandoneze proiectul privind restauraţia unei guvernări tehnocrate, mulţumindu-se să se retragă la Cotroceni, pentru un ultim şi comod mandat de preşedinte. Pentru succesul unei astfel de retrageri, Klaus trebuie să-şi învingă reticenţa teutonică de a fi prea popular şi va trebui să cânte ademenitor în struna unui electorat radical antipesedist. Chiar cu riscul să jure iar cu mâna pe o Constituţie, pe care va ţopăi ulterior. Încremenit în propriul proiect, de care puţin îi pasă marii majorităţi a românilor, Iohannis nu ratează nici un eveniment, în care să nu înjure PSD -ul, în parte şi în tot, înjurătura fiind înscrisă în valorile sale europene. În toate aceste evenimente, Iohannis a expus românilor lecţiile sale neţinute în toţi acei ani în care şi-a construit imperiul de case din meditaţii. Nu există discurs prezidenţial în care să nu fim certaţi, ca la uşa cortului, că nu suntem suficient de europeni, că habar nu avem cu ce se mănâncă un stat modern, european şi că suntem prea nostalgici, privind mai mult spre răsăritul soarelui, decât spre apusul lui. Apropierea alegerilor europarlamentare scoate toţi guzganii cu pretenţii de oameni politici din cotloane, pentru a-şi face loc cu ghearele spre zona eligibilă a listelor. PNL -liştii lui Orban, USR -iştii lui Barna şi PLUS -iştii lui Cioloş strigă, acuzând în cor actuala putere – „Aţi furat destul!“. Tot în cor aceştia se motivează ca alternativă – „Acum e rândul nostru!

loading...

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.