Klaus Iohannis – preşedintele vrajbei noastre cea de toate zilele

Sâmbătă 12 mai, preşedintele Klaus Iohannis a fost invitat la Blaj, cu ocazia împlinirii a 170 de ani de la Adunarea Naţională din 3/15 mai 1848 (5/17 mai stil nou). Cu 170 de ani în urmă, la Blaj, s-a adoptat un program revoluţionar de revendicări privind întreaga naţiune română dar şi un protest hotărât împotriva unirii forţate a Transilvaniei cu Ungaria. Pe drept cuvânt, Blajul a fost considerat atunci centrul luptei de emancipare naţională a românilor. Putem spune, că pe Câmpia Dreptăţii din Blaj s-a scris una din primele pagini de istorie a unităţii poporului român. Era de aşteptat ca de la Blaj, preşedintele tuturor românilor să ne transmită un mesaj de unitate, mesaj antemergător sărbătoririi Centenarului Unirii în decembrie 2018. Ţi- ai găsit, Franţ! După 170 de ani, preşedintele României merge la Blaj ca să traseze o nouă graniţă între România Sa şi România noastră, aducând public acuze grave actualei guvernări, pe care o tratează cu egală măsură ca pe orice duşman extern. Deşi preşedintele mimează că atacurile sale se limitează doar la membrii guvernului, în realitate aceste atacuri se revarsă peste graniţa din jurul Palatului Victoria, împroşcând întreaga populaţie care a votat şi susţinut acest guvern. Voinţa acestei Românii este ignorată permanent de preşedintele ei. Ca preşedinte al tuturor românilor, Klaus Iohannis nu a dat nici la Blaj vreun semn că înţelege atacurile sale nu vizează numai pe guvernanţi, ci şi mare parte a populaţiei ţării. Din tot discursul său de la Blaj nu a răzbătut nici un mesaj demn de spiritul Marii Adunări de la 1848. Deşi acum societatea română este mai fracturată ca niciodată sub mandatul său, consilierii prezidenţiali nu au reuşit să strecoare în discursul preşedintelui nici un îndemn la reconciliere naţională între tabere. Iohannis îşi maschează sub lungi tăceri incapacitatea de a media între cele două Românii, nepromovând vreo temă de dezbatere la masa rotundă. El se asigură de fiecare dată, că societatea civilă, să- şi conserve şi să-şi exacerbeze resentimentele, îndemnând-o tot mai des să iasă în stradă, şi dacă se poate, din ce în ce mai aproape de clădirea Guvernului. Klaus Iohannis este preşedintele care în politica internă se bazează exclusiv pe protestele stradale, pentru a-şi atinge obiectivele. Un caz de referinţă a fost pretextul tragediei de la „Colectiv“, când a incitat Strada să schimbe Guvernul Ponta, pentru a-şi instala „Guvernul Meu“. Succesul „demersului său democratic“ s-a materializat în instalarea catastrofalului guvern tehnocrat Cioloş. În lista succeselor democratice ale preşedintelui nostru se înscrie şi ieşirea sa în stradă în februarie 2017, alături de Tefelişti, pentru a debarca Guvernul Grindeanu. Faptul că Victor Ponta a fost achitat de instanţe nu este în măsură să-l întoarcă din drum pe Klaus Iohannis. Întrebat dacă nu s-ar cade să-i ceară scuze public lui Ponta, Preşedintele ne-a dat să înţelegem că este sub demnitatea lui un astfel de gest firesc.

În scurtul său mandat, Klaus Iohannis a căutat tot timpul pretexte pentru a dărâma guverne

La Blaj, unul din pretextele afurisirii Guvernului Dăncilă, a fost tema Descentralizării, caracterizată antologic de preşedinte că „s-a produs în hopuri, dar nu în hopuri mari“. Simţind că a intrat cu oiştea prea adânc, preşedintele a trebuit să dreagă busuiocul, recunoscând că „s-a realizat doar descentralizarea deciziei“, aceasta fiind transferată la primării şi consilii judeţene, dar nu s-au transferat şi banii pentru punerea în practică a acestor decizii. Teza sa prezidenţială preferată este că „descentralizarea reală este atunci când decizia merge mână în mână cu banii, dar banii nu au ajuns în teritoriu pentru că au fost luaţi şi daţi pe salarii şi pensii“. Conform luminii venite de la Cotroceni „bunăstarea nu se va produce dând artificial mărire pe hârtie la bugetari“. Fractura logicii prezidenţiale este evidentă, dacă ne reamintim că sub guvernarea Boc, din regimul Băsescu, nu s-au dat bani, ci s-a luat 25 % din salarii, dar bunăstarea nu a avut loc. O altă temă care l-a frământat pe Preşedinte la Blaj a fost cea legată de reforma sistemului sanitar. Iohannis s-a simţit obligat să recunoască faptul că sub mandatul său, deşi s-au perindat cinci guverne, nici unul nu a dovedit că are vreo viziune pentru a reforma sistemul sanitar. Din cele cinci guverne a făcut parte şi „Guvernul Său“, condus de Daniel Cioloş, dar deficitul de viziune este imputat numai celorlalte guverne. Nici reforma salarială şi nici reforma fiscală nu au scăpat atenţiei prezidenţiale la Blaj. Mesajul discursului prezidenţial de la Blaj a fost că guvernările PSD – ALDE şi susţinătorii acestora, nu mai au ce căuta în peisajul politic al României. Ce i-a scăpat Preşedintelui să ne precizeze, pentru a nu muri proşti, a fost că nici el nu ştie care este alternativa. Din analiza temelor prezidenţiale, rezultă că locul lansării lor nu era Blajul, ci masa rotundă de la Cotroceni, care zace neutilizată de foarte mulţi ani. Nu-mi pot reprima o nedumerire. Dacă preşedintele nostru şi-a finalizat discursul la Blaj cu îndemnul adresat României Lui de a ieşi în stradă pentru a lua locul celeilalte Românii, ce discurs va avea în decembrie 2018, cu ocazia Centenarului Marii Unirii. Păstrând proporţiile, în decembrie 2018 singur discursul prezidenţial se va finaliza cu îndemnul – La arme!