Contactează-ne

Actualitate

Klaus Iohannis are guvern liberal, construit pe nisipurile mişcătoare ale Parlamentului

Știre publicată în urmă cu

în data de

Luni 4 noiembrie, mai spre seară, Guvernul Orban primea votul de investitură a Parlamentului, la limita riscantă a 240 de voturi, doar cu 7 mai mult decât numărul de 233 necesar. Dacă nu participau la acest vot mercenarii din Pro România şi PSD, Guvernul Orban nu trecea. Partidele respective au precizat că vocaţia acestor mercenari este traseismul şi implicit trădarea. PSD i-a dat afară din partid, iar Pro România i-a mazilit din funcţii. Culmea traseismului în Pro România este că cei 7 trădători i-au cerut ei lui Victor Ponta demisia. Faptul că unii membri Pro România nu au respectat decizia internă şi au susţinut Guvernul Orban este atât semnalul faliei create în acest partid balama, cât şi semnalul că noul guvern liberal s-a instalat pe nisipuri mişcătoare. Tot luni, sub acoperirea nopţii, Guvernul Orban a depus „de îndată“ jurământul în faţa lui Klaus Iohannis, care a finalizat investitura cu un discurs. Din discursul său televizat, am avut ocazia să constatăm că Preşedintele în curs de expirare a urmărit să împuşte doi elefanţi dintr-un foc. Unul, cu un mesaj vizând instalarea guvernului liberal şi celălalt cu mesaje vizând campania sa electorală. Pe ansamblu, discursul prezidenţial a fost în dezacord flagrant cu litera şi spiritul Constituţiei, ceea ce nu a constituit o premieră pentru români. Încă de la debutul discursului, intenţia vădită a Preşedintelui a fost să nu respecte neutralitatea politică impusă de Constituţie, inducând convingerea că Guvernul Orban este proiectul său, pus în manoperă de partidul său şi că Ludovic Orban va avea rolul lui Boc în mandatul lui Traian Băsescu. A urmat un atac la baionetă asupra Guvernului PSD, pe care l-a calificat eşuat şi toxic, cu argumente pentru electoratul de Dreapta. În continuarea nopţii de luni, după jurământul depus, membrii guvernului s-au deplasat la Palatul Victoria, pentru a-l aştepta pe Klaus Iohannis, care a ţinut să fie văzut că a asistat la prima şedinţă informală a Guvernului Orban, destinată repartizării scaunelor şi a locului la masa executivului pentru miniştri. S-a dorit să ni s-a transmită astfel imaginea unui guvern liberal instalat de Klaus Iohannis, pentru a înţelege tot românul cine este jupânul. În gestul său, Iohannis s-a inspirat de la Liviu Dragnea, care, în ianuarie 2017, l-a însoţit în Palatul Victoria, până la lift, pe premierul Grindeanu, ca românii să vadă cine este jupânul real. Numai că, Preţedinşele Iohannis a supralicitat, aşezându-se lângă Ludovic Orban. Pentru Iohannis, la această primă şedinţă a Guvernului Orban despre nimic a fost doar o poză cu trofeul, necesară campaniei.

Marea realizare a Preşedintelui Iohannis, în cei 5 ani de mandat a fost că a reuşit să dărâme două guverne PSD, provocând tot atâtea crize

În 2015, Klaus Iohannis a cerut demisia Guvernului Ponta, ca efect al incendiului de la Colectiv, înlocuindu-l cu Guvernul Cioloş. Acum, în noiembrie 2019, Iohannis ţine să ne convingă că schimbarea Guvernului Dăncilă cu Guvernul Orban e a doua bătălie câştigată din războiul său cu PSD. Efectul schimbării Guvernului Ponta cu Guvernul Meu – Cioloş a fost devastator pentru Iohannis şi pentru liberali, pentru că la alegerile parlamentare din 2016, PSD relansat a obţinut un scor istoric de 45%. Efectele recentei schimbări a Guvernului Dăncilă cu Guvernul Meu – Orban, se vor vedea în scorurile PSD-ului la alegerile din 2020. Mandatul de doar un an al Guvernului Orban, ca şi cel al Guvernului Cioloş, riscă să aibă acelaţi deznodământ pe scena politică şi în 2020, iar PSD să obţină un scor confortabil, care să-i asigure o nouă participare la guvernare. Guvernarea liberală de acum a fost definită de Klaus Iohannis ca o guvernare de tranziţie, după criterii ştiute doar de el, fără a preciza însă către ce fel de guvernare vor face tranziţie liberalii de astăzi. În aventura aceasta, PNL s-a sacrificat pentru proiectul Preşedintelui Iohannis, sacrificiu care ar putea să-i coste la fel de mult, ca în alegerile din 2016. A trebuit să cadă Guvernul Dăncilă, pentru a afla că Preşedintele Iohannis doreşte să ocupe un capitol în istoria României, ca omul care s-a bătut cu hidra PSD şi a înfrânt-o, precum Herakles. În viitorul muzeu de ceară a personalităţilor române din secolul XXI, Klaus Iohannis ar trebui înfăţişat ţinând de chică, cu dreapta sus, capul dezrădăcinat al lui Liviu Dragnea.

Aserţiunea lui Iohannis că în cei 30 de ani scurşi de la Revoluţie, România a fost dominată de comunism este falsă şi periculoasă

Cu o astfel de aserţiune, Klaus Iohannis poate prosti doar analfabeţii. În cei 30 de ani scurşi de la Revoluţie, putem spune că România a trecut prin orice, numai prin comunism nu. Se poate vorbi despre comunism ca formă de extremism a Stângii, după cum extremismele Dreptei sunt de factură fascistă. În România postrevoluţionară au fost momente de excese ale Stângii, care pot fi trecute în contul PSD, dar şi momente de excese ale Dreptei, care pot fi trecute în contul lui Klaus Iohannis, al PNL sau al USR. Dacă abordăm problema în această cheie, atât Klaus Iohannis şi PNL, cât şi USR ar trebui să se ferească ca de dracul de a vorbi despre comunismul din România de astăzi, fără a-ţi vedea bârna din proprii ochi. Toate criticile la adresa PSD vizau rapacitatea şi îmbogăţirea baronilor acestui partid, dusă dincolo de un liberalism deşănţat. Acum, Preşedintele Iohannis vrea să ne convingă că aceste mentalităţi sunt ale unor comunişti sadea. Haida, de! Dacă o ţinem tot aşa, PDL-işti din PNL au fost mai comunişti decât PSD- işti. Inepţia cu comunismul, din falsa aserţiune a domnului profesor Iohannis, prinde bine doar la neiniţiaţi sau la talibanii dreptei. Am văzut zilele trecute, la televizor, un tânăr care va vota pentru prima oară, când intervievat de ce merge la vot, a răspuns, marcat de importanţa misiunii, că merge la vot pentru a scăpa România de comunism. Acesta a fost răspunsul mecanic, standard, care i se părea lui cool, rezultat al pervertirii conţtiinţelor, atât de către domnul profesor, cât şi de facebook.

Klaus Iohannis doreşte ca DNA să revină la practicile abuzive, vizând lupta împotriva corupţiei

Din şirul declaraţiilor sale publice se desprinde, în mod indubitabil, dorinţa sa ca DNA să accelereze lupta anticorupţie. Declaraţia lui Klaus Iohannis, dacă este analizată într-o cheie normală, este firească şi nu poate fi contrazisă. Dar, declaraţia nu a fost făcută într-o cheie normală, la mijloc existând un „mic amănunt“ omis, despre care Preşedintele nu a catadicsit niciodată să-şi exprime vreo opinie, ocolindu-l cu obstinaţie. Nu vrea să ne spună Klaus Iohannis de ce a închis total ochii faţă de multiplele abuzuri ale unor procurori DNA, aflaţi sub conducerea lui Kovesi, care au oripilat opinia publică. Abuzurile semnalate public, pe care Klaus Iohannis le-a ignorat sistematic, acum vrea să le înmormânteze odată cu primul său mandat. Vrea să înceapă cel de al doilea mandat cu un DNA total compromis, încremenit în acelaţi comportament şi cu aceleaşi comenzi, care să asigure aceleaţi performanţe de tristă amintire.

Ludovic Orban aspiră să-l detroneze pe Viorel Hrebenciuc la categoria „Marele negociator“

Ludovic Orban a fost felicitat la scenă deschisă de Preşedintele Iohannis, pentru capacitatea sa de negociere vizând succesul Moţiunii de cenzură şi a votului de investire a Guvernului. După negocieri lungi, zile şi nopţi, Ludovic Orban a reuşit să achiziţioneze, luni, cele 240 de voturi necesare investirii guvernului, majoritatea dintre aceste voturi fiind din afara partidului. S-a dovedit că moneda de negociere, „ludovicul“, a funcţionat, iar în scurt timp vom afla şi care a fost cotaţia acestuia la bursa trocurilor cu mercenarii din Pro România, PSD şi neafiliaţi. Până acum, mercenarii au declarat că au făcut-o doar din dragoste de ţară. Unul din mercenarii de frunte ai Pro România, Mihai Tudose (La mulţi ani, coane!) a descoperit că fiecare parlamentar are datoria sfântă să se asigure că ţara are un guvern stabil şi că Opoziţia este un moft. Examenul cu obţinerea voturilor pentru trecerea Moţiunii şi a Guvernului, promovat de un Ludovic Orban rebrenduit, ar impune ca un Comitet de iniţiativă să-l propună ca „Marele om politic al anului“.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Surse: Candidatura lui Micu, respinsă

Știre publicată în urmă cu

în data de


Informaţie pe surse: candidatura lui Lucian Micu a fost respinsă de biroul electoral de circumscripţie, vineri, 14 august.

Hotărârea nu a fost încă redactată. Decizia poate fi oricum atacată. Lucian Micu, fostul primar de Roman şi actual candidat “de stânga”, plecat de la PNL şi lansat în candidatură de şeful PSD Neamţ, Ionel Arsene, pare a avea probleme cu candidatura după ce şi pe site-ul ANI a apărut zilele trecute informaţia că are “interdicţie” pe trei ani.

“Povestea” candidaturii lui Micu aici: http://monitorulneamt.ro/ani-zice-ca-micu-are-interdictie-trei-ani/. Rămâne de văzut care va fi decizia finală în cazul candidaturii fostului primar de Roman, declarat incompatibil prin decizie definitivă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Vom reveni.

UPDATE: Redactarea şi ulterior publicarea hotărârii biroului electoral privind candidatura lui Lucian Micu pentru funcţia de primar de Roman rămâne… pe mâine, sâmbătă, 15 august. Motivul? S-a terminat programul biroului. Aşteptăm cu interes hotărârea, în continuare informaţia pe surse este că a fost respinsă/invalidată candidatura, şi de asemenea soluţionarea unei contestaţii previzibile.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: Accidente produse la interval de câteva minute, cinci victime

Știre publicată în urmă cu

în data de

Cinci victime este bilanţul nedorit înregistrat în urma a două accidente rutiere produse vineri, 14 august, la interval de doar câteva minute unul faţă de celălalt. Primul accident s-a produs la Bodeşti şi a fost vorba de o coliziune între două autoturisme şi soldată cu trei victime transportate la spital.

“Ca urmare a unui apel la 112, din jurul orei 13:05, pompierii pietreni au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs pe raza comunei Bodești. Pompierii din cadrul Detașamentului Piatra Neamț au intervenit cu o autospecială pentru stingere cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD TIM.

În urma accidentului rutier produs între două autoturisme au rezultat trei victime.

Pompierii au intervenit cu ajutorul echipamentelor pentru descarcerare și au scos dintr-un autoturism trei victime, conștiente.

Echipajul SMURD a preluat și transportat la spital un barbat de 63 de ani, cu multiple traumatisme.

Conducătorul auto și un pasager au fost preluați și transportați la spital de catre echipaje de la SAJ.

Militarii au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor și vor sabla căile rutiere”, au transmis reprezentanţii ISU Neamţ.

Al doilea accident a avut loc la Săbăoani, fiind vorba tot despre o coliziune între două autoturisme, din care unul s-a răsturnat. Două persoane au fost transportate la spital

“Ca urmare a unui apel la 112, din jurul orei 13:08, pompierii romașcani au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs pe raza comunei Săbăoani. Pompierii din cadrul Detașamentului Roman au intervenit cu o autospecială pentru stingere cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD TIM.

În urma accidentului rutier produs între două autoturisme un autoturism s-a răsturnat, rezultând două victime, conștiente.

Echipajul SMURD a preluat și transportat la spital un bărbat de 41 de ani. Un echipaj de la SAJ a preluat o victimă și a transportat-o la spital.

Militarii au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor și vor sabla căile rutiere”, au mai transmis reprezentanţii ISU Neamţ.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: Două accidente cu victime, la interval de câteva minute

Știre publicată în urmă cu

în data de

Salvatorii nemţeni intervin în aceste momente, vineri, 14 august, la două accidente rutiere, soldate cu victime, produse la interval de doar câteva minute. În cazul primului accident pentru care s-a dat alarma la ISU Neamţ este vorba despre o persoană încarcerată, accidentul producându-se în satul Bodeşti. Al doilea accident, de asemenea soldat cu victime, s-a produs în localitatea Traian.

 

Vom reveni.

Citește știrea

Trending