Publicitate

Apreciază postarea

■ cei doi sportivi prezenţi la întrecerea de la Timişoara s-au întors acasă cu medalii ■ Mihaela Miroiu a ocupat locul I la kata echipe şi locuri III la kumite individual şi pe echipe, iar Octavian Onţanu s-a clasat pe II la kumite individual ■

Clubul de karate Ronin Bicaz a avut reprezentare la Campionatul Naţional de Arte Marţiale, de la gruparea nemţeană luînd startul doi sportivi. Ei au avut o comportare meritorie la întrecerea care a fost organizată în Ardeal, la Timişoara, la sfîrşitul săptămînii trecute. În urma evoluţiei din meciurile disputate ambii practicanţi ai artelor marţiale din urbea de sub baraj au urcat podiumul de premiere. Astfel, Mihaela Miroiu a ocupat locul I la kata pe echipe şi locurile III la kumite individual şi kumite pe echipe. Colegul sportivei, Octavian Onţanu, a ocupat locul II la proba kumite individual. Pe lîngă trofee, cei doi karatişti au fost răsplătiţi cu medalii şi diplome. La competiţia naţională de la Timişoara sportivii bicăjeni au avut ocazia de a face cunoştinţă cu sensei Mihai Cioroianu, centură neagră 8 Dan, preşedintele Federaţiei Naţionale de Arte Marţiale, cel care a fost organizatorul întrecerii. „A fost o competiţie foarte strînsă, cu o participare a karatiştilor de la mai toate cluburile de renume din ţară. Per total, au fost peste 300 de sportivi. Apreciez ca bună comportarea sportivilor noştri, care la kumite s-au întrecut pe sine, cu atît mai mult cu cît confruntarea de la Timişoara a fost una de o înaltă ţinută tehnică şi cu participanţi extrem de valoroşi. Ambii sportivi ai Bicazului au participat şi la ediţia trecută a naţionalelor şi sînt fericit că succesul de atunci a fost confirmat şi de această dată. Una peste alta, Clubul Ronin Bicaz este pe un drum ascendent, îndreptîndu-se cu paşi mici dar siguri spre marea performanţă“, a declarat, la întoarcerea de la competiţia de la Timişoara, Constantin Roibu, centură neagră 2 Dan, instructorul grupării bicăjene. Cît priveşte perioada următoare, vor avea loc întreceri la Piatra Neamţ şi Oneşti, dar şi o perioadă de stagii de pregătire pentru obţinerea unor niveluri superioare. „Referitor la Campionatul European 2018, anul acesta va fi găzduit de Rusia, un loc inaccesibil pentru noi datorită costurilor mari şi a vizelor“, a adăugat Constantin Roibu.

Comentarii Facebook
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.