Contactează-ne

Fotbal

Juniorii U17, în sferturile Cupei

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ echipa jucătorilor sub 17 ani a CSM Ceahlăul a eliminat Politehnica Iaşi ■ meciul a avut loc miercuri, pe stadionul din Piatra Neamţ ■ în sferturi, galben-negrii vor înfrunta un adversar de top ■

CSM Ceahlăul Piatra Neamţ a ajuns în faza sferturilor de finală a Cupei României U17 la fotbal, după victoria obţinută la mijlocul săptămînii contra celor de la CSM Politehnica Iaşi. Scorul partidei disputate miercuri, 14 noiembrie, pe terenul II de la stadionul Municipal Ceahlăul a fost 6-3 (5-2), golurile trupei nemţene fiind semnate de Andrei Vîlea (4 reuşite) şi Alexandru Rusu (2). De menţionat că a fost al doilea succes consecutiv pentru tinerii galben-negri împotriva adversarilor din Iaşi, dupa ce în campionat, în Liga Elitelor U17, pietrenii au cîştigat cu 3-2 în deplasare (la pauză conduceau ieşeni cu 2-1). „Prima repriză, în special, a fost una foarte bună din punct de vedere ofensiv. Am fost eficienţi şi am reuşit să tranşăm soarta meciului după parerea mea. Am făcut însă şi greşeli în defensivă, dar acestea din urma se vor corecta în timp. Muncim, comunicăm şi încercăm să facem o treabă cît mai buna. Greşelile vor fi eliminate din jocul nostru prin muncă la antrenament. Faptul că am ajuns însă în sferturile de finală este o bucurie pentru echipă şi pentru clubul nostru“, a declarat antrenorul principal al CSM Ceahlăul, Valentin Avădanei. În jocul de miercuri, tehnicianul a folosit următoarea formulă de echipă: Mitrea – Ştefănescu, Rusu, Moroţanu, Ghenici, Anton, Matei, Vîlea, Oteliţă, Istrati, Neagu. Au mai jucat: Mereuţă, Amihăiesei, Gheorghiţă, Cojoc şi Spătaru. De remarcat faptul că prin calificarea în această fază superioară a întrecerii, CSM Ceahlăul se află într-o companie selectă la nivelul cluburilor cu tradiţie în fotbalul juvenil din România, urmînd a înfrunta în primăvara anului viitor una dintre următoarele echipe calificate după duelurile din optimile de finală al competiţiei: CFR Cluj, Ardealul Cluj, LPS Banatul Timişoara, FCSB, Viitorul Constanţa, CS Craiova sau FC Voluntari. Întîlnirea din sferturi va avea loc pe 13 martie 2019. Celelalte rezultate din optimile de finală ale Cupei U17 au fost: Ştiinţa Craiova – CSU Craiova 6-7; CFR Cluj – Kids Braşov 11-10; Ardealul Cluj – LPS Bihorul Oradea 4-2; Metaloglobus Bucureşti – FCSB 3-5; Oţelul Galaţi – Viitorul Constanţa 1-9 şi Rapid – FC Voluntari 2-4. În ceea ce priveşte programul competiţional, pentru CSM Ceahlăul U17 urmează trei meciuri foarte dificile în campionatul Ligii Elitelor. Primul va avea loc în deplasare la Dinamo Bucureşti (17 noiembrie, etapa a VIII-a), apoi vor fi două jocuri acasă, la Piatra Neamţ. Miercuri, 21 noiembrie, elevii lui Valentin Avădanei vor înfrunta pe FCSB (meci restanţă din etapa a IV-a) şi, la patru zile distanţă (25 noiembrie) vor da replica liderului, Viitorul Constanţa (etapa a IX-a).

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending