Publicitate

Apreciază postarea

■ „Datorită unor grupuri de baroni locali care conduc într-un stil mafiot acest partid, nu doresc să mai am nici o legătură cu acest partid“, îşi motivează demisia Jănel Iosub

Jănel Iosub, fostul director al societăţii Locativ Serv şi membru în biroul municipal al PSD Piatra Neamţ şi-a dat demisia din partid şi din funcţia politică deţinută, invocînd o serie de nemulţumiri care s-au acumulat în decursul timpului. Alăturat, vă prezentăm cererea de demisie trimisă de acesta la sediul organizaţiei pietrene a formaţiunii sîmbătă, 8 iulie. „Subsemnatul Iosub Jănel, cu domiciliul stabil în municipiul Piatra-Neamţ, judeţul Neamţ, membru în biroul municipal PSD Piatra-Neamţ, vă aduc la cunoştiinţă faptul că doresc să demisionez din această funcţie, cît şi cea de membru PSD-Piatra- Neamţ, pentru următoarele motive: M-am înscris în acest partid la recomandarea deputatului Harbuz Liviu, cît şi a preşedintelui PSD- Neamţ Arsene Ionel, unde mi-am adus în opinia personală un aport important în cele doua campanii electorale, respectiv la alegerile locale din iunie 2016 şi parlamentare 2016, am contribuit la finanţarea campaniilor, cît şi la unele îmbunătăţiri în sediul partidului, m-am implicat activ în tot ceea ce înseamnă munca de partid. În luna iunie 2017 atunci cînd în urma eliberării unui post de consilier local, mi-a venit rîndul să ocup funcţia de consilier local, am fost sunat de secretarul general al partidului, care a spus că preşedintele PSD- Neamţ a dat dispoziţie să-mi dau demisia din acea funcţie şi să las următorul candidat de pe lista de consilieri locali, deoarece eu am să rămîn director general tot mandatul!! După 3 săptămîni am fost dat afara şi din funcţia de director general şi am rămas şi fără funcţia de consilier local!!!! Precizez faptul că nu am mai fost chemat la partid din luna iunie 2017 şi coroborat cu faptul că pe 26 iulie 2018 se întruneşte sedinţa AGA Trolebuzul, iar la dispoziţia preşedintelui ARSENE IONEL voi fi destituit din funcţia cîştigată prin concurs, respectiv cea de membru în consiliul de administraţie a SC Trolebuzul SA, este deja prea mult!! Consider că datorită unor grupuri de baroni locali care conduc într-un stil mafiot acest partid, nu mă mai regăsesc şi nu doresc să mai am nici o legătură cu acest partid, care se pretinde că este al tuturor oamenilor care doresc bunăstarea concetăţenilor lor!!!!!

Comentarii Facebook
loading...

1 COMENTARIU

  1. In politica nu trebuie sa fii competent, sa ai studii politice, sa ai scoala ! Trebuie sa fii tare-n „clanta” . Pana mai ieri un tinichigiu la Ambulanta P. Neamt unde era in razboi cu sefii , astazi este „marele” om politic si deja fost director pe la institutii locale de partid. Nea Janele, pe unde te duci lasi in urma numai scandaluri !

    Apreciază comentariul

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.