Publicitate

■ profesorul de istorie Gheorghe Drugă şi-a lansat volumul „Istorii pe valea Bistriţei - Dosarele exproprierilor şi strămutărilor“ ■ este a treia carte a autorului dedicată Ţării Hangului ■ evenimentul editorial a avut loc zilele trecute la Biblioteca Mihai Eminescu din Bicaz ■

Colecţiile Bibliotecii Mihai Eminescu Bicaz s-au îmbogăţit cu încă o lucrare dedicată Văii Bistriţei, mai precis strămutărilor din anii ’50- ’60 datorate construcţiei barajului de la Bicaz şi apariţiei Lacului de Acumulare Izvoru Muntelui, intitulată „Istorii pe Valea Bistriţei – Dosarele exproprierilor şi strămutărilor“. Autorul este profesorul de istorie Gheorghe Drugă, aflat la a treia carte dedicată Ţării Hangului, primele două fiind Istoria Hangului şi Moşia sau Domeniul Hangului, lucrări bine documentate şi redactate, cu adresabilitate specialiştilor în domeniu, dar şi publicului larg, setos de cunoaştere a istoriei locului. Intrarea cărţii în colecţiile bibliotecii s-a petrecut cu ocazia întîlnirii la Biblioteca Mihai Eminescu a autorului cu publicul bicăjean şi mai cu seamă cu cel de pe Valea Muntelui şi din Hangu, compus din corpului didactic, avîndu-i alături pe directorul şcolii şi pe primarul comunei, Gavril Lupu. Surpriza a fost că la evenimentul din Bicaz au fost prezenţi şi cîţiva din foştii colegi de liceu ai autorului, unul dintre ei, Gheorghe Cioată din Broşteni – Suceava, bătînd cale lungă pentru a nu-i scăpa o aşa întîmplare culturală de ţinută, unde în centrul atenţiei a fost profesorul Drugă. Imediat după ce manifestarea a fost deschisă oficial de reprezentantul gazdelor, despre personalitatea autorului şi opera sa aveau să vorbească primarul Gavril Lupu, Viorel Nicolau, editorul lucrării, Daniela Ursu, autoarea unui film documentar dedicat Bisericii din Hangu dinamitată o dată cu strămutările din zonă, Liliana Pîntea, redactorul şef al revistei culturale Ecoul Hangului, o bună cunoscătoare a istoriei locului şi profesor Dragomir Oprea din Bicaz. Desigur, un cuvînt foarte bine documentat privind modul de cercetare, culegere şi diseminare de informaţii pînă aveau să fie integrate într-o carte cu peste 400 de pagini şi un aparat auxiliar consistent, avea să prezinte autorul, care a simţit că publicul este avid de informaţii şi mai ales de modul în care au fost gîndite de către autor în laboratorul său de creaţie. „În paginile cărţii veţi găsi reconstituirea lucrărilor de expropriere şi strămutare, precum şi a tuturor celorlalte lucrări cerute de acestea, toate desfăşurate sub imperiul unei necesităţi considerată imuabilă data cînd începea umplerea chiuvetei lacului. Era o cursă nebună, contracronometru, presărată cu impedimente cauzate tocmai de cei care alergau spre finiş. Reconstituirea se bazează pe documente provenind de la instituţii şi organisme implicate direct în organizarea şi executarea lucrărilor de expropriere şi strămutare, astfel că textul cărţii a fost redactat prin şi cu documente. Din acest punct de vedere, cartea poate fi considerată şi o crestomaţie ce conţine documente sau fragmente de document, care pot fi utilizate de potenţialii cercetători ai fenomenului din perspectivă istorică, sociologică, de psihologie socială, demografică“, a spus autorul în prezentarea pe scurt a cărţii. În expozeul profesorului Oprea este scoasă în relief valoarea documentară a cărţii şi calitatea redactării lucrării de către autor, fapt pentru care, la finalul discursului a făcut propunerea, profitînd de prezenţa primarului din Hangu, ca într-o viitoare şedinţă de consiliu local să se pună în discuţie acordarea titlului de cetăţean de onoare profesorului Gheorghe Drugă. De remarcat, prezenţa la activitate a unui grup de elevi din Hangu, care au emoţionat publicul printr-un scurt, dar bine pregătit, program artistic coordonat de Liliana Pîntea şi profesorul Titi Albu.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.