Publicitate

■ recent, sportiva a cucerit titlul de viceampioană naţională în proba de alergare montană ■ performanţa i-a asigurat prezenţa la întrecerea modială din luna septembrie ■

Irina Bordeanu, o sportivă de la CS Ceahlăul piatra Neamţ, a devenit vicecampioană naţională în proba junioarelor I de alergare montană pe distanţa de 6 kilometri. Eleva antrenoarei Iulia Olteanu Negură a încheiat cursa desfăşurată pe 4 august, în zona Cîmpulung Moldovenesc, în 40 de minute şi 4 secunde. Rezultatul obţinut a făcut ca sportiva de 16 ani să se califice la Campionatul Mondial de alergare montană, care va avea loc în Andorra. La Cîmpulung, proba a fost cîştigată de colega de la echipa naţională a pietrencei, Alexia Hecico, de la LPS Baia Mare (38 minute şi 42 secunde), iar pe locul III a terminat Loredana Viziteu, de la LPS Botoşani (40 minute şi 10 secunde). „Ocupantele podiumului la campionatul naţional din acest an s-au calificat la Campionatul Mondial. O avem pe Irina printre aceste componente ale echipei naţionale şi sîntem bucuroşi de performanţa sa. Ea a rămas să continue pregătirea pentru concursul din septembrie“, a declarat antrenoarea Iulia Olteanu Negură. După spusele acesteia, Irina Bordeanu se pregăteşte acum la Piatra Neamţ pînă în ziua de 20 august, cînd va ajunge în cantonamentul echipei naţionale programat la Piatra Arsă. Acolo, alături de celelalte colege, sportiva va rămîne pînă pe 13 septembrie, cînd tricolorele vor părăsi baza sportivă pentru a pleca spre Andorra. „Avem deja un program bine stabilit şi pentru cantonamentul din Piatra Arsă, acolo unde vom încerca să ducem echipa la un nivel foarte bun în vederea atingerii obiectivului nostru, adică să luăm o medalie la mondiale. Pînă la plecarea spre Piatra Arsă, Irina se va pregăti la Piatra Neamţ, dar şi în Masivul Ceahlău, unde ajungem o dată pe săptămînă“, a mai menţionat antrenoarea de la CS Ceahlăul. În 2017, echipa naţională a României, cu sportiva de la CS Ceahlăul în componenţă, a devenit campioană mondială la junioare. În afara Irinei Bordeanu, la naţionalele de alergare montană de la Cîmpulung Moldovenesc au mai concurat pentru CS Ceahlăul – LPS Piatra Neamţ şi Laura Corhană, care a terminat cursa pe locul VII şi Loredana Manaşcu, care a trecut linia de sosirea a zecea. Irina Bordeanu, de loc din Urecheni, a început atletismul în 2015 şi încet, încet, rezultatele au început să vină. În 2017 şi-a asigurat prezenţa la Campionatul Balcanic de alergare montană, competiţie ce a avut loc în Bulgaria (10 iunie), dar şi la World Youth Cup Italia (16-17 iunie), concurs montan rezervat doar juniorilor II. Pentru a prinde un loc în lotul tricolor pentru World Youth Cup, sportiva de la CS Ceahlăul a terminat pe locul II cursa de la Slănic Prahova. Acolo a oferit o mostră de ambiţie şi de devotament: a concurat într-o cursă de cros montan, iar cu ceva mai mult de 1.000 de metri înainte de final şi-a pierdut un pantof de alergare în noroi. Simţind că nu poate continua cursa cu un pantof, atleta l-a lăsat pe celălalt în iarbă şi a alergat spre linia de sosire în picioarele goale. „Am vrut să sar peste o groapă cu noroi. Nu am mai ocolit-o. Şi mi-a rămas papucul în noroi. Am vrut să continuu încălţată cu unul, dar mă incomoda şi m- am descălţat. Am continuat în picioarele goale, iar pînă la final cred că mai aveam ceva mai bine de o mie de metri“, povestea sportiva. Era atunci pe locul III în clasament şi nu a vrut să piardă şansa unei clasări pe podium. Şi cam cu 400 de metri înainte de linia de sosire şi-a mai depăşit o adversară pentru a încheia cursa pe locul secund. Despre perseverenţa sportivei este relevant şi un alt aspect. Antrenoarea spunea că atunci cînd alţii se întorc pe partea cealaltă în pat, la ora 6:30, pentru ele începe munca. „La ora şase şi jumătate, sînt la stadion, pentru antrenament“, afirma atleta, iar antrenoarea completa: „Face şase kilometri în fiecare dimineaţă“. Iar după amiază antrenamentul al doilea rste undeva pe delurile din preajma oraşului Piatra Neamţ. „M-am obişnuit şi îmi place ceea ce fac. Vreau să fac atletism pentru că alt sport nu-mi place. La şcoală, la Urecheni, nu prea îmi plăcea jocul de echipă, dar îmi plăcea să alerg“, mai susţinea Irina Bordeanu.

Comentarii Facebook
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.