Publicitate

Părintele Mitropolit Teofan a fost unul dintre sărbătoriţii zilei de vineri, 19 octombrie. Acesta, ajuns la borna 59, s-a născut în 1959 în localitatea Corbi, judeţul Argeş. A urmat şcoala generală în comuna natală şi a continuat studiile la Seminarul Teologic din Craiova, apoi la Institutul Teologic de Grad Universitar din Bucureşti. Între 1986-1990, a studiat la Institutul Teologic Saint Serge din Paris, obţinînd titlul de doctor în Teologie. În anul 1984 a devenit monah la Schitul Crasna (Prahova), iar în 1985 a fost hirotonit ierodiacon şi ieromonah. Între anii 1987 şi 1990 a fost duhovnicul Mănăstirii Acoperămîntul Maicii Domnului din Bussy-en- Othe, Franţa, iar în 1990 s-a întors în ţară, fiindu-i încredinţată funcţia de secretar al Cabinetului Patriarhal pînă în data de 15 septembrie 1991, cînd a fost ales episcop-vicar patriarhal. A ocupat această funcţie pînă în anul 2000, îndeplinind în acelaşi timp mai multe atribuţii. În anul 2000 a fost ales Arhiepiscop al Craiovei şi Mitropolit al Olteniei. La 5 martie 2008, Sfîntul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a ales pe Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan al Olteniei în demnitatea de Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. În data de 8 iunie 2008, acesta a fost întronizat Arhiepiscop al Iaşilor şi Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. „Rugăm pe Bunul Dumnezeu să dăruiască IPS Părinte Mitropolit Teofan păstorire îndelungată în via Domnului, cu roade binecuvântate şi bucurie sfîntă. întru mulţi ani cu sănătate şi pază de la Domnul, Înaltpreasfinţia Voastră“, au precizat reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.