Contactează-ne

Advertorial

”Ionel Arsene, liderul PSD Neamţ, trebuie să le ceară scuze profesorilor şi medicilor nemţeni”

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ susţine senatorul liberal de Neamţ Eugen Ţapu Nazare

Senatorul liberal Eugen Ţapu Nazare îi solicită public lui Ionel Arsene, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, să le ceară scuze medicilor şi profesorilor nemţeni, pentru afirmaţiile jignitoare ale lui Cătălin Rădulescu, colegul său de partid. În opinia senatorului liberal, orice tăcere pe această temă, înseamnă ”o complicitate între liderii PSD care încă nu au înţeles că poporul român le-a tras o palmă tocmai pentru atitudinea dispreţuitoare cu care conduc de doi ani şi jumătate. Ionel Arsene ar trebui să ne convingă că nu împărtăşeşte astfel de abordări la adresa medicilor şi profesorilor, că-i respectă şi-i preţuieşte, deşi are atît de puţine în comun cu aceştia”. Reamintim că, după pierderea alegerilor europarlamentare de către PSD, deputatul Cătălin Rădulescu a avut o reacţie publică de-a dreptul furioasă şi le-a cerut medicilor şi profesorilor să dea banii înapoi pe care i-au luat sub formă de majorări salariale, sub guvernarea PSD. Reacţia acestuia a stîrnit un val enorm de critici, dar, pînă la acest moment, niciun lider PSD nu şi-a cerut scuze. ”Ne-am obişnuit ca la toate declaraţiile importante ale liderilor PSD, la Bucureşti, Ionel Arsene să fie în cadru, chiar dacă asta ridică semne de întrebare cu privire la eficienţa muncii sale în judeţul Neamţ, unde ar trebui să stea mai mult. Dacă îi place prim-planul, atunci să le ceară scuze medicilor şi profesorilor nemţeni, pentru aceste declaraţii. Dacă nu o va face, atunci sîntem siguri că împărtăşeşte exact aceleaşi idei ca ale colegului său, Cătălin Rădulescu”, a mai explicat senatorul Eugen Ţapu.

Biroul de presă al PNL Neamţ.

Citește știrea
Advertisement
loading...
Un comentariu

Un comentariu

  1. VLAD

    7 iunie 2019 at 10:03 PM

    Iar vorbeste prostia din Nazarie ….

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Administrație

Ziua comunei Horia a fost un prilej de bucurie şi voie bună

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ sărbătoarea a a juns la cea de-a III-a ediţie ■ „Ştiu că aşteptările dumneavoastră sînt mari, dar şi munca pe care o depunem în implementarea proiectelor este destul de anevoiasă şi fără sprijinul celor prezenţi nu am putea să dezvoltăm comunitatea“, a declarat primarul Cristian Baciu ■ 10 cupluri au fost sărbătorite la împlinirea a 50 de ani de căsătorie ■

Pentru al treilea an consecutiv, comunitatea din Horia a răspuns, cu mic cu mare, invitaţiei primarului Cristian Baciu şi consiliului local, de a fi împreună la o sărbătoare ce-şi propune să adune împreună pe cei care contribuie, în mod constant, la dezvoltarea localităţii aflate doar la o „zvîrlitură de băţ“ de Roman. De oraşul cu care concurează în ceea ce priveşte standardele de dezvoltare comunitară. Adunaţi în parcul amenajat special pentru o petrecere în aer liber, cetăţenii comunei şi-au dorit să fie împreună: cei rămaţi acasă şi cei întorşi în concediu de pe meleaguri străine. Primarul Cristian Baciu a făcut oficiile de gazdă, prezentînd invitaţii care au venit să le onoreze sărbătoarea. „Ne bucurăm că şi în acest an avem lîngă noi distinse oficialităţi judeţene şi locale pe care vrem să le salutăm, pentru că ne stau alături în demersurile noastre: domnul deputat Mugur Cozmanciuc, preşedintele PNL Neamţ, domnul deputat Laurenţiu Leoreanu, domnul avocat George Lazăr, prim- vicepreşedinte PNL Neamţ, pe doamna consilier judeţean Mihaela Isciuc. A răspuns invitaţiei şi doamna prefect, Daniela Soroceanu, care în ciuda programului încărcat a venit de la o sărbătoare similară, de la Vînători Neamţ. Sînt alături de noi preoţii comunei, dar şi părintele Ioan Antoci de la capela Spitalului Roman. Sînt alături de noi şi colegii mei, domnii consilieri locali, în frunte cu domnul viceprimar, Sandu Mihăilă. Mulţumesc consiliului local pentru sprijinul acordat în organizarea acestei sărbători şi pentru tot ceea ce facem, împreună, pentru dezvoltarea comunităţii. Ştiu că aşteptările dumneavoastră sînt mari, dar şi munca pe care o depunem în implementarea proiectelor este destul de anevoiasă şi fără sprijinul celor prezenţi nu am putea să dezvoltăm comunitatea. Vă invit să ne bucurăm de această zi, care, iată, devine o tradiţie“, a spus primarul Cristian Baciu. După binecuvîntatea sărbătoriii de către preoţi, a urmat cuvîntul invitaţilor. „Vă salut pe dumneavoastră, stimaţi cetăţeni ai comunei Horia, pe reprezentanţii consiliului local. În calitate de prefect al judeţului vă felicit pentru ceea ce faceţi, domnule primar, împreună cu membrii consiliului local pentru cetăţenii comunei pe care-i invit să vă aplaude. Vă asigur, stimaţi cetăţeni, că voi fi, în continuare, alături de domnul primar, în sprijinirea tuturor proiectelor sale“, a declarat prefectul Daniela Soroceanu. Deputatul Mugur Cozmanciuc a încredinţat pe cei prezenţi că au un primar vrednic pe care îl sprijină întreaga organizaţie PNL Neamţ: „Dragi prieteni, văd cum de la an la an primarul se străduieţte să organizeze acest frumos eveniment, tot mai bine. Şi vă asigur că munceşte foarte mult pentru asta. Îmi aduc aminte că, în 2016, cînd a candidat, i-am spus domnului primar că are o şansă istorică să transforme localitatea într-un Lausanne (oraş elveţian – n.r.) al municipiului Roman. Văd că această echipă s-a conturat frumos: din primarul Romanului, Lucian Micu, secondat de fostul primar, actualul deputat Laurenţiu Leoreanu şi primarul comunei dumneavoastră, Cristian Baciu. Aceştia au făcut o echipă care dovedeşte un management performat, o echipă care munceşte pentru cele două localităţi, în care vin investitori, crează locuri de muncă. Nu estre întîmplătoare formula în care am venit astăzi pentru a vă spune că domnul Cristian Baciu este un primar apreciat de noi, pe care-l vom sprijini pentru ca această localitate să devină, cum ne dorim, o mică Elveţie, prosperă“. În stilul-i caracteristic, deputatul Laurenţiu Leoreanu a pomenit de parabola „părintelui risipitor“, care-şi iubeşte deopotrivă fii care locuiesc pe cele două maluri ale Moldovei, la Roman şi Horia şi pe care i-a întrebat care mal este mai bine udat: „Încercăm alături de echipa liberală să sprijinim zona metropolitană şi comuna Horia. De aceea vă spun că în perioada următoare va mai veni un ivestitor important. Locurile de muncă înseamnă semn de eficienţă pentru ceea ce putem face pentru comunitate, în care numai cine nu vrea, nu vede ce s-a realizat. Horia este poarta de intrare în zona metropolitană de pe principalele rute rutiere: Bucureşti şi Piatra Neamţ. Un Roman mai puternic, o zonă mai dezvoltată, înseamnă o viaţă mai bună pentru noi toţi. Dumnezeu să binecuvînteze comuna Horia şi pe toţi locuitorii ei“. A urmat ceremonia de premiere a zece cupluri care au împlinit „50 de ani de împreună vieţuire“, după cum au spus preoţii. În aplauzele audienţei au urcat pe scenă: Maria şi Constantin Cucoş, Elena şi Gheorghe Lepădatu, Ana şi Gheorghe Stîrpanu, Iuliana şi Aurel Bărbuţă, Jana şi Jănică Amarghioalei, Licica şi Vasile Antoci, Anisia şi Gheorghe Holban, Rodica şi Constantin Herţuc, Elena şi Toader Baltă, Maria şi Neculai Radu. Cuplurile au primit „certificatele“ pentru ce înseamnă a doua ceremonie de unire a destinelor, buchete de flori, însoţite şi de un plic cu bani, din partea comunităţii locale. Bine organizat a fost şi spectacolul în care au evoluat Ansamblul folcloric Dragomireşti, Liliana Savin, de la Botoşani, Silvia Semeniuc, Carmen Cornaci, Lorenna, Anca Neacşu şi Ştefan Enăşel.

Citește știrea

Administrație

„Trebuie să se ştie că în tot ceea ce fac, mă gîndesc la cei care au investit încredere în mine, oamenii comunei Taşca“

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ declaraţia aparţine primarului Daniela Ursache ■ Flori de Munte, sărbătoarea comunei, a ajuns la ediţia cu numărul XXV ■ „Se ştie că am investit foarte mult în factorul uman (...), dar acum ne vom ocupa mai mult de problema infrastructurii“, a mai afirmat primarul referindu-se la planuri de viitor ■

Taşca a sărbătorit duminică, 18 august, Ziua Comunei, intitulată sugestiv Flori de Munte. Ajunsă la a XXV-a ediţie, activitatea cultural-artistică a început la ora 13.00 printr-un moment religios desfăşurat pe scena din Parcul Sfînta Maria, oficiat de soborul preoţilor din parohiile comunei, care au binecuvîntat evenimentul cultural al tăşcanilor, încheind prin urarea de „La mulţi ani!“, adresată publicului şi comunei în care vieţuiesc. Desigur, partea oficială a manifestării avea să presupună, conform tradiţiei, cuvîntul primului gospodar al comunităţii, al primarului Daniela Ursache, care prin vorbe simple, dar frumos meşteşugite a prezentat gînduri privind realizarea unei comune frumoase şi a unor condiţii de viaţă cît mai bune. Atenţia mulţimii a fost atrasă mai apoi de momentul înmînării de diplome şi distincţii unor oameni ai locului, care au reuşit să se remarce prin faptele lor în faţa comunităţii prin durabilitatea unor căsnicii pînă la înălţimea a jumătate de secol, iar celor tineri pentru performanţele şcolare de peste an. A urmat un spectacol de folclor şi muzică diversă, desfăşurarea artistică aparţinînd copiilor de la Şcoala Vasile Mitru Taşca, care s-au prezentat foarte bine, ansamblul Fuieraşii Taşca, o serie de şolişti precum Alexandru Săhlean, Ionuţ Gabriel Sanda, trupa Antic, Ştefania Pătru, grupul folk Eu Cred, Mirel Stancu, grupul Narcotic, Floare de Lotus, George Negrea, tînărul ce a jurizat în calitate de preşedinte Festivalul de Folk de la Taşca, Cora Munteanca, Dumitru şi Miluţa Ridescu şi lista ar putea continua, întregul spectacol fiind condus, în calitate de prezentator de Gigi Filip, un prieten consecvent al tăşcanilor. Şi de această dată, comercianţii au fost alături de oficialii locului, prezentîndu-se cu diverse produse pe platoul parcului în care s-a desfăşurat manifestarea. Peste tot, unde managementul a permis-o, au fost amplasate tonete, umbrele, terase „acompaniate“ cu grătare încinse, bere şi răcoritoare, iar pentru cei mici, jocuri, tarabe cu jucării şi dulciuri energizante numai bune pentru năstruşnicia lor. De reţinut că timpul a fost excelent, astfel încît lumea s-a simţit cu adevărat bine. Că aşa a fost, aveam s-o aflăm şi de această dată, de la oamenii locului, care au avut cuvinte de laudă pentru organizatori. Dincolo de calitatea actului artistic, un astfel de eveniment constituie o bună ocazie de a schimba cîteva vorbe cu primăriţa comunei, Daniela Ursache, o femeie deosebit de plăcută şi cu „gustul“ discuţiei. „Deşi la un astfel de moment nu doresc să atrag atenţia prin vorbe de laudă, voi încerca să spun pe scurt cîte ceva despre comunitatea pe care o îndrăgesc foarte mult. Tot ce se face la nivelul comunei se face cu efortul oamenilor din Taşca şi de aceea doresc să-i vizitez acasă pentru a vedea cum trăiesc şi ce-şi doresc din partea executivului primăriei. Revenind la activitatea de astăzi (duminică, 18 august – n.r.), am avut puţine fonduri, dar cu ajutorul consilierilor locali, a salariaţilor primăriei, a Consiliului Judeţean prin Centrul Carmen Saeculare şi a unor sponsori, am reuşit să bucurăm sufletul tăşcanilor în această frumoasă zi de duminică. Asta nu-i puţin pentru că s-a dovedit încă o dată că atunci cînd ai un colectiv închegat reuşeşti să faci treabă pe măsură. Cît priveşte investiţiile locale, am realizat două poduri, sînt în derulare lucrări la dispensarul uman, la grădiniţă, iar în noiembrie avem ca termen finalizarea lucrărilor la noul bloc ANL. Aş vrea să vă mai spun că avem o oarecare problemă cu reparaţia drumurilor comunale, cu plombarea lor, unde avem contract pe trei luni de zile, dar societatea care a cîştigat licitaţia este prinsă în alte lucrări care ştim de ce amploare sînt şi-apoi vor veni şi la noi. Oamenii sînt nerăbdători, dar asta nu înseamnă că nu mă implic şi că nu vom gasi o portiţă de rezolvare a problemei. Se ştie că am investit foarte mult în factorul uman, prin grija faţă de elevii şcolii, prin excursiile şi taberele gratuite, dar acum ne vom ocupa mai mult de problema infrastructurii, deoarece şi banii pe care-i primim pe diferite căi au o destinaţie precisă, iar dacă sînt şi puţini noi nu trebuie să-i neglijăm. Trebuie să se ştie că în tot ceea ce fac mă gîndesc la cei care au investit încredere în mine, oamenii comunei Taşca. Eu încă simt dragostea lor şi nu-i voi dezamăgi“, a declarat Daniela Ursache, primarul comunei Taşca.

Citește știrea

Administrație

Alte două contracte cu finanţare europeană semnate de primarul Dragoş Chitic

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ primul proiect constă în realizarea unei grădini publice în Dărmăneşti ■ valoarea este de 699.048 euro ■ al doilea prevede extinderea şi modernizarea iluminatului public ■ valoarea este de 1.054.480 euro ■

Luni, 19 august, la sediul Primăriei Piatra Neamţ, primarul municipiului – Dragoş Chitic, împreună cu directorul ADR Nord-Est – Vasile Asandei, au semnat încă două contracte de finanţare pentru proiecte europene care vor fi implementate în perioada următoare. Finanţarea celor două proiecte este asigurată de Uniunea Europeană în cadrul POR 2014 – 2020 în proporţie de 98%, contribuţia municipalităţii pietrene fiind de doar 2%. Primul proiect constă în realizarea unei grădini publice urbane în cartierul Dărmăneşti, pe strada Valea Albă nr. 37, în valoare de 699.084 euro. Cel de-al doilea proiect al cărui contract de finanţare a fost semnat luni constă în extinderea şi modernizarea sistemului de iluminat public în municipul Piatra Neamţ pe B-dul Decebal, Piaţa Mihail Kogălniceanu, B-dul Traian, strada Fermelor, precum şi în cartierul Pietricica, în valoare de 1.054.480 euro. Primăria Piatra Neamţ a depus pentru finanţare europeană, în cadrul actualului exerciţiu financiar al Uniunii Europene, un număr de 32 de proiecte care însumează peste 92 milioane de euro.

Citește știrea

Trending