Contactează-ne

Actualitate

Investitori străini, interesaţi de Piatra Neamţ

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ cel puţin aşa susţine primarul Dragoş Chitic

Primarul municipiului Piatra Neamţ, Dragoş Chitic, a anunţat recent că “semne bune anul are” în ceea ce priveşte interesul investitorilor străini pentru oraşul de la poalele Pietricicăi. Conform acestuia, investitorii ar fi interesaţi să se implice în domeniul turismului, al producţiei de mijloace de transport electrice şi în sfera tehnologiei smart city.

“Am avut o întîlnire cu un grup de investitori străini interesaţi să investească în domeniul turismului, în sfera tehnologiei smart city şi în producţia de mijloace de transport electrice în Piatra Neamţ. În ultima perioadă mai multe firme cu capital străin sau mixt şi-au exprimat intenţia să deschidă fabrici sau puncte de lucru ale unor firme străine în Piatra Neamţ. Mă bucură că oraşul nostru a devenit atractiv pentru investitori.

Am manifestat de fiecare dată deschidere şi susţinere pentru proiecte de investiţii private în diverse domenii. Acest gen de investiţii generează locuri de muncă şi aduc fonduri suplimentare la bugetul local care pot dezvolta comunitatea noastră şi aduce prosperitate pentru pietreni”, a declarat Dragoş Chitic.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Neamţ: Bucătărie incendiată “în joacă”

Știre publicată în urmă cu

în data de

Joaca unor copii cu focul a provocat un incendiu într-un apartament din municipiul Roman, vineri, 21 februarie. Intervenţia promptă a pompierilor a făcut ca flăcările să nu se extindă, fiind afectat doar mobilierul din bucătărie.

“În jurul orei 11.23, prin apel la 112 pompierii romașcani au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu la un apartament din municipiul Roman. Incendiul se manifesta în bucătărie. Pompierii au stins localizat și lichidat incendiul. Nu au fost victime. Au ars obiecte de mobilier. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind jocul copiilor cu focul”, au comunicat reprezentanţii ISU Neamţ.

 

FOTO: generică

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: Bătrînul dispărut a fost găsit în Bucureşti

Știre publicată în urmă cu

în data de

Bătrînul, dat dispărut de soţie după ce a plecat de acasă spunînd că merge în judeţul Olt a fost găsit de poliţişti. Însă nu în localitatea spre care a spus că pleacă, ci în Capitală.

“La data de 20 februarie, poliţiştii din cadrul Secției nr. 3 de Poliție au depistat, pe raza municipiului București, pe numitul Muraru Neculai, de 75 de ani, dispărut la data de 11 februarie 2020.

Bărbatul a fost preluat de poliţişti, urmînd a fi încredințat familiei. Din verificările efectuate de poliţişti a reieşit că, pe perioada dispariţiei, bărbatul s-a aflat pe raza municipiului București şi nu a fost victima vreunei infracţiuni.

În fapt, polițiștii din cadrul Poliției orașului Tîrgu Neamț au fost sesizați, la data de 19 februarie, de către o femeie, de 74 de ani, din Tîrgu Neamț, cu privire la faptul că soțul său Muraru Neculai, de 75 de ani, a părăsit în mod voluntar domiciliul în data de 11 februarie 2020, deplasându-se pe raza județului Olt și nu a mai revenit până în prezent.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: Reţinuţi pentru ameninţare şi influenţarea declaraţiilor

Știre publicată în urmă cu

în data de

O femeie de 34 de ani şi un bărbat 38 de ani, bănuiţi că prin ameninţare ar fi dorit să determine două persoane să-şi retragă declaraţiile date într-un dosar penal, au fost încătuşaţi de poliţişti.

“La data de 20 februarie, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Gîrcina au identificat și reținut pentru 24 de ore o femeie de 34 de ani și un bărbat de 38 de ani, ambii din localitatea Bodești, bănuiți de comiterea infracțiunilor de influențarea declarațiilor și amenințare.

Investigațiile au relevat faptul că, cei în cauză ar fi amenințat cu acte de violență și ar fi efectuat presiune asupra a două persoane de 40, respectiv 52 de ani, din localitatea Bodești, cu scopul de a-și retrage declarațiile date într-o altă cauză penală.

Cei doi au fost depistați de polițiști și conduși la sediul poliției, pentru audieri. În urma administrării probatoriului, polițiștii i-au reținut pentru 24 de ore, fiind încarcerați în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J.

Astăzi, aceștia urmează să fie prezentați Parchetului de pe lîngă Judecătoria Piatra Neamț, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

FOTO: generică

Citește știrea

Trending