Publicitate

■ pentru achiziţionarea de aparatură medicală, unitatea sanitară din Roman a primit fonduri de la CJ Neamţ, Ministerul Sănătăţii şi Consiliul Local

Conducerea Spitalului Municipal de Urgenţă Roman a făcut în aceste zile o trecere în revistă a investiţiilor realizate la unitatea sanitară în 2018. „În ultima perioadă s-au făcut investiţii în aparatură medicală, care conduc la creşterea calităţii actului medical. Aceste investiţii au fost posibile cu sprijinul Consiliului Local, al Consiliului Judeţean şi al Ministerului Sănătăţii, fonduri alocate ca urmare a vizitei în judeţ a ministrului Sorina Pintea. Astfel, am primit de la minister suma de 692.000 lei, la care a contribuit şi Primăria Roman cu o cotă de cofinanţare de 10%. Ne aflăm în perioada de achiziţie a unor aparate. S-a început o procedură de licitaţie deschisă, pentru dotare cu un aparat ventilaţie mecanică pentru ATI, trei monitoare pentru măsurarea tensiunii arteriale, un turn de artroscopie cu artropompă, opt monitoare funcţii vitale pacienţi, o masă genicologică pentru naşteri, două bucăţi microscop optic binocular, un microscop pentru laboratorul de anatomie patologică şi unul pentru laboratorul de analize medicale, cinci bucăţi holter monitoare EKG şi cinci pentru monitorizare tensiune arterială, şase aspiratoare de mare putere şi un electrocauter. Tot de la minister s- au primit două echipamente se screening auditiv pentru depistarea la nou-născuţi a hipoacuziei. Prin unitatea de management a proiectelor, prin proiectul Reforma sectorului sanitar au fost alocate spitalului cinci monitoare şi două ventilatoare mecanice, primite în luna septembrie. Am mai primit un venitator mecanic pentru CPU şi un ecograf. Din fonduri de la Banca Mondială, se face acum procedura de achiziţii pentru dotări la blocul operator. Am depus o notă de fundamentare la Minister, în luna septembrie şi urmează să aibă loc procedura de alocare, printr-o suplimentare de 10% alocată şi altor spitale de urgenţă, în afară de cele judeţene“, a precizat Maria Andrici, managerul Spitalului de Urgenţă Roman. Pe parcursul anului, unitatea a mai primit de la Consiliul Judeţean suma de 300.000 lei, cu care s-a achiziţionat un apart Roentgen mobil, cu braţ, echipament care a costat 400.000 lei, diferenţa fiind achitată din bugetul spitalului. Ulterior, CJ Neamţ a mai alocat 700.000 lei, sumă pentru care s-au făcut procedurile de achiziţii pentru cumpărarea unui set motor oscilant pentru Secţia de Ortopedie şi un turn de colonoscopie cu videogastroscop pentru secţia de chirurgie şi gastroenterologie. Tot din această sumă a fost asigurată finanţarea inelului de hidranţi interiori şi exteriori, impuşi de ISU pentru asigurarea securităţii la incendii, la care s-au adăugat fonduri şi de la Primăria Roman. Managerul Maria Andrici a amintit şi de operaţionalizarea, din 10 octombrie, a ambulanţei TIM SMURD, care pînă la incendiul pe care l-a suferit în garaj, a participat la 100 de intervenţii, cea mai mare performanţă reprezentînd-o salvarea unui bebeluş de 7 zile, care avea obstrucţie de căi respiratorii.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.