Contactează-ne

Actualitate

Întreceri sportive de Ziua Copiilor

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ la bazinul de înot din Roman s-a desfăşurat o întrecere de nataţie pentru copii ■ viceprimarul Roxana Iorga a înmînat premii şi diplome şi pentru performerii turneului de fotbal Kinder Cup, ediţia I ■

Conducerea Clubului Sportiv Municipal Roman a făcut publice rezultatele celor două competiţii pe care le-a organizat în week-end- ul trecut, cu ocazia Zilei internaţionale a Copiilor. La Cupa 1 Iunie, desfăşurată sîmbătă, în incinta bazinului de înot, din cadrul Complexului Sportiv Sala Sporturilor au participat 50 de micuţi. Concursul s-a desfăşurat pe două secţiuni: băieţi şi fete, la fiecare secţiune fiind organizate probe pentru cinci categorii de vîrstă: 5-6 ani, 7-8 ani, 9-10 ani, 11-12 ani şi 13-14 ani. Viceprimarul Roxana Iorga a acordat diplome şi medalii pentru locurile I,II şi II. La Băieţi la 13-14 ani, locul I a fost ocupat de Nicu Luca, cu 26 de puncte şi locul ai II-lea de Daniel Biciuşcă, cu 22 de puncte. La categoria 11- 12 ani locul I a fost ocupat de Darin Butnaru, cu 26 puncte şi locul II de către Ştefan Stoica cu 24 de puncte. La categoria băieţi, 9-10 ani, locul I a fost ocupat de Răzvan Prună, cu 20 de puncte şi locul II de către Matia Pal, cu 16 puncte. La categoria băieţi 7-8 ani, locul I cu 18 puncte a fost ocupat de Ştefan Roşca, iar locul II de David Bucur cu 16 puncte. La categoria băieţi 5-6 ani, locul I a fost ocupat de Mihai Cojuţa. Locul I, la fete 11-12 ani a fost ocupat de Ioana Ciobanu, 30 puncte, locul al II-lea de Elena Cojiţă, cu 22 de puncte. La fete 9-10 ani, locul I a fost ocupat de Gabor Beatrice, cu 18 puncte, iar locul al II-lea, cu 14 puncte, de Vanesa Bîrzu. La categoria fete 7-8 ani, locul I a fost obţinut de Antonia Tarhon, cu 20 de puncte şi la categoria 5-6 ani locul I a fost obţinut de Sonia Luciana Dâscă. La Turneul de Fotbal pentru Copii şi Juniori Kinder Cup, au fost înscrise patru echipe cu un număr total de 80 de copii. Viceprimarul Roxana Iorga a înmînat cupe, medalii şi diplome pentru primele trei locuri, precum şi trei premii speciale. Pe locul I s-a clasat echipa CSM Roman, pe II echipa de la C.N.R.V., pe III Şcoala Pildeşti, iar pe locul al IV-lea, Victoria Horia. La categoria premii speciale titlul de golgheter a revenit lui Cătălin Gabriel (Şcoala Pildeşti), cel mai bun jucător a fost declarat Irimiciuc Andrei (CSM Roman), iar cel mai bun portar, Mărtinaş Darius (C.N.R.V.).

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Neamţ: A făcut scandal în bar, va sta 9 luni la răcoare

Știre publicată în urmă cu

în data de

Un bărbat în vîrstă de 44 de ani care a fost condamnat definitiv la 9 luni de închisoare după ce a făcut scandal într-un bar şi l-a ameninţat pe barman, a fost prins recent de poliţiştii nemţeni şi dus la Penitenciarul Bacău. “La data de 19 septembrie, în urma activităților specifice desfășurate, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au depistat un bărbat de 44 de ani, din Roman, care poseda un mandat de executare a pedepsei închisorii. Cel în cauză era condamnat de Judecătoria Roman la o pedeapsă privativă de libertate de 9 luni, pentru săvîrşirea infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice. În fapt, la data de 19 iulie 2017, acesta s-a deplasat la o societate comercială din Roman, unde pe fondul consumului de băuturi alcoolice i-a adresat injurii, expresii jignitoare şi ameninţări barmanului. Totodată, acesta a amenințat cu un obiect tăietor-înțepător și a încercat să lovească o altă persoană, care intervenise pentru aplanarea conflictului. Polițiștii l-au condus și depus la Penitenciarul Bacău, în vederea executării pedepsei”, au transmis poliţiştii nemţeni.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: Biciclist acroşat de o autoutilitară

Știre publicată în urmă cu

în data de

Un bărbat în vîrstă de 62 de ani, din Tîrgu Neamţ, a ajuns la spital, după ce a fost victima unui accident rutier produs pe 19 septembrie, pe DN 15 C. Bărbatul, care se deplasa pe o bicicletă, a fost acroşat de o autoutilitară care a vrut să îl depăşească. “La data de 19 septembrie, polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Tîrgu Neamț au intervenit la un accident rutier produs pe DN 15 C, soldat cu rănirea unei persoane. Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un bărbat de 55 de ani, din Pipirig, conducea o autoutilitară pe DN 15 C, din direcția Piatra Neamț – Tîrgu-Neamț ar fi efectuat manevra de depășire a unui biciclist fără a păstra o distanță laterală corespunzătoare față de acesta, cel din urmă fiind acroșat și proiectat în afara părții carosabile. Din impact a rezultat rănirea biciclistului, în vârstă de 62 de ani din Tîrgu Neamț, care a fost preluat și transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, au transmis reprezentanţii IPJ Neamţ.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: Hoţi şi tăinuitor, călcaţi de mascaţi

Știre publicată în urmă cu

în data de

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lîngă Judecătoria Piatra Neamț, au efectuat, pe 19 septembrie, două percheziții domiciliare într-un dosar penal de furt calificat. Patru tineri au fost reținuți. “La data de 19 septembrie, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț au efectuat două percheziții domiciliare, pe raza municipiului Piatra Neamț, la persoane bănuite de comiterea infracțiunii de furt calificat. Din investigații a reieșit faptul că, la data de 14 septembrie, patru tineri cu vîrste cuprinse între 18 și 23 de ani, toți din Piatra Neamț, ar fi pătruns, fără drept, în interiorul unei foste societăți comerciale din Piatra Neamț, de unde ar fi sustras mai multe bunuri, în valoare de aproximativ 10.000 de lei. Ulterior, la data de 15 septembrie, bunurile sustrase ar fi fost cumpărate și comercializate de către un tînăr de 19 ani, din Piatra Neamț, față de acesta fiind demarate cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de tăinuire. În urma descinderilor, polițiștii au recuperat o parte dintre bunurile sustrase, pe care le-au înapoiat persoanei vătămate. În baza probatoriului administrat, cei în cauză au fost reținuți de polițiști pentru 24 de ore, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Neamț. Astăzi, aceștia urmează să fie prezentați Parchetului de pe lîngă Judecătoria Piatra Neamț cu propunerea de luare a unei măsuri preventive. Activitatea a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul I.P.J. Neamț”, se precizează în comunicatul de presă al IPJ Neamţ.

Citește știrea

Trending