Contactează-ne

Actualitate

Iniţiativa Fără penali în funcţii publice, un pas spre legiferare

Știe publicată cu

în data de

■ „Curtea a dat aviz favorabil prin care admnite că cele 824.000 de semnături din cele peste un milion strînse sînt valide“, a declarat Radu Samson, preşedintele USR Neamţ ■ el spune că acum ar trebui iniţiat un referendum şi dacă răspunsul va fi validat prin consultarea publică, s-ar putea trece la modificarea Constituţiei ■

Iniţiativa civică Fără penali în funcţii publice, îmbrăţişată şi sprijinită politic de Uniunea Salvaţi România a mai făcut un pas către materializarea ei. Curtea Constituţională a României a constatat faptul că peste 825.000 de semnături, din cele peste un milion, adunate în stradă, sînt valide şi că iniţiativa de modificare a Constituţiei poate intra pe făgaş legislativ. „Sîntem la un an de la începerea campaniei de strîngere de semnături pentru iniţiativa civică «Fără penali în funcţii publice». Timp de şase luni, din martie 2017 şi pînă în septembrie 2018, USR împreună cu sute de voluntari şi organizaţii non-guvernamentale din întreaga ţară şi din străinătate am strîns un milion de semnături pentru această iniţiativă care intenţionează să modifice textul Constituţiei, astfel încît persoanele condamnate definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracţiuni săvîrşite cu intenţie să nu mai poată candida la funcţii publice, atît în administraţia publică locală, în Parlament, sau la funcţia de preşedinte al ţării, pînă la reabilitarea juridică. Pentru a deveni realitate, această prevedere trebuie să ajungă în Constituţie. Semnăturile au fost depuse la Parlament, dar a fost nevoie ca ele să fie validate de către Curtea Constituţională, lucru care s-a întîmplat marţi, 9 aprilie, atunci cînd magistraţii de la CCR au decis că iniţiativa este perfect constituţională. Curtea a dat aviz favorabil prin care admnite că cele 824.000 de semnături din cele peste un milion strînse sînt valide“, a declarat Radu Samson, preşedintele USR Neamţ. Acesta a mai spus că ar trebui iniţiat un referendum pe această temă şi dacă se vor prezenta 30% din alegătorii înscrişi în listele electorale şi jumătate plus unul dintre aceştia s-ar pronunţa favorabil, s-ar putea trece la pasul următor: modificarea Constituţiei. Ca să se poată realiza acest lucru va trebui, însă, să existe voinţă politică, ştiut fiind faptul că au mai existat referendumuri valide în România, precum cel din 2009, cînd opt milioane de români şi-au exprimat voinţa desfiinţării uneia din camerele legislative, adică s-au pronunţat pentru Parlament unicameral, cu 300 de deputaţi, şi nu s-a ţinut cont de această voinţă populară. De altfel, în Parlament a existat şi un Proiect de lege de revizuire a Constituţiei, elaborat de o comisie al cărei vicepreşedinte şi, ulterior preşedinte, a fost senatorul PSD de Neamţ Ioan Chelaru. Proiectul de lege a primit avizul favorabil al Comisiei de la Veneţia, dar zace şi acum în sertarele Parlamentului fără să fi intrat în procesul de legiferare.

Citește știrea
Advertisement
loading...
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Neamţ: 722 de posturi vacante

Știe publicată cu

în data de

■ pînă la final de Cireşar s-ar putea angaja sute de nemţeni ■ cea mai mare recrutare de personal ar putea avea loc la Piatra Neamţ ■

Este de muncă în Neamţ şi numai cine nu vrea nu poate găsi un job. Asta după ce Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Neamţ anunţă ca fiind vacante 722 de posturi, ceva mai multe decît săptămîna trecută. Cea mai mare recrutare de personal ar putea avea loc în Piatra Neamţ şi comunle limitrofe 451 de persoane, şomeri sau cei care doresc să-şi schimbe job-ul vechi cu unul nou. Pentru romaşcani sînt pe piaţă 209 cereri de personal şi ca de fiecare dată cele mai puţine slujbe sînt în zona Tîrgu Neamţ, respectiv 62. Defalcat, mai multe job-uri pentru personal de înaltă calificare vin de la angajatorii din Piatra Neamţ. Se caută doi ingineri construcţii civile şi industriale şi tot atîţia ingineri mecanici. Mai sînt vacante patru posturi de translatori şi cîte un loc pentru inginer chimist şi inginer producţie. În rest se caută 26 brutari, 18 confecţioneri la maşini de cusut industriale, 64 de muncitori necalificaţi, precum şi 10 operatori mase plastice sau 14 patiseri. Patronii mai nevoie de 11 dulgheri, 32 de agenţi de securitate, la care se mai adaugă 13 slujbe de ajutror de bucătar, 12 locuri sînt pentru ajutor de ospătar, plus 11 lucrători comerciali, 20 de ospătari şi 12 şoferi de camion. În multe alte ocupaţii sînt locuri de muncă disponibile, lista completă putînd fi studiată la sediul Agenţiei locale pentru ocuparea forţei de muncă Piatra Neamţ, de pe strada Mihai Eminescu. La Roman cererea de licenţiaţi este ca şi inexistentă şi este nevoie doar de un inginer constructor. Pentru ceilalţi cele mai multe angajări ar putea avea loc în industrie unde sînt libere de mai mult timp 64 de locuri de muncă pentru cei calificaţi ca şi confecţioner – asamblor articole textile plus 35 de posturi sînt pentru necalificaţi. În alte domenii mai este nevoie de alţi 15 necalificaţi, dar se caută şi 10 turnători produse ceramice. În zonă mai este de lucru, dar mai puţin, pentru agenţi de securitate, agenţi de vînzări, barmani, bucătari, casieri, femei de serviciu, precum şi preparatori marfă, şoferi autoturisme sau tinichigii industriali şi vînzători. La Tîrgu Neamţ patronii nu oferă nici un post pentru personal cu studii superioare dar se caută 5 confecţioneri textile şi tot atîţia lăcătuşi mecanici, precum şi 5 sudori, dar se mai pot angaja drujbişti, faianţari, agenţi de vînzări piese auto, precum şi tehnicieni medicali sau operatori maşini de surfilat.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: Copac căzut pe două maşini

Știe publicată cu

în data de

Un arbore a căzut peste două autoturisme, luni, 24 iunie, pe strada Mihai Eminescu, din Tîrgu Neamţ, fiind nevoie de intervenţia pompierilor. “Misiune degajare arbore căzut pe două autoturisme pe strada Mihai Eminescu, oraşul Tîrgu Neamţ. La locul solicitării s-a deplasat un echipaj de pompieri militari cu o autospecială de lucru”, au comunicat reprezentanţii ISU Neamţ.

Citește știrea

Actualitate

Leii de la BJJ Piatra Neamţ, noi medalii internaţionale

Știe publicată cu

în data de

Autor

Luptătorii de la Lions BJJ Piatra Neamţ şi-au confirmat din nou clasa, sîmbătă, 22 iunie. Aceştia s-au întors cu două medalii de la competiţia internaţională Abu Dhabi International Jiu Jitsu Championship, care a avut loc la Galaţi. Au participat sportivi din 14 ţări, iar concursul s-a desfăşurat sub patronatul Abu Dhabi Jiu Jitsu Pro, în colaborare cu Asociaţia Pro BJJ). „Clubul Lions BJJ Piatra Neamţ, care a reprezentat organizaţia Mill Hill Bjj România, s-a deplasat la această competiţie cu un lot de trei sportivi care la final au reuşit să obţină două medalii. Mihai Blaj a obţinut o medalie de aur, iar Alexandru Jărcuţă o medalie de bronz. Juniorul nostru, Cozma Ştefan, nu a reuşit o clasare pe podium, pierzînd la puncte în primul meci, însă e un tînăr care promite mult şi sînt convins că vom mai auzi de el”, a declarat Cătălin Coşarcă, preşedintele clubului Lions BJJ Piatra Neamţ.

Citește știrea

Trending