Contactează-ne

Actualitate

Inginer, ziarist, salvator de vieţi

Știre publicată în urmă cu

în data de

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ îi recompensează pe militarii salvatori pentru meritele în activitatea depusă în slujba semenilor. Unul dintre pompierii militari care s-a remarcat este romaşcanul Dumitru Iuştiuc. Recent el a fost decorat cu „Medalia pentru Merit cls. a III-a“, pentru numeroasele misiuni dificile la care a luat parte. Distincţia a fost acordată într-un cadru festiv, în baza Legii nr. 29, din 31 martie 2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României. Peste cîteva zile, plutonierul adjutant Dumitru Iuştiuc va împlini 45 de ani, fiind născut la data de 8 mai 1974. Cu începere de la 1 noiembrie 2007 deţine în cadrul ISU Neamţ funcţia de subofiţer operativ principal şi conductor cîine. S-a remarcat îndeosebi prin misiunile de salvare sau degajare a celor căzuţi în fîntini, puţuri, sau fose. Iată motivarea superiorilor care l-au decorat: participarea la o misiune pentru degajarea unei persoane înecată în fîntînă, cu adîncimea de 35 de metri, în comuna Traian, pe data de 17 noiembrie 2012; participarea la o misiune pentru degajarea unei persoane înecată în fîntînă, în comuna Bîra, pe data de 23 mai 2014; participarea la o misiune pentru salvarea unei persoane, cu multiple traumatisme, dintr-o fîntînă cu adîncimea de 26 metri, în comuna Moldoveni, pe data de 24 octombrie 2015; participarea la o misiune pentru degajarea unei persoane înecată într-o fîntînă cu adâncimea de 27 metri, în comuna Dulceşti pe data de 25 decembrie 2015; participarea la o misiune pentru degajarea unei persoane înecată în fîntînă, în municipiul Roman, pe data 15 noiembrie 2016; participarea la o misiune pentru degajarea a două persoane înecate într-o fosă în comuna Horia, pe data de 27 august 2015; participarea la o misiune pentru salvarea unei persoane surprinsă de o surpare a unui mal de pămînt, în comuna Doljeşti, pe 31 mai 2016; participarea la o misiune pentru degajarea unei persoane înecată în fîntînă, cu adâncimea de 10 metri, în municipiul Roman, pe 15 noiembrie 2016; participarea la o misiune pentru degajarea unei persoane căzută în fosă în localitatea Săbăoani, în data de 27 decembrie 2017; participarea la o misiune pentru salvarea unei persoane de 120 kg, căzută într-un puţ cu adîncimea de 15 metri şi 60 cm diametru, în municipiul Roman, în data de 2 iunie 2018; participarea la o misiune pentru salvarea unei persoane dintr-o fîntînă adîncă de 20 metri, în localitatea Teţcani, în pe 2 iunie 2018. De menţionat este faptul că înainte de a alege cariera de salvator, Dumitru Iuştiuc a fost reporter la Monitorul de Neamţ timp de cinci ani, în perioada 1992 – 1997.

Misiune sub pămînt

Iată unul din cazurile la care Dumitru Iuştiuc a intervenit şi care a fost publicat în cotidianul Monitorul pe data de 4 iunie 2018, cu titlul Scoşi în viaţă de sub pămînt: „Două neverosimile cazuri au avut loc la finele săptămînii trecute, în municipiul Roman şi zona limitrofă, pompierii specializaţi în misiuni de căutare-salvare trebuind să coboare sub pămînt, de unde au scos în viaţă două persoane. Într- unul dintre cazuri, se pare, a fost vorba despre o tentativă de suicid iar în celălalt de un accident de muncă. Astfel, sîmbătă, 2 iunie, în jurul orei 7.30, Dispeceratul Integrat ISU Neamţ a fost anunţat, prin Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă 112, pentru a interveni într-o misiune de salvare a unei persoane căzute într-un puţ de 14 metri în Roman, de lîngă firma Odlo, pe Strada Chimiei. La faţa locului s-au deplasat, conform ISU, autospeciale cu şapte subofiţeri de la Detaşamentul Roman şi modulul multirisc cu trei subofiţeri de la Detaşamentul Piatra Neamţ. Cînd au ajuns la locul evenimentului, pompierii au constatat că în puţ este o persoană de sex masculin, de aproximativ 35 de ani şi au acţionat pentru scoaterea lui. Bărbatul, care făcuse armata taman la pompieri, săpa un puţ şi, la un moment dat, s-a terminat stratul argilos, intrînd într-o zonă de prundiş. A construit un podeţ, se pare nu prea stabil pe care, în momentul în care a călcat, l-a rupt şi s-a prăbuşit în gol. Era conştient în momentul în care salvatorii au intrat să-l scoată, deşi avea un picior «praf», a avut prezenţă de spirit, punîndu-şi masca pentru respiraţie şi a cooperat cu pompierul care a coborît după el, nimeni altul decît plutonierul major Dumitru Iuştiuc.

Altă faţetă a activităţii lui Dumitru Iuştiuc

Prezentăm în continuare un articol scris în iulie 2011, intitulat „Plutonierul major Iuştiuc şi Kara – cea mai bună echipă de salvare din ţară“, în care relatam alt aspect din viaţa de pompier al fostuilui nostru coleg. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Petrodava“ Neamţ, instituţie care are posibilitatea de a interveni în cele mai crunte scenarii, beneficiază, mai nou, de un cîine de căutare şi salvare a persoanelor. Kara, un ciobănesc belgian Malinois, a absolvit prima cursurile centrului de dresaj a Ministerului Administraţiei şi Internelor de la Sibiu şi, în prezent, este cantonată la Roman. De zglobiul patruped, cu un nas foarte fin şi capacităţi de căutare deja dovedite, se ocupă plutonierul major Dumitru Iuştiuc. Cei doi formează cel mai bun cuplu chino-tehnic din ţară, pe specializarea lor, avînd recunoaşterea „clasei I“ şi urmînd să se mobilizeze, în caz de nevoie, în întregul judeţ, în alte zone ale României sau chiar peste hotare.

O echipă de 9,60

Dumitru Iuştiuc a părăsit acum vreo trei ani şi jumătate echipa gazetarilor de la Monitorul, alegînd o carieră în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ. Acesta a urmat cursurile Centrului Chinologic „Dr. Aurel Greblea“, din Sibiu, pe care le-a încheiat ca şef de promoţie la o specializare foarte grea. În prezent, pompierul face echipă cu Kara, în caz că s-ar întîmpla vreo nenorocire. Kara este o căţea cu vîrsta de un an şi jumătate, din rasa ciobănesc belgian Malinois şi este folosită în special pentru misiunile de căutare şi salvare urbană. În caz de cutremur, explozii, calamităţi naturale sau prăbuşiri de clădiri din orice alte motive, patrupedul este gata, în orice moment, să caute supravieţuitorii. „Cîinele a intrat în dotarea ISU Neamţ anul trecut, în luna mai, pe cînd avea 5 luni. A trecut, alături de un coleg, care acum nu mai lucrează în sistem, printr-o fază de predresaj, pînă în martie, anul acesta. Pe data de 7 a aceleiaşi luni, am plecat cu cîinele la Sibiu, unde am urmat cursurile şcolii de dresaj. Pregătirea a durat pînă pe 24 iunie, cînd am intrat în faza de examinare, ce a durat o săptămînă. A fost, pentru mine şi cîinele de serviciu, o perioadă destul de grea, însă şi foarte frumoasă. Am avut patru module de pregătire, fiecare încheiate cu cîte o evaluare, în cel mai mare centru chinologic din Europa. Am urmat, totodată, cursuri teoretice pentru specializarea de conductor de cîini, constînd în tot ceea ce ţine de anatomia şi fiziologia cîinilor sau metodologia de dresaj. Am primit atestarea pentru «căutare şi salvare urban㻓, a explicat plutonierul major Dumitru Iuştiuc. Acesta, fără să intre în aspectele care pot constitui secrete de serviciu, a explicat şi procedura foarte riguroasă de examinare. Cuplul chino-tehnic a susţinut probe timp de 7 zile, pentru a fi încadrat într-o categorie şi a primi atestarea. „La Sibiu se ţin cursuri pentru personalul Ministerului Administraţiei şi internelor în 11 specializări, a noastră fiind una dintre cele mai recent introduse. Am fost, în total, şapte cupluri chino-tehnice la examinarea pe «căutare şi salvare urbană», alături de Kara reuşind să avem cea mai mare notă, 9,60“, a mai precizat Dumitru Iuştiuc.

O carieră bogată

Dumitru Iuştiuc a absolvit Facultatea de Zootehnie a Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Iaşi, ceea ce explică cunoştinţele vaste referitoare la animale şi dragostea faţă de acestea. În perioada 2002-2007, acesta a lucrat ca redactor al cotidianului Monitorul, ocupîndu-se de domenii destul de grele, printre care şi cel legat de activitatea pompierilor militari. A susţinut concurs şi, în luna noiembrie 2007 a intrat în rîndurile cadrelor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ. „Îmi place foarte mult ceea ce fac şi faptul că sînt, în continuare, într-un colectiv de excepţie. După ce am urmat cursurile chino-tehnice a început o nouă etapă pentru mine. Avem o posibilitate în plus de intervenţie, în situaţiile cele mai dramatice, de care sperăm să nu avem parte niciodată. Cîinele Kara este încadrat în «clasa I» şi se antrenează, zilnic, pentru îndeplinirea misiunilor specifice. Are parte de condiţii foarte bune, de alimentaţie specială, numai pe bază de granule şi program zilnic de muncă. În prezent, prin mijloace ştiinţifice nu există o posibilitate de căutare cu succes 100% a persoanelor prinse sub dărîmături. Un cîine bine antrenat se apropie cel mai tare de acest procent“, a conchis Dumitru Iuştiuc.

Citește știrea
Advertisement
loading...
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Neamţ: În boxa acuzaţilor după ce a lovit un poliţist şi o poliţistă

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ recent întors din Italia, un nemţean a atacat doi poliţişti, un bărbat şi o femeie ■ oamenii legii veniseră să aplaneze un conflict în care a fost implicat fratele inculpatului ■ acuzatul a susţinut că nu ştie să- l fi lovit pe poliţist, iar pe poliţistă a „altoit-o“ din greşeală ■

Un tînăr din Ruginoasa, care a luat la bătaie un echipaj de poliţişti, un bărbat şi o femeie, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului Roman care au finalizat urmărirea penală. În cauză este vorba de Florin Gherasim, de 35 de ani, care este acuzat de două infracţiuni de ultraj. În acelaşi dosar, Cristian Gherasim, de 34 de ani, fratele primului acuzat, este acuzat de tulburarea liniştii şi ordinii publice. Pe scurt, Florin Gherasim şi-a testat forţele cu un echipaj de poliţie venit la discoteca din localitate să aplaneze un conflict iscat de fratele lui. În urma acestui incident, cei doi oameni ai legii din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Neamţ s-au ales, fiecare, cu cîteva zile de îngrijiri medicale, iar zurbagiul a fost arestat preventiv pentru două infracţiuni de ultraj. Fapta a avut loc pe 13 iulie 2019, zi în care Florin Gherasim, abia întors de la muncă pe meleaguri străine, a mers să se distreze într-o discotecă din Ruginoasa. Lucrurile au mers bine o vreme, dar spre miezul nopţii a început scandalul, cel mai probabil şi pe fondul consumului de băuturi alcoolice. În jurul orei 23 totul a degenerat, iar pentru calmarea spiritelor a fost chemat în ajutor, prin apel la 112, un echipaj de poliţie. După ce oamenii legii au ajuns la local, a început „distracţia“. Inculpatul şi fratele lui au făcut scandal şi au adresat injurii, iar pentru că nu se potolea şi l-a lovit pe poliţist, acesta s-a văzut nevoit să pulverizeze spray lacrimogen. A fost lovită şi femeia care făcea parte din echipaj, aşa că individul a fost încătuşat şi dus la post. Chiar şi acolo a continuat să îi jignească şi să-i ameninţe pe oamenii legii cu acte de violenţă. A fost dus în faţa unui procuror care a decis să-l reţină pentru 24 de ore, celălalt „combatant“ fiind plasat sub control judiciar. La anchetă, inculpatul a declarat că nu-şi aminteşte să-l fi lovit pe poliţist, dar ştie că acesta l-a atacat cu un spray, moment în care s-ar fi agitat şi a lovit-o pe femeia poliţist din greşeală. A recunoscut că le-a vorbit urît oamenilor legii, dar pentru injuriile adresate le-a cerut scuze. În urma incidentului, oamenii legii au suferit leziuni pentru care fiecare a avut nevoie de cîteva zile de îngrijiri medicale. Gherasim a fost prezentat în faţa unui complet de judecată de la instanţa din Roman care a dispus privarea de libertate. „Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lîngă Judecătoria Roman în dosarul de urmărire penală nr. 2078/P/2019 şi, în consecinţă: În temeiul art. 223 alin. 2 teza I Cod de procedură penală şi art. 225, 226, Cod procedură penală dispune arestarea preventivă a inculpatului Gherasim Florin, pentru săvîrşirea a 2 infracţiuni concurente de ultraj, prev. de art. 257 alin. 1 şi 4 Cod penal rap. la art. 193 alin. 2 Cod penal şi art. 206 Cod penal (persoane vătămate Bandrabulă Claudiu Gheorghe şi Popovici Ecaterina Roxana), cu aplic. art. 38 alin. 1 Cod penal pentru o perioadă de 20 de zile, începînd cu data de 14 iulie 2019 şi pînă la data de 02 august 2019“, conform Judecătoriei Roman. Ulterior el a fost plasat în arest la domiciliu.

FOTO: imagine cu caracter generic

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: Pui de zimbru „năşit“ de un primar din Basarabia

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ Ruslan Vascan, din Republica Moldova, este cîştigătorul concursului organizat de Parcul Natural Vînători pentru „botezarea“ unei femele ■ el a propus numele Rovidenia pentru micuţa venită pe lume în ţarcul de aclimatizare, făcînd trimitere la Vovidenia, schitul din Poiana Liniştii ■ în 2017, cîştigător a fost ex-primarul Romanului, Laurenţiu Dan Leoreanu, cu numele Romaşcan ■

Puiul de zimbru venit pe lume în ţarcul de aclimatizare al Parcului Natural Vînători Neamţ şi-a găsit drept „naş“ un oficial de peste Prut. Micuţa femelă va purta numele Rovidenia, propus de Ruslan Vascan, primarul comunei Vatici, din raionul Orhei, Republica Moldova. El a fost desemnat cîştigător al concursului organizat de conducerea Parcului, la care au participat 170 de persoane. Regula principală impunea ca numele să înceapă cu particula Ro, indicativul ţării noastre. Ruslan Vascan a participat, pe 17 august la Ziua Zimbrului, pentru a-şi ridica premiul, iar la momentul cînd a fost invitat să spună povestea din spatele numelui, a demonstrat că a meritat pe deplin să cîştige concursul organizat. El i-a impresionat pe cei prezenţi în sală prin cunoştinţele sale despre locurile din zonă, despre care aflase încă de copil din scrierile autorilor români. A mărturisit că i-a plăcut mai ales Creangă şi că a reuşit să identifice locuri descrise de acesta, precum Boboieşti, Condreni, Vînători, Ghindăoani. „Rovidenia! Pentru că alături se află Schitul Vovidenia, iar zimbrii Neamţului parcă ar sta la straja acestui sfînt locaş din Poiana Liniştii…“, şi-a motivat propunerea de nume primarul basarabean, el amintind şi de Mihail Sadoveanu care a locuit o vreme în imediata vecinătate a schitului Vovidenia şi a scris inclusiv despre zimbrii din vremea marilor voievozi. Publicul avea să afle şi faptul că Ruslan Vascan a urmat liceul silvic din Cîmpulung Moldovenesc, lucru care putea explica de ce vorbea atît de bine româneşte, păstrînd puţin din accentul specific locuitorilor de peste Prut. Cine a avut curiozitatea să intre pe pagina sa de Facebook, nu putea să nu remarce şi o fotografie a oficialului basarabean cu sloganul „Mîndru că sînt român“. Competiţia „Se caută un nume“ a ajuns la a şaptea ediţie şi s-a desfăşurat în cadrul proiectului Parcul Natural Vînători Neamţ – de douăzeci de ani împreună (SVA-05- 2019), finanţat de Fundaţia pentru Parteneriat şi MOL România în cadrul Programului Spaţii Verzi, Componenta Arii Naturale Protejate, sesiunea februarie 2019. „Aşa cum v-am obişnuit, începînd cu anul 2013, Administraţia Parcului Natural Vînători Neamţ organizează concursuri în vederea găsirii celor mai potrivite nume pentru zimbrişorii nou veniţi pe lume. Cu sprijinul publicului larg, am botezat pînă în prezent 10 viţei: şase masculi (Românaşul, Rovin, Robur, Romaşcan, Ronică şi Rovan) şi patru femele (Rozana, Rolline, Romi, Roltea). În acest an botezăm o femelă ce a venit pe lume în luna iunie 2019. S-au primit peste 200 de propuneri de nume cu implicarea a 170 de persoane. Cei mai mulţi şi-au dorit ca nume Romaniţa, apoi Roua. Ca în fiecare an, comisia a apreciat povestea din spatele numelui. Cea mai frumoasă motivaţie a fost cea a numelui Rovidenia, iar cîştigătorul din acest an este domnul Ruslan Vascan din Republica Moldova“, a declarat Elena Curea, unul din membrii echipei Parcului Vînători. Ruslan Vascan este al doilea oficial care devine „naş“ pentru un pui de zimbru.

Romaşcan, numele cîştigător de acum 2 ani

La ediţia din 2017 cîştigător a fost desemnat ex-primarul Romanului, Laurenţiu Leoreanu. Juriul a înclinat balanţa în favoarea numelui Romaşcan, propus de fostul edil, deoarece povestea din spatele propunerii a făcut dovada unui interes deosebit asupra provocării lansate. „Se împlinesc 50 de ani de cînd Constantin Tărăbuţă, cel care a fost întemeietorul şi directorul Muzeului de Ştiinţele Naturii Roman, a realizat un articol despre un craniu de zimbru găsit cu ocazia amenajării fostei Grădini Zoologice a oraşului, articol publicat ulterior în revista Studii şi Comunicări a Muzeului Judeţean Bacău. Cercetările au arătat că zona excavată aparţinea zidului de incintă a cetăţii vechi a Romanului, construită de Roman Muşat în 1396. Fără a putea determina vechimea craniului, articolul dovedeşte că acesta a aparţinut unui zimbru vînat în împrejurimile Romanului, aducînd astfel o contribuţie importantă privitoare la prezenţa zimbrului în zona colinară a ţării noastre. În memoria acelui zimbru şi a celui care l-a făcut cunoscut, pentru a asigura o continuitate în timp, vă propun numele de Romaşcan“, pledase „naşul“ Leoreanu. După cum se ştie, PNVN dezvoltă un proiect unic în ţară, de eliberare a zimbrilor în mediul natural. Primul pas pentru repopularea munţilor cu această specie legendară s-a făcut pe 22 martie 2012, aceasta fiind data la care s-a reuşit, după ani de eforturi şi multe greutăţi întîmpinate, să creeze condiţiile necesare eliberării primului grup de zimbri în sălbăticie. Evenimentul, o premieră pentru ţara noastră, a avut loc în zona Chitele din comuna Crăcăoani, unde au avut loc ulterior şi celelalte puneri în libertate. Din ţarcul de aclimatizare, întins pe o suprafaţă de 180 de hectare, au fost selectate majoritatea exemplarelor ce au fost puse în libertate în ultimii ani. Numărul zimbrilor care hălăduie în pădurile Neamţului a ajuns la 42, cu tot cu cele două femele şi doi masculi care au fost puşi în libertate anul acesta, în luna mai. În perioada de aclimatizare, una dintre femele a adus pe lume un pui, astfel că micuţul a pornit împreună cu mama sa spre sălbăticie. Exemplarele din sălbăticie sînt monitorizate prin intermediul datelor furnizate de colarele GPS, cît şi de echipele de teren. S-a observat că nu stau împreună, ci în diferite grupuri, după preferinţe, masculii fiind mai solitari. În căutarea unor noi locuri de hrănire şi de adăpost, zimbrii ocupă acum un areal de peste 60.000 de hectare.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: 50 de şoferi făcuţi pietoni, în două zile

Știre publicată în urmă cu

în data de

50 de şoferi au rămas fără permis de conducere pentru viteză excesivă sau pentru că au urcat la volan deşi băuseră, în doar două zile. Poliţiştii au aplicat peste 200 de amenzi în valoare de peste 88.000 de lei. “În cadrul unei acțiuni organizate pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere grave, polițiștii au aplicat peste 200 de sancțiuni contravenționale iar peste 50 de șoferi au rămas fără permisul de conducere. În perioada 17-18 august, polițiștii Serviciului Rutier Neamț au acționat pe linia combaterii principalelor cauze generatoare de accidente grave. Scopul acestei acţiuni a fost reprezentat de reducerea numărului accidentelor rutiere și a consecințelor acestora determinate de nerespectarea regimului legal de viteză de către conducătorii auto, a consumului de alcool, precum şi sancţionarea nerespectării acestor obligaţii prevăzute de legislaţia rutieră. Pe parcursul acțiunii, polițiștii au aplicat peste 200 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 88.000 de lei. 51 de șoferi au rămas fără permisul de conducere, după ce au fost depistați circulând cu viteză excesivă sau sub influența băuturilor alcoolice”, au comunicat reprezentanţii IPJ Neamţ.

Citește știrea

Trending