Contactează-ne

Actualitate

Inculpat de DNA după ce a „ciripit“ de Pinalti

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ Decebal Draghiş este acuzat de trafic de influenţă şi instigare la spălare de bani ■ el este unul din cei care au vorbit de sacoşele de bani din dosarul Microsoft: „Banii îmi erau aduşi de regulă la birou şi în aceeaşi zi îi dădeam mai departe lui Gheorghe Ştefan, în diverse locaţii, într-un apartament al acestuia din Bucureşti, la Hotel Marshal sau la hotelul lui Dorin Cocoş“ ■

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au finalizat urmărirea penală şi au dispus trimiterea în judecată a unuia din denunţătorii fostului primar de Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan. În cauză este vorba de Decebal Draghiş, cel care a făcut mai multe dezvăluiri nefavorabile lui Pianlti în celebrul dosar Microsoft. Conform datelor oficiale, Decebal Silviu Draghiş este acuzat de săvîrşirea infracţiunilor de trafic de influenţă şi instigare la spălare de bani, în forma participaţiei improprii. În aceeaşi cauză a fost deferită justiţiei şi Luminiţa Cecilia Mazilu, avocat în cadrul Baroului Bucureşti, aceasta fiind acuzată de infracţiuni de trafic de influenţă şi spălare de bani. În rechizitoriu, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt.

Inculpaţii Mazilu Luminiţa şi Draghiş Decebal au pretins de la un om de afaceri (martor), în cursul lunii decembrie 2009, un procent de 10% din suma ce urma să-i fie atribuită de Administraţia Fondului de Mediu, pentru două proiecte. În schimbul banilor pretinşi, cei doi inculpaţi au promis martorului că îşi vor exercita influenţa pe lîngă funcţionarii publici cu funcţii de conducere din cadrul instituţiei publice menţionate anterior, pentru a-i determina să aprobe cererile de finanţare privind proiectele respective“, conform DNA.

În acelaşi context, în perioada 22.06.2010 – 10.01.2012, Mazilu şi Draghiş au primit de la omul de afaceri, în tranşe, prin transferuri bancare suma de 430.752 euro, reprezentînd contravaloarea unor contracte fictive de asistenţă juridică. Pentru a disimula adevarata natură a provenienţei sumei de bani primită în condiţiile arătate, avocata Mazilu şi o altă persoana ce a acţionat fără vinovăţie ca urmare a instigarii lui Draghiş au transferat banii în conturile unor societăţi în baza unor contracte de prestări servicii care nu au fost realizate niciodată.

Sumele reprezentînd preţul traficului de influenţă, astfel introduse în circuitul civil, au fost în final, în cea mai mare parte, retrase în numerar şi predate de doi intermediari inculpatului Draghiş Decebal“, au mai arătat procurorii anticorupţie.

În cauză s-a dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra unor bunuri mobile şi imobile ce aparţin lui Draghiş.

Draghiş şi sacoşele voluminoase de bani

În octombrie 2016, Decebal Draghiş, un afacerist din Focşani, a fost audiat de judecători ca martor al apărării lui Pinalti în dosarul Microsoft. El a spus judecătorilor că l-a cunoscut pe fostul edil în 2008 prin intermediul pietreanului Gabriel Moraru, iar acesta din urmă i-a facilitat obţinerea unor contracte la Oil Terminal Constanţa. Vrînceanul ar fi înfiinţat în 2009 două firme offshore pentru activităţi în domeniul petrolier.

În 2009, la solicitarea lui Gheorghe Ştefan am acceptat să folosesc cele doua firme offshore pentru a încheia contracte în legătură cu servicii IT. Plăţile urmau să se facă în favoarea lui Gheorghe Ştefan. Pe Claudiu Florică l-am cunoscut după ce mi-a fost prezentat de Gheorghe Ştefan la Hotel Marshal. După această întrevedere, am stabilit să mă întîlnesc cu Florică pentru a perfecta contractele. Ulterior, m-am deplasat cu avocata Luminiţa Mazilu la sediul firmei lui Claudiu Florică pentru a semna contractele. Mi s-a explicat că are nevoie de o firmă tampon pentru acele contracte, eu eram pe dinafara subiectului. Nu am prestat în baza contractelor, dar au fost efectuate plăţi. Banii de la Florică au intrat în două tranşe, în total aproximativ 4 milioane de dolari. Iniţial, convenisem ca eu să iau un comision de zece la sută pe care nu l-am mai obţinut“, a spus Draghiş, adăugînd că banii de la Florică ajungeau în baza unor contracte fictive în firmele unui alt intermediar, Toni Răzvan, acesta îi scotea cash şi îi dădea lui, pentru a-i remite lui Pinalti.

Toni Răzvan îmi aducea banii în pungi sau în genţi ieftine. Banii îmi erau aduşi de regulă la birou şi în aceeaşi zi îi dădeam mai departe lui Gheorghe Ştefan, în diverse locaţii, într-un apartament al acestuia din Bucureşti, la Hotel Marshal sau la hotelul lui Dorin Cocoş. Am efectuat plăţi şi prin virament, inclusiv pentru două apartamente ale lui Gheorghe Ştefan din Piatra Neamţ. Banii daţi lui Gheorghe Ştefan erau în lei, şi mai mari şi mai mici, de aia plasele erau aşa voluminoase“, a declarat martorul care ar fi trebuit să fie de partea lui Ştefan.

Citește știrea
Advertisement
loading...
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Neamţ: 50 de şoferi făcuţi pietoni, în două zile

Știre publicată în urmă cu

în data de

50 de şoferi au rămas fără permis de conducere pentru viteză excesivă sau pentru că au urcat la volan deşi băuseră, în doar două zile. Poliţiştii au aplicat peste 200 de amenzi în valoare de peste 88.000 de lei. “În cadrul unei acțiuni organizate pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere grave, polițiștii au aplicat peste 200 de sancțiuni contravenționale iar peste 50 de șoferi au rămas fără permisul de conducere. În perioada 17-18 august, polițiștii Serviciului Rutier Neamț au acționat pe linia combaterii principalelor cauze generatoare de accidente grave. Scopul acestei acţiuni a fost reprezentat de reducerea numărului accidentelor rutiere și a consecințelor acestora determinate de nerespectarea regimului legal de viteză de către conducătorii auto, a consumului de alcool, precum şi sancţionarea nerespectării acestor obligaţii prevăzute de legislaţia rutieră. Pe parcursul acțiunii, polițiștii au aplicat peste 200 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 88.000 de lei. 51 de șoferi au rămas fără permisul de conducere, după ce au fost depistați circulând cu viteză excesivă sau sub influența băuturilor alcoolice”, au comunicat reprezentanţii IPJ Neamţ.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: Şofer “campion” la alcoolemie

Știre publicată în urmă cu

în data de

Un tînăr care a urcat la volanul unui autoturism deşi băuse din belşug a fost prins recent de poliţiştii nemţeni. Testat alcoolscopic, tînărul s-a dovedit a avea peste 1,70 mg/l alcool pur în aerul expirat. “La data de 19 august, polițiștii din cadrul Poliției orașului Roznov au depistat în trafic un bărbat, de 36 de ani, din Roznov, care conducea un autoturism pe strada Speranței, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. Tînărul a fost testat alcoolscopic, rezultatul indicînd o valoare de peste 1,70 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, se precizează în buletinul de presă al IPJ Neamţ.

Citește știrea

Actualitate

Zi de sărbătoare pentru preotul Florin Ţuscanu

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ s-au împlinit 31 de ani de la hirotonirea preotului din Trifeşti ■ fiu al satului Hociungi, preotul pasionat de istorie este autorul mai multor monografii iar acum lucrează la un studiu privind bisericile cu hramul Sfîntul Nicolae ■

Unul din cei mai erudiţi preoţi nemţeni, Florin Ţuscanu, fiu al satului Hociungi, din comuna Moldoveni a sărbătorit, pe 15 august, 31 de ani de la hirotonirea ca preot. La momentul aniversar i-a avut alături pe enoriaşii de la biserica din Trifeşti, unde este paroh, cît şi pe cei care au participat la Sărbătoarea Răzeşilor. „Sînt fiul al satului Hociungi, unde am urmat cursurile şcolii primare, după care am studiat la Şcoala Nr.3 Roman şi apoi la Seminarul şi Facultatea de Teologie din Iaşi. 15 august este ziua în care satul acesta, Moldoveni, este încredinţat Maicii Domnului, protectoarea noastră. Pe 15 august am serbat în parohia pe care o păstoresc, biserica din Trifeşti, 220 de ani de la sfinţirea acesteia, prilej cu care am avut o sărbătoare locală. Ziua de 15 august, cînd în bisericile româneşti se marchează Adormirea Maicii Domnului are pentru mine, personal, o semnificaţie deosebită, pentru că este ziua hirotonirii mele ca preot. În 31 de ani de cînd sînt preot am fost misionar în nu mai puţin de şase parohii: la început în zona Vaslui, apoi la Moldoveni, unde am funcţionat timp de 13 ani, la biserica cu hramul Sfîntul Nicolae. Alţi patru ani am slujit la biserica cu acelaşi hram din Ruginoasa, după care am fost transferat la Roman, unde am fost timp de nouă ani ca preot protopop. Pot mulţumi lui Dumnezeu că am avut multe împliniri profesionale şi pot afirma că am văzut în viaţa mea o «lucrare» a Sfîntului Nicolae, prin aceea că am fost botezat în biserica Sfîntul Nicolae din satul Hociungi, am fost preot la biserici, mai toate cu acest hram. Acesta este motivul pentru care am ajuns la Bari, în Italia, unde se află moaştele Sfîntului Nicolae. Aici, preotul Giraldo Ciofari, care se ocupă de Centrul de Studii Nicolaene, mi-a spus că acest sfînt are o lucrare cu mine şi mi-a recomandat să aprofundez cercetările pe această temă pentru a fi promovate în acest centru. Revenind acasă, am început un studiu temeinic“, a mărturisit pr. dr. Florin Ţuscanu.

Citește știrea

Trending