Publicitate

■ patru deţinuţi au fost arestaţi după ce au fost acuzaţi de înşelăciuni din închisoare prin metoda Accidentul ■ alţi patru membri ai grupării aveau alte măsuri preventive ■ paguba a fost estimată la 50.000 lei ■

Procurorii pietreni au finalizat urmărirea penală şi a dispus trimiterea în judecată a ţeparilor din penitenciar şi a ajutoarelor acestora, care ar fi produs o pagubă în dauna persoanelor vătămate de vreo 50.000 lei. Patru deţinuţi, doi din Penitenciarul de Maximă Siguranţă Iaşi şi tot atîţia din Penitenciarul Bacău s-au ales cu noi acuzaţii penale. Este vorba de Ionel Cojocaru şi Florin Geană, aceştia afîndu-se încarceraţi la Iaşi, la fel stînd lucrurile şi în cazul lui Nicolae Asaftei şi Andrei Doltu, aceştia aflîndu-se la Bacău. În cauză mai sînt alţi patru inculpaţi şi la începutul urmăririi penale Ştefan Eduard Rusu, din Iaşi, Cristi Alexandru Borş, din Vaslui şi Ionela Mihaela Asaftei din Poloboc, comuna Rediu, au fost plasaţi în arest la domiciliu, iar pietreanca Rozica Petrachi a fost pusă sub control judiciar pentru două luni. Cei opt inculpaţi sînt acuzaţi că ar fi săvîrşit vreo 20 de infracţiuni de acest fel, fapte consumate sau tentative de fraudă, cu o pagubă de 50.000 de lei în dauna unui număr de 18 părţi vătămate. Recent a fost finalizată şi procedura de Cameră preliminară, iar procesul intră în linie dreaptă. Totul a început pe 2 noiembrie 2017, cînd poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Piatra Neamţ, cu sprijinul Serviciului Acţiuni Speciale au organizat o acţiune pe raza judeţelor Neamţ, Vaslui, Bacău şi Iaşi, fiind puse în executare opt mandate de aducere. Conform actelor de urmărire penală, faptele au avut loc în perioada iulie – octombrie 2017, infractorii săvîrşind un număr de 19 înşelăciuni prin metoda Accidentul, dar au fost şi fapte care au rămas în stadiul tentativei după ce presupusele victime s-au prins cu cine au de-a face. Cei care au picat în plasa ţeparilor au scos din buzunar 41.000 lei şi 2.500 de euro, parte din prejudiciu fiind recuperat. În aceeaşi cauză, pe 15 octombrie, oamenii legii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale al Poliţiei Piatra Neamţ au organizat o acţiune de prindere în flagrant a trei membri ai grupării, imediat după ce aceştia au comis două înşelăciuni. Asupra suspecţilor au fost găsiţi 12.586 de lei şi 450 de euro, la acel moment indivizii fiind plasaţi în arest la domiciliu. În cadrul acestui dosar, poliţiştii nemţeni au colaborat cu omologii lor din Iaşi, iar pe 21 octombrie au prins în flagrant un tînăr de 24 de ani, în timp ce arunca peste gardul penitenciarului telefoane mobile pe care membrii grupării ar fi trebuit să le folosească la comiterea unor noi infracţiuni. Individul adusese pentru cei privaţi de libertate şi alte bunuri la care deţinuţii au interzis. Pentru fapta sa ieşeanul s-a ales cu o nouă acuză penală – introducere de bunuri interzise în penitenciar.

Comentarii Facebook
loading...

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.