Încâlcita poveste a apei de la Văratec

Pentru justificarea celor enunţate mai sus, se impune următoarea introducere lămuritoare: localitatea care figurează în scriptele administrative ca fiind satul Văratec este formată în realitate din două entităţi etnografice distincte şi total diferite între ele.

Prima este cea cunoscută drept vechea şi arhicunoscuta atracţie a turismului nemţean, respectiv pitoreasca zonă mănăstirească, iar cealaltă este cea a locuitorilor mireni, aparţinători de parohia Sfânta Varvara şi concentrată de-a lungul a două căi principale de acces ce coboară în pantă, romantic botezate acum vreun an Codrii de aramă şi Pădurea de argint.

Aceste nume romantice, inspirate din lirica eminesciană, nu au nimic comun cu realitatea din teren. E drept că unii dintre locuitori, mânaţi de sărăcie să lucreze prin străinătăţuri, şi-au construit case noi sau le-au renovat pe cele părinteşti dar, aşa cum se poate constata la faţa locului, în respectiva zonă nu poate fi vorba despre străzi în adevăratul sens al cuvântului, ci doar despre două uliţe banale, neinteresante pentru turişti.

Drept este că prima, Codrii de aramă, are acum un aspect mai civilizat deoarece a fost asfaltată, pe când cealaltă a rămas uitată la nivelul ruralului autohton de acum două secole. Asfaltarea cu pricina a durat nepermis de mult – din primăvară până-n toamnă – fiind făcută cu numeroase poticneli şi stârnind multă nemulţumire din partea localnicilor, cărora le-a fost blocat cu lunile accesul spre poarta propriei gospodării.

A rezultat o stradelă îngustă pe care două autoturisme reuşesc cu greu să se strecoare unul pe lângă celălalt, dar cei de la volan sunt mulţumiţi că au scăpat de coşmarul denivelărilor de până atunci. În paralel, geamăna sa, Pădurea de argint, aflată într-o pantă şi mai accentuată, a rămas plină de hârtoape şi bolovani, spre „bucuria“ şoferilor care se văd obligaţi s-o parcurgă, riscând să-şi deterioreze cauciucurile şi scutul maşinii.

În pofida aspectului diferit, cele două uliţe au, totuşi, un punct comun: rămân periodic fără apă curentă. Acum vreo doisprezece ani, a fost luată, în sfârşit, iniţiativa de a introduce şi în Văratec o reţea de distribuire a apei, reţea alimentată dintr-o captare naturală, prin intermediul unor bazine de acumulare. Spre bucuria celor care până atunci căraseră apa de la fântână, racordarea propriu-zisă s-a făcut destul de repede şi, în mod surprinzător, apa venită pe ţeavă era gratuită.

Aşa este şi în prezent. Anul trecut, Primăria Agapia a montat apometre la toţi beneficiarii, dar nimeni nu le-a citit vreodată. Toate au fost bune şi frumoase până când cererea a depăşit oferta. Mai cu fereală, unii localnici afirmă că principalul consumator de apă ar fi mănăstirea. Şi de ce n-ar fi adevărat?! De ce să raţionalizezi consumul de apă necesar funcţionării numeroaselor anexe gospodăreşti, de ce să nu-i primeşti pe importanţii oaspeţi în condiţii optime de confort şi ce motiv ai avea să forezi pentru azilul de bătrâni un puţ propriu, pe care să-l echipezi cu hidrofoare, atât timp cât nu te obligă nimeni s-o faci?!

Evident că, în timp, dezechilibrul dintre necesităţile mănăstirii şi cele ale locuitorilor uliţelor sus-amintite s-a accentuat şi, drept urmare, s-a trecut periodic şi fără vreun avertisment prealabil din partea Primăriei Agapia la întreruperea totală a furnizării apei către zona sătească. Şi nu puţine au fost cazurile când s-a revenit la normal doar datorită articolelor din presă.

Aşa spre exemplu, pe la începutul verii, situaţia s-a remediat abia după intervenţia Monitorului de Neamţ. Tot gura satului susţine că cei care fac manevrele de oprire sau de repornire ale apei n-ar fi angajaţi ai primăriei, ci ai mănăstirii. În realitate, nu se prea ştie câte bazine sunt, cine le administrează şi care este regimul lor de funcţionare.

Poate că măsura aceasta arbitrară putea fi justificată în timpul unui interval de timp mai secetos dar, deşi întreaga lună iulie şi la începutul lui august a plouat din abundenţă, apa a fost întreruptă complet în zona celor două uliţe cu nume de inspiraţie eminesciană timp de şapte zile, începând cu data de 11.08.

După ce zilele praznicului Adormirii Maicii Domnului au trecut şi nevoile mănăstireşti s-au mai redus, a primit sporadic ceva apă şi restul localităţii (spre exemplu în 17 şi 20, 21 şi 23 august), însă doar timp de aproximativ două ore. Vestea îmbucurătoare a fost transmisă peste gard, din vecin în vecin, tot fără vreo înştiinţare prealabilă.

Suntem atenţionaţi prin toate canalele mass-media că este necesar să purtăm mască şi să ne spălăm cât mai des pe mâini. Ştiut fiind că în Văratec au existat deja câteva cazuri de COVID-19, se pune în mod serios întrebarea: Cum pot respecta sătenii aceste norme şi se pot apăra de pericolul noului virus? Cărând apa cu găleţile de la fântânile aflate destul de departe de casă, fântâni care pot fi numărate pe degete, sau doar purtând mască?!

Ana DELNEA