Contactează-ne

Tribuna Nemțenilor

În sfârşit, Revoluţia română este şi ea trimisă în judecată

Știe publicată cu

în data de

Dosarele Revoluţiei, predate instanţei de către Procurorul General Augustin Lazăr, au fost declarate de acesta, cu pompă şi ifos, ca fiind parte a programului său managerial, pe care îl finalizează astfel cu succes. Curiozitatea publică, alimentată steril timp de 30 de ani, a impus publicarea unor concluzii ale procurorilor militari, conţinute în rechizitoriu. Una din discutabilele concluzii, trase de către procurorii militari, este că în decembrie 1989 nu a fost nici o revoluţie, ci doar o lovitură de stat. Toate cele 330 de mii de file ale Dosarului Revoluţiei au fost compuse în această cheie stupefiantă, cu care procurorii vor să-şi asigure şi calitate de istorici. O astfel de concluzie nu este numai discutabilă, ci şi nesimţită, astfel că nici nu ar merita comentată, dacă nu ar atrage serioase repercusiuni asupra statului Român postrevoluţionar. Nu se poate ignora nici faptul că această concluzie, privind lovitura de stat, reprezintă limita cea mai sus în care o naţiune poate fi jignită. Dar concluzia mult mai şocantă, care se profilează din ce în ce mai evident în acest Dosar colos şi încropit, este că procurorii militari au descoperit că toţi morţii şi răniţii din decembrie 1989 se împart în două mari categorii, complet distincte, pe care le tratează diferit. Sunt morţi şi răniţi înregistraţi până la fuga lui Ceauşescu din 22 decembrie ora 12 şi morţi şi răniţi din 22 decembrie înregistraţi între orele 12 şi 16, pentru care nimeni nu este răspunzător.

Fenomenul terorist – o realitate ascunsă de procurori

Toţi morţii şi răniţii din decembrie sunt inseparabili din punct de vedere al cetăţeniei şi al motivaţiei de a duce o viaţă normală. Toţi deopotrivă au fost victimele aceloraşi instituţii de forţă, Armata, Miliţia şi Securitatea, fiecare dintre acestea cu partea lor de contribuţie. Există suficiente informaţii că au fost victime şi ca urmare a unor forme de intervenţie străină, de care procurorii militari nu s-au ocupat cu suficientă convingere. Despre aceste intervenţii străine o să aflăm probabil după alţi 30 de ani, până atunci rămânând să ne limităm la supoziţii sau la vânătoare de vrăjitoare. Dacă se ştie câte victime sunt în total şi cine sunt făptaşii, rămânea ca procurorii să mai stabilească şi cine sunt responsabilii. Procurorii militari pretind că pentru victimele înregistrate până la fuga cuplului cu elicopterul se face vinovat Ceauşescu, deoarece instituţiile de forţă au acţionat în scopul apărării regimului şi implicit a lui Ceauşescu. Instituţiile de forţă au acţionat atunci în baza legislaţiei, a regulamentelor şi a jurământului faţă de conducătorul suprem. Vinovaţi principali au fost găsiţi soţii Ceauşescu, care au dat ordin să se tragă, aceştia fiind executaţi pe 25 decembrie, după un simulacru de proces. Morţii şi răniţii înregistraţi până pe 22 decembrie ora 12 au fost rezultatul represiunii regimului comunist. Procurorii militari sugerează că şefii instituţiilor de forţă, deşi erau conştienţi şi totodată complexaţi de vina de a fi comandat să se tragă în propriul popor, au continuat să tragă şi după 22 decembrie ora 12, chiar dacă cuplul fusese arestat. După 22 decembrie, ora 12, tot Armata a tras, în baza aceloraşi legi, regulamente şi jurământ faţă de Ceauşescu. Paradoxal, dar procurorii militari au găsit o cu totul altă explicaţie privind morţii şi răniţii înregistraţi după ora 16 a zilei de 22, aceasta producându-se ca urmare a manipulării privind existenţa unor terorişti. Vinovatul principal al acelei manipulări, procurorii au stabilit că a fost Ion Iliescu, care pentru a-şi menţine puterea şi legitimitatea în faţa poporului, ar fi dat ordinul să înceapă măcelul. Concluzie ce ţine de noaptea minţii. Ni se explică, ca la proşti, în rechizitoriu că pentru a evita de a fi traşi la răspundere penală, ca urmare a represiunii existente până la 22 decembrie ora 12, vârfurile decizionale ale Ministerului Apărării Naţionale ar fi declanşat şi coordonat manipularea privind existenţa teroriştilor, în totală înţelegere cu noua forţă politică în curs de instalare. Deşi rezultă că scenariul cu existenţa teroriştilor a fost lansat în Ministerul Apărării Naţionale, procurorii militari au mutat responsabilitatea de la vârfurile de decizie militară, la Ion Iliescu, acest trebuind să fie acarul Păun pentru dezastrul provocat de Armată. Într-un astfel de scenariu greu de acceptat, Ion Iliescu nu putea la rândul său, decât să aibă rolul manipulatului. Acest scenariu scremut de procurori pentru justificarea acuzării lui Iliescu, jigneşte inteligenţa şi buna credinţă a populaţiei, care a acordat credit lui Ion Iliescu în 1990, 1992 şi 2000, când l-au ales preşedinte al României. Acuzarea lui Iliescu se extinde implicit şi asupra acelei populaţii, care l-a cauţionat.

Trădarea de ţară a lui Iliescu, poveste de prostit credulii

Cea mai şocantă noutate din rechizitoriul procurorilor militari este concluzia că Ion Iliescu se face vinovat şi pentru înaltă trădare, deoarece ar fi solicitat sovieticilor o intervenţie militară în România, la 22 decembrie 1989. Descoperire procurorilor se opreşte aici, fără a prezenta dovezi concludente, dar mai ales fără a explica care ar fi fost scopul unei astfel de intervenţii. Se istoriceşte că solicitarea intervenţiei, Iliescu a realizat-o telefonic din biroul generalului Stănculescu, care s-a limitat la o poziţie expectativă, mai mult decât ciudată pentru reprezentantul Armatei române. Dacă procurorii ar fi aprofundat această istorioară, pentru a găsi mobilurile unei astfel de trădări, sigur ar fi dat de capetele unor iţe, care duceau spre existenţa altor intervenţii reale, despre care se păstrează încă o tăcere suspectă. Dar procurorii s-au oprit la barieră, obligându-ne doar să îngurgităm pe nemestecate ştirea bombă cu Iliescu trădător, de care nu se pot atinge, pe motive de prescriere a faptei. Ermetismul procurorilor ne obligă să găsim noi care ar fi fost mobilurile unei solicitări a intervenţionismului armat sovietic în România în 22 decembrie 1989. Pe orice parte am răsuci această concluzie şocantă, nu putem realiza cum, ca urmare a intervenţionismului ipotetic al sovieticilor, România ar fi trecut la democraţia pluripartidismul, alegerile libere şi capitalismul, care au fost declarate ca obiective ale FSN-ului, de către Iliescu, în seara zilei de 22 decembrie. În lipsa acestor explicaţii, concluzia procurorilor nu frizează decât o fixaţie patologică, în încercarea de a absolvi Armata de răspundere. Oricât de idioată se dovedeşte acuza de înaltă trădare, fie şi ipotetică, ar trebui să fim recunoscători sovieticilor pentru refuzul lor de a trece Prutul, refuz justificat de înţelegerea din 4 decembrie 1989 de la Kiev, dintre preşedintele Franţei, Mitterand şi cel al Uniunii Sovietice, Gorbaciov, ocazie cu care s-a stabilit că la intervenţia externă de îndepărtare a regimului Ceauşescu, sovieticii să rămână pasivi, lăsând occidentului iniţiativa, ca replică compensatorie le evenimentele de după 1944.

Citește știrea
Advertisement
loading...
Postează comentariu

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Politica

Pe 26 mai voi vota pentru alegerea europarlamentarilor, dar este sub demnitatea mea să votez pentru un Referendum inutil, inaplicabil

Știe publicată cu

în data de

Pe 26 mai, Uniunea Europeană ne-a planificat să avem alegeri europarlamentare, pentru a asigura viitorul României în Europa, pentru următorii 5 ani. Tot pe 26 mai, Klaus Iohannis ne-a planificat să avem un Referendum, pentru a-şi asigura viitorul în România pentru următorii 5 ani. Aceste alegeri europarlamentare se vor desfăşura în contextul în care Europa trece printr-o revoluţie populară. Partidele tradiţionale, care au dominat spaţiul politic, trec acum prin cea mai neagră perioadă postbelică. Noile partide înfiinţate sunt reduse la grupuri, mai mult sau mai puţin zgomotoase, a căror singură ideologie se regăseşte doar în ecourile străzii. Suntem încă în situaţia salvatoare, în care marea majoritate a românilor nu sunt convinşi că soluţiile pentru problemele lor se găsesc în stradă, ci la urnele de vot. Preşedintele Klaus Iohannis nu acceptă să reprezinte această majoritate, ci doar pe cei care caută soluţii în stradă. Paradoxal, dar maniera căutării soluţiilor în stradă nu include şi dialogul, ceea ce este după pofta preşedintelui Iohannis, care a exclus dialogul ca formă de comunicare cu adversarii politici.

Singura cale de dialog a lui Klaus Iohannis cu românii este Referendumul

Deloc dezinteresat, Klaus Iohannis a hotărât în spatele uşilor închise ale Cotroceniului, să stea de vorbă doar cu românii pe care îi agreează, taman în ziua alegerilor europarlamentare. Forma de dialog aleasă este un referendum, menit să eclipseze importanţa alegerilor, precum şi faptul că partidul domniei sale îşi promovează la Bruxelles aceiaşi oameni care au ponegrit România, mergând până la a vota împotriva ei. Este de domeniul evidenţei că în România, la toate alegerile europarlamentare, prezenţa la vot nu a depăşit mai mult de 30%, din cauza lipsei de har şi de patriotism a unor europarlamentari. În laboratoarele arondate pe lângă Cotroceni s-a stabilit că pentru creşterea procentului prezenţei la vot trebuiesc luate în calcul şi alte mijloace, printre care şi crearea unor stări emoţionale, care să dinamizeze afluirea românilor spre urnele de vot. În contextul stării de spirit actuale, se estimează pentru 26 mai o prezenţă la vot de circa 35 %, ceea ce pentru PNL şi USR-PLUS este mult prea puţin, după pofta lor de putere. Strategii de pe lângă aceste partide susţin un scenariu aberant, că dacă la alegerile din 26 mai ei vor colecta mai mult de 50% din voturi, vor putea dărâma Guvernul şi vor putea instala la putere un Guvern al lor, susţinut de un conglomerat de partide şi partiduleţe, care sunt pregătite să-şi abandoneze propriile interese şi să conducă coerent şi unitar o Românie deja dezbinată de Klaus Iohannis. Klaus Iohannis îşi exprimă cu vehemenţă convingerea că numai tinerii străzii şi alţi câţiva de prin PNL, pot contribui la schimbarea în bine a României, prin implicarea lor în dezbaterea publică de idei şi soluţii. Convingerea preşedintelui s-a dovedit a fi un act steril, pentru că din partea acestora nu au fost promovate până acum decât violenţă, înjurături, invective şi sloganul de sorginte fascistă cu „Ciuma roşie“. Prin mesajele de campanie transmise, Klaus Iohannis şi PNL dovedesc că referendumul este mult mai important pentru ei decât alegerile europarlamentare, de aceea întrebările acestui referendum au fost menite de Iohannis să înfierbânte emoţional cât mai multe capete de români. Singurul interes al lui Klaus Iohannis gravitează în jurul celui de al doilea mandat de preşedinte, de care are nevoie ca de libertate. Aceasta în condiţiile în care majoritatea românilor, inclusiv dintre cei care l-au votat în 2014, s-au săturat de prezenţa lui la vârful statului, uzurpând funcţia de mediator naţional. În lipsa unor argumente suplimentare, care să scoată mai mulţi români din dulcea amorţire duminicală, pentru ai aduce în prejma urnelor de vot pentru europarlamentare, preşedintele a preluat iniţiativa referendumului de la haştagişti, care culmea nu vor să-l mai vadă preşedinte încă un mandat, chiar dacă şi-a plimbat geaca roşie printre ei, prin Piaţa Victoriei. Dezbaterile pentru alegerile europarlamentare s-au limitat din partea acestor tineri doar la miştouri, băşcălii şi critici pe facebook. Decizia finală, este că pe lângă buletinul de vot pentru europarlamentare, tot românul va mai fi îmbiat cu încă două buletine suplimentare conţinând întrebările Referendumului, la care trebuie să răspundă cu DA sau cu NU, fiecare după cum îl duce priceperea.

După calculul lui Klaus Iohannis, emoţia Referendumului trebuie să bată emoţia alegerilor europarlamentare

Pe 25 aprilie, cu o lună înainte de alegeri, Klaus Iohannis a transmis prin purtătorul de cuvânt întrebările, cu care vrea să consulte părerea românilor. Miza Referendumului este una pur electorală, care vizează doar mobilizarea electoratului pentru vot. Deşi Referendumul are doar un rol consultativ, pe Iohannis îl interesează să ridice procentul europarlamentarilor liberali la nivelul procentului răspunsului DA la întrebări. Klaus Iohannis este conştient că dacă Referendumul nu este validat, poate pune cruce dorinţei sale de a mai obţine un nou mandat prezidenţial. Dacă Referendumul este validat, Iohannis omite să spună românilor că acesta nu produce nici un efect direct. Rezultatul referendumului rămâne doar la nivel de obligaţie morală, ca şi în cazul Referendumului lui Traian Băsescu cu Parlamentul unicameral şi cu limitarea numărului de parlamentari la 300. Pentru a obţine cât mai multe mandate de europarlamentari liberali, Klaus Iohannis a contat pe seducţia întrebărilor, strecurate subversiv pe cele două buletine suplimentare pe care românii, care vor dori să participe şi la Referendum, le vor primi. Primul buletin conţine o întrebare: „Sunteţi de acord cu interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie?“. Al doilea buletin conţine un conglomerat de două întrebări: „Sunteţi de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare şi cu extinderea dreptului de a ataca ordonanţele direct la Curtea Constituţională?“. Orice român care se prezintă la vot pentru alegeri are dreptul să opteze dacă se aventurează sau nu, să răspundă la întrebările Referendumului. Nu trebuie neglijat faptul că, pentru a desluşi dedesubturile întrebărilor, mai ales a celor de pe al doilea buletin, trebuie posezi temeinice cunoştinţe drept.

Capcanele întrebărilor Referendumului

Toate cele trei întrebări ale referendumului întrunesc elementele constitutive ale unor reale capcane, pe care Klaus Iohannis şi partizanii săi le maschează cu argumente aiuritoare, menite să prostească pe cei mai slabi de înger. În primul rând, pentru a fi transpuse în practică răspunsurile valide la cele trei întrebări este necesară modificarea obligatorie a Constituţiei. Văzându-le şi din avion, cele trei întrebări nu reprezintă decât lansarea unei dezbateri populare privind modificarea Constituţiei, subiect care s-ar justifica doar într-o campanie prezidenţială, nu pentru o campanie de alegeri europarlamentare. Dar campania prezidenţială este proiectată abia în luna noiembrie, ceea ce dovedeşte că Iohannis al nostru fură startul cu 6 luni mai devreme, în dezavantajul celorlalţi candidaţi, care or fi. În al doilea rând, Klaus Iohannis îşi motivează conţinutul întrebărilor pe îngrijorarea sa privind asaltul PSD asupra justiţiei, botezându-l de altfel şi „Referendumul privind Justiţia“. Din spusele lui Iohannis şi compania penelistă, repetate până la lehamitea noastră, cu acest Referendum zilele guvernării PSD sunt numărate. În aceste condiţii, avem dreptul de a ne mira, de ce mai pune Iohannis astfel de întrebări, care se dovedesc că nu sunt croite să răspundă la aşteptările pe termen lung ale românilor? Privind numai din această perspectivă se vede de la o poştă că întrebările vizează numai guvernarea PSD, nu toate guvernările care vor urma. În al treilea rând, pentru a putea vota cele două buletine ale Referendumului, orice român trebuie să înţeleagă atât întrebările, cât şi consecinţele lor. Culmea ridicolului, pe care nu a reuşit să o atingă nici măcar Viorica Dăncilă, a reuşit să o atingă Klaus Iohannis, la o intervenţie publică de săptămâna trecută, când a dovedit că nici el nu mai ştia conţinutul întrebărilor puse de el la Referendum. Cel puţin întrebările de pe cel de al doilea buletin sunt atât de alambicate, că până şi cei cu studii de specialitate se descurcă greu pentru a le descifra. Faptul că părintele Referendumului nu a reuşit să reţină conţinutul întrebărilor, dovedeşte că nu el este autorul acestor întrebări şi că le-a primit în plic. În al patrulea rând, Klaus Iohannis a încălcat grosolan cerinţele în materie de Referendum ale Comisiei de la Veneţia, pe care o tot recomandă PSD-ului. Comisia de la Veneţia a recomandat ca Referendumul să nu se ţină odată cu alegerile europarlamentare. Comisia a recomandat ca problema supusă votului să fie clară. Comisia a recomandat să se garanteze libertatea de vot a cetăţeanului, pentru a nu fi obligat să aprobe sau să respingă în bloc dispoziţii fără legătură între ele, cum este cazul celui de al doilea buletin. În al cincilea rând, Klaus Iohannis este primul preşedinte român care a inventat un Referendum pentru a face un sondaj de opinie. Când a vrut să explice în faţa naţiunii ce a vrut să transmită prin cele trei întrebări ale Referendumului, Klaus Iohannis a dat un răspuns stupefiant, sintetizat în propoziţia „Votând Referendumul, votaţi împotriva PSD“. O manipulare ordinară, care deturnează întreaga construcţie a temelor Referendumului, aprobate de Parlament, menită să subordoneze rezultatul alegerilor europarlamentare funcţie de întrebările lui Klaus Iohannis. Klaus Iohannis a declarat că vrea să afle astfel „câţi vor vota alături de mine şi câţi alături de PSD“, făcând astfel trimitere la momentul alegerilor prezidenţiale care vor avea loc peste 6 luni. Klaus Iohannis susţine public şi altă inepţie, aceea că orice vot pentru Referendum este un vot care nu mai confirmă actualul regim de guvernare, pervertind astfel buna credinţă a românilor în valorile Constituţiei. Astfel, preşedintele tuturor românilor se substituie Constituţiei, inventând inepţia că prin Referendum se urmăreşte „reconfirmarea unui regim“. Şi noi, naivi cetăţeni marginali ai României, care credeam că „reconfirmarea unui regim“ este planificată a avea loc abia în 2020, cu ocazia alegerilor parlamentare interne. De aceea, pe 26 mai voi merge să votez doar nişte europarlamentari. Referendumul lui Iohannis, inutil şi cu iz de furt calificat, nu mă interesează, îmi afectează şi bruma de demnitate rămasă necălcată în picioare.

Citește știrea

Educatie

Pledoarie pentru România, „cheia de boltă” a proiectului „Implică-te: Fii Puterea României

Știe publicată cu

în data de

■ echipajele de elevi de la Roman Vodă şi Calistrat Hogaş au pledat emoţionant şi convingător pentru România

Momente emoţionante la ultima „reprezentaţie” din cadrul proiectului educaţional iniţiat de Prefectura Neamţ: „Implică-te: Fii Puterea României”. Echipajele de elevi de la colegiile naţionale Calistrat Hogaş şi Roman Vodă au pledat, emoţionant şi convingător, pentru România, pentru ţara noastră, pe care ne-au convins că o iubesc. Şi ne-au mai convins, în partea de dezbatere, că sînt pregătiţi să îi susţină interesele, să nu-i lase în uitare valorile şi că România pe care ei şi-o doresc este mult mai frumoasă şi mai dreaptă decît România pe care noi am fost în stare să le-o oferim. Probabil blestemul, dar în acelaşi timp şi bucuria oricărei generaţii de părinţi. Le dorim puterea să construiască România pe care şi-o doresc putînd conta pe sprijinul nostru necondiţionat. Şi cum emoţiile pe care le-au declanşat prin vorbele lor nu prea mai lasă loc de alte cuvinte, ne rezumăm să vă prezentăm în continuare cele două pledoarii.

România noastră de ieri şi de azi. De ce o iubesc?

„România este patria noastră şi a tuturor românilor. E România celor de demult şi-a celor de mai apoi. E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.” – Barbu Ștefănescu Delavrancea

Îmi permit să adresez câteva cuvinte, timid, ca o şoaptă, ca o rugă sinceră şi arzândă spusă Marelui Necunoscut despre România mea, cea de ieri şi de astăzi, de toate zilele. Istoric vorbind, România a fost mereu la începutul şi sfârşitul a ceva măreţ, mereu în ochiul Mariilor Imperii deoarece era cheia din mijlocului Europei spre toate cărările sale importante. Începând cu triburile daco-getice care s-au împletit, prin cucerirea romanilor, cu societatea educată şi bine pusă la punct a acestora, au luat naştere daco-romanii, strămoşii noştri. Astfel, cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci împreună cu simţul practic al romanilor, demonstrat de către dreptul roman, dar şi de către cultura acestora, au clădit o bază de nestrămutat a românilor de astăzi. Timpul i-a oferit acestei baze şi diversitate, dovedită prin migraţiile ulterioare romanizării. Însă, şi statornicie, curaj şi demnitate. Dincolo de toate sângeroasele bătălii ale Evului Mediu, în care românii şi-au zidit cu viaţa integritatea teritoriilor, şi dincolo de perioada modernităţii, românii şi-au clădit conştiinţa naţională, cea unitară, fără de care nu am fi fost astăzi uniţi într-un singur teritoriu sub numele de România, dincolo de axul Carpatic. Din punct de vedere cultural, România este unică. Datorită poziţiei sale geografice şi a strămoşilor săi, precum şi a influenţelor suferite pe parcursul timpului, aceasta a devenit pestriţă şi inconfundabilă, dăruind lumii adevăraţi artişti şi genii, (Dimitrie Cantemir, Mihai Eminescu, George Enescu, Lucian Blaga, Constantin Brâncuşi, Mircea Eliade, Eugen Ionescu etc) care au îmbogăţit vizibil cultura europeană. Silitor ar fi să înţelegem România de astăzi înaintea plăsmuirii dorinţelor asupra acesteia în următoarea sută de ani care se va aduna pe axa timpului. Cunoaşterea ne este mereu împovărată de nemărginirea sa. Prin urmare, poate că şi eu voi greşi, dacă voi pretinde că o cunosc îndeajuns încât să îndrăznesc să-mi arunc cuvântul asupra sa. Dar ceea ce ştiu este că, în ultimii 19 ani ai săi, pe care i-am trăit alături de ea, făcând parte din aceasta, la fel cum un strop de apă aparţine oceanului, am văzut-o aşa cum este astăzi: o Românie care încă are speranţa şi puterea de a crede că ziua de mâine va fi mai bună, care adună între graniţele sale restrânse, de-a lungul timpului, în urma nefericitelor (sau poate că nu numai nefericitelor) evenimente, oameni inimoşi, fraţi de crez, de sânge şi de limbă, care continuă să ofere lumii mâinile truditoare de care are nevoie şi vocile care să mărturisească adevărul, atunci când toţi amuţesc, ori ochii ageri care înţeleg, creează şi fac, din nimic, totul. O ţară iubită de turişti uneori mai mult decât o iubesc proprii semeni, o ţară care încă este râvnită de invidiosul Occident, precum fata cea frumoasă care atrage privirile prinţilor din poveste, una în care unii copii adorm noaptea fără să fie sărutaţi înainte de către părinţi pentru că aceştia hoinăresc în căutarea unui viitor mai bun în afara hotarelor, dar şi una care-şi înscrie anual olimpicii în topurile mondiale – aşa este România de astăzi. Cu arcul Carpatic în inima sa, cu Delta, cu Marea şi cu stelele care stau de veghe asupra sa, cu cei mai frumoşi nori pe care i-am văzut vreodată şi cu preaiubita ie, ea este un paradis paradoxal. Îmi place să spun faptul că văd cu ochii minţii un viitor în care românii care nu se mai ruşinează că sunt români, părinţi care stau alături de pruncii lor până la sfârşit, copii care râd, se joacă, învaţă şi adorm fericiţi, fără a trăi cu grija zilei de mâine, cu un sistem bine calculat şi eficient în toate ramurile societăţii româneşti, flori de colţ care se agaţă de crestele munţilor şi care zâmbesc soarelui şi muţumesc pâmântului, pentru că sunt parte din totul acesta unitar; văd o Românie mai bună care trăieşte împotriva timpului şi care a reuşit să sfideze legile acestuia, căci ea întinereşte şi rămâne veşnic aşa  cu înţelepciunea pe care doar vârsta ţi-o poate desfăvârşi şi cu frumuseţea, entuziasmul şi puterea tipice tinereţii. În încheiere, aş dori să vă spun că dragostea nu are limite. Sau nu ar trebui să aibă, la fel cum nici nu ar trebui să fie celebrată doar cu anumite ocazii. Fie că este vorba de dragostea pentru cineva sau pentru patrie. Și cum patriotismul în ultima vreme s-a cam demodat, am încercat să-l reînsufleţesc. Am desfăşurat un proiect fotografic în CNCH, împreună cu unul dintre colegii mei. Proiectul nostru a fost inspirat de unul de acelaşi fel, al Martei Popescu, care avea la bază tot dragostea: se căutau motivele pentru care oamenii iubesc. Am adresat colegilor, părinţiilor, cadrelor auxiliare şi didactice o întrebare care ştiu că pare grea, deşi nu ar trebui. O întrebare pe care v-o adresez şi vouă acum: Tu de ce iubeşti România? Cât timp vă voi arăta felul în care au decurs lucrurile, precum şi motivele pe care am reuşit să le găsim, poate veţi găsi şi dvs un răspuns. România merită. Eu iubesc România pentru că… limba în care simt, poveştile pe care mi le citea mama înainte de culcare, Coloana Infinitului, Luceafărul, istoria, unicitatea cuvântului dor, Crezul şi Delta Dunării sunt România mea.

Daniela-Elena POPA Colegiul Naţional ,,Calistrat Hogaş”, Piatra-Neamţ

Echipajul de la CNCH a fost format din: Ana Alin Constantin, clasa a XII-a F, Bucur Andreea, clasa a XII-a F, Filioreanu Dragoş Mihai, clasa a XII-a F, Răucă Teodora Andreea, clasa a XII-a F, Suduc Ariana Lavinia, clasa a XII-a F, Şerban Teodora, clasa a XII-a F, Popa Daniela Elena, clasa a XII-a D.

Pledoarie pentru România

Suflet şi grai/vatră de trai/darul ce-l dai/mândra ce ai/praguri de rai. (L. Blaga, Inscripţie pe-o grindă)

România – un prag de rai. Un picior pe plai pe care se revarsă tainic, în noapte, lumina stelei, în care îşi are adăpostul ciocârlia îndrăgită de tot poporul, al cărei zbor străpunge tăriile cerului şi al cărei cântec învăluie toate zările. Dor şi baladă, vers eminescian, rapsodie pe strunele lui George Enescu şi brâncuşiana coloană fără sfârşit – acestea sunt simboluri ale dimensiunii interioare româneşti, care dăinuie, uneori fără să conştientizăm, în gândul şi sufletul nostru, şi care ne cheamă, oriunde ne-am afla, să revenim aici, în România, acasă. Se întâmplă, totuşi, ca mulţi dintre noi să aleagă să lase acest cuvânt să se stingă încet în propriile suflete. Uităm parcă de tot ce e frumos, uităm de toată bogăţia ţării care se oferă necondiţionat oricui doreşte să o cunoască şi vedem doar ce ne lipseşte. Ne simţim neputincioşi când, în realitate, nici nu căutăm în propriile noastre conştiinţe determinarea de a o salva, alegând părăsirea acestor locuri, abandonarea propriei case. Cu toate că, pe moment, această opţiune pare mai la îndemână, efectele pe termen lung sunt dureroase. Câţi oameni nu regretă până la urmă plecarea? Câţi nu consideră că nu aparţin niciunui loc în care încearcă să „fugă”? Câţi nu simt puternicul dor de ţară răscolindu-le întreaga fiinţă? Adevărul este că uneori opţiunea de a rămâne pare mai dificilă, mai puţin atractivă, dar trebuie să ne reamintim că noi suntem cei care decidem, prin acţiunile noastre, viitorul acestui meleag. Dacă noi nu alegem România, atunci cine se va îngriji de propria casă? Cine va lua deciziile corecte şi cine va lupta pentru dreptate? Şi cine va cânta dorul şi cui i se va arăta Zburătorul? Şi atunci de ce să nu alegem România? E plaiul nostru cu dor, e pasărea noastră măiastră, e locul unde îi găsim pe cei dragi şi tărâmul poveştilor din copilărie. Şi putem scrie mai departe povestea şi să o spunem copiilor noştri. Deşi în multe cazuri ne comparăm propria ţară într-o manieră negativă, raportându-ne la valori ce nu sunt autohtone, adevărul este că aceste meleaguri se disting prin merite care o ridică mai presus de orice pentru fiecare român, asemenea Coloanei Infinitului, a cărei înălţime tinde spre absolut. Ca fundament al acestei creaţii brâncuşiene, putem aminti istoria ţării, pentru că modul în care strămoşii noştri au luptat cu propriile vieţi pentru unitatea şi apărarea ei au oferit urmaşilor posibilitatea de a numi acest teritoriu vast România. Iar România a devenit acasă. Este adevărat că istoria nu a fost tot timpul de partea noastră, ca în cele dintâi lupte purtate, războaiele daco-romane. Şi totuşi, a existat mereu iubirea de ţară, dorinţa de unire şi lupta pentru egalitate şi dreptate, sentimente care au animat pe cei care au luptat în Războiul de Independenţă din 1877, al cărui scop a fost crearea unui destin de care să se bucure în totalitate generaţiile viitoare. Iar astăzi, noi suntem aceste generaţii. Noi suntem românii pentru care predecesorii noştri au riscat tot ce au avut, noi suntem speranţa care i-a ţinut în viaţă în momentele în care doreau să renunţe. Avem o datorie morală faţă de rădăcini. Trebuie să protejăm ceea ce a fost atât de greu de obţinut, să ajutăm la creşterea României, din datorie pentru trecut, dar şi pentru viitor, pentru menţinerea spiritului românesc. Căci înălţarea naţiunii a avut un început care a însemnat, mai înainte de toate, sacrificiu. Un sacrificiu căruia Brâncuşi i-a închinat Coloana fără sfârşit, după propriile mărturisiri. Totodată, un fapt pentru care ar trebui să fim recunoscători pentru că ne-am născut în acest spaţiu este constituit de potenţialul său uriaş. Conform statisticilor, reprezentăm al patrulea cel mai important bazin economic al Uniunii Europene şi, în majoritatea industriilor, gradul de penetrare al pieţei este încă scăzut, raportat la potenţialul acesteia. Acest lucru ne oferă posibilitatea să fim întreprinzători, să vedem oportunităţi acolo unde nimeni încă nu le-a văzut şi să ridicăm nivelul economic al ţării. Faptul că suntem în curs de dezvoltare şi că avem o economie capitalistă este un element ce favorizează apariţia unor iniţiative, antreprenorii fiind încurajaţi să se dezvolte. Acest fapt susţine evoluţia societăţii, deoarece sunt create locuri de muncă, se pot obţine bunuri variate şi necesare şi este micşorat importul de astfel de bunuri. Putem afirma că suntem printre cele mai norocoase generaţii, trăind într-o perioadă în care iniţiativele noastre pot căpăta consistenţă şi valoare, în care ne bucurăm de o serie de oportunităţi care încă nu au captat interesul general, având şansa de a crea ceva unic, de a construi tot ceea ce ne-am propus şi ne-am putea propune. Coloana brâncuşiană tocmai acest lucru spune: putem creşte prin adaos, prin clădire coerentă şi consecventă. Să nu uităm de frumuseţea acestei ţări: România este plasată în cele mai frumoase zone geografice ale lumii, într-o oază de natură sălbatică, de autenticitate şi de omenie, dar şi într-un context socio- economic global marcat de aglomerări urbane şi de stres cronic. Liniştea, pădurile, satele sunt elemente care ne fac ţara atât de respectată şi iubită de orice străin. Visăm la a trăi în alte ţări din diverse motive de natură materială sau socială, dar nu vedem că sunt oameni care preferă să le abandoneze, să se rupă de orice pentru a găsi pace, pentru a veni aici. Oare de ce au ales toţi aceşti oameni să îşi părăsească propriile ţări pentru a se retrage în sate înconjurate de păduri, departe de haosul oraşelor? România devine pentru ei acasă, deoarece aici au găsit locul în care sufletele lor se simt împlinite. Uneori suntem orbiţi de statutul financiar pe care îl putem obţine în străinătate, de gândul de a trăi şi a întemeia o familie într-o ţară mai dezvoltată, dar uităm că riscăm să pierdem liniştea, riscăm să ne pierdem pe noi pentru obţinerea unor lucruri care aduc numai anxietate în propriile vieţi. Poate că nu avem destulă răbdare sau experienţă de viaţă pentru a găsi frumuseţea în lucrurile simple. Prin dezrădăcinarea la care ne supunem sufletele, omitem ceea ce este cel mai important, favorizând efemerul care ne pierde sufetul. Vedem plecarea ca pe cea mai mare oportunitate pe care o avem, dar nu cumva uităm că ne putem crea oportunităţi oriunde ne aflăm? Putem da curs dorinţelor noastre aici şi putem să ne bucurăm totodată de frumuseţea ţării, de cătunele risipite din Munţii Apuseni, de minuni ale naturii precum Delta Dunării, de peisaje pitoreşti îmbogăţite de castele precum cel al Huniazilor, Bran sau Peleş sau de liniştea care străbate poienile şi pajiştile încă neatinse de stresul citadin. Trebuie să recunoaştem că ţara noastră are multe locuri minunate, variate, unice în lume, cum ar fi Cimitirul Vesel de la Săpânţa, Peştera Scărişoara, Cheile Bicazului şi multe altele, care au apărut şi s-au dezvoltat datorită poziţionării geografice, precum şi oamenilor care îndrăgesc frumuseţile oferite de aceste plaiuri, îmbinare perfectă de munţi, dealuri şi câmpii, parcurse de râuri frumos curgătoare, oferind României un aer de o frumuseţe mitică. Chiar şi în contemporaneitate, putem întrezări, în farmecul României, patina timpului de altădată. E ca şi cum o muză adormită îşi găseşte sălaş în fiecare formă a coloanei infinite, redescoperindu-se mereu, mereu altfel, mereu la fel… Nu în ultimul rând, aş spune că un alt motiv pentru care ar trebui să alegem România este chiar imperfecţiunea ei. Nu suntem la fel de dezvoltaţi precum alte naţiuni şi sunt multe lucruri de făcut pentru a îmbunătăţi spaţiul în care ne aflăm. Este multă muncă pe care fiecare dintre noi suntem datori să o facem pentru a ridica România, pentru a o ajuta să crească şi să devină ceea ce merită să devină: o ţară a înţelegerii, a bunăvoinţei şi a prosperităţii. De-a lungul timpului, mulţi români şi-au pus amprenta şi au construit identitatea românească prin propriile invenţii care nu au avut efect doar pe plan naţional, ci şi mondial: Petrache Poenaru, inventatorul stiloului, un instrument devenit nelipsit din vieţile noastre cotidiene, Ioan Cantacuzino şi Nicolae Paulescu cu însemnate contribuţii pentru medicina modernă sau Henri Coandă, inventatorul primul prototip al avionului cu reacţie, mijloc atât de folosit şi indispensabil în zilele noastre. Ei ne-au demonstrat că fiecare dintre noi este capabil să inoveze, chiar şi într-o Românie aparent imperfectă. De aceea, această imperfecţiune constituie în realitate o frumuseţe a ţării deoarece ne uneşte ca români, oferindu-ne un scop comun, un scop pentru care simţim că suntem fraţi. În această manieră, se poate produce comuniunea completă, contopirea noastră totală, anticipată de Poarta Sărutului şi consfinţită de îmbinarea în verticalitatea continuă din coloana nesfârşită, urcuş al generaţiilor către un etern acasă. Pentru că România nu e doar un spaţiu, România e spirit viu, mereu în devenire, asemeni coloanei infinitului, care, prin continua îngustare şi lărgire, prin cadenţa ei armonioasă, imită ritmul vieţii ,repetând, simbolic, bătăile inimii noastre de român. Pentru toate acestea şi încă multe altele, rămânem ACASĂ!

Maria-Florina Begu, Colegiul Naţional „Roman-Vodă” Roman

Componenţii echipajului de la CNRV: Begu Maria-Florina (XII A), Herciu Claudia Andreea (XII H), Miron Ionela Simona (XII H), Mîrţ Diana (XII H), Pal Bianca (XII H), Rogojînaru Dumitriţa Gabriela (XII H), Vrînceanu Ema Medeea (XII A)

Citește știrea

Educatie

VIDEO: Adolescenţii noştri, adevărata putere a României

Știe publicată cu

în data de

Dezbatere pentru care orice calificativ la superlativ ar fi prea “mic”, marţi, 21 mai, în cadrul proiectului educaţional iniţiat de Prefectura Neamţ “Implică-te: Fii puterea României”. Echipajele de la colegiile Roman-Vodă şi Calistrat Hogaş au întrecut orice aşteptări. Vă prezentăm acum doar filmarea dezbaterii. Pentru eventuale alte concluzii, în mod cert este nevoie de o perioadă de “decantare” a impresiilor. Măcar pentru a ne mai domoli entuziasmul provocat de participarea la o dezbatere de o asemenea ţinută. Ţinută asigurată în principal de calitatea elevilor participanţi şi a pledoariilor lor. Merită să îi ascultaţi şi merită, pe deplin, toate laudele.

Video şi foto www.stiri-neamt.ro

Citește știrea

Trending