Contactează-ne

Actualitate

În pregătire, două turnee memoriale

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ întrecerile de tenis vor avea loc la Baza Sense, unde sînt în curs de amenajare şi două terenuri noi de zgură ■ romaşcanii îşi pot înscrie copiii să practice acest sport la cluburile locale ■

Folosește ← → (săgețile) pentru navigare

Clubul de tenis Sense Roman se pregăteşte, în aceste zile, să pună la cale întreceri destinate memoriei celor care au fost doi împătimiţi locali ai sportului alb, în egală măsură de regretaţi, chirurgul Ilie Mărginean şi profesorul de „sociale“ de la Colegiul Roman Vodă, George Spoială. Ele vor ţine capul de afiş în această vară, perioadă în care antrenorul Ioan Isciuc, deşi este vacanţă, susţine cîte două antrenamente pe zi, în special cu grupele de copii. „Ca să zic aşa, le-am făcut celor mici un program «de vară», activitatea mea fiind împărţită atît la Baza Sense, de la Smirodava, cît şi la Clubul Atletic. Cei care pot fi aduşi de părinţi dimineaţa vin şi se antrenează pe terenurile acoperite de la noua bază, iar după-amiază, după ora 18, ca să scadă şi căldura, ne pregătim afară, pe terenurile de la Clubul Atletic, în spatele Sălii Sporturilor. În această perioadă, mai ales că este şi Campionatul Mondial de Fotbal, am amenajat şi o mică terasă, cu un televizor cu ecran mare, pentru a fi la curent şi cu meciurile din Rusia. «Sport pe toate planurile». Una peste alta, avem o perioadă de vară plină, în paralel pregătind şi turneele de veterani din următoarele săptămîni. Este vorba despre competiţia dedicată doctorului Mărginean şi profesorului Spoială, nelipsiţi de pe terenurile de tenis, înainte de a se stinge. Sînt întreceri care, de regulă, atrag destul de mulţi împătimiţi, ele fiind deja înscrise şi în calendarul oficial al Federaţiei Române de Tenis. Întrecerile pentru copii vor debuta odată cu toamna, noi vizînd mai întîi prezenţa la două turnee de Categoria A, pentru categoriile de vîrstă 12 şi 14 ani. Cu acest prilej, mai ales că este şi vacanţă, îi anunţăm pe cei care doresc să îşi dea copiii la tenis că sîntem găsiţi zilnic, dimineaţa, la Sense iar după-amiaza la Clubul Atletic“, a menţionat antrenorul Ioan Isciuc. În paralel, acesta mai are de rezolvat şi chestiuni de natură organizatorică, baza sportivă de la Smirodava fiind în curs de îmbogăţire cu încă două arene, de zgură, în aer liber. „Este posibil ca anul acesta ele să fie gata. Oricum, la Sense au fost create facilităţi moderne care, deja, contribuie la dezvoltarea sportului alb, tenisul, care, să nu uităm, în prezent dă numărul unu mondial şi cea mai proaspătă cîştigătoare de Grand Slam“, a mai explicat antrenorul romaşcan Ioan Isciuc.

Folosește ← → (săgețile) pentru navigare

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Neamţ: La volan, după ce a consumat droguri

Știre publicată în urmă cu

în data de

Next post
Folosește ← → (săgețile) pentru navigare

Un şofer în vîrstă de 22 de ani are de dat explicaţii poliţiştilor după ce a ieşit “pozitiv” la testul făcut pentru a se stabili dacă a consumat sau nu droguri înainte de a urca la volan.

“La data 10 decembrie a.c., polițiștii rutieri din cadrul Biroului Rutier Piatra Neamț au depistat un tînăr, de 22 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe o stradă din Piatra Neamț, fiind sub influența substanțelor psihoactive.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul indicând o valoare pozitivă pentru Cannabis. Acesta a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a prezenței substanţelor psihoactive.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, au transmis oamenii legii.

Next post
Folosește ← → (săgețile) pentru navigare

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: Minor, fugar din Complexul “Familia Mea”

Știre publicată în urmă cu

în data de

Folosește ← → (săgețile) pentru navigare

Un minor de 12 ani, care a plecat din Complexul de Servicii “Familia Mea”, din Roman, este căutat de poliţişti.

Poliţiştii din cadrul Poliției municipiului Roman caută un minor de 12 ani, care a părăsit voluntar Complexul de Servicii ”Familia Mea” din Roman și nu a mai revenit.

La data de 10 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați cu privire la faptul că, minorul NUȚU ȘTEFAN CONSTANTIN, de 12 ani, a părăsit voluntar Complexul de Servicii ”Familia Mea” din Roman, unde acesta era instituţionalizat și nu a revenit.

Semnalmente: înălţime – 1,50 m, greutate – 51 de kilograme, ochi albaștri, păr șaten.

La momentul dispariţiei, acesta era îmbrăcat cu o pereche de pantaloni de culoare închisă,  geacă bleumarin, fiind încălțat cu adidași albi.

Polițiștii au efectuat verificări pe raza municipiului Roman și în localitățile limitrofe în vederea depistării acesteia.

Orice persoană care poate oferi informaţii ce pot conduce la depistarea persoanei căutate, este rugată să apeleze Serviciul Unic 112 ori să anunţe cea mai apropiată unitate de poliție!”, se precizează în comunicatul de presă al IPJ Neamţ.

Folosește ← → (săgețile) pentru navigare

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: “Tata” hoţilor – la 62 de ani, trimis la penitenciar după ce a intrat prin escaladare în locuinţa unei persoane

Știre publicată în urmă cu

în data de

Folosește ← → (săgețile) pentru navigare

Un bărbat de 62 de ani, din Doljeşti, condamnat la 1 an şi 8 luni de închisoare  pentru furt calificat a fost prins recent de poliţiştii nemţeni şi trimis la penitenciar.

“În cadrul activităţilor desfăşurate, la data de 10 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Sagna au pus în aplicare un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate.

La data de 10 decembrie a.c, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Sagna au depistat un bărbat de 62 de ani, din Doljești, pe numele căruia era emis un mandat de executare a pedepsei închisorii.

Acesta era condamnat de Judecătoria Roman la o pedeapsă privativă de libertate de 1 an și 8 luni de închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat în formă continuată.

În fapt, în luna martie 2018, acesta a pătruns în mod repetat, prin escaladare și prin efracție în locuința unei persoane, de unde a sustras mai multe bunuri.

Polițiștii l-au condus și depus la Penitenciarul Bacău, în vederea executării pedepsei”, au transmis reprezentanţii IPJ Neamţ.

Folosește ← → (săgețile) pentru navigare

Citește știrea

Trending